Întrebare:

Care sunt faptele moarte conform Evrei 6:1?

Expresia „faptele moarte” o găsim în Biblie doar în două texte și ambele în Epistola apostolului Pavel către Evrei. Iată aceste două texte:

De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte, și a credinței în Dumnezeu, învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata vecinică. (Evrei 6:1-2)

Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului cel viu! (Evrei 9:13-14)

Din aceste două texte înțelegem următoarele lucruri despre faptele moarte:

• trebuie să ne pocăim de ele,
• învățătura despre „pocăința de faptele moarte” face parte din adevărurile începătoare ale lui Hristos,
• ele întinează cugetul omului și-l împiedică să slujească lui Dumnezeu.

În general sunt două păreri diferite despre ce sunt „faptele moarte” despre care scrie apostolul Pavel în aceste două texte:

1. unii sunt de părerea că este vorba despre faptele Legii (Vechiului Legământ), care sunt moarte în sensul că nu au nicio putere în plan de mântuire ca și în cazul credinței moarte despre care scrie sfântul Iacov în epistola sa (Iacov 2);
2. alții sunt de părerea că este vorba despre faptele morților, adică fapte păcătoase, care duc la moarte cum scrie la Proverbe 21:6 despre comorile câștigate cu limbă mincinoasă (Comorile cîștigate cu o limbă mincinoasă sunt o deșertăciune care fuge, și ele duc la moarte).

Să analizăm fiecare concept în parte.

I. Faptele moarte care nu au putere să mântuiască (faptele Legii)

Adepții acestui concept sunt de părerea că apostolul Pavel se referă aici la faptele Legii, cum ar fi tăierea împrejur, jertfele, ținerea Sabatului, respectarea regimului alimentar prescris de Lege; fapte care cer un efort din partea omului, dar care nu au puterea să mântuiască. Unii numesc acest set de legi și porunci „legea ceremonială”. Aceste fapte sunt potrivite cu poruncile lui Dumnezeu, care țin de sistemul de închinare a Vechiului Legământ, legi care purtau „umbra bunurilor viitoare” așa cum scrie apostolul Pavel în aceeași Epistolă către Evrei:

În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie. (Evrei 10:1)

Acest concept este bazat pe contextul Epistolei către Evrei și anume pe faptul că în această epistolă apostolul Pavel dovedește destinatarilor că Domnul Isus, primind o preoție diferită de cea a leviților, a schimbat și legea, adică legământul:

Dacă, dar, desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția Leviților, -căci supt preoția aceasta a primit poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, și nu după rânduiala lui Aaron? Pentru că, odată schimbată preoția, trebuia numaidecât să aibă loc și o schimbare a Legii. În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri, face parte dintr-o altă seminție, din care nimeni n-a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieșit din Iuda, seminție, despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoție. Lucrul acesta se face și mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pământești, ci prin puterea unei vieți nepieritoare. Fiindcă iată ce se mărturisește despre El: „Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. Astfel, pe deoparte, se desființează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinței și zădărniciei ei- căci Legea n-a făcut nimic desăvârșit-și pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ, - căci, pe când Leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat, și nu Se va căi: „Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”, - prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezășul unui legământ mai bun. (Evrei 7:11-22)

Pornind de aici, apostolul Pavel arată că Noul Legământ nu este o continuare a Vechiului Legământ, ci îl înlocuiește:

Prin faptul că zice: „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire. (Evrei 8:13)

Astfel, creștinilor nu li se mai cere să respecte legile și poruncile Vechiului Legământ, care doar arătau la lucrarea, care avea să o facă Domnul Isus în Noul Legământ. În această epistolă autorul le explică evreilor felul în care Vechiul Legământ arăta la lucrarea care avea să o facă Domnul Isus Hristos și că prin lucrarea Sa El înlocuiește toate ceremoniile Vechiului Legământ:

Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule! „ După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat„, (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule”. El desființează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. (Evrei 10:3-10)

Problema destinatarilor, care erau evrei născuți sub Lege (Vechiul Legământ), era că, după ce acceptaseră Evanghelia și suferiseră pentru ea (Evrei 10:32-34), erau pe punctul să se întoarcă la Lege (Vechiul Legământ) din pricina prigoanelor și a învățăturii slabe pe care o aveau (Evrei 5:12-14). Astfel, autorul îi îndeamnă să nu părăsească adunarea, întorcându-se la Lege (Vechiul Legământ), pentru că în așa caz nu ar mai rămâne pentru ei nicio șansă de mântuire:

Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atît mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății, și văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiți. (Evrei 10:25-27)

Autorul nu interzice destinatarilor respectarea Legii, dar le arată că Legea este neputincioasă în privința mântuirii. Astfel, unii sunt de părere că „faptele moarte” despre care scrie apostolul Pavel în această epistolă sunt faptele Legii, care sunt moarte în sensul că nu au puterea de a mântui. Este un concept similar cu „credința moartă” despre care scrie sfântul Iacov în Epistola sa (Iacov 2:17) și care arată că credința fără fapte este moartă în ea însăși, pentru că este zadarnică (Iacov 2:20) în ce privește mântuirea sufletului.

Deci, potrivit acestui concept, „faptele moarte” despre care scrie apostolul Pavel sunt faptele Legii sau orice eforturi omenești prin care omul caută să ajungă la mântuire.

II. Faptele moarte care duc la moarte (faptele morților)

Un alt concept este că „faptele moarte” sunt fapte nelegiuite sau păcate, care au ca și consecință moartea. În unele traduceri expresia „faptele moarte” chiar este tradusă „faptele care duc la moarte” așa cum ar fi, de exemplu, în versiunea nouă internațională a Bibliei în limba engleză (New International Version)

Therefore let us move beyond the elementary teachings about Christ and be taken forward to maturity, not laying again the foundation of repentance from acts that lead to death (pocăință de actele care duc la moarte), and of faith in God, … (Heb 6:1)

Sunt mai multe argumente în favoarea acestui concept. Să analizăm câteva din ele.

1. Forma gramaticală a cuvântului „moarte”

Acest concept în mare măsură este bazat pe forma gramaticală a cuvântului „moarte” în limba greacă (în original). Cuvântul din limba greacă, tradus în română „moarte” este adjectivul „νεκρων” (nekron) la cazul genitiv, plural. Acest cuvânt este tradus în română „mort”, „morți”, „mortul”, „trup”, „cadavru”. Astfel, la Matei 8:22 același adjectiv „νεκρων” (nekron) este tradus cu substantivul „morții”:

„Vino după Mine”, i-a răspuns Isus „și lasă morții să-și îngroape morții.” (Matei 8:22)

Deci, în limba română adjectivele din limba greacă pot avea și rol de substantive. Cazul genitiv este un caz care exprimă faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiect. În modul cel mai tipic genitivul exprimă un raport de posesie. Genitivul răspunde la întrebările: a, al, ale cui? Astfel, având în vedere forma cuvântului „moarte” în limba greacă se cere întrebarea: ale cui fapte? Și răspunsul ar fi: faptele morților, adică a celor ce fac fapte care duc la moarte (așa cum am văzut că este tradus în Biblia engleză „New International Version” ­– „acte care duc la moarte”).

Concluzia care se cere, având în vedere forma gramaticală a cuvântului în original, este că cuvântul „moarte” din Evrei 6:1 nu este un adjectiv, care arată la calitatea faptelor, ci este un substantiv care arată cui aparțin aceste fapte despre care scrie apostolul Pavel.

2. Faptele moarte în contextul Epistolei către Evrei

În primele cinci capitole apostolul Pavel le arată destinatarilor cine este Domnul Isus și motivul pentru care a venit El în lume (S-a întrupat). Spre sfârșitul capitolului cinci, după ce le vorbește despre preoția Domnului Isus, le scrie că ar avea multe de spus cu privire la preoția Domnului Isus și „lucruri grele de tâlcuit”, dar ei nu sunt capabili să înțeleagă aceste învățături, din cauza că nu au o creștere spirituală sănătoasă, așa că ei, care ar fi trebuit să fie, deja, în stare să învețe pe alții, au ajuns să aibă nevoie să fie învățați învățăturile începătoare ale Evangheliei:

Și după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut pentru toți cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri vecinice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec”. Asupra celor de mai sus avem multe de zis, și lucruri grele de tâlcuit; fiindcă v-ați făcut greoi la pricepere. În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiți învățători, aveți iarăși trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. (Evrei 5:9-12)

Capitolul 6 începe cu o concluzie la cele afirmate la sfârșitul capitolului cinci, unde arată importanța cunoașterii și înțelegerii învățăturii „grele de tâlcuit” cu privire la preoția Domnului Isus (hrana tare) și, având aceasta în vedere, autorul face concluzia că trebuie să lase „adevărurile începătoare ale lui Hristos” (chiar dacă ei ar avea nevoie să fie învățați) și să meargă la cele desăvârșite.

Și oricine nu se hrănește decât cu lapte, nu este obicinuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul. De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte, și a credinței în Dumnezeu, învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata vecinică. (Evrei 5:13-6:2)

Numai după ce în capitolul 6 scrie că „să mergem la cele desăvârșite”, autorul începe să scrie despre preoția Domnului Isus, arătând că, odată cu preoția, a fost nevoie să fie schimbată și legea (adică legământul) și arată că tot sistemul de închinare după Lege (Vechiul Legământ) purta umbra bunurilor viitoare (Evrei 10:1) și ele nu aveau puterea să mântuiască. Deci, învățătura despre „faptele Legii” ține de „cele desăvârșite” și „lucruri grele de tâlcuit” și nu de „învățătura începătoare a lui Hristos”. Astfel, ajungem la concluzia că „faptele moarte” din Evrei 6:1 nu pot fi faptele Legii care nu au putere să mântuiască.

3. Faptele moarte din Evrei 9:14

Expresia „faptele moarte” mai este folosită și în capitolul 9. Din acest text aflăm că ele ne întinează cugetul și ne împiedică să slujim Dumnezeului celui viu:

Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului cel viu! (Evrei 9:13-14)

Numai având cugetul curat de faptele moarte, omul poate sluji lui Dumnezeu. Biblia ne spune că ceea ce împiedica pe om să slujească lui Dumnezeu era păcatul:

…ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedecă să v-asculte! (Isaia 59:2)

Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți; și aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu. Căci, când trăiam supt firea noastră pământească, patimile păcatelor, ațâțate de Lege, lucrau în mădularele noastre, și ne făceau să aducem roade pentru moarte. Dar acum, am fost izbăviți de Lege, și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă. (Romani 7:4-7)

În capitolele 7 și 8 din Romani apostolul Pavel, după ce spune că omul trebuie să moară față de Lege, arată că Legea nu este ceva rău sau păcătos, ci firea pământească (păcatul originar) o făcea fără putere:

Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună. … Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. (Romani 7:12,4-23)

Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului și a morții. Căci-lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească (Grecește: carnea, aici și peste tot unde e „firea pământească”.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1-4)

Vedem de aici că Noul Legământ (Legea Duhului de viață în Hristos Isus) ne izbăvește de legea păcatului și a morții și ne face capabili să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou. Astfel, nu faptele Legii ne împiedică să slujim lui Dumnezeu, ci firea pământească a cărei patimi erau ațâțate de Lege.

4. Pocăința de faptele moarte în contextul întregii Biblii

La Evrei 6:1 se vorbește despre „pocăința” de faptele moarte. Cuvântul pocăință (μετανοίας – metanoe) înseamnă schimbarea gândirii și în contextul Bibliei se are în vedere „întoarcerea de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu” și în mod practic aceasta înseamnă că omul recunoaște păcatul și renunță la el. Astfel, pocăința se vede din fapte. Cuvântul „pocăință” este un cuvânt-cheie în Biblie și întotdeauna este folosit cu privire la păcat și niciodată cu privire la faptele Legii. În Biblie nu găsim scris că cineva s-a pocăit de faptele Legii sau că omul trebuie să se pocăiască de faptele Legii. Ba chiar apostolul Pavel în Epistola către Romani scrie că cei care sunt tari în credință și nu respectă rânduielile Legii (cu privire la zile de odihnă, mâncare, băutură) să nu disprețuiască pe cei slabi în credință care le respectă:

