Personaje biblice - Caracterul şi personalitatea Doctorului Luca

„Trebuie precizat că atunci când se vorbeşte despre lucrarea apostolului Pavel de evenghelizare a naţiunilor, de regulă nimeni nu se gândeşte la cei care l-au însoţit şi l-au ajutat pe apostolul Pavel. Însă, toţi acei creştini care s-au alăturat apostolului Pavel au jucat un rol esenţial în evanghelizarea şi convertirea la creştinism a locuitorilor din Asia, Africa şi Europa.” 

Dumnezeu i-a ales, nu i-a uitat şi-i va răsplăti pentru dedicarea lor.

Unul dintre acei creştini care s-au alăturat apostolului Pavel a fost doctorul Luca sau aşa cum îl cunosc oamenii  în mod obişnuit, evanghelistul  Luca.

Luca a fost unul dintre cei 39 de autori ale căror scrieri inspirate de Dumnezeu alcătuiesc la un loc Biblia sau Sfânta Scriptură.

Numele său are o dublă semnificaţie: 1. „Cel luminat”  sau „Dătător de lumină” şi 2. „Fiul pădurii” (Lucanus în limba latină).

 În urma studiului pe care l-am făcut despre doctorul Luca, am constatat că a fost o persoană cu aptitudini deosebite şi cu alese însuşiri morale şi intelectuale, care s-a manifestat în mod practic prin reuşite în domeniul medicinei, dar mai ales în activitatea Bisericii primare din primul secol d. H.

Se găsesc în Biblie, doar în epistolele apostolului Pavel, trei pasaje unde apare direct numele Luca, dar şi alte pasaje indirecte în alte două cărţi scrise de chiar de doctorul Luca, de unde putem descoperi caracterul lui, şi modul cum s-a  manifestat în conduita sa, în ideile şi în acţiunile sale.

Dispunem şi de informaţii extra-bilice care pot completa un tablou al autorului celor două cărţi din Sfânta Scriptură: „Evanghelia după Luca” şi „Faptele Apostolilor.

Primul pasaj unde apare direct numele Luca se află în Epistola lui Pavel către Coloseni, scrisă în vremea când apostolul Pavel se afla în prima detenţie la Roma.

În epistola lui Pavel către Coloseni, capitolul 1:1-2; şi capitolul 4:7-14 este scris:

Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, care Sunt în Colose: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos~& ,"& ,"& ,"& ,"& ~. Tot ce este cu privire la mine, vă va spune Tihic, fratele prea iubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul. Vi l-am trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră, şi să vă mângîie inimile. L-am trimis împreună cu Onisim, fratele credincios şi prea iubit, care este dintr-ai voştri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici. Aristarh, tovarăşul meu de temniţă, vă trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care aţi primit porunci... dacă vine la voi, să-l primiţi bine), şi Isus, zis Iust: ei sunt din numărul celor tăiaţi împrejur, şi singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oameni care mi-au fost de mângîiere. Epafra, care este dintr-ai voştri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentruca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu. Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru cei din Ierapole. Luca, doctorul prea iubit, şi Dima, vă trimit sănătate.

Al doilea pasaj unde apare direct numele Luca se află în Epistola lui Pavel către Filimon, scrisă tot în vremea când apostolul Pavel se afla în  prima detenţie la Roma.  În Filimon 1-3; 10-12; 23-24 este scris:

Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei, către prea iubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru, către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! ... . . Te rog pentru copilul meu pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim, care altă dată ţi-a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie şi mie. Ţi-l trimit înapoi, pe el, inima mea... . . Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru.

Al treilea pasaj unde apare direct numele Luca se află în Epistola a doua a lui Pavel către Timotei, scrisă în vremea când era închis pentru a doua oară în Roma, unde la capitolul 1:1-2 şi capitolul 4:9-12 este scris:

Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus, către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Hristos Isus, Domnul nostru! Caută de vino curând la mine. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit, şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmatia. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă. Pe Tihic l-am trimis la Efes.

************************

Analizând aceste pasaje biblice vom descoperi ca ele conţin în versete simple informaţii despre pesonalitatea, caracterul şi conduita creştinulul Luca.

- În primul rând, din aceste pasaje unde apare numele Luca, aflăm ca el a făcut parte din echipa de misune pentru evanghelizare coordonată de apostolul Pavel, pe cînd apostolul se afla în prima şi în a doua detenţie din Roma. Acest lucru ne dă prilejul de a descoperi caracterul doctorului Luca.

