La 21 februarie 2008 au fost date publicităţii rezultatele studiului «Violenţa faţă de copiii» realizat de organizaţia IMAS-inc la comanda Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi a Ministerului Educaţiei şi Tineretului, cu sprijinul reprezentanţei UNICEF în Moldova. Potrivit studiului menţionat 25 la sută din copiii chestionaţi susţin că sunt bătuţi de părinţii lor, iar 13 la sută au menţionat faptul că profesorii de la şcoală le-au aplicat pedepse corporale. Aş dori foarte mult să văd cum au fost formulate întrebările aplicate în cadrul sondajului pentru că, potrivit rezultatelor prezentate în presă, se face impresia că orice pedeapsă fizică aplicată asupra copiilor a fost calificată ca şi violenţă şi deci, orice părinte care şi-a disciplinat copiii în felul acesta este calificat ca unul care aplică violenţă asupra copiilor. Aceasta este o mare nedreptate şi deviere de la adevăr. Nu neg faptul că în ţară la noi sunt mulţi părinţi care aplică violenţă asupra copiilor, şi eu sunt unul care am experimentat aceasta de la tatăl meu în copilărie. Dar, este o mare nedreptate să califici orice disciplinare cu aplicarea pedepselor fizice drept violenţă asupra copiilor. De fapt, să vedem ce spune Dumnezeu în Sfânta Scriptură cu privire la acest subiect şi care este, potrivit Bibliei, diferenţa dintre violenţă şi disciplinarea prin aplicarea pedepsei fizice.

Pedepsirea copiilor prin disciplinare este o manifestare a dragostei părinteşti!

Dumnezeu a spus prin gura înţeleptului Solomon astfel:

Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. (Proverbele lui Solomon 13: 24)

Când nu te interesează soarta copilului tău, atunci stai indiferent faţă de toate năzdrăvăniile lui şi nu aplici pedeapsa, pentru că nu-ţi pasă de el. Dacă, însă, îl iubeşti şi vrei să-l ajuţi să aibă un caracter frumos, să fie om la locul lui şi să aibă simţul răspunderii, atunci neapărat vei aplica disciplina şi îl vei pedepsi. Faptul că în Scripturi este folosit cuvântul «nuia» deja implică aplicarea pedepsei fizice. Nu toţi copiii sunt la fel. Unora le este suficientă mustrarea şi certarea, pe când alţii au nevoie să fie disciplinaţi şi fizic. De multe ori copiii încearcă limitele şi când le este aplicată pedeapsa fizică, se conving de prezenţa limitelor şi altă dată vor asculta de cuvântul părinţilor. Dacă însă cineva vrea să o facă pe «bunul la inimă» sau pe «cel ce educă după metodele moderne» fără să aplice pedeapsa, despre un astfel de om Dumnezeu spune că îşi urăşte copilul. Acest adevăr se aplică şi la noi, cei maturi, când este vorba despre relaţia noastră cu Dumnezeu dacă suntem copiii Lui născuţi din nou prin credinţă în Isus Hristos. Iată ce zice Dumnezeu la Epistola către Evrei:

Şi aţi uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: «Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. » Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci cine este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? Căci ei (părinţii) ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii. (Evrei 12: 5-11)

Disciplinarea prin pedepse fizice este un lucru normal în copilărie!

Copiii nu pot înţelege rostul pedepsei şi nici nu o apreciază decât doar atunci când cresc mari. De altfel, nu puţini sunt cei ce vin apoi la părinţii lor cu pretenţii pentru faptul că nu au fost pedepsiţi la timp în copilărie şi au dreptate. Biblia spune:

Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el. (Proverbe 22: 15)

Ce înseamnă aceasta? Să vă dau un exemplu. Într-o zi cei doi fii ai noştri s-au jucat într-o joacă când aruncau cu un fel de jucării cu ace ca să nimerească în ţintă. Şi unde credeţi că au pus ţinta? Pe un perete de la sufragerie. Peretele arăta groaznic. Când am venit acasă, am pus întrebări ca să aflu cum a fost şi ei de odată au şi venit să-şi ceară iertare pentru peretele stricat şi dauna pricinuită. Am rămas uimit cum de au putut să facă una ca aceasta? Parcă îi credeam băieţi mari? Dar, imediat mi-a venit în memorie cazul când eu eram poate în clasa 8 sau 9 şi tot aşa într-o zi am descoperit că pot şi eu arunca cu cuţitul cum fac indienii în filme. M-a copleşit ocupaţia până acolo, încât am aruncat în uşă până am făcut să arate groaznic. Deci, nebunia era atunci lipită de inima mea tot aşa cum a fost şi în cazul copiilor mei acum. Dar, Biblia spune că nuiaua certării o dezlipeşte. Atenţie la fraza «nuiaua certării» nu doar pedeapsa, ci certarea, adică explicarea problemei, a consecinţelor şi apoi aplicarea pedepsei. Dacă, însă, nu este aplicată disciplina, atunci nebunia va rămâne lipită de inima acelui copil şi va sta lipită pentru tot restul vieţii lui. Deci, prin faptul că nu este aplicată pedeapsa la timp, în copilărire, îl nenoroceşti pe copil pentru tot restul vieţii şi îi nenoroceşti şi pe cei care vor avea de suferit consecinţele, cum ar fi soţia, copiii, şi nu vor rămânea scutiţi de suferinţe nici părinţii.

