Jugul Domnului Isus Hristos

*************************

Scurt Prologos

Atunci când suntem călăuziți să elaborăm un studiu biblic, nu se poate să nu descoperim mai târziu o sinergie (coordonare) între ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt la fiecare dintre noi, când studiem Sfânta Scriptură, și ceea ce a descoperit deja Duhul Sfânt altor credincioși, care au trăit înainte de noi sau sunt contemporani cu noi.

Fiind același Duh, care ne iluminează gândirea în procesul studierii Sfintei Scripturi, El va descoperi fiecărei generații de credincioși aceleași adevăruri ale lui Dumnezeu consemnate în Biblie.

Însă, revelația divină fiind progresivă, Duhul Sfânt a descoperit, descoperă și va descoperi noi înțelesuri, noi mesaje ale  Cuvântului divin, celor care studiază sub îndrumarea Sa; fiindcă Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a orânduit totul astfel încât, „la vremea sfârșitului... . cunoștința va crește”.

*************************

În Evanghelia după Matei, la capitolul 11:28-29, sunt scrise  cuvintele spuse de Domnul Isus  după mustrarea cetăților nepocăite din Galileea: Horazin, Betsaida și Capernaum.

 „28 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29 Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. 30 Fiindcă  jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară. ” 

Această chemare a Domnul Isus Hristos este adresată oricărui om din orice loc şi din orice timp.

Toţi oamenii au nevoie de Domnul Isus Hristos „fiindcă toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23); iar pedeapsa pentru „... plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).

Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, [Domnul Isus] Hristos a murit pentru noi (Romani 5:8), ca să plătească pentru păcatele noastre.

El este Mântuitorul nostru care acum se află în cer „la dreapta” lui Dumnezeu Tatăl, învestit ca Mare „Preot în veac în felul lui Melhisedec”… și mijlocește pentru noi, după cum este profețit în versetul 1 și 4 din Psalmul 110 și confirmat în revelația Noului Testament în Romani 8:34, Efeseni 1:20-23, Evrei 10:12-13.

Însă, fiecare om, care nu are pace cu Dumnezeu, trebuie să înţeleagă că Domnul Isus Hristos prin chemarea Sa îi vorbeşte direct şi aşteaptă un răspuns personal de la toţi cei care aud invitaţia Lui.

Mesajul Său promite  iertarea  păcatelor şi viaţa veşnică împreună cu Dumnezeu, conform declarației solemne  făcute de Domnul Isus „Învățătorului Nicodim” și consemnată în versetul de aur al Sfintei Scripturi din Evanghelia după Ioan 3:16, „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Iar apostolul Petru proclamând Evanghelia a spus: „Pocăiţi-vă dar şi întorceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se ştergă păcatele” (Faptele Apostolilor 3:28).

Există asigurarea dată de Domnul Isus Hristos că îi va accepta pe toţi cei care vor veni la El cu credinţă şi pocăinţă sinceră şi dorind mântuirea: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; și pe cel ce vine la Mine, nu-l  voi izgoni afară” (Ioan 6:37).

Acceptarea prin credință și pocăinţă a acestei chemări este echivalentă cu iertarea de păcate, cu eliberarea de consecinţele păcatului şi cu îndreptăţirea sau justificarea omului înaintea lui Dumnezeu, realizată „prin lucrarea Domnului Isus Hristos înfăptuită pentru noi, prin jertfa de pe crucea Golgotei şi prin învierea Sa”.

Atunci când chemarea „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” a fost acceptată „viaţa desăvârşită a Domnul Isus Hristos ne-a fost atribuită prin credinţă, iar viaţa noastră întinată de fărădelege I-a fost pusă în contul Domnul Isus Hristos asupra căruia a căzut blestemul Legii, murind în locul nostru.”

Cu alte cuvinte, Domnul Isus pe crucea de pe Golgota a purtat păcatele noastre pentru care a fost judecat, iar „rezultatul  a fost moarte pentru Hristos şi îndreptăţire pentru credincios, care nu va mai putea niciodată să fie pus în primejdie” de a fi aruncat în iazul de foc, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui.

Momentul acesta reprezintă prima etapă din „Procesul Mântuirii” care cuprinde trei etape mari:

Prima etapă     — „În trecut — îndreptăţirea terminată — când am fost eliberaraţi de consecinţele păcatului.