Caracterul reprezintă „ansamblul însuşirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale”.

Faptul că a fost menţionat în mod direct doar de trei ori, deşi a stat peste zece ani cu apostolul Pavel, evidenţiază realitatea că doctorul Luca a fost un slujitor smerit al Domnului Isus, care nu a căutat întâietatea. Luca a fost un om plin de curaj pentru proclamarea Evangheliei Domnului Isus Hristos. El era convins că Dumnezeu vedea tot ce făcea el, şi avea credinţa că Domnul Isus Hristos, care-i energiza şi-i călăuzea, va răsplăti pe toţi cei care slujeau alături şi sub coordonarea apostolului Pavel  pentru „înaintare Împărăţiei lui Dumnezeu în lume şi edificarea spirituală a Bisericii Domnului Isus Hristos”.

Din cartea Faptele Apostolilor descoperim că doctorul Luca a fost o persoană plină de delicateţe şi discreţie, modest, dar mai ales iubitor al lucrării Domnului Isus Hristos şi al slujirii oamenilor.

Delicateţea este manifestarea cea mai înaltă a blândeţei unui om. În relatarea momentelor când s-a alăturat apostolului Pavel, doctorul Luca nu a folosit numele său ca să indice acele evenimente, ci în mod discret a folosit doar pronumele  personal, persoana I-a, plural, „noi”. Astfel el a dorit să informeze în mod delicat pe cititorii cărţii sale că, după convertirea lui Pavel, Luca s-a ataşat de acesta şi i-a devenit cola­borator apropiat, însoţindu-l în călăto­riile lui misionare - a doua şi a treia - fiind alături de apostolul Pavel pâna şi în cele doua captivi­tăţi din Roma, (conform Fapte 16:10-17; 20:5-21:18; 27:1; 28:16; Coloseni 4:14 şi în 2Timotei 4: 11).

Discreţia evanghelistului Luca a fost remarcată şi de istoricul englez Sir William Ramsay care a sugerat că „Tit, un alt colaborator al apostolului Pavel, ar fi fost fratele lui Luca, fapt care ar putea explica absenţa numelui lui Tit din cartea Faptele Apostolilor”.

Din cele două cărţi scrise de Luca, prin inspiraţie divină, rezultă că el nu a fost un lucrător obscur, fără viziune, ci doctorul Luca, prin călăuzirea Duhului Sfânt, a avut viziunea, capacitatea de a vedea planul lui Dumnezeu pentru lumea pierdută. De aceea, doctorul Luca plin de credincioşie şi plin de înţelepciune, deşi nu a avut un rol primordial  în echipa de misiune a apostolului Pavel, a înţeles să-şi dedice viaţa slujirii Domnul Isus Hristos, alături de apostolul Pavel şi de ceilalţi tovarăşi de misune, pentru proclamarea Evangheliei Domnului şi Mântuitorul nostru Isus Hristos.

Doctorul Luca prin exemplul său de viaţă şi slujire a Domnului Isus Hristos, într-o totală atitudine de smerenie, i-a stimulat şi i-a încurajat şi pe alţi creştini să facă orice lucrare „ca pentru Domnul”, fără a aştepta vreo răsplată materială sau onoruri lumeşti.

Trebuie subliniat faptul  că  smerenia este podoaba caracterului unui creştin.

Analiza personajelor din Sfânta Scriptură are ca model pe Domnul Isus Hristos. Mântuitorul nostru este etalonul divin la  care ne raportăm şi  prin care ne analizăm pe noi înşine, dar şi personajele din Biblie.

Pentru a avea pace cu Dumnezeu şi a trăi o viaţă sfântă în care Tatăl din ceruri să-şi găsească plăcerea, Domnul Isus Hristos a adresat oamenilor invitaţia de a veni la El şi de-a învăţa de la El. Această chemare este consemnată în Evanghelia după Matei la capitolul 11:28-30 „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Prin această chemare adresată oricărui om din orice loc şi din orice timp, Domnul Isus a evidenţiat două lucruri pe care trebuie să le învăţăm în mod special de la El când declara: „învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”; şi anume blândeţea şi smerenia.

Acestea sunt două virtuţi care trebuie să facă parte din fibra morală a personalităţii noastre înnoite. Ele trebuie să fie înrădăcinate în temelia caracterului nostru creştin, care se realizează prin înnoirea minţii noastre, înlocuind obiceiurile rele (viciile) cu obiceiurile bune, numite virtuţi.

Tocmai aceste două trăsături fundamentale ale Domnului Isus Hristos, blândeţea şi smerenia, s-au manifestat în  viaţa doctorului Luca.

 „Blândeţea face parte din roada Duhului Sfânt şi este puterea prin care forţa dinamică şi explozivă a pasiunilor este utilizată în slujba oamenilor şi a lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului lui Dumnezau. Smerenia este starea de modestie a omului în comportamentul şi activitatea sa, stare opusă mândriei... Smerenia este un cuvânt cu conţinut pur creştin şi se înţelege ca un dar de sus şi o cunoaştere de sine  în raport cu Dumnzeu şi cu semenii noştri, dar care trebuie cultivat şi păstrat permanent.”

Întrebarea este: noi dăm dovadă de blândeţe, de smerenie? Oare în relaţiile cu cei din jurul nostru dăm dovadă de delicateţe şi discreţie, de modestie şi dragoste faţă de cei din familiile noastre, faţă de fraţii Biserică şi faţă de oameni? Manifestăm şi noi blândeţea şi smerenia Domnului Isus Hristos în viaţa de zi cu zi? Avem noi curajul de a vesti oamenilor evanghelia? Avem credinţa că Domnul Isus Hristos  conduce permanent Biserica, călăuzindu-ne şi energizându-ne spiritual şi fizic? Avem oare viziunea şi ne imaginăm amploarea lucrării Domnul Isus Hristos  în noi, prin noi, în familie, în Biserică şi în lumea prin care umblăm?

- În al doilea rând, aflăm din epistola apostolului Pavel către Coloseni că Luca a fost   doctor. Informaţia aceasta ne dă posibilitatea de a descoperi personalitatea doctorului Luca.

„Personalitatea reprezintă ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană”.

Am descoperit din textul biblic trăsăturile de caracter ale omului Luca, urmărim acum să descoprim şi personalitatea sa.

Doctorul Luca era un om educat, cu o vastă cultură intelectuală. Potrivit unei informaţii  a lui Irineu din „Prologul anti-Marcion”, care datează din anii 175-180 d. H. , Luca era originar din Antio­hia Siriei, unde şi-a facut educaţia şi şcoala.

Construit în anii 500 î. d. H. , Antiohia era al treilea oraş ca mărime din Imperiul Roman, şi, deasemenea un important centru comercial.

Roma a dezvoltat sistemul de organizare statală a asistenţei medicale în Imperiu, şi în acest scop a înfiinţat şcoli de medicină în Roma, Atena, Egipt, Antiohia şi în alte oraşe.

Probabil că Luca a studiat medicina în  şcoala din Antiohia.

Este interesant de ştiut care erau cerinţele pentru un aspirant la titlul de medic din vremea respectivă. Din „Istoria medicinii antice” aflăm că:

„Cel ce doreşte să devină medic trebuie să posede: talent, studii, dragoste faţă de muncă, timp”.

Din  „Istoria învăţământului antic” deducem că  Luca a învăţat, copil fiind, probabil într-o şcoală particular, primele noţiuni de scris şi citit, aritmetica, literatura şi muzica, timp de 5-7 ani. Apoi şi-a continuat studiile, probabil, într-un gimnaziu unde educaţia era preponderent fizică, însă se  studia şi filozofia, retorica, istoria şi medicina, limba greacă şi limba latină. În Antiohia se studia şi aramaica.

Tot din „Istoria medicinii antice” descoperim standardul pe care-l  urmăreau şcolile de medicină în perioada de formare a viitorilor medici.

Medicul trebuie să cultive în sine „dispreţul faţă de bani, conştiinciozitatea, modestia... fermitatea, curăţenia, abundenţa gândurilor, cunoaşterea a tot ce este util şi necesar pentru viaţă, dezgust pentru vicii, negarea fricii şi superstiţiilor faţă de zei”... Se cere medicilor să nu jignească bolnavul sau familia lui, să nu pretindă onorar disproporţionat, să accepte consultul altor colegi şi în genere să fie cinstiţi în profesie… Elevilor le era interzisă participarea la petreceri, de a face cunoştinţă cu persoane suspecte… Cel ce încălca regulile stabilite, era pedepsit prin aplicarea pedepsei fizice…

, , Astfel, Doctorul Luca, prin educaţia de care a avut parte şi prin studiile făcute, a cultivat în sine un  caracter excepţional, dând dovadă de modestie, de dragoste puternică faţă de oameni şi dovedind prin scrierea cărţilor sale că era un  om înzestrat cu talent literar, istoric şi teologic.”

