Puterea Creației (Iov 41: 1-34)

41 Poţi tu prinde leviatanul cu undiţa sau îi poţi lega limba cu o funie?
2 Poţi să-i treci o funie prin nări sau să-i străpungi falca cu un cârlig?
3 Îţi va face el multe rugăminţi, îţi va vorbi el cu glas dulce?
4 Va încheia un legământ cu tine, ca să te slujească întotdeauna?
5 Te vei juca tu cu el precum cu o pasăre sau îi vei pune lesă ca să-l ai pentru fetele tale?
6 Fac negustorii comerţ cu el? Este împărţit el între comercianţi?
7 Îi vei acoperi pielea cu harpoane sau capul cu căngi?
8 Dacă vei pune mâna pe el, îţi vei aduce aminte de luptă şi nu o vei mai face a doua oară!
9 Orice speranţă de a-l prinde e o înşelătorie. Numai când îl vezi, eşti deja îngrozit!
10 Nimeni nu are curajul să-l întărâte. Cine atunci Mi s-ar putea împotrivi?
11 Cine Mi-a dat vreodată ceva, ca Eu să trebuiască să-i dau înapoi? Totul de sub ceruri Îmi aparţine.

12 Nu voi înceta să vorbesc despre mădularele lui, despre puterea lui cea mare sau despre minunata lui întocmire.
13 Cine-i poate scoate haina? Cine poate pătrunde între fălcile lui?
14 Cine ar îndrăzni să deschidă poarta gurii sale? Dinţii ce o înconjoară sunt de temut.
15 Spatele lui e făcut din şiruri de scuturi, legate strâns împreună;
16 fiecare e aşa apropiat de celălalt, încât nici aerul nu poate trece printre ele.
17 Sunt unite unele cu altele, se ţin împreună şi nu pot fi despărţite.
18 Strănuturile lui fac să strălucească lumina, ochii lui sunt ca pleoapele zorilor.
19 Din gura lui ies torţe aprinse; el scapără scântei de foc.
20 Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe pe un foc de uscături.
21 Suflarea lui aprinde cărbunii şi gura lui aruncă flăcări.
22 În grumaz îi stă puterea şi înaintea lui merge groaza.
23 Straturile cărnii sale se ţin împreună, sunt ca turnate pe el, de neclintit.
24 Pieptul îi este tare ca piatra, tare ca piatra de moară de dedesubt.
25 Când el se ridică, cei puternici tremură; groaza lui îi pune pe fugă.
26 Deşi sabia îl atinge, nu îi face nimic, la fel nici suliţa, săgeata sau lancea.
27 Pentru el fierul e ca paiul şi bronzul ca lemnul putred.
28 Săgeata nu-l pune pe fugă, pietrele aruncate cu praştia sunt ca pleava,
29 buzduganul e pentru el ca un pai; râde la şuieratul suliţei.
30 Dedesubtul lui arată ca un strat de cioburi ascuţite; lasă în noroi o urmă ca o grapă trasă.
31 Face adâncul să fiarbă ca un cazan, face marea să clocotească ca un vas cu untdelemn.
32 Lasă o urmă luminoasă după el, de parcă adâncul ar avea plete albe.
33 Nu este nimic pe pământ ca el, este făcut să fie fără; frică.
34 Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împărat peste tot ce este mândru. “

Revizuire

Înainte de a începe în a prezenta această a V-a parte al acestui ciclu de articole, a-şi dori să facem o mică recapitulare a părţilor precedente pentru o mai bună înţelegere a materialului ce urmează. Aşadar:

În prima parte am făcut introducerea în textul biblic şi am arătat cum, acest personaj Iov este o prefigurare a lui Hristos şi un exemplu demn de urmat pentru fiecare credincios care la un moment din viaţă se va afla într-o încercare îngăduită de Dumnezeu.

În partea II-a, ce cuprinde capitolul 38 din cartea Iov, am prezentat anumite argumente care susţin că Universul şi Pământului nu pot fi rezultatul unui Big-Bang, ci mai raţional ar fi să conchidem că tot ce există a fost creat şi proiectat cu un scop de către singurul care deţine puterea să facă aceste lucruri – Dumnezeu!

În partea III-a putem observa puterea creatoare a lui Dumnezeu în ce priveşte viaţa, această teorie venind în contradicţie cu celebra teorie a evoluţiei elaborată de Darwin şi susţinută de cei mai mulţi oameni de ştiinţă din prezent. În acest articol găsim dovezi foarte bine argumentate care distrug acest mit şi anume, că viaţa a început dintr-un organism unicelurar iar în decursul a sute de milioane de ani ea e evoluat ajungându-se astfel la la cea mai inteligentă ființă – omul!

În partea IV-a am încercat să aduc nişte explicaţii cât mai plauzibile pentru lămurirea unei controverse foarte disputate, şi anume când au trăit dinozaurii şi când au murit. Iar acest lucru a fost făcut posibil doar prin prezentarea numeroaselor dovezi pe care arheologia le deţine în prezent. De reţinut a fost faptul că, am văzut încă odată că Biblia nu greşeşte când face o afirmaţie pentru că iar acest lucru este posibil pentru că Dumnezeu nu poate greşi!

Argumentația

Citind capitolul 41 din cartea Iov, vedem încă un lucru care creează o confuzie imensă pentru cei care nu au studiat Biblia îndeajuns. Aici cuvântul cu pricină este “leviatanul”.  De ce tot îi spune Dumnezeu lui Iov despre aceste creaturi? Știind că, într-un viitor îndepărtat, oamenii vor denatura scrierile din Biblie, interpretând-o fiecare după cum dorește, Dumnezeu a zis aceste lucruri într-un mod intenționat  arătând tuturor oamenilor că istoria creației a fost una literară și nu fictivă, după cum alții tind să creadă. Cuvântul original în ebraică este “livyatan” care înseamnă “încolăcit”. În traducerea lui Cornilescu, observăm că la notița de subsol nu este menționat ce vrea să semnifice acest cuvânt, ci este doar specificat că “avea dinți mari ca să se apere”.  Am văzut apoi că la cuvântul “behemoth”, din capitolul precedent, au eșuat în a denumi acel animal corect, iar aici se pare că au ezitat în totalitate din cauză că nu se știa exact ce este, de aceea au ales să pună doar o simplă descriere. Însă nu e suficient pentru prietenii mei sceptici, de aceea vreau să vin cu anumite detalii pentru a elucida misterul creat în jurul acestui text.

Interpretările sunt multe, unii spun că ar fi vorba de un monstru marin cu multe capete, alții zic că e vorba de o balenă, alții spun că a fost un șarpe imens iar alții spun că e doar o metaforă. Dumnezeu cu siguranță  nu a vorbit cu Iov la modul figurat când i-a descris trupul acestui animal, căci știm din capitolul precedent, că Dumnezeu a vorbit la modul cel mai literar posibil.  Despre ce animal e vorba atunci?  Pentru că, Iov a trăit cel mai probabil în deșert, Dumnezeu nu putea să îi vorbească de un animal pe care nu l-a văzut niciodată! Această descriere vine imediat după descrierea “behemoth-ului”, ceea ce sugerează că aceste două animale,  trăiau în vecinătate una de alta și Iov le văzuse pe amândouă!  Să vedem descrierea acestui animal în textul dat:

1) “Poţi tu prinde leviatanul cu undiţa sau îi poţi lega limba cu o funie? ” – Din acest prim verset al textului putem observa foarte clar că acest animal este unul care trăieşte în apă. Să tragi concluzia că ar fi vorba de un animal marin, e greşit şi prea devreme. Trebuie analizat tot textul cu atenție înainte de a trage o concluzie definitivă.

2) “Poţi să-i treci o funie prin nări sau să-i străpungi falca cu un cârlig? ” – Din nou, foarte simplu de dedus faptul că acest animal deţine nişte fălci imense şi nişte nări la fel de mari. Un indiciu vital.

3)  Orice speranţă de a-l prinde e o înşelătorie. Numai când îl vezi, eşti deja îngrozit! ” – Acum ne este spus că această creatură este una de dimensiuni impresionante şi de un aspect înfiorător. Un alt indiciu ce trebuie reținut.

4) “Nu voi înceta să vorbesc despre mădularele lui, despre puterea lui cea mare sau despre minunata lui întocmire. ”- Acesta este unul din cele mai importante versete din text pentru că Dumnezeu spune că acest animal avea nişte mădulare foarte puternice, ceea ce ne face să excludem din start orice variantă care presupune că fi vorba de vreun monstru marin sau vreun şarpe.

5) “Cine ar îndrăzni să deschidă poarta gurii sale? ” – Încă un verset în care vedem cum Dumnezeu descrie într-un mod extraordinar aspectul impunător pe care această creatură îl avea, şi anume, că avea o gură foarte mare!

6) “Spatele lui e făcut din şiruri de scuturi, legate strâns împreună. ” – Alt verset care ne prezintă o trăsătură cheie pe care animalul acesta o avea, şi anume un şir ce se întinde pe tot spatele său, un fel de apărători, armură sau scuturi împotriva atacurilor.

