În Scriptură avem multe cazuri când oameni neprihăniți au spus lucruri care nu corespundeau realității, dar cred că trebuie să luăm bine seama la intențiile din care au procedat astfel. Voi face referință la câteva cazuri din Scripturi.  

Avraam este numit în Biblie părintele tuturor credincioșilor și este un model de credință. Când a fost chemat de Dumnezeu, el a părăsit țara lui, rudele lui și a mers urmând direcția dată de Dumnezeu. Totuși, acest om mare al credinței, a avut slăbiciunile lui și iată cum a procedat într-o împrejurare pe care a considerat-o periculoasă pentru viața sa:  

Avraam a plecat de acolo în ţara de miazăzi, s-a aşezat între Cades şi Şur şi a locuit ca străin în Gherar. Avraam zicea despre Sara, nevasta sa: „Este sora mea! ” S-a temut să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate, din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarului, a trimis şi a luat pe Sara. Atunci Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Abimelec şi i-a zis: „Iată, ai să mori din pricina femeii pe care ai luat-o, căci este nevasta unui bărbat. ” Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, vei omorî Tu oare chiar şi un neam nevinovat? Nu mi-a spus el că este sora sa? Şi n-a zis ea însăşi că el este fratele său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mâini nevinovate. ” Dumnezeu i-a zis în vis: „Ştiu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată: de aceea te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Mea. Iată de ce n-am îngăduit să te atingi de ea. Acum, dă omului nevasta înapoi; căci el este proroc, se va ruga pentru tine şi vei trăi. Dar, dacă n-o dai înapoi, să ştii că vei muri negreşit, tu şi tot ce-i al tău. ” Abimelec s-a sculat dis-de-dimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi şi le-a spus tot ce se întâmplase. Şi oamenii aceia au fost cuprinşi de o mare spaimă. Abimelec a chemat şi pe Avraam şi i-a zis: „Ce ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat atât de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum făcute. ” Şi Abimelec a zis lui Avraam: „Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta? ” Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nicio frică de Dumnezeu în ţara aceasta şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele. De altfel, este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele; şi a ajuns să-mi fie nevastă. Când m-a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, am zis Sarei: „Iată hatârul pe care ai să mi-l faci: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine că sunt fratele tău. ”(Geneza 20: 1-13) 

Avraam nu a spus minciuni. El doar nu a spus tot adevărul. Era adevărat că Sara era sora lui, dar el a evitat să spună că este și soția sa. A procedat astfel ca să-și scape viața și, așa cum vedem, a avut un plan făcut mai dinainte și o înțelegere cu Sara că oriunde vor merge ea să spună că este sora lui ca să-i scape viața. Și mai înainte, când a fost o foame și a fost nevoit să se pogoare pentru o vreme în Egipt, Avraam a procedat la fel și a spus același lucru egiptenilor ca să fie sigur că nu va fi omorât de ei (Genesa 12).  În mila Sa, Domnul nu l-a părăsit pe Avraam în această împrejurare. Totuși, Dumnezeu nu a trecut cu vederea acest caz și l-a menționat în Biblie ca să ne fie nouă tuturor de învățătură ca să ne punem nădejdea în El în orice împrejurare. Ce credeți că s-ar fi întâmplat și ce ar fi făcut Dumnezeu dacă Avraam ar fi spus că Sara este soția lui?  

Robia copiilor lui Israel în Egipt era grea și din zi în zi devenea mai insuportabilă. Faraon a pus la cale un plan diabolic ca să nimicească poporul lui Dumnezeu. Iată care era planul:  

Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra şi cealaltă Pua, şi le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască. ” Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască. Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis: „Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască? ” Moaşele au răspuns lui faraon: „Pentru că femeile evreilor nu sunt ca egiptencele; ele sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei. ” Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr. Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case.  (Exod 1: 15-21) 

Dacă Avraam a spus adevărul pe jumătate, atunci moașele Șifra și Pua au spus minciuni și Biblia spune că ele au făcut aceasta din frică de Dumnezeu. Dar dacă ar fi spus adevărul, le mai lăsau egiptenii și faraon în slujba de moașe? Femeile acestea au spus minciuni tocmai ca să poată rămâne în această slujbă și să salveze cât mai multe vieți. Noi putem să le condamnăm cât vrem, dar Dumnezeu a apreciat fapta lor (care, apropo, a cerut mult curaj) și le-a făcut bine. Prin minciuna lor femeile acestea și-au pus viața în mare pericol  ca să salveze viețile copiilor născuți în Israel.  

Sfântul Iacov în Epistola care îi poartă numele o prezintă pe Rahav ca și model de credință care lucrează împreună cu fapta și se referă direct la cazul când ea a ascuns iscoadele:  

Iosua, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din Sitim doi oameni, ca iscoade, zicându-le: „Duceţi-vă de cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul. ” Cei doi oameni au plecat şi au ajuns în casa unei curve, care se chema Rahav şi s-au culcat acolo. S-a dat de ştire împăratului din Ierihon şi i-au spus: „Iată că nişte oameni dintre copiii lui Israel au venit aici astă-noapte ca să iscodească ţara. ” Împăratul Ierihonului a trimis la Rahav să-i spună: „Scoate afară pe bărbaţii care au venit la tine şi care au intrat în casa ta; căci au venit să iscodească ţara. ” Femeia a luat pe cei doi bărbaţi şi i-a ascuns; şi a zis: „Este adevărat că bărbaţii aceştia au venit la mine, dar nu ştiam de unde sunt; şi, fiindcă poarta a trebuit să se închidă noaptea, bărbaţii aceştia au ieşit afară; nu ştiu unde s-au dus: grăbiţi-vă de-i urmăriţi şi-i veţi ajunge. ” Ea îi suise pe acoperiş şi-i ascunsese sub nişte mănunchiuri de in, pe care-l întinsese pe acoperiş.  (Iosua 2: 1-6) 

Rahav i-a mințit pe oamenii împăratului cu privire la iscoade, căci le-a spus că ei plecaseră, dar îi avea ascunși în casa ei. Motivul pentru care a făcut Rahav aceasta a fost credința ei în Dumnezeu și dorința să scape viața iscoadelor, a familiei sale și pe a sa. Noi putem să o judecăm pentru minciuna spusă, dar ea a făcut o faptă de mare curaj. V-ați închiput ce putea să i se întâmple lui Rahav dacă oamenii împăratului ar fi aflat ce făcuse ea? Domnul, însă, a păzit-o și atunci și la dărâmarea zidurilor, căci peretele unde era locuința ei și geamul cu frânghia legată a rămas întreg și astfel israeliții au putut recunoaște locuința ei când cucereau cetatea.  

Sunt multe cazuri în care David s-a văzut nevoit să recurgă la minciună ca să-și scape viața. Odată în fața vrăjmașilor a trebuit să se prefacă că este nebun, altădată a trebuit să le spună preoților că este trimis într-o misiune specială cu toate că era urmărit de împăratul Saul care dorea să-l omoare. În toate aceste cazuri David nu a fost condamnat de Dumnezeu, căci nu a lucrat cu răutate sau ca să-i facă rău cuiva.  

După ce s-a lăsat târât de pofta firii lui și a curvit cu Bat-Șeba, împăratul David a făcut tot uzul de miciună ca să-și ascundă păcatul. Prin minciună a vrut să-l facă pe Urie, soțul Bat-Șebei, să meargă acasă, să se culce cu nevasta sa și astfel să acopere împrejurările în care a fost conceput copilul de Bat-Șeba. Apoi, de la minciună a mers la omor etc. Fapta lui David a venit din relele lui intenții și nu a plăcută Domnului. Când a venit proorocul Natan și l-a mustrat, David a recunoscut vina sa și s-a pocăit, de aceea a fost lăsat în viață de Dumnezeu. Dar consecințele păcatelor săvârșite nu au întârziat și Dumnezeu a prezentat totul în Sfintele Scripturi ca să ne fie tuturor de învățătură.  