Acum înţelegem  adevărata valoare a afirmaţiei lui Pavel din scrisoarea sa către coloseni: „Luca, doctorul preaiubit”. Se poate afirma că sintagma „doctorul preaiubit” este purtătoare de „informaţie înalt organizată”, care odată decriptată ne descoperă inima şi sufletul creştinului Luca.

Cunoscind bine limba greacă, Luca a reuşit prin scrierea Evangheliei sale să demonstreze că Domnul Isus a fost Omul perfect, dar a şi evidenţiat Dum­nezeirea Domnului Isus  Hristos, cât  şi universalitatea creştinismului. El a scris evanghelia în Roma, probabil în anul 60/61.

„În Evanghelia sa, Luca descrie lucrarea Domnului Isus Hristos  începută în Galileea (4:14-9:50) şi continuată în Iudeea (9:51-13:21), Pereea (13:22—19:27), şi încheiată în cele din urmă în Ierusalim (19:28-24:53), şi demonstrează în mod incontestabil că scopul venirii Domnului Isus pe pământ a fost căutarea şi mântuirea celor pierduţi.” Însuşi Domnului Isus Hristos a făcut cunoscut acest scop divin declarând în casa lui Zacheu, mai-marele vameşilor din Ierihon: „Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. ” Aceste cuvinte le-a consemnat doctorul Luca în capitolul 19:10 al evangheliei scrise de el.

Cartea Faptele Apostolilor, scrisă, probabil, în anul 63 la Roma, este 0 continuare a Evangheliei după Luca şi acoperă o perioadă de aproximativ 30 de ani - de la înălţarea Domnului Isus Hristos şi până la arestarea lui Pavel la Roma. Cartea relatează despre ascultarea ucenicilor care au rămas la Ierusalim în aşteptarea împlinirii făgăduinţei Tatălui - coborârea Duhului Sfant (Fapte 1:4). Ei au fost martori la coborârea Duhului Sfânt şi factori activi la apariţia Bisericii în Ierusalim, devenind apoi martori ai Domnului Isus Hristos până în cele mai depărtate locuri de pe pământ (conform Fapte 1:8).

În sinteză, cu privire la cele două cărţi scrise de Doctorul Luca s-a  afirmat că „Evanghelia după Luca relatează despre lucrarea DIH cât a trăit pe pământ în trup fizic, iar cartea Faptele Apostolilor, relatează lucrarea Domnului Isus Hristos din cer, prin trupul Său spiritual, Biserica, sub directa călăuzire a Duhului Sfânt”.

Astfel, „scopul celor două cărţi este, în primul rând, unul istoric, menit să rela­teze istoria vieţii Domnului Isus Hristos din Nazaret şi originea Bisericii şi dezvoltarea sa ulte­rioară. Cele două cărţi au şi un scop de edificare sau de evan­ghelizare, . pentru ca să confirme credinţa lui Teofil şi a prietenilor săi, şi să recunoască certitudinea învăţă­turilor primite prin viu grai. În al treilea rând, cele două cărţi au şi un caracter apologetic menit să-l facă pe cititor sa înţe­leagă ce semnificaţie aveau faptele relatate despre viaţa Domnul Isus Hristos  şi cum a evoluat creştinismul sub călăuzirea Duhului Sfânt”.

Luca a scris atât Evanghelia cât şi Faptele Apostolilor pentru grecul Teofil. Teofil care înseamnă „prieten al lui Dumnezeu” este amin­tit în Noul Testament de două ori: în Evanghelia după Luca 1:3 şi în Fapte 1:1. El era o personalitate marcantă din lumea romană, căruia evanghelistul Luca i-a adresat cele două scrieri ale sale: Evanghelia şi Faptele Apostolilor.

În Evanghelie, doctorul Luca i se adresează cu titlul nobil de „prea alesule Teo­fil”, ceea ce înseamnă că nu era creştin pe atunci. Această formulă de adresare se folosea către magistraţii şi procura­torii sau guvernatorii romani (confom Fapte 23: 26; 24: 3; 26: 25).

, , În Faptele Apostolilor, Luca nu i se mai adre­sează însă cu formula „prea alesule”, ci ca unui prieten iubit, ca unui creştin apropiat: „Teofile”, ceea ce înseamnă că între timp el devenise creştin. Se pare că a locuit în Italia şi, foarte probabil, în Roma”.

După ample analize şi comentarii ale teologilor şi istoricilor de-a lungul timpului asupra Evangheliei şi Faptelor Apostolilor, concluzia trasă este că doctorul Luca trece drept un om de ştiinţă al vremii lui.

El a fost un istoric foarte exact şi precis. După marele istoric Sir William Ramsay, doctorul Luca a fost un istoric atent, de o remarcabilă abilitate. El a declarat: „Luca este un istoric de primă mână... Acest autor ar trebui pus alături de istoricii cei mai de seamă”.

Evanghelistului Luca prin scrierile sale a adus un aport decisiv la  elaborarea unei cronologii biblice demnă de încredere în legătură cu viaţa Domnul Isus Hristos  şi a Bisericii, bazată pe  anumite date fundamentale.

„O dată fundamentală este o dată calendaristică din istorie, care are o bază solidă pentru a fi acceptată şi care corsepunde unui eveniment specific consemnat în Biblie. Această dată poate fi utilizată ca punct de plecare pentru stabilirea cu certitudine în calendar a unei serii de evenimente biblice.”

Date fundamentale pentru Vechiul Testament.

1) Jefuirea Ierusalimului de faraonul Sheshonk (Şişak) din Bubastis întemeietorul dinastei 22. Evenimentul este consemnat în cronicile egiptene si atestat de basorelieful lui Şişak din Karnak şi s-a petrecut în anul 930 î. d. H. şi este consemnat în 1 Împăraţi 14:25-26.

2) Lupta de la Carchemiş (Karkemich) eveniment marcant consemnat de istoria laică în diverse surse (printre care Diodor, Africanus, Eusebiu, Ptolomeu, precum şi unele tăbliţe babiloniene) şi de Scripturile ebraice în Ieremia 46:2.   Acest eveniment s-a petrecut în vara anul 605. î. d. H.

„O dată fundamentală pentru Scripturile greceşti creştine este data la care Tiberius Cezar i-a urmat la tron împăratului Octavian Augustus. Evenimenul a avut loc în anul 14 d. H. Această dată fundamentală din istorie poate fi corelată cu  un  eveniment specific din Biblie consemnat de Doctorul Luca în evanghelia sa la capitolul 3:1; 3. Luca relatează că Ioan Botezătorul şi-a început lucrarea în al 15-lea an al lui Tiberius Cezar.”

Astfel, prin această informaţie Luca a făcut posibilă ancorarea istoriei vieţii Domnului Isus în calendarul istoriei omenirii, şi calcularea  cu certitudine în cronologia biblică  a unei serii de evenimente din viaţa Domnul Isus Hristos  şi din istoria primelor trei decenii ale Bisericii Primare.

Tradiţia Bisericii afirmă că Doctorul Luca a făcut parte din cei 70 de ucenici pe care Domnul Isus i-a ales şi i-a trimes doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El. Evenimentul acesta s-a petrecut, probabil la un an şi jumătate de la începerea lucrării Domnul Isus pe când se deplasa din Galileea spre Iudeea.

Evanghelistul Ioan relatează că, după botezul şi ispitirea Domnului Isus din pustie, pe când se afla în împrejurimile Iordanului au venit la Domnul Isus, Ioan, Andrei şi Petru. Ei au fost primii ucenici. Apoi în drumul Său către Galileea, Domnul Isus i-a chemat pe Filip şi Natanael, iar alegerea celor doisprezece apostoli a fost făcută de către Domnul Isus pe când se afla  lângă Capernaum.

Deci, după cum scrie Luca în prologul Evangheliei sale el nu a fost de la început martor al Domnul Isus Hristos. Însă, Luca împreună cu Cleopa au fost printre cei dintâi ucenici, care L-au văzut pe Domnul Isus înviat pe drumul Emausului (Luca 24:13-35).

- În al treilea rând, din „A doua epistolă a  apostolului Pavel către Timotei”, capitolul 4:11, aflăm că în timpul celei de a doua detenţii a lui Pavel la Roma, din echipa de misiune nu mai era  cu el decât Luca. El a stat alături de Pavel pănă la martirizarea apostolului.

Ce denotă acest fapt? Nimic altceva decât dragostea prietenului şi loialitatea doctorului şi de a sta alături de prietenul şi pacientul său în suferinţă până la capăt.

Să ne reamintim că, aşa cum ştim din cartea Faptele Apostolilor, apostolul  Pavel a plecat în cea de-a doua călătorie misionară, (desfăşurată între anii 50-53) însoţit de Sila. Pe drum i s-au alăturat Timotei în oraşul Listra, iar doctorul Luca în oraşul Troa.

În timpul celei de a treia călătorii misionare (care s-a desfăşurat între anii 53-57) apostolul Pavel a plecat singur, dar pe parcurs i s-a alăturat din nou doctorul Luca, în oraşul Filipi şi l-a însoţit la Ierusalim.

„În cursul celor doi ani de închisoare petrecuţi de Pavel la Cezareea, se pare că doctorul Luca a rămas în Palestina, pentru că el s-a îmbarcat cu Pavel la Cezareea pentru a merge la Roma. Astfel că, în timpu1 prizonieratului lui Pavel în Cezarea, fiind însoţitorul acestuia, Luca a putut să studieze timp de peste doi ani sursele de informaţii din Israel (cf. Fapt. 24:27), iar aceste studii au stat la baza scrierii, sub călăuzirea Duhului Sfânt, a primei cărţi cunoscute de noi ca fiind Evanghelia după Luca. Cei doi ani de prizonierat ai lui Pavel la Roma (Fapt. 28:30 şi urm.), în timpul cărora Luca l-a insoţit în continuare cu credincioşie (2 Tim. 4:11), au dat din nou ocazie pentru studierea istoriei apostolilor şi scrierea celei de a doua cărţi cunoscute ca fiind Faptele Apostolilor. În total de la prinderea lui Pavel în Ierusalim (adică, din 57 d. H.). Luca a avut timp aproximativ cinci ani pentru munca sa de cercetare. În acest interval a putut să-şi definitiveze lucrarea în două părţi. Deorece Faptele Apostolilor se încheie cu cei doi ani de prizonerat ai lui Pavel, care au luat sfârşit aproximativ în anul 62, Luca trebuie să-şi fi terminat lucrarea în acea perioadă, adică, aproximativ anul 62 sau 63.”

După cum a remarcat un teolog, alegerea lui Luca de către Duhul Sfânt pentru a scrie a treia Evanghelie şi Faptele Apostolilor arată faptul că, „nu există scriitori întâmplători ai Scripturii. A fost o selecţie supranaturală a  lui Luca. Nu au fost chemaţi “mulţi înţelepţi”, dar Luca aparţine acestei categorii. El şi Pavel erau în mod evident la un nivel intelectual şi spiritual foarte înalt. Acest lucru explică parţial faptul că au călătorit împreună şi au devenit repede prieteni în Domnul Isus Hristos.”

Din toate aceste informaţii de natură istorică descoperim un fapt oarecum surprinzător pentru cei care nu au aprofundat studiul vieţii doctorului Luca şi a apostolului Pavel.

Cert este că doctorul Luca, fiind alături de apostolul Pavel din anul 50  până ce acesta a fost omorât, probabil în anul 67 la Roma, a cunoscut toate epistolele scrise de apostolul Pavel, iar Evanghelia şi Faptele Apostolilor, scrise de Luca, au fost cunoscute de apostolul Pavel.

Scrierile lor nu se contrazic, ci se completează în mod armonios, conducând pe cititorii lor la Domnul Isus Hristos, iar prietenia dintre apostolul Pavel şi Luca, doctorul prea iubit, a fost şi rămâne un model de armonie pentru toţi creştinii din toate generaţiile.

În finalul studiului reamintim că, evanghelistul Luca a fost o persoană cu aptitudini deosebite şi cu alese însuşiri morale şi intelectuale, care s-a manifestat în mod practic prin reuşite în domeniul medicinei, dar mai ales în activitatea Bisericii primare din primul secol d. H.

Astfel am descoperit caracterul evanghelistului Luca şi modul cum s-a  manifestat în conduita sa, în ideile şi în acţiunile sale.

El a fost un slujitor smerit al Domnului Isus, care nu a căutat întâietatea, şi a fost plin de curaj pentru proclamarea Evangheliei Domnului Isus Hristos.

Scopul vieţii lui Luca a fost să grăbească venirea Împărăţiei lui Dumnezeu în lume şi edificarea spirituală a Bisericii pentru întâlnirea cu Domnului Isus Hristos.

Victor Dobrescu