Iefta (sau Ieftae) este numărat între eroii credinței.

În Evr 11:32 citim: „Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta††, de David, de Samuel şi de proroci!” • Iefta*, Galaaditul, era un om viteaz**. El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta. • 2 Nevasta lui Galaad i-a născut fii, care, făcându-se mari, au izgonit pe Iefta şi i-au zis: „Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, căci eşti fiul unei alte femei.” • 3 Şi Iefta a fugit de la fraţii lui şi a locuit în ţara Tob. Nişte oameni* fără căpătâi s-au strâns la Iefta şi făceau plimbări cu el.

În aceste trei versete, foarte succint, aflăm rezumatul vieții lui Iefta, drama lui, cum a fost alungat de acasă de către frați și a ajuns la periferia societății. Din nefericire, însăși nașterea lui îl plasa în afara poporului ales. În Lege era scris: „Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului.”(Deuteronom 23:2). Fără nici o vină personală, i se interzicea un statut egal cu al celorlalți copii ai lui Israel. El ispășea păcatul tatălui și al mamei sale. Atunci, nu trebuie să ne mire faptul că nu credea în iubirea necondiționată a oamenilor, nici în probitatea lor. Mai era încă peste un mileniu până la nașterea Domnului nostru Isus, Cel care ne-a arătat dragostea Tatălui. Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Dacă mă aduceţi înapoi ca să bat pe fiii lui Amon şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu oare căpetenia voastră?” Cunoaștem urmarea, vitejia lui Iefta, biruința lui. Dar, ce să spunem despre juruința sa? El știa textul din Numeri 30:2: „Când un* om va face o juruinţă** Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facㆠpotrivit cu tot ce i-a ieşit din gură.” Și, totuși, citim în următoarele versete: „Duhul* Domnului a venit peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul şi Manase; a trecut la Miţpe, în Galaad, şi din Miţpe, din Galaad, a pornit împotriva fiilor lui Amon. *( Jud 3:10;) • 30 Iefta a făcut o juruinţă* Domnului şi a zis: „Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon, • 31 oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va* fi închinat Domnului şi-l voi** aduce ca ardere-de-tot.” Remarcați că Iefta spune „oricine”, ceea ce se referă clar la persoane. El nu spune „orice ființă”, căci putea să-l întâmpine câinele favorit, iubitor, la întoarcerea din luptă, (și nici măcar prețul unui câine nu putea fi adus la Cortul Întâlnirii, fiind o urâciune) sau un animal oarecare, curat sau necurat. „Nimeni nu va putea să închine Domnului pe întâiul* născut din vita lui, care chiar este al Domnului ca întâi născut; fie bou, fie miel, este al Domnului.”(Lev. 27:28) Citim aceeași făgăduință în Biblia în limba franceză: „quiconque sortira des portes de ma maison au-devant de moi, à mon heureux retour de chez les fils d'Ammon, sera consacré à l'Eternel, et je l'offrirai en holocauste”. Prin urmare, Iefta promite solemn sa-I sacrifice Domnului prin ardere de tot (cum i s-a poruncit lui Avraam să facă cu Isaac) orice persoană ce îl va întâmpina la întoarcerea lui acasă. Spera să fie un sclav, vreo roabă portăriță? Este ciudat de remarcat că această juruință oarbă o face Iefta, după ce venise Duhul Domnului peste el, să-l întărească în luptă. Totuși, ideea lui nu venea de la Domnul. Întâii născuți de sex masculin erau închinați Domnului, dar El a ales să-i ia pe leviți în slujba lui în locul lor și a acceptat preț de răscumpărare pentru cei ce depășeau numărul leviților. ‘Când se* vor face juruinţe Domnului, dacă e vorba de oameni, ei să fie ai Domnului, după preţuirea ta. • * Num 6:2; Jud 11:30; Jud 11:31; Jud 11:39; 1 Sam 1:11; 1 Sam 1:28; • 3 Iar preţuirea pe care o vei face unui bărbat, de la douăzeci până la şaizeci de ani, să fie de cincizeci de sicli de argint, după* siclul Sfântului Locaş: • 4 dacă este femeie, preţuirea să fie de treizeci de sicli. Se pare că promisiunea lui Iefta era mai mult decât o simplă juruință, era o făgăduință sfântă. Totuși, noi cunoaștem din prooroci gândurile Domnului cu privire la practica sacrificării copiilor pentru păcatele părinților sau pentru a obține un beneficiu oarecare: 31 Au zidit şi locuri înalte la Tofet*, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă** în foc fiii şi fiicele – lucru pe care Eu nu-l poruncisem† şi nici nu-Mi trecuse prin minte. (Ier. 7:31). „ Vai, juruința lui Iefta s-a întors împotriva lui! Domnul nu era de acord să-I sacrifice o slugă, un rob, de care nu îi păsa. Arderea de tot a lui Iefta trebuia să-l coste. „4 Iefta s-a întors acasă la Miţpa*. Şi iată că fiică-sa** i-a ieşit înainte cu timpane şi jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii şi nici altă fată. Observăm că fata lui Iefta era copil unic, adică o fiică moștenitoare. Poate, dacă ar fi avut un fiu de vârsta ei, bun de luptă, l-ar fi luat cu el la război, unde putea fi ucis. • 35 Cum a văzut-o, el şi-a rupt* hainele şi a zis: „Ah, fata mea, adânc mă loveşti şi mă tulburi! Am făcut o** juruinţă Domnului şi n-o pot† întoarce.” • 36 Ea i-a zis: „Tată, ai făcut o juruinţă Domnului, fă-mi* potrivit cu ceea ce ţi-a ieşit din gură, acum, când** Domnul te-a răzbunat pe vrăjmaşii tăi, pe fiii lui Amon.” Pentru că amândoi știau din Lege următorul verset: • „28 Tot* ce va dărui un om Domnului prin făgăduinţă, din ce are, nu va putea nici să se vândă, nici să se răscumpere: fie om, fie dobitoc, fie un ogor din moşia lui; tot ce va fi dăruit Domnului prin făgăduinţă va fi un lucru preasfânt, pentru Domnul.” • Și următorul verset, și mai surprinzător: „Niciun* om închinat Domnului prin făgăduinţă nu va putea fi răscumpărat, ci va fi omorât. (Lev. 27:29).”. Finalul este trist, căci fata lui Iefta, o adevărată eroină antică, nici nu s-a gândit să fugă de destinul tragic hotărât de tatăl său: „39 După cele două luni, s-a întors la tatăl ei şi el a împlinit* cu ea juruinţa pe care o făcuse. Ea nu cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s-a făcut în Israel obiceiul • 40 că, în toţi anii, fetele lui Israel se duc să prăznuiască pe fiica lui Iefta, Galaaditul, patru zile pe an. • Deoarece a fost o fecioară sacrificată pentru biruința în război, asemeni Ifigeniei, fiica lui Agamemnon, a ajuns să fie pomenită și sărbătorită în Israel ca o sfântă. Cu adevărat, a fost un caz unic și o eroină a credinței această fiică moștenitoare. Dar Iefta Galaaditul? El a fost judecător în Israel. Ce scump l-a costat această demnitate! Cât de puțin Îl cunoștea pe Domnul! Iată ce ne poruncește Domnul nostru Isus Cristos: „Aţi mai auzit iarăşi că* s-a zis celor din vechime: ‘Să nu** juri strâmb; ci sㆠîmplineşti faţă de Domnul jurămintele tale.’ • 34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi* nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul** de domnie al lui Dumnezeu; • 35 nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea* marelui Împărat. • ”6 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. • 37 Felul* vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.”