Unde va fi hrănită femeia (poporul Israel) departe de fața șarpelui (Apocalipsa 12)?
Autor: Anastasia Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Apocalipsa
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 17/05/2018
    12345678910 9/10 X
Media 9 din 2 voturi

Întrebare:

Unde va fugi poporul Israel în a doua jumătate a celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel? Potrivit cu Apocalipsa 12, poporul Israel va fugi într-un loc pregătit de Dumnezeu și acolo va fi hrănit de Dumnezeu timp de 1260 zile departe de fața șarpelui. Unii sunt de părerea că locul acesta este Iordania și aceasta bazat pe textul de la Daniel 11:41 unde este scris: „Edomul,  Moabul  și fruntașii copiilor lui Amon vor scăpa din mîna lui”, adică din mâna Antihristului. Dacă ne uităm pe hartă, țările acestor trei popoare acum țin de Iordania și unii sunt de părere că aceste trei popoare vor scăpa de mâna Antihristului din motiv că acesta este locul pregătit de Dumnezeu pentru Israel ca să-l hrănească acolo timp de 1260 zile. Ce părere aveți: poporul Israel cu adevărat va fugi în Iordania și acolo va fi protejat de Dumnezeu timp de 3,5 ani?

Dumnezeu prin prorocul Mica ne spune specific locul unde va merge poporul Israel înainte ca să fie izbăvit de mâna vrăjmașului ca apoi să nimicească toate popoarele care vor fi venit împotriva Ierusalimului la vremea sfârșitului:

„În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei șchiopi, voi strânge grămadă pe cei izgoniți, și pe aceia pe cari-i chinuisem. Din cei șchiopi voi face o rămășiță, din cei ce erau risipiți, un neam puternic; și Domnul va împărăți peste ei, pe muntele Sionului, de acum și până-n veac! Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni, și la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăția fiicei Ierusalimului!”.  „Pentru ce strigi tu însă acum așa de tare? N-ai împărat? Nu mai ai sfetnic, de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere? Suferă, fiica Sionului, și gemi ca o femeie la naștere! Căci acum vei ieși din cetate și vei locui în câmp, și te vei duce până la Babilon! Acolo vei fi izbăvită, acolo te va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmașilor tăi. Căci acum multe neamuri s-au strâns împotriva ta, și zic: „Să fie pângărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-ni-se dorința față de Sion!” Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înțeleg planurile, nu știu că i-a strâns ca pe niște snopi în arie. Scoală-te, fiica Sionului, și treieră! Căci îți fac un corn de fier și o copită de aramă, ca să sfărâmi multe popoare, și să închini Domnului prada lor, să închini Domnului întregului pământ averile lor! (Mica 4:9-13)

Iată ce i se va întâmpla fiicii Sionului (poporului Israel), potrivit acestui text, înainte ca să-i fie întoarsă vechea stăpânire și împărăția:

1. Neamurile se vor strânge împotriva ei (Ierusalimului) și vor zice să fie pângărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-se dorința față de Sion! (potrivit cu Apocalipsa 11 aceasta se va întâmpla la mijlocul celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel). Dar ei:

– nu cunosc gândurile Domnului

–  nu-I înțeleg planurile,

–  nu știu că i-a strâns ca pe niște snopi în arie

2. fiica Sionului va  rămâne fără împărat,

3. fiica Sionului va trece printr-un necaz mare (strigă și suferă ca în durerile nașterii)

4. fiica Sionului va ieși din cetate și va locui în câmp și se va duce până la Babilon și acolo:

–  va fi izbăvită

– o va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmașilor săi,

– apoi Domnul îi va ridica împotriva popoarelor care au venit împotriva Ierusalimului:

  • i se va spune: Scoală-te și treieră!
  • Dumnezeu îi va face un corn de fier și o copită de aramă ca să sfărâme multe popoare și să închine Domnului prada lor.

Toate aceste lucruri nu s-au întâmplat încă. Din studiul profețiilor știm că la mijlocul celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel, neamurile vor veni împotriva Ierusalimului, care la acel moment va fi locuit de evrei și acolo vor proroci cei doi martori a lui Dumnezeu (Apocalipsa 11). În acea perioadă va fi restabilită închinarea la Templu după Legea Vechiului Testament (Apocalipsa 11:1-2, Daniel 9:27). La începutul acestui război vor birui neamurile în frunte cu Fiara (Antihristul), care va omorî pe cei doi proroci ai lui Dumnezeu (Apocalipsa 11:7) și se va așeza în Templul lui Dumnezeu și se va da drept Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2). Fiarei sau Antihristului i se va da putere să lucreze 42 luni (Apocalipsa 13), adică în a doua jumătate a celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel. La sfârșitul acestei perioade de timp, la potirul al șaselea Dumnezeu va pregăti calea împăraților care vin de la răsărit:

Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților, cari au să vină din Răsărit. (Apocalipsa 16:12)

Pe hartă Babilonul antic este situat pe malul răsăritean al Eufratului:

femeia hrănită departe de fața șarpeluiDacă Israel este în Babilon la acel moment, atunci la potirul al șaselea Dumnezeu pregătește calea poporului Israel și a împăraților care sunt cu ei. Această veste se pare că îi pune în gardă pe antihrist (Daniel 11:44), prorocul mincinos și diavolul așa că ei adună pe împărații pământului la Armaghedon:

Apoi am văzut ieșind din gura balaurului, și din gura fiarei, și din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, cari semănau cu niște broaște. Acestea sînt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite, și cari se duc la împărații pămîntului întreg, ca să-i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic… Duhurile cele rele i-au strîns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon. (Apocalipsa 16:13-14,6).

Aici la Armaghedon (câmpia Meghido) va coborî și Domnul Isus la a doua Sa venire, urmat de Biserică:

Apoi am văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat”, și El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești, și purta un nume scris, pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”. Oștile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cârmui cu un toiag de fer. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, și a zis tuturor păsărilor, cari zburau prin mijlocul cerului: „Veniți, adunați-vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncați carnea împăraților, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor și a călăreților, și carnea a tot felul de oameni, slobozi și robi, mici și mari!” Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce ședea călare pe cal și cu oastea Lui. Și fiara a fost prinsă. Și împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, și se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. Iar ceilalți au fost uciși cu sabia, care ieșea din gura Celui ce ședea călare pe cal. Și toate păsările s-au săturat din carnea lor. (Apocalipsa 19:11-21)

Deci, pentru perioada activității antihristului, poporul Israel va fugi în Babilon, unde va fi izbăvit din mâna Fiarei sau a antihristului, iar la sfârșitul celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel va veni împotriva antihristului, care la acel moment va fi la Ierusalim, și-l vor birui împreună cu Domnul Isus care va veni din cer la a doua Sa venire.

Studiază Biblia după Metoda InductivăApocalipsa partea IApocalipsa partea II  Apocalipsa partea IVApocalipsa partea III
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 992
  • Descărcări: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni