³⁷ S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.

 ³⁸ Şi El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” Marcu 4

Când nu ai credință, vei observa că-L învinuiești pe Domnul. Ucenicii au intrat în panică și l-au trezit pe Isus cu această mustrare: Nu-Ți pasă că pierim? Chiar dacă, i-a învățat pe ei. (Marcu 4:11,4) ¹¹ „Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde,  ³⁴ Nu le vorbea deloc fără pildă, dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile. Dar ei tot nu au priceput, că în Isus permanent este prezentă Puterea și autoritatea Dumnezeiască. Când a potolit furtuna, Isus Și-a manifestat această autoritate, care în Vechiul Testament o manifesta doar Dumnezeu.

Psalmul 89

⁹ Tu îmblânzeşti mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti.

¹⁰ Tu ai zdrobit Egiptul ca pe un hoit, ai risipit pe vrăjmaşii Tăi prin puterea braţului Tău.

Psalmul 104

 ⁵ Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui şi niciodată nu se va clătina.

 ⁶ Tu îl acoperiseşi cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

 ⁷ dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău, au luat-o la fugă,

 ⁸ suindu-se pe munţi şi coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseşi Tu.

 ⁹ Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.

Psalmul 106

 ⁸ Dar El i-a scăpat din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.

 ⁹ A mustrat Marea Roşie, şi ea s-a uscat; şi i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu.

Psalmul 107

 ²³ Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari,

 ²⁴ aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului.

 ²⁵ El a zis şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.

 ²⁶ Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei.

 ²⁷ Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat şi zadarnică le era toată iscusinţa.

 ²⁸ Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.

 ²⁹ A oprit furtuna, a adus liniştea şi valurile s-au potolit.

 ³⁰ Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit şi Domnul i-a dus în limanul dorit.

 ³¹ O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!

  Marcu 4:40 Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” Unde este credința noastră în aceea, că Isus e tot Același Stăpân și Conducător al vieților noastre fragile și ale împrejurărilor, care ne apasă, indiferent de faptul, că ni se pare că El „s-a depărtat de noi” în furtunile vieții?

Probabil, acum treceți printr-o furtună mare în viața voastră și pare, că necazul doar se mărește; nu aveți de lucru, probleme financiare, vrăjmașii vă apasă, parcă ar fi niște valuri, ce vă lovesc, pentru ca să vă înece, și vi se pare că Domnul a adormit, când sunteți în probleme.   În interior e o mare înfuriată, unde nu e nimic liniștit și potolit!

Ați observat că în inima voastră Îi vorbiți Domnului cu învinuiri? „Doamne nu-Ți pasă? Sau „Doamne vei sta doar și nu vei opri aceasta, mă vei lăsa să mă înec în marea disperării?” V-a rămas puțină credință, sau ea se stinge, cu fiecare nenorocire, sau disperare?

E semnificativ, că atunci când Isus a poruncit mării să se potolească și s-a făcut o liniște mare, pe ucenici „I-a apucat o mare frică” (Marcu 4:41). Nu a fost o frică, din cauza că vor avea pierderi din pricina furtunii, ci un respect profund față de o putere supranaturală, pe care Isus tocmai a manifestato. Jertfa pe care au aduso ucenicii spre slava Domnului, au fost aceste cuvinte: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” Cu siguranță mai mult decât un om, pentru că Îl ascultă și vântul și marea. Cel, Care a creat mările e în stare să le potolească. Singura cauză, care aduce mai mare groază decât furtuna de dincolo de corabie,  este Dumnezeul din corabia lor! Cât de des ne lipsește  o astfel de frică față de Cel, ce este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul!

Când Isus e cu noi în „corabia” vieții noastre, vom fi liniștiți chiar și în cele mai aspre furtuni ale vieții! Când problemele din viață ne duc în groapa îndoelii și neîncrederii, când există momente, în care nu știm, ce să facem mai departe. Să nu ne pierdem respectul profund față de Dumnezeul  tuturor, să nu panicăm, să nu-L învinuim de faptul că El nu face ceva, ci să căutăm în rugăciuni fața Lui, din nou să ne încredem în El, în Acela, Care în furtuna îngrijorărilor, cu prezența Sa, care uneori e neobservată, ne aduce pacea dragostei Lui!

-          Doamne! Iartă-mi credința slabă. Ajută-mă să mă gândesc mai mult la măreția Personalității Tale și la faptul că ești perfect! Fie ca aceasta să mă convingă, că Tu mereu mă poți proteja de la cele mai mari pericole! În numele Tău mă rog, amin.

Ieremia 32:27 „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?”

 Traducător: Repalov Veaceslav