Violenţă asupra copilului este aplicarea pedepsei fizice din răutate!

Cuvântul lui Dumnezeu spune:

Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori. (Proverbele lui Solomon 19: 18)

Sunt părinţi care îşi revarsă răutatea atunci când îşi pedepsesc copiii. Aceasta de fapt nu este pedeapsă ci violenţă, pentru că fiecare copil simte răutatea şi se simte înjosit, urât şi străin. Nu va avea efect o astfel de «disciplinare» ci va aduce numai amărăciune şi dorinţă de răzbunare în inima copilului. De aceea, Dumnezeu ne învaţă:

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului. (Efeseni 6: 4)

Când copilul face greşeli, trebuie verificat din ce motiv a făcut aceasta. Poate că nu a ştiut cum se face corect. În aşa caz trebuie să-l înveţi cum se face acel lucru, sau cum se procedează corect. Dacă ştie cum se face şi nesocoteşte, atunci trebuie aplicată mustrarea şi aceasta are un mare efect. De altfel, cunosc copiii şi oameni maturi care spun că cel mai mare efect avea asupra lor mustrarea şi că ar fi preferat mai bine să le fie aplicată o pedeapsă fizică, decât să fie mustraţi în felul înţelept cum au ştiut să o facă părinţii lor. Este adevărat însă că sunt şi unii copii care nu reacţionează la mustrare şi în aşa caz, până la o anumită vârstă, aplicarea pedepsei fizice aduce efectul dorit şi îi va convinge cu privire la limitele peste care nu poate trece. Dacă însă părinţii aplică pedeapsa din răutate şi în felul acesta «se descarcă» emoţional asupra copilului, lucrul acesta îl întărâtă la mânie şi copilul nu va mai arăta nici respect şi nici ascultare faţă de un astfel de părinte.

Aplicarea pedepsei fizice se va reflecta asupra destinului etern al copilului!

Acelaşi împărat înţelept Solomon a spus:

Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor. (Proverbele lui Solomon 23: 13-14)

Locuinţa morţilor este locul de chin unde merg sufletele tuturor păcătoşilor să aştepte ziua cea mare a judecăţii. Domnul Isus a povestit odată despre un om bogat care se pare că fost scutit de loviturile de nuia în copilărie, şi a ajuns să se poarte cu mult dispreţ la adresa oamenilor şi faţă de Dumnezeu. Ajuns în Locuinţa morţilor, acest om se ruga la Avraam să trimită pe Lazăr ca să-i ungă buzele cu apă, aceasta i-ar fi adus răcorire. Aşa de mare este chinul acolo. Atunci când aplicăm pedeapsa fizică asupra copilului, potrivit cu Sfintele Scripturi, din dragoste şi nu din răutate, îi face conştienţi pe copiii noştri că orice faptă rea aduce după sine consecinţe şi că îşi va petrece veşnicia după felul cum trăieşte şi se poartă în această viaţă. De altfel, priviţi în jur şi vedeţi câţi oameni nu mai dau dovadă de înţelepciune elementară care spune că orice cauză aduce un efect. Mulţi fac răul la stânga şi la dreapta de parcă nici odată nu-i vor ajunge păcatele lor. Prin aplicarea pedepsei fizice asupra copilului îl faci conştient despre consecinţele faptelor lui şi despre caracterul lui Dumnezeu. Iată ce spune Scriptura:

Nu vă înşelaţi; «Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. » Ce seamănă omul, aceea va şi secera. (Galateni 6: 7)

Se aplică acest adevăr, această lege, şi la părinţii care consideră că pedepsirea copiilor nu este necesară . Pentru că seamănă acum dispreţ şi indiferenţă, vor secera nenorocirea copiilor lor şi o bătrâneţe plină de dispreţ, aşa cum spune înţeleptul Solomon:

Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale. (Proverbele lui Solomon 29: 15)

Ascultă îndemnul înţeleptului:

Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului. (Proverbele lui Solomon 29: 17)

Pronunţă-te împotriva celor ce seamănă dispreţul!

