Deseori ne deranjează, pentru că sunt prea mici ca să înţeleagă subiectele discutate de cei maturi şi să se implice în discuţiile lor. Ne supărăm pe ei atunci când spun lucruri despre care ar trebui să tacă şi nu spun nimic atunci când trebuie să vorbească. Totuşi, ne scapă un lucru: omul nu poate să ia de unde n-a pus şi să secere de unde n-a semănat.

De multe ori, Domnul Isus a comunicat mesajul Său prin pilde şi exemple pe înţelesul ascultătorilor. El a folosit exemplul copiilor pentru a-i învăţa pe oameni adevăruri esenţiale cu privire la concepţia despre viaţă şi despre Împărăţia lui Dumnezeu.

„I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. Când a vîzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia Cerurilor este a unora ca ei. Adevărat, adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea. Apoi, i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei. ” (Marcu 10: 13-16)

1. ”Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. ” (Proverbe 22: 6)

Scopul pentru care a fost scrisă cartea Proverbelor se află în primele patru versete:

„Pildele lui Solomon, fiul lui David, Împăratul lui Israel, pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentr înţelegerea cuvintelor minţii; pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire; ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă. ” (Proverbe 1: 1-4)

A fi înţelept înseamnă să priveşti şi să-ţi trăieşti viaţa în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Doar atunci când cunoşti sfaturile arătate în Proverbe, poţi da învăţătură corectă copiilor, arătându-le „calea pe care trebuie s-o urmeze”.

2. Învaţă-l pe copil frica de Domnul!

„Frica Domnului este începutul ştiinţei, dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura. ” (Proverbe 1: 7)

Dar cum poate un copil să înţeleagă ce este această frică?

„Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere, dacă vei cere înţelepciune şi te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. ” (Proverbe 2: 1-5)

Pentru a fi motivat să urmeze o învăţătură, părintele trebuie neapărat să-i prezinte şi beneficiile învăţării.

„Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere. El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie. Ocroteşte cărările neprihănirii şi păzeşte calea credincioşilor Lui. Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine. Căci înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău. Chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, ca să te scape de calea cea rea şi de nevasta altuia. ” (Proverbe 2: 6-16)

3. Învaţă-l pe copil să-şi aleagă prietenii. Protejează-l de influenţele rele!

„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui. ” (Psalmul 1: 1-2)

Orice învăţătură trebuie argumentată, dacă se doreşte să fie urmată şi împlinită. Psalmul 1 continuă cu beneficiile pe care le va avea copilul care va urma aceste învăţături.

„El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştezesc: tot ce începe duce la bun sfârşit. ” (Psalmul 1: 3)

În prima epistolă a sa către Corinteni, apostolul Pavel întăreşte acest adevăr: „Nu vă înşelaţi: prieteniile rele strică obiceiurile bune. ” (1 Corinteni 15: 33)

4. Învaţă-l pe copil să aibă un caracter frumos!

Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi mai puternic decât o sabie cu două tăişuri. Doar Dumnezeu este Acela care are puterea de a transforma viaţa şi caracterul omului. Iată de ce este foarte important ca părinţii să-i înveţe încă din copilărie Sfânta Scriptură şi cum să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima lor.

„Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace. Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia. Leagă-ţi-le la gât, scie-le pe tăbliţa inimii tale. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. ” (Proverbe 3: 1-4)

5. Învaţă-l pe copil să aibă o relaţie corectă cu Dumnezeu!

O relaţie corectă cu Dumnezeu începe cu credinţa în El, care vine în urma auzirii Cuvântului Său. O relaţie corectă este una de dragoste, prietenie şi încredere. Copilul nu va putea face acest lucru dacă nu va fi învăţat de părinţii lui. Din nou, vedem că orice învăţătură este însoţită de prezentarea rezultatului ei.

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept, teme-te de Domnul şi abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale. ” (Proverbe 3: 5-8)

6. Învaţă-l pe copil dărnicia!

Dărnicia se învaţă, nu este o trăsătură de caracter înnăscută. Iată de ce Solomon abordează şi acest subiect în cartea sa, din cauza că noi ne naştem cu o fire egoistă şi tindem să adunăm comori pentru noi.

„Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău. Căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug şi teascurile tale vor geme de must… Nu opri o binefacere celui care are nevoie de ea când poţi s-o faci. Nu zice aproapelui tău: „Du-te şi vino iarăşi; îţi voi da mâine. ” Când ai de unde să dai. ” (Proverbe 3: 9-10; 27-28)

Învaţă-l cum să se raporteze la Dumnezeu cu averile sale şi cum să fie darnic cu alţii, căci „Pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu” şi „Sufletul binefăcător va fi săturat şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el”.

7. Învaţă-l pe copil mulţumirea!

Am observat că copiii ai căror părinţi îşi permit să trăiască pe picior larg sunt mai puţin mulţumitori decât cei care duc un mod de viaţă modest. Primii s-au obişnuit să nu ducă lipsă de nimic şi chiar să desconsidere lucrurile care li se oferă, iar când părinţii nu-şi permit să le satisfacă micile capricii, atunci ei se indignează până la faptul că dau dovadă de lipsă de respect faţă de părinţi. Copiii din familiile modeste sunt învăţaţi să fie mulţumitori în orice situaţie, fie belşug, fie lipsuri.

Aceeaşi atitudine ne învaţă apostolul Pavel s-o avem în Epistola sa către Filipeni, el, care se afla în închisoare la momentul scrierii acestei epistole.

„Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele, căci m-am deprins să fiu mulţumitor cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. ” (Filipeni 4: 11-12)

8. Învaţă-l pe copil să muncească!

Cartea Proverbelor vorbeşte mult despre atitudinea corectă faţă de muncă în contrast cu lenevia. Exemplul clasic de hărnicie este furnica, care prin înţelepciunea dată de Dumnezeu, cunoaşte vremurile şi se grăbeşte să-şi facă lucrul la timp.

„Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân. Totuşi, îşi pregăteşte hrana vara şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului. ” (Proverbe 6: 6-8)

9. Învaţă-l pe copil disciplina!

Copilul trebuie învăţat că pedeapsa are ca motivaţie dragostea, dragostea care previne deprinderile rele şi un caracter răzvrătit.

„Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. ” (Evrei 12: 6)

„Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor. ” (Proverbe 23: 13-14)

Mulţi părinţi consideră că aplicarea nuielei în procesul de educare este violenţă sau abuz fizic. Totuşi, Dumnezeu a stabilit şi o limită a acestui mod de educare.

„Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori. ” (Proverbe 19: 18)

Atunci când disciplina nu este aplicată la timp, copilul tău îţi va aduce ruşine.

„Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale. ” (Proverbe 29: 15)

10. Învaţă-l pe copil din exemplul propriu!

Ce este mai de preţ pentru un copil decât sfaturile unui tată şi învăţătura unei mame? Care este prima sursă de inspiraţie şi pe ale cui urme va păşi el? Desigur, orice copil va urma exemplul părinţilor, fie bun sau rău. Oricât de multă şi sănătoasă învățătură ar primi copilul la şcoală şi în societate, el oricum va păşi pe urmele părinţilor lui.

„Ascultaţi, fiilor, învăţăturile unui tată şi luaţi aminte, ca să pricepeţi; căci eu vă dau sfaturi bune, nu lepădaţi învăţătura mea. Căci, când eram încă fiu la tatăl meu şi fiu gingaş şi singur la mama mea, el mă învăţa atunci şi-mi zicea: „Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzeşte învăţăturile mele şi vei trăi! ” (Proverbe 4: 1-4)

Copiii sunt un dar de la Dumnezeu şi părinţii sunt responsabili de învăţătura pe care o transmit acestora. Va veni ziua în care toţi vom sta înaintea lui Dumnezeu. Cu ce roade vor veni părinţii înaintea Lui? Cum va privi Dumnezeu la modul în care şi-au educat copiii? Vor avea ei acele cununi de slavă pe care să le arunce la picioarele Domnului Isus? Îşi vor primi răsplata pentru munca lor sau vor rămâne dezamăgiţi când Dumnezeu va rosti sentinţa?

În concluzie, putem spune că ceea ce semănăm în copiii noştri aceea vom şi secera. Învăţătura pe care le-o vom da va determina formarea caracterului şi a personalităţii lor. Dumnezeu să ne ajute să rămânem în Cuvântul Său, pentru ca să putem da învăţături corecte şi sănătoase copiilor noştri.