²⁷ În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.  

²⁸ Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni.

²⁹ De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei şi doreau să se facă ziuă.

³⁰ Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei,

³¹ Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”

³² Atunci, ostaşii au tăiat funiile luntrii şi au lăsat-o să cadă. Faptele apostolilor (27:27-32)

În călătoria spre Roma, pentru ca să fie judecat de Cezar, apostolul Pavel, şi corăbierii de pe corabia pe care l-au dus pe Pavel, au trecut printr-o furtună puternică în viaţa lor. Multe zile nu se vedea nici soarele, nici stelele, şi a dispărut orice nădejde de scăpare. În acest moment plin de disperare, Domnul îi trimite lui Pavel un înger cu cuvintele: „Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’ (Faptele apostolilor 27:24). Această făgăduinţă  a Domnului a fost singura speranţă pentru viaţă a lui Pavel şi a celor care pluteau cu el.

Dar ce se întâmplă, când apare ceva mai pragmatic, decât încrederea în făgăduinţa Domnului? În noaptea aceea marinarii pe la mijlocul nopţii şi-au dat seama, că pământul este aproape, şi au încercat să fugă de pe corabie cu barca. Dar Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi”. După cum ştim, această istorie s-a finalizat cu bine şi toţi, care au fost pe corabie, au fost salvaţi pe pământ.

De fapt, marinarii au dorit să se încreadă în făgăduinţa Dumnezeului lui Pavel, când nu exista o altă soluţie. Dar cum a apărut o altă soluţie, ei au fost gata să lase corabia.

Pragmatismul spune: „ lasă corabia, vâsleşte la mal singur”. Credinţa spune: „rămâi pe corabia care naufragiază şi încrede-te în promisiunea Domnului”.

Vi s-a întâmplat să refuzaţi făgăduinţele Domnului, când ceva mult mai pragmatic „a apărut în cale”? În viaţa noastră de zi cu zi, promisiunile Domnului din Cuvânt sunt minunate, când nu există nădejde. Dar cât de curând noi „lăsăm corabia”, când avem o soluţie „mai practică”? !

Fără îndoială, Domnul Îşi împlineşte promisiunile Sale, deoarece El face aşa mereu! Puteţi să vă încredeţi din toată inima în El în „furtuna” vieţii voastre şi să fugiţi de ispita de a încerca să vă salvaţi singuri! Dacă Domnul a promis, că voi în siguranţă o să treceţi prin „furtună”, atunci va fi aşa! Noi nu cunoaştem, cum El va face aceasta, dar El încă niciodată nu Şi-a încălcat promisiunea. Fie binecuvântat numele Lui şi la voi va veni izbăvirea Lui mult aşteptată!

-„ Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele; Sufletul mi-e îngrozit de tot… Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mântuieşte-mă, pentru îndurarea Ta!" (Psalmul 6:3-5). Nădăjduiesc în credincioşia Ta! În numele Lui Isus Hristos, amin.

„... El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate… “ (Deuteronomul 32:4)

Traducere: Repalov Veaceslav