Primiți bine pe cel slab în credință, și nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdețuri. Cine mănâncă să nu disprețuiască pe cine nu mănâncă; și cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. (Romani 14:1-3)

Evenimentele descrise la Faptele Apostolilor capitolele 10 și 11 au avut loc după 8 ani de la moartea, învierea și înălțarea Domnului Isus la cer. Din capitolul 10 înțelegem că apostolul Petru încă respecta Legea și nu a vrut să mănânce din animale necurate, chiar și atunci când Dumnezeu i-a spus să mănânce:

„Nicidecum, Doamne„, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” (Fapte 10:14)

Apoi din capitolul 11 înțelegem că Biserica din Iudea continua să respecte Legea:

Apostolii și frații, cari erau în Iudea, au auzit că și Neamurile au primit Cuvîntul lui Dumnezeu. Și când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiați împrejur, și ziceau: , , Ai intrat în casă la niște oameni netăiați împrejur, și ai mîncat cu ei.

Numai după ce apostolul Petru le-a povestit despre răpirea sufletească pe care o avusese și că aceasta a venit de la Dumnezeu, credincioșii dintre iudei s-au potolit și au înțeles că mântuirea este și pentru cei netăiați împrejur:

După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, și au zis: „Dumnezeu a dat deci și Neamurilor pocăință, ca să aibă viața.”

La capitolul 15 din Faptele Apostolilor aflăm că chiar și după alți zece ani Biserica de la Ierusalim încă nu aveau o învățătură bine pusă la punct cu privire la respectarea Legii (Vechiului Legământ) de către credincioșii creștini. Evenimentele descrise în acest capitol au loc în anul 49 după Hristos, înainte de a doua călătorie misionară a apostolului Pavel. În acest capitol se vorbește despre un conflict apărut în Biserica din Antiohia din cauza că unii, veniți din Iudea, învățau pe ucenici că dacă nu țin Legea, nu pot fi mântuiți. Consiliul de la Ierusalim, convocat cu prilejul acesta, scoate la iveală faptul că la acel moment (la aproximativ 20 de ani de la nașterea Bisericii), apostolii nu învățau clar că creștinii nu trebuie să țină Legea. Decizia luată la acest consiliu privea pe Neamuri:

Și au scris astfel prin ei: „Apostolii, presbiterii (Sau: bătrîni.) și frații: către frații dintre Neamuri, cari sunt în Antiohia, în Siria și în Cilicia, plecăciune! Fiindcă am auzit că unii, plecați dintre noi, fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au turburat prin vorbirile lor, și v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea; noi, după ce ne-am adunat cu toții laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem niște oameni, și să-i trimetem la voi, împreună cu prea iubiții noștri Barnaba și Pavel, oamenii aceștia, cari și-au pus în joc viața pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos. Am trimes dar pe Iuda și pe Sila, cari vă vor spune prin viu grai aceleași lucruri. Căci s-a părut nimerit Duhului Sfînt și nouă, să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriți de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, și de curvie, lucruri de cari, dacă vă veți păzi, va fi bine de voi. Fiți sănătoși!” (Fapte 15:23-29)

Deci, în primii ani ai Bisericii, apostolii nu învățau pe creștinii dintre iudei că nu trebuie să țină Legea. Nu vreau să spun că iudeii trebuie să țină Legea, nicidecum. Dar aceasta înseamnă că nu putem califica învățătura despre relația dintre creștin și Lege ca și învățătură începătoare a lui Hristos și respectiv nu putem spune că faptele moarte sunt faptele Legii. Învățătura despre relația dintre creștin și Lege (Vechiul Legământ) face parte din lucrurile greu de tâlcuit sau „cele desăvârșite” și nicidecum din categoria „învățăturilor începătoare a lui Hristos”. Învățătura aceasta era într-atât de delicată pentru evrei încât apostolul Pavel nici nu și-a semnat scrisoarea către Evrei așa cum a făcut-o în toate celelalte epistole ale sale.  

Vă recomand să studiați cursul Evrei în două părți după metoda inductivă ca să înțelegeți bine care este relația între Lege și Noul Legământ.