Este bine să punem pe Dumnezeu la încercare ca să-I cunoaştem voia?
Autor: Vasile Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 09/01/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Este bine să punem pe Dumnezeu la încercare ca să-I cunoaştem voia?


În acest mesaj doresc să răspund la următoarea întrebare ce mi-a fost adresată:

Am citit anterior un articol legat de voia Domnului dar totuşi mai am o întrebare: am putea afla ce doreşte Domnul ( poți să-L pui pe Dumnezeu la încercare ca să-i cunoşti voia Sa ), ce e mai bine pentru noi, cerând un semn de la El ca şi în exemplul lui Ghedeon cu lâna? Nu va fi aceasta ca si cum l-am ispiti pe El? Răspunsul pe care-l vom primi de la El va fi unul sigur 100%? Putem sa ne încredem in aşa fel de “teste”?

Cazul lui Ghedeon

Pentru că voi face des referinţe la cazul lui Ghedeon, este bine pentru început să fac puţină prezentare a acestui judecător din Israel şi despre viaţa lui. În perioada Judecătorilor, pentru că poporul lui Dumnezeu s-au îndepărtat de Cuvântul Lui şi „fiecare făcea ce-i plăcea” şi nu ceea ce poruncea Dumnezeu, au fost daţi să fie asupriţi de celelalte popoare din jur. În timpul când se aflau sub jugul lui Madian, îngerul trimis de Dumnezeu a venit la acest bărbat Ghedeon care tocmai bătea grâul în teasc ca să-l ascundă de Madian sub a cărui asuprire crudă se aflau ca şi popor.

Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om”. Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti. Nu te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul, şi să-l pun înaintea Ta”. Şi Domnul a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce. ” Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied, şi a făcut azimi dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coş şi zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar, şi I le-a pus înainte. Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea şi azimile, pune-le pe stânca aceasta şi varsă zeama”. Şi el a făcut aşa. Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, şi a atins carnea şi azimile. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea şi azimile. Şi Îngerul Domnului s-a făcut nevăzut dinaintea lui. (Judecători 6: 16-21)

După aceea Dumnezeu i-a cerut să dărâme altarul idolului Baal şi să aducă o jertfă Domnului, ceea ce Ghedeon a şi făcut, chiar dacă aceasta i-a pus viaţa în pericol de moarte. În continuare Scriptura spune că:

Tot Madianul, Amalec şi fii Răsăritului, sau strâns împreună, au trecut Iordanul, şi au tăbărât în valea Isreel. Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiţă, şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el. A trimis soli în tot Manase, care de asemenea a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Aşer, în Zabulon şi în Neftali, care s-au suit să le iasă înainte. Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă; şi tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus”. Şi aşa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineaţă, a stors lâna, şi a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă. Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea; şi nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, şi tot pământul să se acopere cu rouă”. Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, şi tot pământul s-a acoperit cu rouă. (Judecători 6: 33-40)

Dumnezeu prezintă clar voia Sa

Dumnezeu i-a vorbit lui Ghedeon prin Îngerul Său. Cuvintele Lui au fost absolut clare şi din start i-a spus că îl cheamă să elibereze pe Israel din mâna lui Madian. Când Ghedeon a cerut un semn pentru a se convinge că Dumnezeu îi vorbeşte a primit şi acest semn, atunci când jertfa a fost mistuită având zeama turnată pe ea. Adevărul principal care trebuie să ni-l însuşim de aici este că Dumnezeu îşi prezintă clar voia lui în Cuvântul Său şi prin semnele şi minunile care ni le arată nu face decât să fie confirmată încă odată acea voie a Sa, care ne-a fost prezentată prin Cuvântul Său. Am văzut de multe ori cum cineva merge în mod deliberat împotriva voii lui Dumnezeu prezentate în Biblie şi apoi Îi cere lui Dumnezeu să-i prezinte voia, ignorând Cuvântul Lui, care tocmai prezintă voia Lui. Să vă dau un exemplu. O fată creştină se îndrăgosteşte de un băiat care nu a încheiat un legământ cu Domnul Isus şi apoi începe să se roage şi să-i ceară lui Dumnezeu să cunoască voia Lui cu privire la acel băiat dacă să se căsătorească cu el sau nu. Ce voie mai vrea ea să cunoască dacă ignoră ceea ce Dumnezeu spune foarte categoric în Cuvântul Său când zice că nici un copil al Său nu se poate căsători cu cineva care nu este în legământ cu Isus?

Necredinţa şi frica îi face pe oameni să ceară semne

Ce mesaj şi ce semne îi mai trebuiau lui Ghedeon? Nu a primit suficiente? După ce i-a vorbit un Înger şi după ce a fost mistuită jertfa în ochii lui el mai cere semne? Numai frica şi necredinţa l-au făcut să mai ceară semne şi el ştia bine că aceasta îl supără pe Dumnezeu. De altfel, când a mai cerut şi al doilea semn cu lâna singur a spus: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea…” El ştia că Domnul are toate motivele să se aprindă de mânie împotriva lui. De altfel, cum a îndrăznit el să pună la îndoială Cuvântul Celui ce nu a minţit nici odată şi care a spus că cerurile şi pământul vor trece, dar nici o iotă sau o frântură de slovă spuse de El nu vor trece înainte ca să se împlinească. Fii atent să nu ceri cumva de la Dumnezeu semne tocmai pentru că ignori sau nu cunoşti voia Lui scrisă în Biblie sau din necredinţă şi frică.

Dumnezeu vrea să-L punem la încercare tocmai prin împlinirea Cuvântului Său

Dumnezeu a lăsat o poruncă poporului Său ca să se închine cu a zecea parte din tot venitul lor şi să-l aducă la casa vistieriei Templului, sau să ajute pe Leviţi, văduve, orfani şi străini. Poporul lui Dumnezeu nu mai ţinea socoteală de poruncile lui Dumnezeu şi El le-a adresat acest mesaj:

„… Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? ” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat? ” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. ” (Maleahi 3: 8-10)

Cum se vede bine din acest pasaj, Dumnezeu ne îndeamnă să-L punem la încercare tocmai prin aplicarea voii Lui scrise în Biblie şi nicicum să cerem o altă voie, contrar celei spuse de El deja. Dumnezeu nu se contrazice în mesajul Său şi deci, nici voia Sa nu poate fi înţeleasă în două feluri.

Studiază Sfintele Scripturi ca să cunoşti şi să trăieşti potrivit cu voia lui Dumnezeu. Nu căuta să afli voia Lui din semne şi minuni sau din alte surse.

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1654
  • Descărcări: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni