Am primit așa un comentariu la articolul “Epistola către Romani despre predestinare”:

Cum putem lua în serios acest articol cînd face asemenea afirmație: „Deci, în Noul Legământ, comparativ cu Vechiul Legământ, condițiile se schimbă: omul este mântuit prin credință, nu prin faptele Legii”… Ce facem atunci cu: Galateni 3: 11; Habacuc 2: 4; Galateni 3: 24; Romani 3: 20; Romani 4? Cred că această frază descalifică orice altceva mai are de spus autorul.

Am găsit de cuviință să răspund la această întrebare, presupunând că mulți nu înțeleg diferența între Noul și Vechiul Legământ. La drept vorbind, m-a surprins faptul că cititorul face referință la versetele din Noul Testament care, în contextul lor, confirmă afirmația mea precum că condițiile Noului și Vechiului Legământ sunt diferite. De exemplu, cititorul face referință la Galateni 3: 11, dar în următorul verset (12), apostolul Pavel arată la diferența între Noul Legământ și Lege, subliniind că condiția Legii (Vechiului Legământ) nu este credința, ci faptele: Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Galateni 3: 12). Contrastul din acest verset ne arată deslușit că condiția Legii sau a Vechiului Legământ nu este credința, ci împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu scrise în Lege.

Dar să vedem mai întâi care sunt promisiunile și condițiile acestor două legăminte și apoi să ne întoarcem la Noul Testament și să urmărim ce are de spus despre legătura dintre aceste două legăminte, în special textele la care face referință cititorul.

Condițiile Vechiului Legământ

În Vechiul Legământ Dumnezeu promite poporului Israel o poziție specială între popoare și o viață binecuvântată în țara pe care o vor lua în stăpânire, cu condiția că ei vor păzi și vor împlini legile și poruncile Lui. Să nu uităm că poporul Israel a intrat în stăpânirea țării Canaanului în baza legământului făcut de Dumnezeu cu Avraam (Geneza 15). Iată cum a fost încheiat Vechiul Legământ (Legea):

„Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel. ” Moise a venit de a chemat pe bătrînii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul! ” Moise a spus Domnului cuvintele poporului. (Exod 19: 4-8)

În capitolele 20 la 23 din cartea Exod sunt prezentate legile și poruncile lui Dumnezeu, iar în capitolul 24 este prezentată procedura de încheiere a acestui legământ. Moise specifică că acest legământ este făcut în baza promisiunii poporului de a împlini toate legile și poruncile lui Dumnezeu:

Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: “Vom face tot ce a zis Domnul. ”  Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis de dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui, şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. A trimes pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, şi să junghie tauri ca jertfe de mulţămire. Moise a luat jumătate din sînge, şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat cartea legămîntului, şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: “Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul. ” Moise a luat sîngele, şi a stropit poporul, zicînd: “Iată sîngele legămîntului, pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte. (Exod 24: 3-8)

Mai târziu, după 40 de ani de la încheierea acestui legământ, Dumnezeu întărește acest legământ cu generația care la momentul ieșirii din Egipt avea sub 20 de ani. După ce le spune toate legile și poruncile lui Dumnezeu, în capitolele 28-30 le prezintă binecuvântările cu care-i va binecuvânta în țară, dacă vor păzi legământul Său și blestemele cu care-i va lovi în caz că nu vor păzi legile și poruncile Sale:

Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rînduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvinteze în ţara pe care o vei lua în stăpînire. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, vă spun astăzi că veţi peri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, după ce veţi trece Iordanul. Iau azi cerul şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămînţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultînd de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci de aceasta atîrnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov“

Deci, condiția Vechiului Legământ este împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu. Poporul a înțeles foarte bine lucrul acesta și înainte de a fi încheiat acest legământ, poporul de trei ori a spus: “Vom face tot ce a zis Domnul. ” (Exod 19: 8, 24: 3, 7)

Apostolul Pavel, în unul din textele la care se referă cititorul nostru, spune clar că condiția Vechiului Legământ (Legea) nu este credința, ci împlinirea poruncilor și legilor lui Dumnezeu:

Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: “Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Galateni 3: 12).

