După publicarea articolului “Ce perspectivă pentru viaţă, căsătorie şi veşnicie are o fată violată în copilărie? ” am primit un mesaj cu următoarele întrebări:

În legătură cu răspunsurile pe care mi le-aţi oferit, aş mai avea încă câteva nelămuriri cu privire la o fată violată în copilărie, pe care v-aş ruga, dacă puteţi, să mi le elucidaţi:

1. ) Cum este dacă această fată  avea o vârstă fragedă cuprinsă între 7-9 ani, iar persoana care a săvârşit această faptă ilicită a abuzat de copil încă de la vârsta de 6 ani, nefolosind violenţă, însă copila fiind în neştire de ceea ce i se întâmpla? Poate fi acuzată fata de adulter având în vedere că agresorul era pedofil şi luând în vedere juridic noţiunea de discernământ (de la 14 ani) dar în acelaşi timp având în vedere şi regulile bisericeşti în care se spune că un copil este nevinovat până la vârsta de 7 ani, iar după această vârstă devine răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru faptele sale?

2. ) Dacă în urma abuzurilor sexuale, după o perioadă de timp, fata a căzut în păcatul malahiei şi a deznădejdii, dorind chiar să se sinucidă, mai apoi în dispreţul faţă de propria persoană iar apoi în căderea unei depresii majore, ar mai exista o cale de întoarcere spre Dumnezeu, deşi se spune că trupul omului este templul lui Iisus? Căci practic această persoană oricât de copil ar fi fost a săvârşit preacurvia, adulterul şi păcatul de căpetenie – malahia… deşi, cu timpul odată cu maturizarea şi-a realizat faptele şi gravitatea lor?

3. ) Dacă peste câţiva ani, s-ar ivi posibilitatea să se căsătorească, credeţi că ar fi corect faţă de băiat să facă acest pas spre taina căsătoriei?

4. ) Ce consideraţi că ar fi mai bine pentru ea, să se căsătorească sau să trăiască precum un ascet, căindu-se pentru faptele sale?

Ca să fiu mai specific, voi răspunde la fiecare întrebare la rând…

1. ) Cum este dacă fata avea o vârstă fragedă cuprinsă între 7-9 ani, iar persoana care a săvârşit această faptă ilicită a abuzat de copil încă de la vârsta de 6 ani, nefolosind violenţă, însă copila fiind în neştire de ceea ce i se întâmpla? Poate fi acuzată fata de adulter având în vedere că agresorul era pedofil şi luând în vedere juridic noţiunea de discernământ (de la 14 ani) dar în acelaşi timp având în vedere şi regulile bisericeşti în care se spune că un copil este nevinovat până la vârsta de 7 ani, iar după această vârstă devine răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru faptele sale?

Fata începe să fie vinovată din moment ce conştiinţa ei personală a făcut-o să înţeleagă că era un lucru rău şi păcat ceea ce i se întâmplă şi ea totuşi şi-a dat consimţământul şi a mers conştientă la săvârşirea acelui păcat. Nu scrie nicăieri în Biblie că copilul este nevinovat până la vârsta de 7 ani. Aceasta nu este o învăţătură biblică. Copilul devine vinovat din moment ce conştiinţa lui începe să deosebească binele şi răul şi el face ceea ce conştiinţa lui defineşte că este rău. De altfel, când vorbeşte despre Neamuri, adică popoarele păgâne care nu au avut Sfintele Scripturi – revelaţia scrisă divină, Apostolul Pavel spune că ele vor fi judecate potrivit cu legea care a fost scrisă de Dumnezeu în conştiinţa lor.

Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. (Romani 2: 14-16)

Copilul devine responsabil pentru păcatele sale din moment ce a păcătuit făcând lucruri care erau condamnate de conştiinţa lui proprie. În acest context vreau să repet încă odată un adevăr foarte, foarte important din Biblie care spune:

Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. (Romani 3: 23-24)

2. ) Dacă în urma abuzurilor sexuale, după o perioadă de timp, fata a căzut în păcatul malahiei (masturbării) şi a deznădejdii, dorind chiar să se sinucidă, mai apoi în dispreţul faţă de propria persoană iar apoi în căderea unei depresii majore, ar mai exista o cale de întoarcere spre Dumnezeu, deşi se spune că trupul omului este templul lui Iisus? Căci practic această persoană oricât de copil ar fi fost, a săvârşit preacurvia, adulterul şi păcatul de căpetenie – malahia… deşi, cu timpul odată cu maturizarea şi-a realizat faptele şi gravitatea lor?

Când ziceţi malahie, înţeleg că vă referiţi la păcatul masturbării despre care am scris mai multe articole. Da, există eliberare din acest păcat şi din toate stările în care se află această persoană. Există o singură  cale de eliberare şi aceasta este credinţa din inimă în Domnul Isus Hristos şi intrarea în Noul Legământ cu El. Trupul omului devine templul Duhului Sfânt numai din momentul când acesta intră în Noul Legământ, se naşte din nou şi primeşte Duhul Sfânt. Tocmai acel Duh Sfânt îi umple viaţa cu bucurie şi îi dă putere să trăiască biruitor asupra oricăror ispite şi păcate ca să nu mai fie robul curviei sau  masturbării sau a oricărei patimi şi păcat.

3. ) Dacă peste câţiva ani, s-ar ivi să se căsătorească, credeţi că ar fi corect faţă de băiat să facă acest pas spre taina căsătoriei?

Din moment ce va intra în Noul Legământ cu Domnul Isus această persoană, indiferent de păcatele săvârşite înainte, va deveni o făptură nouă şi are toată libertatea să se căsătorească în Domnul. Când creştinii din Corint au întrebat cum să procedeze cu privire la ispitele sexuale pe care le au, Apostolul Pavel le-a scris că soluţia este căsătoria:

Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. (1 Corinteni 7: 2)

Apostolul Pavel nu era căsătorit şi a scris în acelaşi capitol următoarele:

Celor neînsuraţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine. Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească; pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă. (1 Corinteni 7: 8-9)

Când zice “să ardă”, Apostolul se referă la cazurile când ispita sexuală  îl obsedează pe om şi îl face să fie totdeauna sub această presiune chiar dacă nu ajunge să săvârşească păcatul curviei sau masturbării.

4. ) Ce consideraţi că ar fi mai bine pentru ea, să se căsătorească sau să trăiască precum un ascet, căindu-se pentru faptele sale?

Dacă fata s-a pocăit din inimă, atunci a primit iertarea desăvârşită a Domnului Isus şi nu este nevoie să se căiască de faptele sale pentru tot restul vieţii. Dacă va alege să se căiască pentru tot restul vieţii, înseamnă că nu a înţeles şi nu a acceptat iertarea lui Dumnezeu. Nu ne învaţă nicăieri Dumnezeu în Biblie că după pocăinţă trebuie să devenim asceţi şi să ne căim de tot restul vieţii pentru păcatele săvârşite. Apostolul Pavel a săvârşit păcate grave prigonind Biserica, dar apoi, când a întrat în Noul Legământ prin credinţă în Domnul Isus Hristos a ales să ducă această veste şi altor oameni şi nu să trăiască o viaţă de ascet. Iată ce a spus Apostolul când a vorbit despre esenţa Evangheliei pe care a propovăduit-o:

V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine. (1 Corinteni 15: 3-10)

Urmează exemplul Apostolului Pavel şi alege să-ţi dedici viaţa pentru a le duce Evanghelia celor care încă trăiesc în păcatele şi greşelile lor ca să capete şi ei eliberarea pe care o vei avea tu din moment ce vei întra în Noul Legământ.