Ce înseamnă expresia “după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”?
Autor: Anastasia Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Creație/Evoluție
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 31/12/2017
    12345678910 0/10 X

În articolul “Dacă Dumnezeu este acorporal, cum a fost creat omul după chipul și asemănarea Sa? ” autorul a menționat că expresia „făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” se referă la aspectul spiritual al omului. Cineva a contestat această afirmație într-un comentariu:

Biblia spune că Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut (Geneza 1: 27), iar autorul articolului dă o interpretare și spune: „și încă ceva, „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” se referă la partea spirituală din om…”, dar nicăieri în Sfintele Scripturi nu este spus acest lucru, ci este o interpretare greșită, dar și adăugare la Cuvânt (Proverbe 30: 6). Iată un exemplu, pentru descrierea lui Set, al treilea fiu al lui Adam și Eva, este spus: ” La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui și i-a pus numele Set”. (Geneza 5: 3). Aici, pentru descrierea chipului și asemănarea lui Adam, sunt folosiți aceiași termeni ca și în Geneza 1: 27. Deci, nicidecum pentru descrierea lui Set nu se avea în vedere „partea spirituală din om…”.

Omul în fața lui Dumnezeu!

Cititorul face referință la textul de la Geneza 5: 3, unde este menționat că Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui ca argument că expresia “după chipul și asemănarea Sa” nu se referă la aspectul spiritual. Totuși, anume acest text demonstrează că expresia “după chipul și asemănarea…” se referă la partea spirituală, fiindcă aspectul exterior a lui Adam nu s-a schimbat după căderea în păcat, ci starea lui spirituală s-a schimbat: el a ajuns mort spiritual (Efeseni 2: 1-3). Deci, Set, fiul lui Adam, s-a năsut după chipul și asemănarea lui Adam, dar nu se mai spune că ar fi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Analiza textelor din comentariu!

Să analizăm textele la care se face referință în comentariul dat.  Din aceste texte se înțelege următoarele:

  1. Adam a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
  2. Set, fiul lui Adam, a fost născut după chipul și asemănarea lui Adam, dar nu se mai spune că este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, chiar dacă scopul cu care Dumnezeu a făcut pe om era să fie după chipul și asemănarea Sa.
Schimbările după căderea în păcat!

Să vedem ce s-a schimbat la Adam după căderea în păcat și ce schimbare a adus în toți oamenii.

  • Toți oamenii au fost făcuți păcătoși (schimbare la nivel moral sau spiritual).

De aceea, după cum printr- un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit… . Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi… (Romani 5: 12, 19a).

  • Toți sunt morți spiritual.

Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în cari trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămîntești, cînd făceam voile firii pămîntești și ale gîndurilor noastre, și eram din fire copii ai mîniei, ca și ceilalți. (Efeseni 2: 1-3)

Când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a pus în grădina Edenului și l-a avertizat că în ziua în care va mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, va muri negreșit. Adam nu a murit fizic chiar în ziua în care a mâncat din pomul interzis. Potrivit cu textul de la Efeseni 2: 1-3, Adam a murit spiritual.

Deci, după căderea în păcat nu s-a schimbat nimic în aspectul exterior sau fizic al omului, ci s-a schimbat starea lui morală sau spirituală.

Domnul Isus ne poate întoarce chipul și asemănarea lui Dumnezeu!

Domnul Isus a venit în lume ca omul să poată recăpăta chipul și asemănarea cu Dumnezeu și aceasta se întâmplă când cineva se întoarce din toată inima la Hristos și este născut din nou (pecetluit cu Duhul Sfânt pentru ziua răscumpărării):

Dar oridecîteori vreunul se întoarce la Domnul, măhrama este luată. Căci Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și sîntem schimbați în acelaș chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.  (2 Corinteni 3: 16-18)

Înțelegem că Duhul Sfânt este Cel care ne face după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, după cum spune și Domnul Isus lui Nicodim, când îi vorbește despre nașterea din nou, care este o naștere din Duh:

Isus i-a răspuns: , , Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, și ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ți-am zis: , , Trebuie să vă nașteți din nou. Vîntul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3: 5-8)

Deci, schimbarea se produce la nivel spiritual. Lucrul acesta este întărit și în Epistola către Efeseni:

Iată dar ce vă spun și mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiți cum trăiesc păgînii, în deșertăciunea gîndurilor lor, avînd mintea întunecată, fiind străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei și-au perdut orice pic de simțire, s-au dedat la desfrînare, și săvîrșesc cu lăcomie orice fel de necurăție. Dar voi n-ați învățat așa pe Hristos; dacă, cel puțin, L-ați ascultat, și dacă, potrivit adevărului care este în Isus, ați fost învățați, cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare; și să vă înnoiți în duhul minții voastre, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul. (Efeseni 4: 17-24)

Deci, Scripturile, când vorbesc despre “chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, se referă la aspectul spiritual sau moral, care se manifestă în trăirea omului (acțiuni și atitudini).

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5570
  • Descărcări: 1
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut 1
  • hutanu_marian  Complet

    Conținut 1 0
Opțiuni