Condiția Noului Legământ

Noul Legământ are o singură condiție și aceasta este credința:

Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. (Ioan 3: 16)

Înseamnă aceasta că fiind în Noul Legământ omul poate trăi cum vrea? Nicidecum! În Noul Legământ, spre deosebire de Vechiul Legământ, Dumnezeu ne descoperă nu doar voia Sa, ci ne dă și puterea de a împlini această voie după cum găsim scris în epistola către Romani:

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credinţă. ” (Romani 1: 16-17)

Cuvântul “neprihănire” este traducerea cuvântului grecesc [dikaiosuné], care este un termen juridic și are în vedere starea omului, care trăiește potrivit cu cerințele legii: când vorbim de relația credinciosului cu Dumnezeu, se are în vedere starea  omului care trăiește potrivit cu standartele, sau cerințele lui Dumnezeu. Deci, cel neprihănit poate trăi așa prin credință. Cum este posibil așa ceva? Făgăduința Noului Legământ este Duhul Sfânt care ne dă putere să trăim după standartele lui Dumnezeu.

Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele. (Ezechiel 36: 27).

Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” – pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit. (Galateni 3: 13-14)

Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3: 18)

Analiza textelor în contextul lor

Să cercetăm fiecare text, la care s-a făcut referință în comentariu, în contextul lor.

Habacuc 2: 4

În textul de la Romani 1: 17, citat mai sus, apostolul Pavel face referință la o prorocie din Habacuc 2: 4. Cartea Habacuc prezintă o discuție între Habacuc și Dumnezeu. Habacuc începe cu pretenții la Dumnezeu că nu răspunde la rugăciunile lui și nelegiuirea umple țara așa că Legea (Vechiul Legământ) a ajuns fără putere din cauza că nu este respectată:

Pînă cînd voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Pînă cînd mă voi tîngui Ţie, fără să dai ajutor? Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi sîlnicia se fac supt ochii mei, se nasc certuri, şi se stîrneşte gîlceavă. Deaceea legea este fără putere, şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruieşte pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte. (Habacuc 1: 2-4)

Răspunsul Domnului nu a sunat prea încurajator pentru Habacuc (care a activat între anii 621-609 înainte de Hristos). Dumnezeu îi spune că va trimite împotriva Israelului pe haldei (babiloneni), ceea ce s-a și întâmplat în 605 î. H. Posibil că nu la așa un răspuns se aștepta Habacuc și atunci el întreabă pe Dumnezeu dacă va îngădui El ca cei răi să mănânce pe cel mai neprihănit decât ei și ca acel rău și acel mai puțin vinovat să aibă aceeași soartă:

Ochii Tăi sînt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, şi să taci, cînd cel rău mănîncă pe cel mai neprihănit decît el. Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca tîrîtoarei, care n-are stăpîn? El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strînge în năvodul său. Deaceea se bucură şi se veseleşte. (Habacuc 1: 13-15)

În acest context Dumnezeu face o promisiune: vine vremea când cel neprihănit va trăi prin credință, altfel spus prin credință va fi posibil ca omul să trăiască neprihănit, lucru care nu a fost posibil sub Vechiul Legământ:

Domnul mi-a răspuns, şi a zis: “Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărîtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit. Iată, i s-a îngîmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui. (Habacuc 2: 2-4)

Deci, în perioada Vechiului Legământ, Dumnezeu face făgăduința că “cel neprihănit va trăi prin credință”, prorocie care s-a împlinit în Noul Legământ, prin Evanghelie, cum am citit la Romani 1: 16-17. În Vechiul Legământ Dumnezeu a dat poporului legile și poruncile Sale și ei trebuiau să le împlinească în puterea lor. Poporului i-au plăcut legile și poruncile lui Dumnezeu, de aceea de trei ori au spus că “vor face tot ce a zis Domnul”, căci ei nu știau că în firea lor pământească nu vor fi în stare să împlinească aceste legi și porunci, iar în Noul Legământ Dumnezeu ne dă și legile Sale și puterea de a le împlini!

Deci, Habacuc 2: 4 nu se referă la Lege (Vechiul Legământ), ci este o prorocie care urmează să se împlinească în viitor în raport cu timpul în care a proorocit Habacuc (începutul secolului VII î. H. )

Din textul de la Romani 1: 17 vedem că această proorocie s-a împlinit în Noul Legământ prin neprihănirea pe care o dă Dumnezeu fiecăruia care crede și care este lucrarea Duhului Sfânt în viața credinciosului născut din nou:

…deoarece în ea (Evanghelie) este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credinţă. ” (Romani 1: 17)

Galateni 3: 11 și 3: 24

Vreau să menționez că Galateni capitolul trei este capitolul din Biblie care cel mai bine arată diferența dintre condițiile Vechiului Legământ (Lege) și Noului Legământ și legătura între aceste trei legăminte de bază prin care Dumnezeu a realizat planul Său de mântuire a omenirii: Legământul Avraamic (Geneza 15), Vechiul Legământ (Exod 24, Deuteronom 29) și Noul Legământ (Matei 26: 26-29).

Apostolul Pavel în epistola sa către Galateni confruntă pe iudaizatorii, care învățau că mântuirea este prin credință în Domnul Isus, dar sfințirea este prin ținerea Legii (Vechiului Legământ). În capitolul 3, apostolul Pavel începe cu aceea că îi atenționează pe sfinții din Galatia că Duhul făgăduit nu L-au primit prin ținerea Legii (Vechiului Legământ), ci prin credință în Domnul Isus (Galateni 3: 1-5), apoi le arată că și Avraam a fost socotit neprihănit prin credință (Geneza 15: 6 în baza Legământului Avraamic și nu al Legii) și sunt binecuvântați împreună cu el cei ce au credință și nu cei care țin Legea:

Tot așa și „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire. ” Înțelegeți și voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihanite pe Neamuri, prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine. ”  Așa că cei ce se bizuie pe credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios. (Galateni 3: 6-9)

Apoi, apostolul Pavel le arată care este problema Legii (Vechiului Legământ): Legea nu se întemeiază pe credință, ci pe fapte și, deoarece nimeni nu a putut respecta toată Legea în întregime, toți cei care sunt în acest legământ sunt sub blestem:

Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă. ” Şi că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci “cel neprihănit prin credinţă va trăi. ” Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: “Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, – fiindcă este scris: “Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn” – pentruca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. (Galateni 3: 10-14)

Cititorul a făcut referință la versetul 11 din acest capitol ca argument că Legea se întemeiază pe credință, dar chiar următorul verset (12) arată inversul: “însă Legea nu se întemeiază pe credință”, ci pe fapte (ci ea zice: “Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”)! De altfel, în acest text apostolul Pavel arată că Domnul Isus a venit ca să răscumpere pe evrei (care se nasc sub Vechiul Legământ) de sub blestemul acestui Legământ: căci ei toți sunt sub blestem, fiindcă în firea pământească nimeni nu a putut respecta în întregime acest legământ afară de Domnul Isus, care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat (Evrei 4: 15).

Apoi, de la versetul 15 până la sfârșitul capitolului trei, apostolul Pavel arată legătura dintre cele trei legăminte de bază prin care Dumnezeu a realizat planul Său de mântuire, arătând că făgăduințele au fost făcute lui Avraam și seminței lui (adică Hristos):

Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui. ” Nu zice: „și semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „și seminței tale”, adica Hristos. (Galateni 3: 16)

… și că Legea (Vechiul Legământ) a fost adăugată la Legământul Avraamic, peste 430 de ani după ce a fost întărit cu Iacov (Geneza 28: 13-15) și aceasta din cauza înmulțirii fărădelegii și a fost dată până avea să vină sămânța (adică Domnul Isus) căreia I-a fost făcută făgăduința:

Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până cand avea să vina „Sămânța” careia Îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. (Galateni 3: 19)

Versetele 21-24 demonstrează care a fost rostul Legii:

Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință. (Galateni 3: 24)

Versetele 25-29 ne arată că prin Noul Legământ noi ne identificăm cu Hristos și devenim sămânța lui Avraam și moștenim făgăduințele făcute lui Avraam și seminței lui (adică lui Hristos).

Deci, intrând în Noul Legământ,  primim Duhul făgăduit și suntem trasformați după chipul lui Dumnezeu (2 Corinteni 3: 18) și, devenind una cu Domnul Isus, moștenim și făgăduințele făcute lui Avraam!

Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, pirn credință în Hristos Isus. Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Și,  dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.  (Galateni 3: 26-29)

Iar Vechiul Legământ a fost dat pentru un timp scurt ca să protejeze pe Israel, prin care avea să vină sămânța, de stricăciunea care era în lume și să-i ajute să înțeleagă lucrarea de mântuire a Domnului Isus în Noul Legământ (Evrei 10: 1).

Romani 3: 20, Romani 4

Apostolul Pavel începe epistola sa către romani prin a dovedi nevoia de mântuire a fiecărui om: “Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. ” (Romani 3: 23). În capitolul 1 apostolul demonstrează că Neamurile, care nu au o lege scrisă, nu se pot dezvinovăți, fiindcă Dumnezeu li se descoperă prin creație, apoi în capitolul doi, arată că și iudeii, care au o lege scrisă, tot au nevoie de mântuire, fiindcă nimeni nu a putut respecta toată Legea în întregime și la capitolul 3 autorul concluzionează că toată lumea (și evrei și neamuri) au păcătuit și au nevoie de mântuire și la versetele 3: 19-20 arată scopul Legii: ca orice gură să fie astupată și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu (nimeni nu poate să spună că nu a împlinit voia lui Dumnezeu, fiindcă nu a cunoscut-o, căci cei care au avut o lege scrisă tot nu au împlinit-o):

Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sînt supt Lege, pentruca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii- şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. (Romani 3: 19-24)

Cât nu ar fi de straniu, dar versetul 20 din acest capitol, la care face referință cititorul nostru, confirmă faptul că Legea (Vechiul Legământ) se bazează pe fapte și nu pe credință! Apostolul Pavel face o concluzie în acest verset și anume că nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin respectarea poruncilor Legii (faptele Legii), fiindcă a dovedit că nimeni nu a putut respecta Legea (Vechiul Legământ) în întregime. Și pentru că prin Lege nimeni nu poate fi socotit neprihănit, Dumnezeu a dat Noul Legământ, prin care ne dă neprihănirea Sa prin credință în Domnul Isus.

La versetele 25-26 arată că prin moartea Domnului Isus pentru păcatele omenirii, Dumnezeu a putut să socotească neprihăniți pe cei ce cred în Domnul Isus și, totuși, să rămână neprihănit (drept): a pedepsit păcatul, dar a împlinit și promisiunea făcută lui Avraam:

Pe El (Domnul Isus), Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credință în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui: căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu: pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel, încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. (Romani 3: 25-26)

În capitolul 4 apostolul Pavel arată că și Legământul Avraamic, ca și Noul Legământ, s-a bazat pe credință și nu pe fapte cum a fost Legea:

Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? “Avaam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire. ” (Romani 4: 1-3)

Deci, Legământul Avraamic și Noul Legământ se întemeiază pe credință, iar Vechiul Legământ se bazează pe fapte și nu pe credință.

Pentru o mai bună înțelegere a subiectului pus în discuție, vă recomand să studiați cursul „Legământul” din seria „Învățătură peste Învățătură”.