Nu există cuvânt folosit mai mult în lume ca acesta. Despre dragoste se cântă mult, se scrie mult, se fac multe poezii. Este înălţată foarte mult şi totodată aruncată în cel mai adânc întuneric. Dragostea este foarte schimbătoare, foarte distrată; poate totul şi nu face nimic; fericeşte şi întristează; creează şi distruge.

Unde este oare adevărata dragoste? Unde este acea dragoste care nu oscilează în necazuri, ci înfruntă greutăţile vieţii zi de zi? Nu există oare în lumea aceasta nici un cântec care să conţină această dragostea în adevăratul ei înţeles?

Poeţi şi scriitori au scris despre dragoste în cărţile lor, dar toate au amprenta căutării dragostei adevărate. Ea a fost găsită, dar pe puțin timp.

Sau probabil o putem găsi în relaţiile dintre oameni? Dacă ar fi de găsit aici, nu am vedea atâtea familii nefericite şi atâţia copii părăsiţi. Desigur, există şi căsătorii fericite în această lume, dar adevărata dragoste are un înţeles cu mult mai înalt decât o bună înţelegere între cei doi parteneri. Chiar înaltă de-ar fi, dragostea firească nu este o ancoră sigură. Ca omul să poată iubi cu adevărat, are nevoie de mai mult, căci nimeni nu poate să trăiască în dragoste şi să continue în ea. Orice om, ca să fie în stare să iubească cu adevărat, trebuie să se întoarcă la izvorul dragostei, la dragostea cea adevărată.

Ce este adevărata dragoste?  Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Dumnezeu este dragoste“ (1 Ioan 4. 8).  Dumnezeu nu numai că-l iubeşte pe om, ci şi în caracterul Său este iubire. Acest caracter a fost destăinuit pe Golgota în Fiul Său. Numai Isus putea să-l iubească pe omul care L-a batjocorit, care I-a produs atâtea greutăţi, atâta durere, iar în final I-a pregătit crucea.

Dumnezeu doreşte să dea fiecărui om din dragostea Lui – dragoste care nu se răceşte, care nu este pentru o vreme, care nu se sfârşeşte, care nu are limită, dragoste necondiționată pe care ne-o oferă doar Isus Hristos.