În Romani 12: 20 apostolul Pavel spune:

“Dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănînce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui. ”

Imaginea aprinderii cărbunilor pe capul altuia este o figură de stil folosită de apostolul Pavel în contextul răzbunării. Chiar dacă fraza ar părea să aibă o conotație negativă cu sens de răzbunare, aceasta nu este rezultatul pe care trebuie să-l atingă cel persecutat prin acțiunile sale de bunătate. Oare ce spune Pavel însemnă că a face bine dușmanilor este o modalitate indirectă de a-i pedepsi?

După ce în primele capitole apostolul Pavel prezintă adevărul teologic “cel neprihănit va trăi prin credință”, începând cu capitolul 12 apostolul vorbește despre partea practică sau umblarea creștinului în neprihănirea primită prin credința în Isus Hristos. Implicațiile trăirii celui neprihănit prin credință este transformarea acestuia și umblarea lui în voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită (Romani 12: 1-2). În calitate de creștin, în realizarea acestei sarcini nu sunt singur, ci sunt parte din Trupul lui Hristos, împuternicit cu harul lui Dumnezeu pentru a învăța, îmbărbăta și sluji în dragoste pe alții (Romani 12: 3-13). Apoi el se concentrează pe atitudinea creștinului care trebuie s-o aibă în lumea ostilă în care trăiește (Romani 12: 14-21).

Într-o astfel de lume ar fi fost foarte ușor și firesc să recurgi la violență pentru a proteja pe cel persecutat. Pavel însă a cunoscut că amărăciunea, resentimentele și violența nu sunt calea ce trebuie urmată în lumea aceasta de urmașii lui Hristos. El a experimentat dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt și care este mai puternică decât ura omenească. Pavel a răbdat necazurile cauzate de persecutori. Îndemnul lui pentru creștini este să binecuvânteze pe cei ce îi blestemă și să nu întoarcă rău pentru rău. În situații de conflict creștinii trebuie să caute pacea (Romani 12: 18). Dacă valorile acestei lumi cheamă la răzbunare și violență, atunci creștinul este chemat să răspundă cu dragoste și bunătate pînă acolo încât să dea de mâncare și de băut vrăjmașului care este flămând și însetat (Romani 12: 19-20). De ce? Pentru că Dumnezeu este Cel care judecă: “Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti”.

Când alegem să răspundem la persecuție cu bunătate, aprindem “cărbuni aprinși” pe capul răufăcătorilor. Gândirea radicală încurajată de apostolul Pavel pentru creștin nu este doar să “nu întoarcem rău pentru rău”, ci să “depășim răul prin practicarea binelui”. În Vechiul Testament răsplata lui Dumnezeu este întotdeauna văzută ca și răspuns la acțiunile de bunătate a omului.

“Dacă este flămînd vrăjmașul tău, dă-i pîne să mănînce, dăcă-i este sete, dă-i apă să bea. Căci făcînd așa, aduni cărbuni aprinși pe capul lui, și Domnul îți va răsplăti. ” (Proverbe 25: 21-22)

Această analiză a contextului arată că imaginea cărbunilor aprinși are un sens pozitiv și nu unul negativ. Însă ce realizează creștinul prin “aprinderea cărbunilor aprinși” pe capul vrăjmașului? Recunoașterea păcatului și sfințirea lui, așa după cum s-a întâmplat cu prorocul Isaia.

În anul morții împăratului Ozia, am văzut pe Domnul șezînd pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, și fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele, și cu două sburau. Strigau unul la altul, și ziceau: “Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul oștirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui! ” Și se zguduiau ușiorii ușii de glasul care răsuna, și casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: “Vai de mine! Sînt pierdut, căci sînt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor! ” Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mînă, pe care-l luase cu cleștele de pe altar. Mi-a atins gura cu el, și a zis: “Iată, atingîndu-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit! ” (Isaia 6: 1-7)

Din această relatare vedem că cărbunii aprinși, pocăința, cât și sfințirea este prezentă. Prin facerea binelui și demonstrarea dragostei lui Hristos am putea să câștigăm pe vrăjmași pentru Hristos.

Într-un context cultural ce-l întâlnim în obiceiurile egiptene putem vedea că cel ce comisese răul ca semn al pocăinței lui purta un vas cu cărbuni aprinși pe capul său.

În concluzie, semnificația expresiei “aprinderea cărbunilor aprinși” pe capul vrăjmașului este acela de a răspunde la rău cu bine prin care răufăcătorul să fie adus la pocăință. Prin întoarcerea răului cu bine mă gîndesc la beneficiul inamicului – schimbarea vrăjmașului în frate în Hristos.

Vă recomand să studiați cursul Romani partea I-IV de Kay Arthur pentru o înțelegere mai adâncă a adevărului „cel neprihănit va trăi prin credință”.