A doua etapă — În prezent — are loc a doua etapă a procesului mântuirii, sfinţirea — care are drept scop eliberarea noastră de sub puterea păcatului — şi este în curs de înfăptuire prin lucrarea Duhului Sfânt în noi.    

A treia etapă    — În viitor —  va avea loc a treia etapă, glorificarea, care va reprezenta eliberarea noastră de prezenţa păcatului. — Glorificarea va fi pe deplin înfăptuită pe baza lucrării lui Dumnezeu de înviere a Domnului Isus Hristos, la revenirea Mântuitorului.”  

*************************

Scurtă digresiune

În istoria multor popoare este cunoscut faptul că „un jug este o bârnă lungă de lemn, cu două adâncituri în latura de dedesubt care se fixează pe ceafa a două animale de tracţiune, de obicei boi, care sunt înjugate împreună ca să tragă un plug, o căruţă sau o greutate (1Samul 6:7)”.

Însă, „existau şi există și juguri pentru oameni. Acestea erau făcute din bârne sau pari simpli, purtaţi pe umeri şi având o sarcină ataşată la fiecare capăt. Cu ajutorul lor, lucrătorii puteau căra sarcini grele (Ieremia 27:2;  28:10,  13)”.

*************************

Omul care a răspuns chemării Domnului Isus Hristos din Matei 11:28 și a devenit un creștin dedicat și botezat, constată că invitaţia din Matei 11:29 — Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre — este parte integrantă a procesului sfințirii.

Totuși, întrebarea este: —  Ce reprezintă „Jugul Domnului Isus Hristos”?

Atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, jugul este un simbol pentru stăpânire.

În acest sens, edificatoare sunt următoarele două exemple:

— Primul exemplu din Vechiul Testament se află în cartea 1Împărați 12:4, când Ieroboam, fiul lui Nebat, şi toată adunarea lui Israel au venit la împăratul Roboam, fiul lui Solomon şi i-au vorbit: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul; acum tu uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.” 

În acest caz jugul indică autoritatea exercitată de împăratul Solomon asupra israeliţilor.

*******

— Al doilea exemplu este din Epistola apostolului Pavel către Galateni 5:1.  Apostolul Pavel îi îndemna pe creştinii   din Galatia „Rămâneţi, deci, tari [liberi în Hristos], şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.”

Libertatea creştină descrisă de apostolul Pavel este libertatea conştiinţei, „eliberarea din tirania Legii, din strădania groaznică de a împlini legea pentru a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu.”

Printre iudei exista expresia folosită frecvent: „a lua asupra ta jugul stăpânirii lui Dumnezeu”, prin care se înţelegea că iudeii Îi slujeau numai lui Dumnezeu şi nimănui altcuiva.

La aceasta expresie face aluzie Domnul Isus Hristos în apelul Său din Evanghelia după Matei 11:28-30.

Domnia Sa este domnia lui Dumnezeu, pe care I-a dat-o Tatăl. „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâni de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, în afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, în afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. ”( Matei 11:27).

Acestei stăpâniri a Domnul Isus Hristos, pe care I-a dat-o Tatăl și  pe care am acceptat-o când „L-am chemat” în vieţile noastre ca Domn şi Mântuitor, trebuie să ne supunem tot timpul.

„Numai supunându-ne autorităţii Domnul Isus Hristos am putut fi eliberaţi  de stăpânirile satanice şi omeneşti şi astfel s-a împlinit în vieţile noastre promisiunea Domnului Isus Hristos din Ioan 8:36 „dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi”.

Şi suntem liberi de puterea păcatului din momentul în care am acceptat „Jugul Domnului Isus Hristos”, autoritatea Sa deplină în vieţile noastre . Dar să nu uităm avertismentul Domnului Isus din Evanghelia după Ioan 15:5 „... despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic”.

*************************

De aceea nedespărțit de Hristos înseamnă a fi în Hristos, ceea ce necesită o identificare totală cu ființa, personalitatea și gândirea Domnului Isus Hristos.

Atenție!

A fi în comuniune cu Hristos nu este suficient, fiindcă identificarea cu Hristos este parțială, doar în gândire, și în special, doar cu relatările biblice.

*************************

O primă consecinţă a acceptării stăpânirii Domnul Isus Hristos este că El devine Stăpânul (Domnul), dar devine și  Învăţătorul nostru. „Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt”, spunea Domnul Isus Hristos ucenicilor Săi. ( Ioan 13:13).

Şi ca Învăţător ne adresează invitaţia: — Învăţaţi de la Mine!

Și cine învață de la Domnul Isus devine ucenicul Său, dispus să asculte, dar și să slujească.

În mod practic, aceasta înseamnă a lua Jugul lui Hristos, a asculta de Hristos și a sluji pe Hristos.

Iar scopul urmărit de Domnul Isus Hristos este ca ucenicul să reflecte caracterul și personalitatea Sa în gândire, în vorbire și în fapte, în mijlocul unei lumi care trăiește fără Hristos și fără învățătura Sa!

*************************

— Oare? ... Ne-am rugat noi vreodată:

— Doamne Isuse, învaţă-mă lecţia blândeţiei şi a smereniei!

— Doamne Isuse, învaţă-mă să fiu ca Tine, blând şi smerit cu inima!

— Doamne Isuse, învaţă-mă ce trebuie să spun, cum să vorbesc și când să vorbesc!

*************************

Această învăţare, care durează întreaga viață cât trăim pe pământ ca ucenici consacrați ai Domnului Isus, cuprinde întreaga noastră ucenicie practică şi este echivalentă  cu a doua etapă din procesul mântuirii noastre – sfinţirea.

„Sfinţirea este actul prin care Dumnezeu pune deoparte pe om pentru Sine şi prin Duhul Sfânt îl reînnoieşte după chipul Fiului lui Dumnezeu, curăţindu-l de păcate şi împuternicindu-l să facă voia lui Dumnezeu. Sfinţirea este atât lucrarea suverană a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, cât si responsa­bilitatea credinciosului.

Putem întelege aceasta dacă luam în considerare cele trei aspecte ale sfinţirii:

1. Trecut - sfinţirea poziţio­nală. Este un dar pe care l-am căpătăm instantaneu la naşterea din nou. „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”(1Corinteni 6:11).

2. Prezent - Sfinţirea practică. Este o datorie progresivă. „. . după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt.”(1Petru 1:15-16).

3. Viitor - Sfinţirea desăvârşită sau confirmată. O vom căpata la revenirea Domnului Isus Hristos sau la trecerea noastră în veşnicie „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.”(1Ioan 3:2)” 

Deci, Domnul Isus a evidenţiat două lucruri pe care trebuie să le învăţăm în mod special de la El când declară: „învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”; şi anume blândeţea şi smerenia.

Acestea sunt două virtuţi care trebuie să facă parte din fibra morală a personalităţii noastre înnoite.   Ele trebuie să fie înrădăcinate în temelia caracterului nostru creştin, care se realizează prin înnoirea minţii noastre, înlocuind obiceiurile rele (viciile) cu obiceiurile bune pe care le numim virtuţi.

„Totalitatea virtuţilor alcătuiesc un caracter integru, un caracter nobil. Iar totalitatea viciilor reprezintă un caracter abject, un caracter rău.

Orice viciu se poate schimba şi se poate înlocui cu virtutea opusă. De exemplu violenţa (care se manifestă prin impulsivitate, nestăpânire, agresiune verbală şi fizică)  poate fi înlocuită cu blândeţea, iar mândria (care se manifestă prin trufie, îngâmfare, putând degenera într-o purtare obraznică şi sfidătoare şi într-o atitudine de mândrie dispreţuitoare)   poate fi înlocuită cu smerenia. ”

Pentru această schimbare este nevoie de voinţă. Deci, scopul nostru este să devenim blânzi şi smeriţi asemenea Domnului Isus.

Însă, dacă nu ne schimbăm felul de a gândi cu privire la un viciu sau la un obicei care nu-L onorează pe Dumnezeu, nu ne putem schimba caracterul.

„Fără schimbarea caracterului nu permitem Domnului Isus Hristos să trăiască în noi” [și prin noi].

Este posibil ca un copil al lui Dumnezeu să posede o viaţă nouă, un duh nou, dar nu şi o minte nouă. Poate că suntem dintre cei la care se constată că, deşi duhul  ne-a fost înnoit, regenerat, mintea ne-a rămas tot cea veche.

De aceea este necesar să ne lăsăm modelaţi prin transformarea minţii noastre de către Duhul lui Dumnezeu.

„Elaborând strategia şi tactica de metamorfozare a minţii vom folosi ca obiect de studiu şi de informare aplicată Sfânta Scriptură.

1. În primul rând, pentru a învăţa lecţia blâdeţei şi a smereniei pentru schimbarea minţii, întotdeauna ne vom ruga continuu ca Domnul Isus să ne ajute să învăţăm de la El şi să ne înveţe prin Duhul Sfânt, să ne formăm un caracter ca al Său.

2. Folosind o concordanţă biblică  scoatem din Biblie versetele biblice în care vedem ce spune Dumnezeu despre violenţă şi aroganţă, dar şi  despre blândeţe şi smerenie.

3. Memorarea versetelor – fixarea lor în minte.

4. Meditarea şi cugetarea la implicaţiile lor în viaţa noastră. Este o etapă grea pentru că de obicei voinţa nu este determinată de logică, ci de sentimente. Însă, duhul nostru regenerat este călăuzit de Duhul Sfânt care este motorul voinţei noastre. Prin naşterea din nou a apărut în noi repulsia faţă de păcat şi trebuie să luptăm să impunem în noi obiceiuri noi – virtuţi care sunt calităţi ale roadei Duhului Sfânt.

5. Distrugerea viciului violenţei şi aroganţei se realizează prin identificarea situaţiilor şi persoanelor faţă de care noi trebuie să manifestăm blândeţe şi smerenie.

6. Punerea în practică trebuie să ţină cont de următorul principiu testat în practică: „orice obicei nou ca să se fixeze trebuie practicat cel puţin trei săptămâni zi de zi.” Trebuie să ne planificăm bine acţiunile şi să perseverăm pentru a eradica vechiul obicei şi a se imprima cel nou până se înrădăcinează în caracterul nostru.

 În fiecare zi vom facem bilanţul luptei. Ne bucurăm de victoriile zilei de biruninţe ei, dar nu abandonăm lupta din cauza înfrângerilor temporare.”

Blândeţea este caracteristica omului care este supus Cuvântului lui Dumnezeu („... lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţă Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.” Iacov 1:21), un om care este sensibil faţă de alţii atunci când trebuie aplicată o măsură de disciplinare.

În Epistola către Galateni 6:1, apostolul Pavel sfătuia pe creştini să ridice pe omul căzut în păcat cu duhul blândeţii, iar pe creştinii din Corint îi întreaba: „Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţei?”.

 Tot apostolul Pavel scria tânărului prezbiter Timotei: „ Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.”(2Timotei 2:23-25).

La fel şi apostolul Petru sfătuia pe creştini „... sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţă şi teamă, având un cuget curat; pentru ca cei ce bîrfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău. (1Petru 3:15).

„Atunci când dăm dovadă de blândeţe, îi tratăm pe toţi oamenii cu o politeţe perfectă, atunci putem să mustrăm fără ranchiună, putem să avem o  dispută fără să manifestăm intoleranţă, putem să fim confruntaţi cu adevărul fără resentimente, putem să ne mâniem fără să păcătuim, putem să fim delicaţi şi totuşi sa nu fim slabi.

Blândeţea  este virtutea în care relaţiile noastre cu noi înşine şi cu semenii noştri devin perfecte şi complete.

Este clar ca nimeni nu poate să câştige acea autostăpânire pentru sine şi prin sine însuşi, ci prin ajutorul Duhului lui Dumnezeu. Blândeţea face parte din roada Duhul Sfânt şi este puterea prin care forţa dinamică şi explozivă a pasiunilor este utilizată în slujba oamenilor şi a lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu.

Smerenia este starea de modestie a omului în comportamentul şi activitatea sa, stare opusă mândriei. Smerenia este un cuvânt cu conţinut pur creştin şi se înţelege ca un dar de sus şi o cunoaştere de sine  în raport cu Dumnzeu şi cu semenii noştri, dar care trebuie cultivat şi păstrat permanent.”

Ea este o imitare a Domnul Isus Hristos care „S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”(Filipeni 2:7-8).