Ea zice astfel:  

Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.  (Exod 20: 16) 

Cuvântul “împotriva” indică la a face rău aproapelui tău. Porunca aceasta se referă la o situație de judecată când cineva vine să depună mărturie falsă ca să-i facă rău aproapelui. Vă amintiți cum a procedat Izabela când a vrut să-i răpească via lui Nabot din Izreel? Ea a pus la cale să fie folosiți doi oameni răi care au venit și au spus despre Nabot că a blestemat împotriva lui Dumnezeu și împotriva împăratului. Astfel Nabot a ajuns să fie omorât cu pietre. Și Izabela și acei doi oameni răi au folosit minciuna ca să-l omoare pe Nabot. Iată un caz clasic când cineva a mărturisit strâmb împotriva aproapelui ca să-i facă rău.  

Daniel a spus adevărul

Când a fost în situații grele și în pericole din partea păgânilor, Avraam, David, moașele, Rahav și alții au făcut uz de minciună ca să le facă bine altora sau ca să-și salveze viața. Mai ales acelora care au recurs la minciună ca să-și salveze viața nu prea le face cinste fapta lor. Spre deosebire de acești oameni, Daniel, care tot a locuit toată viața într-un context păgân, nu a recurs niciodată la minciună, cel puțin în Biblie nu sunt relatate astfel de cazuri.  

Am încercat să-mi amintesc dacă cineva din Noul Testament a făcut uz de minciună ca să-și scape viața sau ca să scape viața altora și nu mi-am amintit un astfel de caz. Dacă cunoașteți așa o situație descrisă în Noul Testament, vă rog să scrieți despre ea la comentarii.  Dimpotrivă, cu privire la minciună suntem învățați astfel:  

De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.  (Efeseni 4: 25) 

Am fost întrebat de cineva cum am procedat eu personal. Ce să zic? …  Fiica noastră Tika a crezut până în clasa VI că există Moș Crăciun și că îi aduce ei în seara de Crăciun cadou și îi pune sub pernă sau în pantofi, pentru că este fetiță cuminte. Când colegii la școală îi spuneau că nu este adevărat și că aceasta o fac părinții, că nu există Moș Crăciun, ea le zicea că există și la ei nu vine, pentru că nu sunt suficient de cuminți. Mai târziu, când a crescut mare, odată Tika ne-a mulțumit pentru faptul că i-am făcut copilăria frumoasă și că am reușit să o convingem până la acea vârstă că există Moș Crăciun. Au mai fost și alte situații mai complicate, când era pusă în pericol viața altora sau lucrarea la care mergeam să o fac în țări străine și cu context ostil creștinilor și Evangheliei  și a trebuit să spun adevărul pe jumătate sau chiar am spus minciuni. Mi-ar fi plăcut să am mai multă credință ca să spun doar adevărul.  

Din învățătura Bibliei eu mi-am făcut următoarele concluzii cu privire la minciună:  

• Dumnezeu ne învață și vrea să spunem adevărul.  
• Intenția este factorul principal care califică o faptă drept rea sau bună înaintea lui Dumnezeu.  
• Cel care folosește minciuna ca să-i facă rău aproapelui săvârșește păcat înaintea lui Dumnezeu și își va lua osânda.  
• Cel care a făcut uz de minciună pentru a-și salva viața nu a fost părăsit de Dumnezeu, dar a lăsat să-i fie afectat negativ numele prin aceasta.  
• Cei care au apelat la minciună pentru a salva vieție altora s-au expus singuri la un risc mai mare.  

Ultima concluzie mă duce cu gândul la cuvintele spuse de înțeleptul Solomon:  

Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui. Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur? Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme? Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână; căci cine se teme de Dumnezeu scapă din toate acestea (Eccleziastul 7: 15-18).  

Fie ca frica de Domnul să ne stăpânească inimile și să ne călăuzească ori de câte ori deschidem gura.