În primele secole ale Creştinismului, Biserica creştea repede, iar calitatea credinţei şi a trăirii cu Dumnezeu era mult mai superioară celei din zilele noastre. Credincioşii nu dispuneau atunci de resursele sau metodele, sau tehnologiile care le avem noi azi la dispoziţie şi, totuşi, ei au avut mai mare succes în propovăduirea Evangheliei când este vorba de rezultat. Secretul succesului lor a fost ascultarea de porunca Domnului Isus şi faptul că au făcut întocmai cum a poruncit Mântuitorul. În acest articol doresc să fac o analiză biblică a succesului creşterii Bisericii din primele secole şi mai ales a felului cum au fost folosite evenimentele şi procesul de ucenicie, cum au fost combinate aceste două părţi mari ale lucrării creştine.

Definiţia Marii Însărcinări

Înainte de toate, este important să vedem care este Marea Însărcinare lăsată de Isus Hristos apostolilor şi ucenicilor Lui din toate vremurile. Ea se găseşte scrisă la Evanghelia după Matei şi spune aşa:

Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: “Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Evanghelia după Matei 28: 18-20)

Vreau să atrag atenţia cititorului la faptul că Domnul Isus ne-a trimis nu doar să le spunem oamenilor despre El, ci să-i facem ucenici. Iar ucenic este persoana care învaţă şi care se dedică procesului de învăţământ. De la noi se aşteaptă să-i învăţăm pe ucenici “tot ce ne-a poruncit” Isus şi să-i învăţăm cum să aplice, adică să păzească această învăţătură. Ascultarea noastră de Isus Hristos şi eficienţa lucrării creştine se măsoară după calitatea şi numărul ucenicilor, adică ai acelora pe care “i-am învăţat să păzească tot ce ne-a poruncit Mântuitorul”. Lui îi aparţine toată puterea în cer şi pe pământ. În această autoritate a Lui vrea să mergem şi să facem ucenici din toate neamurile. Acestui scop trebuie să ne dedicăm vieţile în toate zilele, până la şfârşitul veacului.

Prin evenimente de o singură dată nu putem face ucenici

Aceasta este o mare înşelare a creştinilor şi a bisericii din zilele noastre, pentru că majoritatea eforturilor sunt îndreptate spre organizarea evenimentelor mari creştine, care sunt numite cu diferite nume: cruciade, evanghelizări, festivaluri, etc. Pregătirea acestor evenimente necesită eforturi mari, resurse financiare, timp, oameni şi toate se fac doar pentru a-i aduce pe oameni o singură dată, la un singur eveniment, ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Oricât de calitativ şi relevant va fi mesajul predicat la acel eveniment, el nu poate înlocui procesul de ucenicie şi nu putem spune despre mulţimea de oameni care a venit la eveniment, că au devenit ucenici care păzesc tot ce a poruncit Isus Hristos. Pentru ca să poată păzi tot, trebuie să fie învăţaţi tot ce a poruncit Isus Hristos, iar acesta este un proces îndelungat, greu şi care cere dedicare atât din partea învăţătorului cât şi a ucenicului.

Evenimentele impresionează

De ce atunci aşa de mulţi lucrători creştini sunt preocupaţi exagerat de organizarea evenimentelor mari cu număr mare de oameni. Pentru că evenimentele impresionează. Impresionează pe alţi lucrători creştini, impresionează pe spectatori şi impresionează pe cei care donează bani pentru realizarea acestor evenimente. După aceste evenimente mari, organizatorii raportează donatorilor cifre mari de oameni care “şi-au dedicat vieţile lui Dumnezeu”, “s-au pocăit”, “au primit darul vieţii veşnice”, etc. Dar realitatea nu este aceasta, pentru că foarte puţini din cei ce au luat decizii în timpul evenimentelor devin ucenici. Şi aceasta pentru că organizatorii evenimentelor în cele mai dese cazuri nu sunt preocupaţi de ucenicia de mai departe a celor întorşi la Dumnezeu. Când a început Biserica Creştină a fost cu totul altfel.

Biserica a început cu un mare eveniment

Iată cum ne relatează cartea Faptele Apostolilor despre începutul Bisericii Creştine:

În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. De odată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când au auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. (Faptele Apostolilor 2: 1-6)

Sărbătoarea Cincizecimii era o sărbătoare a Iudeilor, celebrată în conformitate cu Vechiul Testament şi deci, în acest caz, organizatorii evenimentului erau Iudeii. Dumnezeu s-a folosit de acest eveniment prin mărturisirea Evangheliei de către creştinii care chiar în acea zi au primit Duhul Sfânt. Vreau să vă atrag atenţia că evenimentul nu a fost nici gândit, nici planificat şi nici pregătit de creştini, dar prin ascultarea lor de Duhul Sfânt Dumnezeu a folosit în chip minunat acest eveniment pentru a recruta mulţi noi ucenici. Apostolul Petru a predicat cu multă îndrăzneală despre Domnul Isus mulţimii adunate şi iată care au fost rezultatele.

Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete. (Faptele Apostolilor 2: 41)

Dacă ar fi avut apostolii filosofia contemporană a lucrării creştine, după un aşa mare succes s-ar fi gândit cum să mai organizeze din nou astfel de evenimente mari, ca să adune mii de oameni şi să facă evanghelizare cu ei. Nici pomenire de aşa planuri la ucenici. Imediat după aceasta, ucenicizarea celor întorşi la Dumnezeu a devenit prima şi cea mai mare prioritate.

Învăţarea creştinilor este cea mai mare prioritate în răspândirea Evangheliei

Apostolii erau credincioşi Marii Însărcinări primite de la Domnul Isus care a spus: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. ” Ei au trecut nemijlocit la procesul de învăţare a oamenilor. Despre cei aproape trei mii de suflete care au primit propovăduirea lui Petru şi care s-au adăugat la numărul ucenicilor Scriptura scrie în continuare.

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi. (Faptele Apostolilor 2: 42-47)

Ucenicii s-au dedicat facerii de ucenici şi în fiecare zi se adunau pentru aceasta, nu doar duminica sau de două ori pe săptămână, cum se obişnuieşte azi în creştinism. Toţi ucenicii aveau disciplina să studieze Scripturile zilnic şi apostolii erau cei care încurajau, învăţau şi susţineau această disciplină, pentru că ei erau dedicaţi procesului de ucenicie prin faptul că zilnic veneau să-i înveţe pe ucenici “să păzească tot ce a poruncit Isus”.

Dumnezeu crează evenimente pentru recrutarea noilor ucenici

Nimeni din apostoli nu a venit cu idea organizării unei mari Evanghelizări în Ierusalim, odată ce era aşa o mare deschidere din partea oamenilor. Toţi erau preocupaţi de învăţarea celor care s-au creştinizat. Iar ucenicia calitativă este cea mai eficientă evanghelizare, pentru că vieţile tranformate ale creştinilor şi relaţia lor plină de dragoste îi făcea plăcuţi înaintea întregurului norod şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei mântuiţi. Oamenii veneau să audă despre puterea care i-a transformat pe vecinii, angajaţii, patronii, colegii, rudele lor şi când auzeau Evanghelia îşi dedicau şi ei vieţile lui Isus Hristos. Calitatea înaltă a învăţăturii date în biserică a ridicat calitatea caracterelor creştinilor şi a relaţiei dintre ei la cel mai înalt nivel. Ce ţine însă de organizarea noilor evenimente, aceasta a făcut-o Dumnezeu prin intermediul celor ce ascultau deplin de El. Iată un astfel de caz:

Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii; era ceasul al nouălea. Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului numită “Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce întrau în Templu. Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să între în Templu, le-a cerut milostenie. Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el, şi a zis: “Uită-te la noi! ” Şi el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva de la ei. Atunci Petru i-a zis: “Argint şi aur, n-am, dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă! ” L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele; dintr-o săritură a fost în picioare, şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind, şi lăudând pe Dumnezeu. Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu. Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta “Frumoasă” a Templului, ca să ceară de pomană, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră. Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei in pridvorul zis al lui Solomon. Petru când a văzut aceasta a luat cuvântul…(Faptele Apostolilor 3. 1-12)

În continuare, Petru şi Ioan le-au predicat oamenilor adunaţi şi le-au explicat Evangelia Domnului Isus Hristos.

Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii, foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi. Au pus mâinile pe ei, şi i-au aruncat în teminţă până a doua zi, căci se înserase. Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut, şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii. (Faptele Apostolilor 4: 1-4)

În baza textelor biblice abordate în acest articol voi pune mai jos concluziile personale la care am ajuns cu privire la raportul dintre evenimente şi procesul de ucenicie în îndeplinirea Marii Însărcinări lăsate de Isus bisericii:

• Marea Însărcinare lăsată de Domnul Isus ucenicilor din toate vremurile este să meargă în toată lumea, la toate popoarele şi să facă alţi ucenici.
• Ucenicii se fac doar prin studierea sistematică a Sfintelor Scripturi care conţin “tot ce a poruncit Isus”.
• Domnul Isus Hristos nu ne-a trimis să facem evenimente mari, de o singură dată cu număr mare de oameni, ci să facem ucenici.
• Lucrătorii Evangheliei trebuie să depună tot efortul pentru facerea de ucenici, adică pentru a-i învăţa pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu.
• Preocuparea continuă de organizarea evenimentelor creştine fură energia, timpul şi resursele creştinilor şi aceasta este în detrimentul uceniciei.
• Indicatorul eficienţei lucrării fiecărui lucrător creştin este calitatea şi numărul ucenicilor.
• Ucenici sunt oamenii care s-au dedicat procesului de învăţare sistematică a Sfintelor Scripturi şi care păzesc această învăţătură, propovăduind altora.

Dumnezeu să ne ajute să îndeplinim Marea Însărcinare, făcând ucenici din toate neamurile şi învăţându-i să păzească tot ce ne-a poruncit Domnul Isus. Iată că pentru realizarea acestui scop, El este cu noi până la sfârşitul veacului.