Cel mai bine este să stea toată familia în ţara lor să lucreze, iar dacă ajung să plece, să meargă tot cu toată familia.

Cu părere de rău, problema despărțirii îndelungate între soți pe seama plecării soţului sau soţiei a ajuns să afecteze grav şi familiile din ţara mea, din Moldova. La 8 martie 2010 am privit un reportaj pe Internet luat din satul meu natal Lăpuşna şi se plângeau bărbaţii că nu aveau cui să dăruiască flori, pentru că peste 1300 de femei (cele mai multe căsătorite) din sat erau plecate la munci peste hotare. Acest fenomen este unul rău. Dar, să vedem ce spune Dumnezeu în Biblie cu privire la acesta.

Bărbatul şi soţia lui alcătuiesc un singur trup!

În cartea Genesa capitolul 2 este descrisă facerea bărbatului şi a femeii şi cum Dumnezeu i-a unit împreună. Spre sfârşitul capitolului Dumnezeu spune următoarele cuvinte:

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. (Geneza 2: 24)

Cu toate că a vorbit fiind întrebat despre divorţ, aceste cuvinte ale Domnului Isus se referă şi la despărţirile îndelungate între soţi:

Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. ” (Matei 19: 6)

Despărţirile îndelungate îi fac pe soţi vulnerabili la ispitele Satanei!

În Epistola către Corinteni, fiind întrebat despre felul cum trebuie să fie relaţia sexuală într-un cuplu creştin, Apostolul Pavel a scris:

Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie. Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre. (1 Corinteni 7: 1-5)

Porunca este foarte clară şi spune să nu se lipsească soţii unul pe altul de datoria de soţi, adică de datoria conjugală şi motivul este ca să nu fie ispitiţi de Satana din pricina nestăpânirii lor. Odată cu plecarea unui din soţ pe perioade îndelungate de acasă, Satana începe să-i ispitească pe ambii şi sunt foarte dese cazurile din ultima vreme, când soţul sau soţia se lasă prinşi în curvie sau găsesc pe altcineva şi doreşte să divorţeze. Alte dăţi, datorită acestor despărțiri îndelungate între soți apar suspiciuni grave, care poate nici nu sunt întemeiate, dar care dărâmă orice relaţie între soţi şi în cele din urmă tot acolo ajung – la divorţ.

Despărţirile dintre soţ şi soţie să nu fie îndelungate!

Una din legile despre căsătorie date poporului Israel spune:

Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste şi să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să înveselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o. (Deuteronomul 24: 5)

Dumnezeu doreşte să vadă familii puternice şi pentru că în primul an de căsătorie se pune temelia relaţiei între soţ şi soţie, l-a scutit pe bărbat până şi de plecarea la oaste, adică la război, atunci când ţara va fi în pericol. Bărbatul trebuie să rămână lângă soţia lui, din pricina familiei, timp de un an, şi să înveselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.

De altfel, unicul motiv pentru care un bărbat poate să plece de la soţie şi copiii pentru o perioadă îndelungată este războiul sau o altă cauză care ar pune în pericol pe restul membrilor familiei.

Chiar dacă a pus sarcini grele peste popor, când zidea Templul din Ierusalim:

Împăratul Solomon a luat din tot Israelul oameni de corvoadă, în număr de treizeci de mii. I-a trimis în Liban, câte zece mii pe lună, cu schimbul; o lună erau în Liban, şi două luni erau acasă.   (1 Împăraţi 5: 13-14)

Împăratul a fost gata să acopere şi cheltuielile pentru drumurile dese, doar ca să păstreze integritatea familiilor oamenilor de corvoadă care au fost  la munci în Liban și astfel să nu fie despărțiri îndelungate între soți.

Dacă pleacă, să plece cu toată familia!

Este trist să vezi că oamenii nu mai pun preţ pe ţara lor şi cred că este deja o pedeapsă în sine pentru un om când ajunge să nu-şi mai iubească ţara. Aşa cum nu-ţi alegi părinţii din care te-ai născut, tot aşa nu-şi alege nimeni ţara în care se naşte, dar are datoria să o iubească tot aşa cum îşi iubeşte părinţii şi să urmărească binele ţării. Dumnezeu n-a lăsat în Biblie porunci prin care ar interzice cuiva să plece în altă ţară să locuiască. Dar, dacă şi ajunge cineva în situaţia când se vede nevoit să plece (şi situaţii de acestea pot fi multe) este important să meargă împreună cu întreaga familie. Iată un exemplu din Biblie:

Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevasta sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului. Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi, şi cei doi fii ai lui se numeau Mahlon şi Chilion: erau efratiţi, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în ţara Moabului, şi-au aşezat locuinţa acolo. (Rut 1: 1-2)

Apropo, prin plecarea sa, Elimelec nu a avut o situaţie mai bună. După 10 ani, soţia lui s-a întors acasă văduvă şi fără cei doi fii ai săi.

Despre slujitorii creştini care pleacă în misiune

Slujitorii creştini căsătoriţi tot ajung uneori, sau mai des să fie despărţiţi de familiile lor plecând în misiune. Dacă este vorba de călătorii îndelungate trebuie să meargă împreună cu toată familia. Când Apostolul Pavel îi mustra pe creştinii din Corint pentru judecata nedreaptă pe care i-o făceau le zice:

N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului şi Chifa? (1 Corinteni 9: 5)

Din această întrebare retorică aflăm că ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului şi Chifa duceau cu ei nevestele în călătoriile lor misionare.

Dumnezeu să ajute pe toţi cei căsătoriţi să dea familiilor aceeaşi valoare şi prioritate pe care o dă El ca să fie astfel fericiţi în familiile lor şi să reflecte dragostea căminului ceresc.