CÂT ESTE DE IMPORTANT SĂ RECUNOAȘTEM, CÂND VORBEȘTE DOMNUL
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 25/09/2018
    12345678910 0/10 X

Iosia ucis

20 După toate aceste lucruri, după ce a dres Iosia Casa Domnului, Neco, împăratul Egiptului, s-a suit să lupte împotriva Carchemişului pe Eufrat. Iosia i-a ieşit înainte.

21 Şi Neco i-a trimis soli să-i spună: „Ce am eu cu tine, împăratul lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva unei case cu care sunt în război. Şi Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească.”

22 Dar Iosia nu s-a întors de la el, ci şi-a schimbat hainele ca să lupte împotriva lui, fără să asculte cuvintele lui Neco, care veneau din gura lui Dumnezeu. A înaintat la luptă în valea Meghido.

23 Arcaşii au tras asupra împăratului Iosia, şi împăratul a zis slujitorilor săi: „Luaţi-mă, căci sunt greu rănit.”

24 Slujitorii l-au luat din car, l-au pus într-un alt car al lui şi l-au adus la Ierusalim. A murit şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi. Tot Iuda şi Ierusalimul au plâns pe Iosia. (2 Cronici, capitolul 35)

 

Împăratul Iosia a fost un împărat bun, un mare reformator. El a folosit toate oportunitățile, pentru a atrage poporul său, la Dumnezeul părinților lor. Dar odată, nu a putut să RECUNOASCĂ mesajul Domnului și aceasta la omorât.

 

Împăratul Egiptean, Neco a mers împotriva Asiriei, și a trecut inevitabil, prin ținuturile lui Iosia. Neco a încercat să evite lupta cu Iosia,  referindu-se la faptul, că acum când merge să lupte împotriva Asiriei, el împlinește voia Domnului, și Iosia nu trebuie să se opună ei, pentru ca Domnul să nu-l nimicească.

 

Dar Iosia – vai! – nu s-a abătut de la hotărârea sa. Iosia “nu s-a retras. . nu a ascultat cuvintele lui Neco, din partea Domnului”. Împăratul evlavios nu a înțeles și nu a primit cuvintele Domnului din gura faraonului. El a luptat în lupta, care nu era predestinată pentru el și a murit într-un război străin, în floarea vârstei. Moartea sa a fost un șoc dureros pentru poporul întreg.

 

După cum vedem, cuvântul proorociei, poate fi spus, chiar și de vrăjmaș, împăratul egiptului Neco. Dacă Dumnezeul atotputernic a putut să vorbească printr-o măgăriță (Numeri 22:26-30), atunci nu este nimic neobișnuit, că în acest caz, a vorbit prin gura unui împărat, care face parte dintre neamuri.

 

Dar Iosia nu și-a imaginat, că în spatele acțiunilor lui Neco, a fost mâna Domnului, și nu L-a întrebat pe Domnul, dacă sunt adevărate cuvintele faraonului. Din cauza că nu a făcut aceasta, Iosia a acționat cu îngâmfare. În această situație, el nu a mers pe căile lui David, tatălui său, căci acela în locul lui, L-ar fi întrebat pe Domnul: “Să merg împotriva lor? Îi vei da în mâinile mele?” Cum putem să sperăm, că vom avea izbândă în căile noastre, dacă nu avem acordul Domnului pentru lucrarea noastră?

 

Deci, să nu fim niște îngâmfați, ci să fim sensibili la mesajul Domnului, destinat nouă, indiferent de la cine nu ar veni! Căci scump este prețul neascultării noastre! Fie ca Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

 

-         Doamne! Tu nu te uiți la fața omului, ci îi răsplătești pe toți după faptele lor! Ajută-mă să recunosc mesajul Tău, și să am reverență față de Cuvântul Tău, ca să trăiesc! Ocrotește-mă de la lucrările rele! Ajută-mă să nu mă grăbesc și să nu mă îngâmf, căci atunci voi avea de a face cu Tine! Te rog în numele Domnului Iisus Hristos. Amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi…” (Luca 8:18a)

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 509
  • Descărcări: 1
  • Gramatical incorect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni