Să privim la întreg pasajul biblic care abordează acest subiect, ca să înţelegem contextul în care a fost făcută această afirmaţie de către Apostolul Pavel. Textul se găseşte scris în Epistola I a lui Pavel către Corinteni şi scrie astfel:

Celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. (Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei. ) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta. Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? (1 Corinteni 7: 10-16)

Pentru că biserica din Corint era una proaspăt plantată şi alcătuită din creştini pocăiţi de curând, erau femei creştine căsătorite cu bărbaţi păgâni şi invers, bărbaţi creştini căsătoriţi cu femei necredincioase. În acest pasaj, Apostolul Pavel le spune acestor creştini să depună toate eforturile pentru a-şi păstra căsătoria, dacă cel necredincios acceptă acest lucru.

Rămânând în căsătorie, cel credincios va avea totdeauna posibilitatea să-i comunice celui necredincios mesajul Evangheliei mântuirii şi să-i arate prin trăirea lui sfântă. Nimeni nu poate să se sfinţească decât prin credinţă în Domnul Isus şi prin pocăinţă. Dar nimeni nu poate crede şi nu se poate pocăi până nu va auzi şi nu va înţelege clar mesajul Evangheliei. Sunt şi astăzi multe căsătorii unde bărbaţii au auzit şi au înţeles mesajul Evangheliei de la soţia care a crezut şi s-a pocăit prima şi invers. Soţia mea a auzit Evanghelia de la mine care m-am întors la Dumnezeu înaintea ei. La scurt timp după aceasta şi ea a crezut în Domnul Isus, s-a pocăit şi astfel a fost sfinţită. Într-un fel, Dumnezeu m-a folosit pe mine ca şi soţ la sfinţirea ei, cum scrie în Scripturi.

Acelaşi adevăr se aplică şi în privinţa copiilor. Cel care a crezut în Domnul Isus trebuie să păstreze familia sa dacă cel necredincios acceptă o astfel de căsătorie în continuare, pentru că în felul acesta vor fi sfinţiţi şi copiii, având posibilitatea să trăiască într-o familie unde mesajul Evangheliei va fi prezentat şi trăit, ca astfel să poată şi ei crede, pentru a fi mântuiţi. Lucrul acesta este mult mai greu şi mai dificil atunci când cel necredincios refuză să rămână în căsătorie sau persecută pe cel creştin, influenţând rău copiii şi căutând cu orice preţ să-i abată de la credinţa în Dumnezeu.

În acelaşi timp, pasajul biblic se încheie cu întrebările retorice pe care le pune Pavel atât bărbaţilor cât şi femeilor creştini, care trăiesc în căsătorie cu parteneri necredincioşi şi le zice:

Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? (1 Corinteni 7: 16)

În felul acesta vrea să arate că nu poţi fi sigur de faptul că, trăind o viaţă întreagă în căsătorie cu cineva care nu este credincios, el se va pocăi cu siguranţă şi se va întoarce la Dumnezeu. Aceasta este hotărârea lui personală.