Este clar, că duhul  omului, ca parte ce supraviețuiește trupului. după moarte, este asociat cu Învierea. Isus mai întâi a fost înviat în duh:

 Hristos, de asemenea, a suferit odată* pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât** în trup†, dar a fost înviat†† în duh,

·         ¹⁹ în care S-a dus să propovăduiască* duhurilor din** închisoare,

·         ²⁰ care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare*, în zilele lui Noe, când se făcea corabia** în† care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. (1 Petru 4).

Isus a propovăduit înainte de învierea în trup, fiind Viu în duh, duhurilor din închisoare-iad (șeol-locuința morților). Deci, acești morți prin înec de la potop sau răposați înainte de potop erau conștienți și au putut să-L înțeleagă!

Despre „Pilda bogatului și a lui Lazăr” nu este nevoie să comentăm, fiind prea bine cunoscută... . . De acolo, reiese clar că sunt două locuri, unde duhurile oamenilor sunt conștiente după moarte: „sânul lui Avraam”-loc de așteptare a învierii trupului pentru credincioși și un loc de chin, ca un fel de arest preventiv până la Judecata finală și definitivă pentru dușmanii lui Dumnezeu.  

 „Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.”(F. Ap. 23:8). ⁹ S-a făcut o mare zarvă, şi câţiva cărturari din partida fariseilor s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger? (F. Ap. 23:9). Cheia înțelegerii a noțiunilor de duh sau înger este în „amândouă”.

·         Este clar, de aici reiese că sunt doar două concepte în care nu credeau saducheii, dar pe care le mărturiseau fariseii și Pavel, creștin fiind: înger/duh și învierea. Totodată, saducheii pretindeau că respectă Tora și că ar fi crezut în Dumnezeu, dar nu credeau în duhul omului, respectiv în entitățile angelice, nici în Înviere. De fapt, erau un fel de atei perfizi, care nu se recunoșteau ca atare. .         

·         Trebuie să definim biblic trei concepte:

Cea de duh-înger, cea de Mântuire a sufletului și cea de Înviere.

·         ¹  Aşa vorbeşte Domnul, care a întins* cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit** duhul omului din el: ;

• ⁵ Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care* a făcut cerurile şi le-a întins, care** a întins pământul şi cele de pe el, care† a dat suflare celor ce-l locuiesc şi suflet celor ce merg pe el (Isaia 42).

   

Deci, sufletul și duhul sunt o creație specială a lui Dumnezeu. Nu este vorba de simpla suflare de viață–„ruah”  sau de simpla circulație a sângelui prin inimă-asociată cu sufletul „psihe”. Domnul a dat la început și viață biologică-„Bios”-omului, dar și viață spirituală  „Zoe” prin duh. Moartea spirituală prin păcat a însemnat separarea duhului omului de Duhul Sfânt.

 Suflarea omului este o lumină* a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor. (Prov. 20:7

Aceasta poate fi o definiție și pentru duh și pentru suflet. Dumnezeu este Duh și Lumină. Și l-a modelat pe om cu propria mână:

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna* pământului, i-a** suflat în nări† suflare de viaţă, şi omul s-a făcut†† astfel un suflet viu. (Gen. 2)

La interfața dintre duhul venit din suflarea Domnului și trupul de pământ al omului, apare sufletul. Acesta este personalitatea și caracterul omului, eu-l său, sentimentele și suma deciziilor sale. Iar duhul se referă la conștiință, este partea cu care ne rugăm într-adevăr și relaționăm cu Dumnezeu, cu care înțelegem lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, Cuvântul Său:

 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu* şi lucrător, mai** tăietor decât orice sabie† cu două tăişuri: pătrunde†† până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.

Duhul din „suflarea de viață” a Domnului este peren, ca și duhurile îngerești:

 Cerurile au fost făcute prin* Cuvântul Domnului şi toată** oştirea lor, prin† suflarea gurii lui. (Ps. 33:6). Deci, corpurile cerești prin Cuvânt, iar duhurile prin Duhul Domnului.

·         În ordinea stabilită inițial de Domnul, duhul omului trebuia să cârmuiască sufletul, iar prin acesta, și trupul. După căderea în păcat, vedem cum la majoritatea oamenilor domină trupul cu nevoile lui, iar la o minoritate-sufletul, prin care se pot exprima din păcate, alte duhuri. Doar la creștinii duhovnicești conduce Duhul Sfânt prin duhul înnoit al omului. .

·         În Romani 8 suntem asigurați de Mântuirea deplină, și a trupului, adică și de mântuirea trupului la Învierea trupului creștinului autentic:

·         ¹⁰ Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii.

¹¹ Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. (Rom. 8).

·         După Înviere, Isus le spune ucenicilor(Luca 24):  

·         ⁸ Dar El le-a zis:  „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?

·         ³⁹ Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi:  un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”⁴⁰ (Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.)

Deci, Învierea în trup slăvit, ca al Domnului, Învierea de apoi sau de la urmă presupune și Mântuirea sau salvarea trupului. Este etapa finală, pentru veșnicie și nu trebuie confundată cu supraviețuirea sufletului-duhului după moartea trupului. În aceste trupuri vom mânca, nu vom mai fi limitați în timp și spațiu, dar nu va mai exista nici sex, nici reproducere, nici moarte, fiind ca îngerii lui Dumnezeu din cer.

Deci, Mântuirea are două etape, prima fiind Mântuirea sufletului care începe: cu: auzirea Cuvântului, primirea lui, continuă cu credința, pocăința-sau Metanoia (schimbarea minții), cu faptele credinței, încercarea credinței, viața în Cristos până la moarte și salvarea sufletului credinciosului de chinurile etterne prin ascunderea în „sânul lui Avraam” alături de toți ceilalți credincioși. Dacă a murit ca martir, va sta „sub altar”-ul din cer, căci a fost o jertfă vie pentru Domnul. Izbăvirea de iad, de satana și de demonii lui, aceasta e mântuirea sufletului, așa cum ne este arătată în pilda bogatului și a lui Lazăr, cel dus de îngeri în sânul lui Avraam. A doua etapă este 

Mântuirea sau salvarea trupului. , sufletul fiind deja salvat, chiar din timpul vieții credinciosului.

·         Crezând că Petru a murit, apostolii îi spuneau Rodei în  Faptele apostolilor 12:5 "„Eşti nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.” Nu era vorba de Îngerul lui păzitor, ci de duhul lui, ca matrice celestă. perenă, care îi supraviețuia.  În Scripturi apar îngerii lui Dumnezeu „duhuri slujitoare” și îngerii/duhurile omenești, despre care se spune, la copilași, că ar vedea pururi(necurmat, în pruncie) fața Tatălui ceresc. Sau îngerii lor păzitori? Despre toți îngerii buni, ai Domnului, avem această încredințare.

Dar conceptul de înger păzitor personal este unul ortodox și acxeastă prejudecată o au mulți evanghelici, din rugăciunea „Înger, îngerașul meu” pe care atâți au învățat-o în copilărie în mediul ortodox. Dacă am crede, în situația lui Petru că apostolii făceau referire la îngerul păzitor, atunci ar rezulta două contradicții aberante: 1. Ca îngerul păzitor seamănă cu cel pe care îl păzește, ceea ce ar fi o anomalie, căci păzesc mulțti copii și credincioși adulți de-a lungul timpului. 2. Apostolii credeau despre acești îngeri sfinți că ar fi mincinoși, deoarece Îngerul susținea că era Petru și ei nu-l credeau. De aici reiese clar că apostolii credeau că Roda a văzut la ușă spiritul/duhul, adică îngerul personal, omul lăuntric al lui Petru, pe Petru considerându-l mort, deși se rugau pentru el.

·          Dar* omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci** pentru el sunt o nebunie, şi† nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.

Deci, Învierea noastră deplină are două etape: a sufletului și spiritului, apoi a trupului.