Motivul scrierii acestui articol este noutateа despre care am citit pe www. jurnal. md că deputatul Vitalia Pavlicenco a ales în cadrul unei companii de voluntariat să îngrijească de o căţeluşă pe nume Puşa. Articolul scrie:

„Puşa avea o hernie imensă la glandele mamare şi am dus-o imediat la o clinică veterinară de la Botanica, unde a fost operată. Apoi a trecut cu bine perioada post-operatorie, însă boala ar putea recidiva”, ne spune Vitalia Pavlicenco, precizând că operaţia a costat în jur de 1500 de lei, iar îngrijirea post-operatorie a fost gratuită, din partea policlinicii, medicamentele şi alimentaţia fiind procurate de Antoniţa Fonar şi Vitalia Pavlicenco. Dna Pavlicenco, cunoscută prin slăbiciunea pentru animale şi sensibilitatea cu care le tratează, a îndrăgit-o pe Puşa şi o vizitează regulat unde e adăpostită, în curtea unei şcoli. „Puşa e ascultătoare, se culcă şi arată cum se cicatrizează rana, se vede clar că e un câine abandonat”, mai spune deputata.

Citind această noutate mi-am amintit de un caz recent când am mers să-mi vizitez nepoţelul la Spitalul pentru Copiii. Când am întrat, el era la proceduri, dar pe scaun, lângă sora medicală de gardă stătea o fetiţă şi plângea. Am întrat în biroul medicului şi au adus-o acolo şi pe acea fetiţă care continua să plângă. M-am aplecat la ea şi am întrebat-o de ce plânge şi am căutat să o iau cu vorba ca să nu mai plângă. Dar ea nu vorbea nimic. Medicul mi-a spus că este dintr-o familie dificilă şi a fost dusă la casa de plasament de unde avea să fie repartizată la o casă de copii. Fetiţa are 7 ani şi cântăreşte doar 15 kg din pricina malnutriţiei. Au adus-o la spital pentru că vărsa sânge şi acum îi făceau investigaţiile. Părea foarte speriată şi nu răspundea la nimic ci doar plîngea continuu.

Am luat-o în braţe şi am căutat doar să o ţin lipită puţin şi să discut cu ea, pentru că am înţeles că acest copil nu a cunoscut nici odată afecţiune. Ea a încetat să plîngă dar aşa şi nu a vorbit nimic. Între timp cineva mi-a telefonat şi am vrut să o pun puţin pe scaun alături de mine ca să-mi pot scoate telefonul din buzunar. Atunci a început să plângă tare şi am înţeles că plângea pentru că nu o mai ţineam în braţe. Eu am luat-o iar în braţe şi aşa am mai vorbit cu ea. Când a ajuns vremea să plec, fetiţa s-a încleştat de mâina mea şi plângea. Am plecat de acolo cu inima foarte zdrobită şi am căutat să fac ce pot ca să împlinesc nevoile acelei fetiţe pentru perioada aflării în spital.

Ce diferită ar fi lumea noastră dacă i-am vedea pe oameni în suferinţele lor şi dacă nu am trece pe alături de ei. Să nu uităm că omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi acest chip este în fiecare om, indiferent de poziţie, vârstă sau orice alt lucru.

Dumnezeu pune un foarte mare preţ pe oameni. Iată ce mare este preţul acesta.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singului Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. (Ev. Ioan 3:16)

Cât preţ pui tu pe viaţa altor oameni? Ce faci când treci pe lângă cei ce suferă?