Ce perspectivă pentru viaţă, căsătorie şi veşnicie are o fată violată în copilărie?
Autor: Vasile Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 02/12/2017
    12345678910 0/10 X

Ca să dau un răspuns la întrebare, este important să vedem mai întâi…

Ce spune Biblia despre viol?

Dumnezeu a dat următoarea poruncă privitoare la cazurile de viol:

Dacă o fată fecioară este logodită, şi o întâlneşte un om în cetate şi se culcă cu ea, să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii, să-i ucideţi cu pietre şi să moară amândoi: fata, pentru că n-a ţipat în cetate, şi omul, pentru că a necinstit pe nevasta aproapelui său. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău. Dar dacă omul acela întâlneşte în câmp pe fata logodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, numai omul care s-a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea. Fetei să nu-i faci nimic; ea nu este vinovată de o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, căci e ca şi cu un om care se aruncă asupra aproapelui lui şi-l omoară. Fata logodită, pe care a întâlnit-o omul acela pe câmp, a putut să strige fără să fie cineva să-i sară în ajutor. (Deuteronomul 22: 23-27)

Din acest text ies în evidenţă următoarele adevăruri importante despre persoana violată:

  • Dacă fata care a fost violată nu a întreprins nimic pentru a se opune violului înseamnă că şi-a dat consimţământul şi este vinovată în aceeaşi măsură de această nelegiuire. În aşa caz se pare ca nici nu mai putem numi aceasta viol, ci adulter.
  • Dacă fata violată a fost silită să întreţină relaţii sexuale, ea poate fi asemănată cu victima unui omor şi nu este vinovată, nu trebuie să fie învinuită de preacurvie. Este adevărat că oamenii sunt foarte nedrepţi şi de multe ori o consideră vinovată pe fata violată, o judecă şi o condamnă făcând durerea ei mai mare. De fapt, în general, societatea are tendinţa să condamne victima şi să ia apărarea răufăcătorilor. Gândiţi-vă cum gândeşte lumea azi despre avort şi abolirea pedepsei cu moartea pentru ucigaşii care au comis omor intenţionat.
  • Cel ce a violat o fată este vrednic de moarte şi a răpi fecioria unei fete este o crimă asemănătoare cu comiterea unui omor. Să ştie toţi băieţii şi bărbaţii acest lucru şi să nu creadă că dacă societatea tolerează această crimă va fi tot aşa şi înaintea lui Dumnezeu.

Este bine pentru victima violului să se căsătorească?

Ca şi orice altă persoană, victima violului este liberă să se căsătorească sau să rămână necăsătorită. Este alegerea ei. Îmi dau seama că fetele care au fost violate se gândesc cu frică la faptul că în căsătoria lor vor avea să întreţină relaţii sexuale şi pentru multe din ele relaţia sexuală se asociază cu înjosire, umilire şi agresivitate. Ele trebuie să studieze bine Sfintele Scripturi şi să înţeleagă că legământul căsătoriei implică datoria de soţie conform căreia soţia trebuie să împlinească nevoile sexuale ale soţului ei tot aşa cum şi soţul trebuie să-şi îndeplinească această datorie faţă de soţie. Va avea mult de suferit căsătoria şi va aduce multă frustrare soţului şi sie însuşi femeia care rămâne cu o atitudine de repulsie faţă de relaţia sexuală. De aceea, trebuie să se gândească foarte bine la aceasta înainte să meargă în căsătorie. Le recomand tuturor victimelor violului să studieze cursurile de studiu biblic inductiv scrise de Kay Arthur:

  • Căsătorie fără regrete
  • Sexualitatea din perspectiva Bibliei
  • Doamne, vindecă-mi rănile

Aceste cursuri le vor aduce vindecarea necesară pentru o căsătorie fericită.

Este corect pentru victima violului să se căsătorească cu un băiat virgin?

Da, este corect, pentru că aşa cum am văzut, ea este victimă şi nu poartă vină pentru ce i s-a întâmplat. Dar, să fie sigură că şi băiatul care se căsătoreşte are aceeaşi înţelegere a lucrurilor. Altfel se poate trezi că s-a căsătorit cu cineva care nu o va înţelege nici odată, o va învinui, sau desconsidera şi relaţia lor va avea mult de suferit.

Poate victima violului să moştenească viaţa veşnică dacă a încălcat porunca a 7-a?

Porunca a 7-a spune:

Să nu preacurveşti. (Exodul 20: 14)

Scriptura spune foarte clar că victima violului nu este vinovată de acest păcat. Totuşi, victima violului, ca şi orice altă persoană este păcătoasă, pentru că Biblia spune:

Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. (Romani 3: 23)

Şi mai spune Biblia:

Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6: 23)

Astfel, victima violului ca şi orice om din lumea aceasta trebuie să creadă în Domnul Isus din toată inima şi să între în Noul Legământ cu El ca să poată primi darul vieţii veşnice. Grăbiţi-vă să întraţi în Noul Legământ ca să fiţi născută din nou, să primiţi Duhul Sfânt şi să aveţi siguranţa mântuirii.

Cum poate victima violului să-şi continue viaţa din punct de vedere social, spiritual şi familial?

Dacă va primi iertarea lui Dumnezeu şi vindecarea, care vine prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu, victima violului nu se va mai vedea doar aşa, adică victimă a violului, ci se va vedea copilul lui Dumnezeu şi va trăi ca atare, adică o viaţă de biruinţă trăită cu Dumnezeu. Cunosc astfel de persoane şi admir felul cum Dumnezeu le-a umplut viaţa de bucurie şi i-a făcut o binecuvântare pentru cei din familie şi pentru toţi oamenii. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru oricine se întoarce la El – să devină o făptură noua, aşa cum este scris:

Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi, chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2 Corinteni 5: 16-17)

Şi dacă nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii, nu mai trebuie nici victima violului să se privească astfel şi să trăiască o viaţă de apăsare, ci să ştie bine că în Hristos a devenit o făptură nouă şi să trăiască o viaţă nouă, frumoasă, cu Hristos şi pentru slava lui Dumnezeu. Aşa să vă ajute Dumnezeu.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 936
  • Descărcări: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni