Cel născut din nou nu poate duce un mod de viață păcătos!

Trebuie să facem diferență între a duce un mod de viață păcătos și păcat accidental. În prima sa epistolă, apostolul Ioan scrie că cei născuți din Dumnezeu nu păcătuiesc și nu pot păcătui. Timpul verbului în limba greacă este prezent și arată o acțiune continuă, care a început în trecut și continuă în prezent, adică arată la un mod de viață. Ceea ce a vrut să spună apostolul Ioan a fost că cel născut din Dumnezeu nu duce un mod de viață păcătos și nici nu poate duce un mod de viață păcătos.

Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. Şi ştiţi că El (Domnul Isus) S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămîne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. (1 Ioan 3: 4-10)

Dacă cineva a intrat în Noul Legământ cu Domnul Isus și, totuși, duce un mod de viață păcătos, el se înșală singur și nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu:

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru. (1 Corinteni 6: 9-11)

Totuși, noi trăim într-o fire păcătoasă și, dacă nu veghem, putem să păcătuim.

Dacă omul nu a vegheat și a păcătuit, dar își recunoaște greșeala, Dumnezeu este credincios și drept ca să-l ierte, însă aceasta nu-l scutește pe om de pedeapsă

Autorul epistolei către evrei le scrie destinatarilor că ei încă nu s-au împotrivit păcatului până la sânge (adică nu au murit total față de păcat) și Dumnezeu îi pedepsește pentru binele lor ca să-i aducă la desăvârșire. Autorul compară disciplinarea lui Dumnezeu cu disciplinarea aplicată de părinți copiilor. Noi, ca și părinți, aplicăm copiilor noștri pedeapse diferite în dependență de împrejurări: dacă copilul a făcut un lucru cu privire la care nu a fost avertizat și nu a știut că acest lucru nu trebuia să-l facă, pedeapsa pe care o aplicăm este minimă sau chiar putem să scutim copilul de pedeapsă și să ne limităm doar la o avertizare, dar dacă copilul a fost avertizat și, totuși, a greșit, atunci noi îl iertăm, dar îi aplicăm pedeapsa ca să-i fie de învățătură pentru viitor ca să nu mai greșească. Tot astfel și Dumnezeu aplică pedeapsa pentru binele nostru:

Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-aţi împotrivit încă pînă la sînge, în lupta împotriva păcatului. Şi aţi uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: , , Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima cînd eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. ” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sînteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sînteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atît mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii. (Evrei 12: 3-11)

Dacă omul nu realizează că ceea ce face el nu este bine înaintea lui Dumnezeu, va fi pedepsit de Dumnezeu, ca să nu fie osândit o dată cu lumea!

Dacă cineva, fiind născut din nou, nu veghează asupra sa și face lucruri care nu-I plac lui Dumnezeu sau care l-ar putea duce în păcat, Dumnezeu îl pedepsește ca să-l oprească din căile lui. De altfel, Cina Domnului ne-a fost lăsată ca o amintire a legământului în care am intrat cu Domnul Isus și un timp în care să ne cercetăm dacă suntem credincioși legământului. Despre aceasta le scrie apostolul Pavel sfinților din Corint în prima sa epistolă (1 Corinteni 11: 20-34)

Apostolul le scrie că dacă ei nu se vor cerceta singuri (nu-și analizează viața în lumina Scripturilor), atunci îi va judeca Dumnezeu ca să-i oprească din calea lor greșită. Când Dumnezeu judecă pe cineva, pentru început trimite neputință: omul devine neputincios. Dacă omul nu înțelege că aceasta este o avertizare din partea lui Dumnezeu și nu se cercetează ca să se schimbe, Dumnezeu îi trimite boală. Dacă nici așa omul nu înțelege mesajul lui Dumnezeu că trebuie să se pocăiască, Dumnezeu îi timite moartea fizică (nu puțini dorm). De ce? Ca să-i scape de pedeapsa veșnică (să nu fie osândiți o dată cu lumea).

Pentru că, oridecîteori mîncaţi din pînea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El. De aceea, oricine mănîncă pîinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sîngele Domnului. Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi şi aşa să mănînce din pînea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănîncă şi bea, îşi mănîncă şi bea osînda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sînt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar cînd sîntem judecaţi, sîntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea. (1 Corinteni 11: 26-32)