“Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon şi scoate-mă din casa aceasta.

Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă” (Geneza 40:14-15)

Prin aceste cuvinte, Iosif l-a rugat pe paharnicul Faraonului, pentru ca atunci când va ieși din temniță, să-i aducă aminte lui Faraon despre el, pentru a contribui la eliberarea lui din închisoare. Iosif a dorit să folosească această oportunitate pentru a obține un prieten, care se află lângă Faraon, cu scopul de a-și împlini speranța ce nu era stinsă, de a obține libertate. Dar când paharnicul a fost eliberat, a uitat despre toate, și suferințele nedrepte din viața lui Iosif au continuat.

De-a lungul suferințelor prin care a trecut, Iosif știa că este un bărbat fără vină. Știa că inima lui este pe deplin predată Domnului, și aceasta îi făcea încercarea și mai grea. Probabil s-a gândit: “Doamne, ce rost au toate aceste necazuri? Ele nu sunt în conformitate cu acele cuvinte pe care mi le-ai spus. Mi-ai zis că voi fi folosit cu mare putere de către Tine, dar iată sunt în lanțuri. Toate acestea sunt în contradicție cu acele cuvinte, despre mine, pe care mi le-ai zis.”

Doar după ce au trecut anii, când pe scenă au apărut din nou frații lui, Iosif a cunoscut pe deplin scopul lui Dumnezeu pentru viața lui. Privind la calea pe care a parcurs-o în viața sa, el a înțeles: “Acum văd în toate aceste împrejurări, mâna Domnului, și aceasta oferă sens la toate lucrurile prin care am trecut – suferințe, chinuri, dureri, singurătate.” Iosif s-a împăcat cu trecutul său, pentru că a văzut în aceste lucruri, prin care a trecut, împlinirea planului Celui Preaînalt, de a salva casa lui Iacov, de la foamete. El a zis fraților săi: “Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu…” (Geneza 45:7-8). Doar Dumnezeu prin puterea Sa, poate să folosească răul, pentru a ne face bine!

Dumnezeu și în ziua de azi are urmași ai lui Iosif. Aceștia sunt femei și bărbați, care au în inimă un respect profund față de Domnul, El i-a atins, și i-a chemat. Ei nu caută slava proprie; tot ce-și doresc – să trăiască și să moară, împlinindu-și chemarea, pe care i-a făcut-o Dumnezeu. Și Dumnezeu a promis că viața lor va avea o mare importanță pentru Împărăția Cerurilor. Dar mulți din acești creștini se află în tot aceeași temniță întunecată, precum în cazul lui Iosif, visând la libertate. Viața lor este plină de necazuri și îngrijorări, care îi bombardează din toate părțile, și ei nu înțeleg, de ce au parte de aceste necazuri. Ei sunt încătușați, de o împrejurare, din care se pare că nu există scăpare și se pare că credința lor nu funcționează. Ei experimentează sentimentul, de parcă promisiunea Domnului nu lucrează pentru ei. Precum Iosif ei îl cheamă pe Dumnezeu: “Doamne de ce se întâmplă toate acestea? Nu au niciun sens, nu vedem mâna Ta în toate acestea!” Suferind așa, aceste slugi ai Lui Dumnezeu, pot fi legați cu lanțuri de fier, până în momentul când va veni vremea potrivită, pe care a hotărât-o Dumnezeu, și El îi va chema la slujire, și ei vor vedea că toate lucrurile prin care au trecut, făceau parte din providiența Lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu este în stare să determine, ca răul să lucreze spre bine! Slavă numelui Lui pentru aceasta, și fie ca inimile noastre să fie mângâiate!

-         Doamne, providiența Ta controlează lumea! Tu ești coordonatorul suprem al faptelor oamenilor. Tu controlezi faptele oamenilor, pentru a duce la bun sfârșit planurile tale de salvare! Ajută-mă ca în toate evenimentele să văd mâna Ta, să mă smeresc sub mâna Ta atotputernică, să fiu mângâiat(ă) datorită speranței și în smerenie să primesc harul Tău! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul” (Psalmii 94:19)