Într-un articol publicat pe blogul lui Goerge Iosip se spune:

Ministerul Educaţiei şi Tineretului a lansat Proiectul Naţional “Şcoala – mediu fără violenţă”. Proiectul va cuprinde toate cele 1500 de şcoli din ţară şi va asigura un parteneriat educaţional între copii, părinţi şi profesori. Potrivit ministrului Educaţiei şi Tineretului, Victor Ţvircun, este foarte important, pe de o parte, să ajutăm copiii să înveţe despre comunicarea non-violentă şi să-şi dezvolte abilităţi de soluţionare paşnică a conflictelor, iar, pe de altă parte, să ajutăm profesorii să înveţe cum pot educa şi disciplina copiii fără a utiliza pedepse fizice sau psihologice. “Luând în consideraţie rolul important al şcolii în formarea personalităţii copilului şi influenţa pe care şcoala o are asupra familiilor, solicităm familiarizarea părinţilor cu practicile pozitive folosite în şcoală pentru a fi preluate şi aplicate de aceştia în familie”, a menţionat Victor Ţvircun. Proiectul “Şcoala – mediu fără violenţă” va include mai multe activităţi, printre care elaborarea unor traininguri pentru pedagogi privind disciplinarea pozitivă şi non-violentă, ore speciale cu subiectul violenţei în toate şcolile, editarea unei broşuri pentru elevi, precum şi seminare informative pentru cadrele didactice şi administraţia instituţiilor de învăţământ.

Vorbind cu cuvintele Scripturii, tot acest proiect «Şcoala -mediu fără violenţă» nu este altceva decât o tentativă de a ne impune să «lăsăm pe copil de capul lui» atât în familie cât şi la şcoală. Consecinţele nu vor întârzia şi toţi vor secera foarte curând ruşinea şi dispreţul din pricina acestor copiii lăsaţi de capul lor. Astfel de tentative au mai fost făcute prin şcoli şi până acum şi vreau să vă arăt un exemplu care l-am experimentat în familia noastră. Fiul nostru David, care este un băiat foarte disciplinat, harnic şi ascultător, când era la grădiniţă, într-o zi de dimineaţă, s-a sculat şi a spus că el la grădiniţă nu mai merge pentru că el nu vrea, iar acolo a venit o tanti care le-a spus că ei au dreptul să facă ce vor ei. Educatoarea lui era o femeie foarte înţeleaptă şi exigentă, dar se pare că au fost trimişi cineva în grupa lor, poate de la minister, sau de la vreo organizaţie cum ar fi UNICEF ca să le facă instrucţiune cu privire la drepturile lor. Deci, David a realizat că are drepturi şi a hotărât să profite din plin de ele şi să nu meargă în ziua respectivă la grădiniţă. Atunci, soţia mea i-a spus: «Bine David. Noi te iubim şi vrem să te creştem un om înţelept şi bun. De aceea facem tot efortul, te hrănim, te îmbrăcăm şi ne îngrijim de toate nevoile tale. Cât timp eşti copilul nostru şi în casa noastră trebuie să faci ceea ce spunem noi. Iar dacă totuşi insişti să faci ceea ce vrei tu, în aşa caz va trebui să dezbraci hainele care ţi le-am cumpărat şi să mergi în stradă unde poţi să faci tot ce vrei tu cu condiţia că tot tu îţi vei împlini şi nevoile tale. »

Ce vrem noi? Să-i lăsăm pe copiii noştri să-şi distrugă viaţa, sau să-i ajutăm să-şi zidească un viitor? Eu am scris acest articol pentru a opri un mare rău care vor unii oameni să ni-l impună. Ia şi tu acţiune. Scrie o scrisoare la Ministerul Educaţiei şi Tineretului, Preşedintelui ţării, la Parlament, sau în alte instanţe şi cere-le să ia decizii înţelepte şi nu ca acestea care vor distruge copiii noştri. Dacă vom sta indiferenţi, ne vom trezi în curând în situaţia ţărilor unde copiii în dispreţul lor la tot pasul îşi ameninţă părinţii că vor chema poliţia. Dumnezeu să ne păzească de un astfel de mare rău.