O credință neclintită
Autor: Sandu Andronic  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 04/01/2018
    12345678910 0/10 X

“Fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. ” (Evrei  11: 6)

Viața este plină de îndoieli. Inima și gândul este îndreptat aproape întotdeauna spre păcat, spre acel lucru care Dumnezeu îl condamnă, spre acel lucru care te îndepărtează tot mai mult de pacea desăvârșită și de dragostea divină a lui Hristos. Singurul lucru care ne desparte de sfințenie și de mântuirea lui Dumnezeu este acest zid creat de necredința noastră.  Vestea grozavă este că acest zid,  nu este impenetrabil, se poate dărâma cu ușurință,  iar ce este nevoie pentru a înfăptui acest gând este o voință sinceră. Nu putem să credem Biblia sau să ne încredem în Dumnezeu dacă noi nu ne dorim, desigur.  Nimeni nu te poate obliga să faci un anumit lucru, pentru că suntem niște oameni liberi care dețin un cuget liber și care pot lua decizii nefiind influențați de alte persoane.

Dumnezeu ne iubește pe fiecare într-un mod necondiționat,  căci dacă nu ar fi făcut-o, El nu putea să fie un Dumnezeu Atotiubitor. Singura Lui dorință este să Îi răspundem iubirii Sale pentru că, o iubire nu poate să fie deplină dacă nu este reciprocă. Iar primul pas care trebuie întreprins pe acest drum este să Îl credem și să ne încredem viața în mâna Lui, pentru că El poate și vrea să ne ofere tot ceea ce nu putem obține de la oameni, și anume dragoste, pace și mântuire.  El a promis în Scriptură că va răsplăti pe oricine Îl va căuta și se va ține de cuvânt așa cum a făcut-o întotdeauna! Vedem în fiecare zi oameni schimbați, oameni transformați, oameni care au primit o inimă nouă, o viață nouă, iar asta pentru că au ales să moară față de ei însăși și să învie pentru Hristos, Cel care este Învierea și Viața!  Credeți și apropiați-vă de El, ca să vedeți ce lucruri mari v-a pregătit El!

“…căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. ” (Rom 10: 10)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1137
  • Descărcări: 1
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni