Personaje biblice - Caracterul și personalitatea lui Nicodim

*****************************************

Scurt Prologos

Atunci când suntem călăuziți să elaborăm un studiu biblic, nu se poate să nu descoperim mai târziu o sinergie (coordonare) între ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt la fiecare dintre noi, când studiem Sfânta Scriptură, și ceea ce a descoperit deja Duhul Sfânt altor credincioși, care au trăit înainte de noi sau sunt contemporani cu noi.

Fiind același Duh, care ne iluminează gândirea în procesul studierii Sfintei Scripturi, El va descoperi fiecărei generații de credincioși aceleași adevăruri ale lui Dumnezeu consemnate în Biblie.

Însă, revelația divină fiind progresivă, Duhul Sfânt a descoperit, descoperă și va descoperi noi înțelesuri, noi mesaje ale  Cuvântului divin, celor care studiază sub îndrumarea Sa; fiindcă Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a orânduit totul astfel încât, „la vremea sfârșitului... . cunoștința va crește”.

****************************************

În Biblie avem trei pasaje, toate în Evanghelia după Ioan, care vorbesc în mod direct despre evoluţia spirituală a lui Nicodim.

În Ioan 3:1-21 îl vedem pe „Nicodim într-o confuziei spirituală”, provocată de afirmaţiile Domnului Isus, care l-au uimit şi l-au tulburat din punct de vedere  intelectual pe Nicodim.

În Ioan 7:45-53 îl vedem pe „Nicodim aproape de convertire”, atunci când ia cuvântul în adunarea de noapte a fariseilor opunându-se judecăţii răutăcioase şi premature făcută de farisei chiar înainte de judecata propriu-zisă, punând întrebarea retorică: „Oare legea noastră osândeşte ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?” (Ioan 7:45-51).

Iar, în Ioan 19:38-42 îl vedem pe „Nicodim în lumina mărturisirii practice” a credinţei sale în Domnul Isus. „Îl vedem într-un moment în care nu i-a fost ruşine şi frică să poarte ocara lui Hristos.”

Astfel, după crucificarea Domnului Isus, Nicodim şi Iosif din Arimateea au fost cei care au mers la Pilat și i-au cerut trupul Domnului Isus, ca să-l îngroape cum se cuvenea.

Ei L-au coboarât pe Mântuitorul de pe Cruce, L-au înfăşurat în pânză de in, L-au uns cu amestecătura de aproape o sută de litre (aproximativ 30 litri / kg) de smirnă şi de aloe, cumpărată de Nicodim (Ioan 19:39), şi L-au pus în mormântul nou, săpat în stâncă, al lui Iosif (Ioan 19:39-42).

Prin această faptă Nicodim şi Iosif din Arimateea s-au identificat în mod total cu Domnul Isus Hristos.

*****************************************

Analiza personajelor din Sfânta Scriptură are ca model pe Domnul Isus Hristos. Mântuitorul nostru este etalonul divin la  care ne raportăm şi  prin care ne analizăm pe noi înşine, dar şi personajele din Biblie.

Când vorbim despre un personaj biblic este important să aflăm din Sfânta Scriptură, cât şi din literatura extrabiblică, informaţii despre personalitatea, caracterul şi conduita personajului respectiv.

*****************************************

Nicodim este un nume grecesc care o dublă semnificaţie:

1. Biruitorul poporului, Cuceritorul (în limba greacă) şi

2. Sânge nevinovat („naki” „dam” în limba ebraică).

Nicodim era fiu de fariseu. Conform unor surse extrabiblice el s-a născut în oraşul Ierusalim în jurul anului 30 î. Hr. , în timpul când împărat în Iudeea era Irod cel Mare (între 37 - 4 î. Hr.).

*****************************************

Împăratul Irod nu era evreu, ci idumeu, adică un urmaş al edomiţilor. „N-a strălucit cu nimic mai mult decât alți împărați, decât prin crime, ca atâția regi blestemați de care ne amintește istoria tuturor timpurilor”. El era fiul lui Antipater Idumeul.

Evreii l-au considerat mereu un străin, fiind extrem de iritați că în timpul „domniei lui de aproape 33 de ani, Irod a numit în totul nouă mari preoţi în această sfântă slujbă, care la origine fusese intenţionată să fie ereditară şi pentru viaţă” (cf. Exod 28:1; 40:12-15; Levitic 21:16-23; Numeri 16:40; 17; 18:1-8; Deuteronom 10:6).

„La Ierusalim, capitala sa, Irod a făcut un stadion după modelul Atenei și a organizat jocuri și lupte de gladiatori cu animale sălbatice, după modelul Romei... Iar pe rabinii Iuda și Matei i-a ars de vii fiindcă au cutezat să dea jos vulturii romani de la poarta templului...

El însuși în mare taină și la vreme de noapte a jefuit mormintele lui David și Solomon, sperând că va găsi aur pentru risipitoarele lui cheltuieli... „n-a găsit aur, dar o flacără de foc a țâșnit doedată și a omorât doi paznici” ne informează Iosif Flaviu. ”

*****************************************

Până la vârsta de cinci ani de educaţia copiilor evrei se ocupau mamele.

De la vârsta de cinci ani responsbilitatea revenea taţilor care aveau datoria de a-i învăţa pe copii istoria poporului Israel şi mărturisirea de credinţă care se află în Deuteronom 26:5-10:

- Apoi să iei iarăşi cuvântul, şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: „Tatăl meu era un Arameu pribeag, gata să piară; s-a pogorât în Egipt cu puţini inşi, şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.

- Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie.

- Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre.

- Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni.

- El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.

- Acum iată, aduc cele dintâi roade din rodurile pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!” Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.

- Apoi să te bucuri, cu Levitul şi cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ţie şi casei tale.

*****************************************

„Preocuparea majoră a părinţilor evrei era ca să facă cunoştiinţă copilului lor cu Dumnezeul cel viu. În ebraică a cunoaşte înseamnă a fi legat intim de cineva. Cunoştinţa nu era totul: trebuia insuflată copilului înţelepciunea bazată pe o relaţie cu Dumnezeu.”

Despre Domnul Isus este scris în Evanghelia după Luca 2:52 „... Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.”

Este interesant faptul că studiind modul cum Nicodim şi-a dezvoltat personalitatea prin educaţia primită, ne putem face o imagine şi despre etapele parcurse de Domnul Isus în procesul formării personalităţii sale ca om.

Deasemenea părinţii aveau obligaţia de a-i învăţa pe copii o meserie pentru a le asigura independenţa economică.

Băiatul Nicodim a urmat cursuri speciale organizate de Sinagoga de care aparţineau părinţii săi, unde se studiau Scripturile cu profesori calificaţi.

Cursurile erau  organizate în timpul săptămânii în afara orelor de cult normale.

Acelaşi lucru l-a făcut şi copilul Isus în sinagoga din Nazaret.

Pe lângă  citirea, memorarea şi studierea Scripturii, băieţii evrei studiau regulile bunei cuviinţe, muzica, strategia militară şi alte cunoştinţe practice.

Interesant este faptul că „în vremea lui Nicodim existau cel puţin 394 de sinagogi doar în Ierusalim”.

Şcolile evreieşti din sinagogi cereau ca fiecare elev să studieze mai multe pasaje importante din Scriptură.

Era vorba de Şema Israel, o altă mărturisire de credinţă a evreilor din Deuteronom 6:4-5, -  Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. - Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.

Apoi Deuteronom 11:13-21 ( Promisiunea bincuvântării prin ploaie şi îndemn la păzirea poruncilor lui Dumnezeu) şi Numeri 15:37-41 (Ciucurii de la veşminte simbol vizual al păzirii poruncilor Domnului).

De asemenea, elevul era  obligat sa înveţe psalmii Hallel („lauda”, Psalmii 113 la 118), ca şi povestirea creaţiei (Geneza, capitolele de la 1 la 5) şi legile privitoare la jertfe ( din Levitic capitolele 1 la 8 erau obligatorii). Elevii deosebiţi de dotaţi studiau o mare parte din cartea Leviticului.

În mod sigur, elevul Nicodim a făcut parte dintre cei dotaţi pentru studiu. El a urmat apoi cursurile sabatice care se ţineau în „Casa Cărţii”, la sinagogă.

„Elevii care urmau aceste cursuri mergeau în camera unde erau ţinute sulurile Torei şi învăţau acolo lecţiile sub conducerea Hazzan-ului, păstrătorul sulurilor.

Mai târziu elevii aveau dreptul de a discuta anumite aspecte ale Legii cu profesorii farisei. Aceste discuţii constituiau „nivelul secundar” al învăţământului evreiesc.”

Dintre aceşti elevi de la „nivelul secundar” erau selectaţi cei care deveneau „studenţi”, din rândul cărora erau promovaţi viitorii farisei.

Ţinând cont de faptul că în momentul întâlnirii cu Domnul Isus Hristos, Nicodim avea în jur de 60 de ani rezultă că educaţia lui Nicodim a început cu aproapa 25 de ani înainte de naşterea Domnul Isus Hristos în Betleem.

În acel timp erau cunoscute în Israel două școli rivale de învățați farisei:

-  Școala lui Hilel cel Bătrân (70 î. H. -10 d. H.) și

-  Școala lui Şamai (50 î. H. - 30 d. H).

Hilel înclina întotdeauna spre o interpretare mai flexibilă a legii, în timp ce Şamai interpreta strict legea bazat pe o interpretare literală a Bibliei.

Hilel a fost preşedintele (nasi) Sanhedrinului, iar Şamai vicepreşedinte.

Ca preşedinte (nasi) al Sanhedrinului, Hilel, şi mai târziu nepotul său  Gamaliel, deţinea cea mai înaltă autoritate asupra poporului evreu, în materie de religie şi de legislaţie. Însă, în problemele politice cel care conducea Sanhedrinul era marele preot.

Astfel, marele preot Iosif, numit şi Caiafa (a fost mare preot din anul 18 d. H. până în anul 36), a prezidat procesul împotriva Domnului Isus Hristos (Matei 26:57-68) şi tot el a condus Sanhedrinul când au fost arestaţi şi judecaţi apostolii, eveniment relatat în cartea Faptele Apostolilor capitolul 5, deşi preşedintele (nasi) Sanhedrinului în ambele cazuri a fost Gamaliel.

La vârsta de 30 de ani Nicodim a fost integrat pe deplin în rândul fariseilor, care în parte erau urmaşii cărturarilor din vremea lui Ezra şi Neemia (sec. al V-lea î. H.).

Fariseii au fost mai întâi îndrumătorii poporului, comentând şi interpretând legea orală pentru folosul oamenilor din popor.

Apoi, „fariseii au fost păstrătorii obiceiurilor şi tradiţiilor acumulate de-a lungul timpului de către evreii din Israel şi din diaspora.

Ei erau oameni evlavioşi, aveau anumite îndatoriri şi obligaţii, pe care cel puţin formal le respectau.

Însă, părăsind spiritul legii, au preferat litera ei, distrugând astfel fondul de dragul formei.

Astfel, fariseii au stabilit că Legea conţinea 613 porunci, 248 pozitive şi 365 negative.

Următorul pas a fost să „facă un gard” în jurul lor, adică, să le interpreteze şi să le completeze încât să nu existe posibilitatea încălcării lor accidentale sau din ignoranţă.

Toate aceste completări, împreună cu treizeci şi unu de obiceiuri din „vremuri imemoriale” au format „legea orală”

Fiind convinşi că ei aveau interpretarea corectă a Legii, fariseii au susţinut că „tradiţia bătrânilor" (Marcu 7:3) venea de la Moise, de pe Sinai.”

Un lucru bun pentru farisei este că, spre deosebire de saduchei care respingeau credinţa în viaţa eternă, în înviere şi în Mesia, pentru farisei acestea erau articole de crez fundamentale.

****************************************

În baza acestor informaţii înţelegem cine era Nicodim la momentul discuţiei cu  Domnul Isus.

El era membru al Sanhedrinului, fiind unul dintre învăţătorii respectaţi ai lui Israel. Ajunsese un un om bogat, un om cu vază, un om cu autoritate, un om respectat şi un bun familist.

Ca slujitor al templului, Ni­codim avea îndatorirea de a supraveghea apa pentru ritualurile din Templu, dar  şi reţeaua de ape a oraş­ului mai ales în zilele mari de sărbătoare.

Concluzia este că, Nicodim aştepta şi el venirea lui Mesia şi probabil că atunci când avea cam 30 de ani a cunoscut tulburarea de care a fost cuprins Ierusalimul la sosirea magilor care au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.”

Poate că a cunoscut şi episodul când un copil de 12 ani din Nazaret, venit la sărbătoarea Paştelui, a stat în Templu în  mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări, iar toţi care-l auzea rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.

Deasemenea, Nicodim făcând parte din Sanhedrin s-a numarat printre fariseii care, cu aproape şase luni în urmă – înainte de întâlnirea cu Domnul Isus, au trimis o delegaţie de preoţi şi Leviţi la Ioan Botezătorul ca să-l întrebe: „Tu cine eşti?” El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul, … nici Ilie; ... nici Proorocul (de citit  Ioan 1:19-27 unde Ioan Botezătorul face escatologie cu trimișii fariseilor).

Astfel, Nicodim a fost informat că Ioan Botezătorul afirma că Mesia era deja în mijlocul poporului, dar încă nu se făcuse cunoscut.

Întâmplarea din zilele Paştelui când Domnul Isus „A făcut un bici de ştreanguri, şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; [şi] a vărsat banii schimbătorilor, şi le-a răsturnat mesele. [zicând] celor ce vindeau porumbei: „Ridicaţi acestea de aici, şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie.” (Ioan 2:15-16), întâmplarea aceea, probabil a fost văzută de Nicodim.

Şi chiar dacă n-ar fi văzut scena aceea, a fost cel puţin bine informat. Şi, fără doar şi poate, meditând la afiramţiile Domnului Isus, L-a căutat pentru a sta de vorbă cu cel despre care banuia că ar fi Mesia.

„Cu prilejul convorbirii cu Nicodim, Domnul Isus a proclamat nevoia naşterii din nou a omului şi necesitatea suferinţelor lui Mesia care vor face accesibilă oamenilor Împărăţia lui Dumnezeu pe care dragostea Tatălui L-a trimis s-o întemeieze.”

În convorbirea cu Nicodim, Domnul Isus  i-a descris planul de mântuire şi misiunea Sa pentru care a venit în lume.

Astfel, toată teologia şi escatologia fariseică a învăţătorului Nicodim a fost răsturnată de adevărurile divine afirmate de Domnul Isus:

- Omul trebuie să se nască din nou, de sus, pentru a avea parte de Împărăţia lui Dumnezeu.

- Naşterea din nou este lucrarea Duhului Sfânt.

- Nimeni nu s-a suit în cer, în afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.

- Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea... şi nu doar Israelul!

- Fiul lui Dumnezeu, aflat în faţa lui Nicodim, nu venise ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El!

Oare ce-a făcut Nicodim după ce a plecat de lângă Domnul Isus?

- Probabil că s-a întors la studiul Vechiului Testament cercetând cu un nou zel textele din sulurile ebraice care anunţau venirea lui Mesia şi lucrarea Sa pe pământ.

-  În perioada care a urmat el a urmărit cu atenţie lucrarea Domnului Isus Hristos fie direct, fie prin intermediul rapoartelor aduse de fariseii care-l urmăreau peste tot pe unde mergea.

- În mod inevitabil Nicodim a dezbătut şi cu ceilalţi farisei mesajul și învăţăturile promovate de Domnul Isus Hristos şi minunile  pe care le făcea. În mod sigur a discutat cu Iosif din Arimateea şi cu Gamaliel preşedintele Sanhedrinului.

Finalul Evangheliei după Ioan demonstrează că Nicodim împreună cu Iosif din Arimateea deveniseră cu adevărat ucenici ai Domnului Isus Hristos.

Un teolog a afirmat că:

„Dumnezeu îl pregatise pe Nicodim și Iosif, doi membrii ai Sanhedrinului, să îngroape trupul lui Isus. Altfel, trupul Lui ar fi fost probabil aruncat la gunoi la ieșirea din Ierusalim. Isaia 53:9  a promis că mormântul lui va fi cu cei bogați.

Nicodim şi Iosif ştiau din studiul Scripturii când va muri Domnului Isus Hristos, cum va muri şi unde va muri. Ei aveau mormântul pregătit cu mirodenii şi probabil se ascunseseră în mormânt în timpul cât Domnului Isus Hristos a fost pe Cruce.

Iosif nu făcuse acest mormânt pentru sine, pentru că niciun bogat nu dorea să fie îngropat în apropierea locului de execuţie a criminalilor. Ci el a cumpărat proprietatea acesta în apropiere de Calvar pentru a se putea îngriji de trupul lui Isus cu uşurinţă şi rapiditate.”

Nicodim a dovedit dragostea sa pentru Domnului Isus Hristos, renunţând la toate avantajele oferite de statutul de fariseu şi de membru al Sanhedrinului.

După tradiția Bisericii, Nicodim a fost dat afară din sinagogă după ce s-a aflat că a crezut în Mântuitorul Isus Hristos. El s-ar fi mutat la casa de la țară a lui Gamaliel și a trăit acolo până la sfârșitul vieții. După o altă tradiție ar fi murit ca martir.

Victor Dobrescu