“Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?

Priveşte, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morţii” (Psalmii 13:2-3)

David, zi de zi experimentează o întristare adâncă sufletească și o stare de parcă este lepădat de Dumnezeu. El Îl roagă pe Domnul, să atragă atenția la starea sa, plină de necazuri, să-i răspundă fără să zăbovească la rugăciunea sa, și să-i trimită ajutor. Spunând “până când”, David nu înțelege, ce a putut reține carul Domnului. El este sincer și deschis cu Domnul, cu privire la aceea, ce experimentează și simte.

Dar în cazul nostru? Cât de mult îi încredințăm Domnului durerea noastră? Să vorbim deschis cu Domnul, cu privire la aceea, cât este de dureros, să nu primești răspuns la rugăciuni, cât este de puternică durerea pierderilor, cât este de dureros, că nu-ți poți ierta prietenul (prietena), cât este de mare suferința, că nu simți prezența Domnului… Fără sinceritate din partea noastră, este imposibil de avut o relație strânsă cu Domnul.  “Trebuie să te descoperi înaintea Domnului, așa cum ești, ci nu să te înfățișezi înaintea Lui, așa cum trebuie să fii” – a scris C. S. Lewis. Cu alte cuvinte, trebuie să ne încredem în Domnul, și să nu ascundem ceea, ce El deja cunoaște.

O creștină, a zis odată, că o parte mare din viața sa, i-a fost rușine de sentimentele negative – amărăciune, frică sau răutate. A încercat să scape de ele, dar a înțeles: orice încercare de a transforma emoțiile negative în pozitive, nu va duce decât la aceea, că își va ascunde adevărata față! Atunci va fi nevoită să devină vicleană, și să-și ascundă adevăratele emoții. Și ea a ajuns la concluzia: “Să fiu fățarnică înaintea Domnului – e o irosire a timpului. De ce să mă rușinez? De ce trebuie să mă prefac? Nu este mai bine să recunosc înaintea Domnului, că am emoții negative și să-I spun sincer Lui despre ele? Am înțeles, niciodată nu voi înceta să exprim emoții puternice. Așa sunt creată. Sunt atât de emoțională încât, sentimentele nu se vor irosi. Dar, trebuie să mă învăț să trăiesc corect, indiferent de sentimentele mele schimbătoare. Și eu cred, că Dumnezeu, este în stare să mă învețe, să fac aceasta.”

Dumnezeu este în stare să ne învețe să trăim corect, dacă ne vom încrede în El, în timpul îngrijorărilor, fricilor, îndoielilor noastre! Să ne apropiem de Domnul, și El Se va apropia de noi! Să fim mai aproape de Domnul, din nou și din nou, pentru că suferințele îndelungate ne încearcă răbdarea și deseori răbdarea crapă. Când necazul durează mai mult, deseori suntem ispitiți să gândim, că așa va fi mereu. Atunci descurajarea se transformă în disperare, iar dacă mult timp am fost lipsiți de bucurie, atunci vom pierde și speranța. De aceea, varsăți inima înaintea Lui, spune-I despre durerea ta, și fie ca răspunsul Lui să nu zăbovească!

-          Doamne, întristarea îmi umple inima! Salvează-mă după mila Ta! Fie să experimentez binecuvântarea Ta, fie să mă bucur și să fiu mângâiat(ă)! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

"Priveşte, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morţii" Psalmii, capitolul 13