7) “ În grumaz îi stă puterea şi înaintea lui merge groaza. ” – Încă un detaliu esenţial de care trebuie ţinut cont pentru că ne ajută foarte mult în identificarea acestei creaturi misterioase. Vedem din acest verset că puterea lui cea mai mare stătea în gătul lui şi prin chestia aceasta el împrăştia groază!

8) “Dedesubtul lui arată ca un strat de cioburi ascuţite; lasă în noroi o urmă ca o grapă trasă. ”- Ce putem observa aici? Că acest animal merge pe uscat iar când face acest lucru lăsă după el urme adânci din cauza masivităţii sale.

După citirea textul cu o atenţie sporită şi o studiere mai amănunţită a fiecărui verset, acum putem ajunge la o concluzie rezonabilă privind identitatea animalului prezentat în acest capitol din cartea Iov. Prin urmare, uitându-ne la dovezile pe care textul ne prezintă vedem că această creatură este:  un animal care trăieşte şi în apă dar şi pe uscat,  are un gât foarte puternic urmat cu o falcă foarte masivă şi o gură imensă,  are nişte picioare foarte mari şi puternice,  spatele lui este acoperit cu scuturi şi este de dimensiuni impresionante!   Având această descriere la îndemână nu poţi spune că acest animal a fost un monstru marin cu mai multe capete sau vreun şarpe imens, ar fi total lipsit de sens! Despre ce animal este vorba atunci?  În mod categoric Dumnezeu îi descrie lui Iov un crocodil foarte mare, care poartă numele de Sarcosuchus.

“Dar cum e posibil? Această specie de crocodil a dispărut acuma 80 de milioane de ani! ” Această specie de fapt nu a dispărut niciodată!  Ea există şi în prezent – şi aceasta este bine cunoscutul crododil!  După cum am văzut în partea a III-a, evoluţia este doar o ipoteză alternativă creaţiei care, din păcate pentru susţinătorii ei, ea nu poate trece testul realităţii pentru că nu există dovezi pentru a o susţine, iar a încerca să o susţii în lipsa totală a unor dovezi ştiinţifice este o pierdere de timp! Astfel, ştim că Dumnezeu a creat animalele, iar când El a făcut-o, nu a făcut mai multe specii de crocodile sau de oricare alte feluri de animale, ci a creat fiecare animal după soiul lor, mascul şi femelă, iar în timp din cauza schimbărilor climatice şi geografice, din această specie unică, s-au format mai multe variaţii, dar care nu au împins acest animal să se schimbe în alt animal, ci el a rămas tot timpul crocodil.

“Dar datările fosilelor spun că acestea au milioane de ani! ” Da, aşa este, datările radiometrice şi cele cu carbon 14 indică că aceste fosile sunt vechi de milioane de ani.  Dar, sunt ele precise? Sunt ele de încredere? Hai să vedem:

Datarea radiometrică

Una din cele mai cunoscute metode de datare este aşa numită datare radiometrică.  Ea cuprinde mai multe proceduri, dar una din ele – datarea cu carbon – este folosită cu predilecţie pentru estimarea vechimii fosilelor de organisme vii.

Datarea radiometrică se bazează pe faptul că unele elemente radioactive se descompun în alte elemente, după trecerea unui interval de timp. În cazul datării cu uraniu, uraniu 238, care este elementul iniţial, se va descompune în cele din urmă şi va produce plumb 206, care reprezintă elementul derivat. Oamenii de ştiinţă pot măsura cantităţile de elemente radioactive dintr-o rocă din zilele noastre şi pot estima cât timp a trecut de când roca s-a răcit,  după gradul de fuziune.

Williad F. Libby a fost cel care a inventat metoda de datare cu C14, pe care a dezvoltat-o la sfârşitul anilor ’40. Fiind de asemenea un laureat al Premiului Nobel pentru chimie, Libby spune că această datare cu carbon 14 nu este precisă decât pentru intervale de timp de aproximativ 4000 de ani. În cazul în care se vor efectua proceduri pe fosile mai vechi,  aceasta îşi va pierde acurateţea!

În ciuda limitelor sale, specialiştii au folosit cu deplină încredere metoda datării radioactive pentru roci în care se conservă fosile şi pentru multe alte obiecte foarte vechi.  Sunt aceste datări într-adevăr valabile?  În realitate, datarea radiometrică se bazează pe niște premise destul de fragile iar dacă premisele sunt false, procedura de datare nu mai are nici o valoare.  Pentru că această datare să funcționeze trebuie să fie îndeplinite o serie de condiții necesare:

1) Trebuie  să cunoașteți cantitatea de elemente radioactive aflate în rocă în momentul formării, dar această condiție este imposibil de îndeplinit.  Nu se poate decât specula asupra cantității de elemente radioactive de acuma mii, milioane sau miliarde de ani. În cele mai multe estimări se presupune că nici un element derivat nu era prezent în momentul formării rocii, dar acest fapt nu poate fi dovedit. Mai mult, se știe din observarea rocilor “create” recent, datorită scurgerilor de lava, că această ipoteză nu este validă: în unele cazuri, elementul derivat este prezent de la început.

2) Rata descompunerii radioactive trebuie să rămână constantă în timp,  dar deși dovezile de care dispunem în prezent indică faptul că rata descompunerii radioactive este într-adevăr constantă și că nu este afectată de căldură sau presiune, măsurători pentru determinarea ratei de descompunere nu se fac decât de aproximativ de 100 de ani încoace.

3) Rocile supuse măsurătorilor trebuie izolate de factorii externi,  dar argonul, unul dintre elementele radioactive cel mai adesea măsurate este un gaz și nu se poate evapora cu ușurință din roci? Potasiul și uraniul se dizolvă cu ușurință în apă, astfel încât orice scurgere de apă printre fisurile rocilor ar putea duce la dizolvarea lor parțială și la măsurători imprecise.

Deși datarea radioactivă a fost îmbunătățită de-a lungul anilor, măsurătorile sunt adesea foarte precise? Să vă ofer câteva exemple:

a) Analiza prin metoda radiocarbonului (C14) a unei bucăți de lemn din Australia a dovedit că aceasta ar data de 45. 000 de ani, iar analiza prin metoda potasiu-argon a indicat că ar fi veche de aproximative 45 mil de ani.

b) Într-un alt caz s-a dovedit că lemnul fozilizat din straturi de rocă sedimentară datând din permianul superior având încă în componență C14 radioactiv. Conform metodei radiometrice s-a stabilit vârsta acestui strat sedimentar ca fiind de 250 milioane de ani, dar cercetări independente arată că orice urmă de C14 ar fi dispărut dacă lemnul ar fi fost mai vechi de 50. 000 de ani.

c) O rocă de pe vulcanul Sf. Elena se formase în mod evident în 1986, când vulcanul se răcise, dar datarea prin metoda potasiu-argon (K-An) a indicat că are o vechime de 350. 000 de ani.

d) După examinarea unor roci de pe vulcanul Ngauruhoe din Noua Zeelandă, s-a estimat că acestea ar avea o vechime cuprinsă între 270. 000 și 3. 5 milioane de ani. În realitate aceste roci se formaseră în timpul erupțiilor din intervalul 1949-1975.

Cam aceasta este acuratețea metodei! Dacă măsurătorile radiometrice sunt atât de imprecise pentru obiecte a căror vârstă este cunoscută, cum am putea să le acordăm încredere atunci când estimează vârsta unor obiecte cu o vechime incertă?

Datarea radiometrică, multă vreme considerată o metodă sigură de determinare a vârstei,  trebuie reevaluată radical, întrucât acuratețea sa este departe de a fi satisfăcătoare.  Manualele obișnuite prezintă adesea rezultatele unor astfel de măsurători ca pe niște fapte certe, dar a venit timpul ca oamenii să afle adevărul ce se ascunde sub aceste pretenții care se dau drept fiind corecte.

Concluzie

Încă odată vedem că teoria evoluției nu poate veni cu niște răspunsuri concrete privind ipotezele pe care ea însăși le susține. Datarea radiometrică nu este deloc precisă, de aceea rezultatele pe care le aflăm folosind metoda, nu sunt deloc precise, de aceea nu trebuie să ne încredem în ele. În toate lucrurile cel mai bine este să te încrezi în ceea ce spune Dumnezeu, chiar dacă ar fi să rămâi de unul singur.  Mai bine este să te încrezi în Cuvântul lui Dumnezeu care nu s-a dovedit a fi greșit decât în teoriile oamenilor, care nu s-au dovedit a fi corecte niciodată!

“Ce măreţe sunt lucrările Tale,  Doamne!  Toate le-ai făcut cu înţelepciune; pământul este plin de creaturile Tale. Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este! În ea mişună vieţuitoare fără număr, vieţuitoare mici şi mari. Corăbiile o străbat, în ea se joacă leviatanul, pe care l-ai făcut Tu. ” (Ps. 104: 24-26)