Am fost provocată să scriu acest articol despre aplicarea pedepsei fizice după ce am citit Ghidul pentru profesionişti „Bătaia părintească înseamnă violenţă”, ghid elaborat în cadrul Campaniei naţionale de comunicare „Copilărie fără violenţă”, desfăşurat într-un parteneriat dintre Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Ministerul Educaţiei şi Tineretului, UNICEF Moldova şi Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii.

Este adevărat că violenţa în societatea noastră este o problemă arzătoare şi este nevoie de a întreprinde ceva în vederea combaterii şi prevenirii violenţei, mai ales a violenţei faţă de părinţi: tot mai des se întâlnesc cazuri în care copiii îşi agresează părinţii. Mai mult, din cauza că autorităţile nu întreprind nimic în vederea stopării acestui rău, deja avem câteva cazuri în Moldova când părinţii agresaţi şi-au ucis fiii cu scop de a se apăra.

Cu părere de rău această campanie pentru prevenirea şi combaterea violenţei nu ne aduce nimic bun. Această campanie, de fapt, nu are ca scop prevenirea şi combaterea violenţei, ci de a ne convinge că disciplinarea părintească (verbală sau fizică) este violenţă. Iată ce scrie chiar pe prima pagină a ghidului „Bătaia părintească înseamnă violenţă”:

„În Republica Moldova există multă violenţă nu numai în stradă, în şcoli, dar şi în familie. Mai mult de jumătate din părinţi strigă la propriul copil, fiecare al doilea părinte îl ameninţă cu bătaia şi alte pedepse fizice, iar fiecare al treilea părinte îşi bate copilul cu palma, cureaua, vărguţa sau cu orice alt obiect căzut sub mână. ”

Iar în cartea „Să creştem fără violenţă” la pagina 2 avem definiţia a ceea „Ce este violenţa? ”:

„Violenţa este atunci când cuvintele sau faptele cuiva sperie, provoacă durere şi suferinţă altei persoane. Violenţa este şi atunci când cineva ameninţă că va lovi sau va face rău altcuiva. ”

Împreună cu soţul avem trei copii. Am discutat cu ei privitor la acest proiect. Copiii au fost de acord că acest proiect prezintă o învăţătură care poate aduce mult rău copiilor şi societăţii în întregime. Vreau să aduc drept exemplu un caz din care se vede cum i-a ajutat pedeapsa unuia dintre copiii noştri. Danu, cel mai mic dintre copiii noştri, des îşi arunca cureaua de la pantaloni şi apoi nu o putea găsi. Când trebuia sa meargă dimineaţa la scoală sau duminica la biserică, îmi spunea ca nu-şi poate găsi cureaua şi, respectiv, trebuia să i-o găsesc eu, fiindcă nu era timp. La un moment mi-am dat seama ca el doar se făcea că o caută şi aştepta să o găsesc eu. El ştia că, ori unde nu ar arunca-o, mămica o va găsi şi de aceea nici tare nu se agita ca să şi-o pună de fiecare dată la loc. Atunci i-am hotărât: dacă mai pierzi încă o dată centura şi nu o găseşti, ţi-o găsesc eu, dar primeşti două cureluşe la locul moale. Vreau să vă spun că după discuţia aceea nu a mai fost nevoie niciodată să-i caut cureaua. Potrivit cu definiţia dată de iniţiatorii campaniei „Copilărie fără violenţă”, ceea ce am făcut eu este calificat ca violenţă verbală, fiindcă am ameninţat copilul cu bătaia.

Cu părere de rău şi unii creştini califică pedeapsa fizică ca violenţă, ceea ce nu este adevărat. Dumnezeu condamnă şi pedepseşte violenţa, dar, totodată, arată la beneficiul pedepsei fizice: atât pentru copii, cât şi pentru maturi.

La Proverbe 19: 18 este prezentată diferenţa dintre disciplinare şi violenţă:

„Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori. ”.

Vedem că disciplinarea are în vedere pedeapsa fizică cu scopul îndreptării copilului, iar violenţa este o revărsare a mâniei asupra copilului.

Când eram anul întâi la Universitatea de Medicină am rămas uimită când am învăţat că „durerea este un mecanism de apărare a organismului”: durerea îl fereşte pe om de anumite acţiuni care i-ar putea dăuna şi tot durerea este cea care îl atenţionează că ceva nu este bine cu sănătatea lui şi că trebuie să meargă la medic pentru tratament. La fel este şi cu pedeapsa aplicată copiilor. Durerea, ruşinea pe care o experimentează copilul atunci când este pedepsit, îl face să-şi revizuiască acţiunile şi să ia decizii care l-ar scuti pentru viitor de o astfel de experienţă neplăcută.

Dumnezeu ne pedepseşte cu scopul de a ne corecta!

Iată ce scrie apostolul Pavel la 1 Corinteni 11: 30-32 cu privire la pedeapsa aplicată credincioşilor care nu veghează asupra lor înşişi:

„Din pricina aceasta sînt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. ”

Deci, Dumnezeu pedepseşte pe cei pe care-i iubeşte: mai întâi le trimite neputinţă. Dacă nu se îndreaptă din căile lor, le trimite boală. Dacă nici atunci nu se îndreaptă, Dumnezeu le ia viaţa (nu puţini dorm). Suntem oare noi mai buni decât Dumnezeu ca să excludem disciplinarea, inclusiv şi cea fizică, din procesul de educare a copiilor noştri? Nu este Dumnezeu pentru noi, creştinii, model de părinte?

Pedeapsa părintească – dovada dragostei!

La Evrei capitolul 12 autorul îndeamnă pe evreii care s-au convertit la creştinism să primească pedeapsa:

„Şi aţi uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: , , Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. ” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii. ” (Evrei 12: 5-11)

Deci, pedeapsa prezintă o formă de exprimare a dragostei părinteşti şi are ca scop zidirea unui caracter frumos în copil. Mai mult: lipsa pedepsei părinteşti dovedeşte lipsa dragostei şi indiferenţa faţă de copil, ca şi cum ar fi un copil din curvie (pe care, cel mai des, tatăl nici nu vrea să-l recunoască ca fiu sau poate contribuie doar material la creşterea lui, fără să-i pese de starea emoţională şi spirituală a copilului).

Aplicarea pedepsei fizice copiilor!

Înţeleptul Solomon ne îndeamnă să aplicăm pedeapsa fizică copiilor noştri pentru binele lor şi pentru binele nostru. Iată câteva versete în acest sens, care arată clar că merge vorba anume despre aplicarea pedepsei fizice:

„Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor. ” (Proverbe 23: 13-14)

Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. (Proverbe 13: 24)

Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori.   (Proverbe 19: 18)

Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului. (Proverbe 29: 17)

Aplicarea pedepsei fizice maturilor!

În acelaşi ghid „Bătaia părintească înseamnă violenţă” la pagina 2 autorii se revoltă că de ce orice lovitură aplicată unui matur este calificată ca violenţă, iar aplicarea pedepsei fizice copiilor este calificată ca disciplinare şi nu ca violenţă? Dar vreau să vă spun că în Biblie se vorbeşte şi despre disciplinarea maturilor prin aplicarea pedepsei fizice. După cum ştiţi statul Israel s-a format ca stat teocratic. Legile după care se conducea acest stat au fost primite de la Dumnezeu prin Moise. Iată ce este scris în această lege cu privire la aplicarea pedepsei fizice:

„Când doi oameni vor avea o ceartă între ei, şi se vor înfăţişa înaintea judecăţii ca să fie judecaţi, celui nevinovat să-i dea drumul, iar pe cel vinovat să-l osândească. Dacă cel vinovat este osândit să fie bătut, judecătorul să pună să-l întindă la pământ şi să-i dea în faţa lui un număr de lovituri potrivit cu greutatea vinei lui. Să nu pună să-i dea mai mult de patruzeci de lovituri, ca nu cumva, dându-i mai multe lovituri decât atât, fratele tău să fie înjosit înaintea ta. ”(Deuteronom 25: 1-3)

După cum vedeţi această lege prevenea violenţa prin aceea că loviturile erau aplicate în prezenţa judecătorului (în felul acesta se respectau toate regulile cu privire la aplicarea pedepsei). Pe de altă parte pedeapsa se aplica în măsura în care să disciplineze pe cel vinovat, dar, totodată, să nu-l înjosească în faţa altora. Nu cred că cineva care a trecut printr-o astfel de experienţă sau a fost martor ocular la aşa o disciplinare, ar mai dori să săvârşească fapte vrednice de aşa o pedeapsă.

Poate veţi spune că este prea dur din partea lui Dumnezeu. Dar vreau să vă spun că legea lui Dumnezeu nu prevedea pedeapsa cu închisoarea. În Israel pe vremea aceea nu erau închisori. Dar oamenii s-au crezut mai buni ca Dumnezeu şi au înlocuit aplicarea pedepsei fizice cu pedeapsa prin privaţiune de libertate. Vreau să vă întreb: cum credeţi, câţi din cei care au stat la închisoare au ieşit mai buni de acolo? Realitatea arată că închisoarea este pentru deţinuţi un fel de centru de perfecţionare, unde fac schimb de experienţă. Astfel, închisoarea în loc să contribuie la schimbarea spre bine a celor vinovaţi, îi face mai răi decât au fost. Foarte puţini din deţinuţi se corectează după ce ies din închisoare.

Domnul să dea înţelepciune la fiecare părinte să facă diferenţă între disciplinare şi violenţă şi să aplice cu înţelepciune pedeapsa pentru binele copiilor lor aşa ca la bătrâneţe să aibă mângâiere din partea lor. Poate veţi spune că aceasta este o absurditate! Dar vreau să vă spun că fenomenul de violenţă faţă de părinţi se urmăreşte, mai des, în familiile care şi-au scutit copiii de pedeapsă.

Încă odată vreau să vă îndemn să fiţi realişti şi să vă gândiţi bine la efectul care îl va avea asupra copiilor dumneavoastră lipsa disciplinării atât verbale cât şi fizice! Gândiţi-vă ce puteţi întreprinde dumneavoastră pentru a opri acest rău, care s-a abătut asupra ţării noastre. Aveţi în vedere că această campanie va aduce cu sine şi schimbarea legislaţiei ţării, dar acesta este un subiect aparte. Dacă aveţi rude sau prieteni în SUA, cred că ei ar avea multe să vă spună la acest subiect!