„Jugul Domnului Isus Hristos nu este o metaforă, ci este o realitate spirituală ca şi crucea Domnului Isus Hristos,  prin care lumea este răstignită faţă de noi şi noi faţă de lume (Galateni 6:14).

În mod conştient trebuie să purtăm  Jugul Domnului Isus, care constă, conform revelaţiei divine, în ascultare şi supunere deplină şi permanentă faţă de Dumnezeu, „Tatăl duhurilor”, pentru ca să putem trăi o viață spirituală din abundență. (Evrei 12:9).

În Evanghelia după Ioan 10:10 este scris că  Domnul Isus a declarat înaintea fariseilor, „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. ”

Singura definiţie biblică a vieţii autentice de creştin o găsim într-un singur loc din Sfânta Scriptură. Ea a fost scrisă de apostolul Pavel şi o putem citi în Epistola către Galateni 2:20 – „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”

„Noul Legământ vorbeşte despre răstignire din punct de vedere al sfinţeniei în două moduri distincte.

Primul este referitor la moartea noastră faţă de păcat prin identificarea cu Domnul Isus Hristos;

Cel de-al doilea este referitor la moartea noastră faţă de sine prin imitarea Domnului Isus Hristos.

Pe de-o parte, am fost răstignit împreună cu Domnul Isus Hristos. Dar pe de altă parte, noi suntem cei care ne-am răstignit (renegat în mod decisiv) firea noastră păcătoasă cu toate dorinţele ei, aşa încât ne înnoim această atitudine în fiecare zi luându-ne crucea şi urmându-L pe Domnul Isus Hristos spre răstignire.

Prima este o moarte legală, o moarte faţă de pedeapsa păcatului;

A doua este o moarte morală, o moarte faţă de puterea păcatului.

Prima aparţine trecutului şi este unică şi irepetabilă;

Cea de-a doua aparţine prezentului şi este repetabilă, chiar continuă.

Am murit faţă de păcat (în Domnul Isus Hristos) o singura dată;

Mor faţă de sinele meu (asemenea Domnului Isus Hristos) zilnic.”

Romani capitolul 6 se ocupă în principal de prima dintre aceste două morţi, deşi cea dintâi are loc în vederea celei de-a doua, iar cea de-a doua nu poate avea loc fără prima, de care se ocupă Galateni. 5:24-25:

Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

Aici este valabilă chemarea Domnului Isus Hristos: „Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. ” (Luca 9:23  să-şi ia crucea= negarea de sine)

Lupta împotriva ispitelor trebuie să o ducem urmând modelul Domnul Isus Hristos din Matei 4:10 … Pleacă, Satan" i-a răspuns Isus căci este scris: Domnului, Dumnezeului tău sa te închini şi numai Lui să-I sluieşti.

Lupta în rugăciune trebuie să o ducem urmând tot modelul Domnul Isus Hristos.

Să nu uităm că Dumnezeu Tatăl în două ocazii a afirmat că Își  găsește plăcerea în Fiul Său și ca îndemn universal ne îndeamnă să ascultăm de El.

 „După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; [De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afara din apă. Matei 3:16] şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul, şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste EI în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: "Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.” (Luca 3:21-22).

Iar la schimbarea la Față a Domnului Isus pe muntele Tabor, în prezența apostolilor Petru, Iacov, Ioan, dar și a profeților Moise și Ilie, din nor s-a auzit un glas care a spus:

 „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi! (Matei 17:5). ”

„Un credincios primeşte în duhul său lucrurile pentru care trebuie să se roage şi înţelege cu mintea ce a primit. Duhul său acceptă povara rugăciunii, în timp ce mintea formulează acea povară în cuvintele rostite în rugăciune. Numai în felul acesta rugăciunea unui credincios este desăvârşită.”

Să ne bucurăm că în rugăciune „copiii lui Dumnezeu au doi mijlocitori divini”… „Hristos este mijlocitorul lor în instanţa cerească…” la dreapta Tatălui, iar… „Duhul Sfânt este mijlocitorul lor pe scena inimii lor”, în duhurile lor.

Însă, să nu uităm niciodată că suntem angrenaţi permanent într-un război spiritual. Războiul acesta în care ne-am înrolat şi noi a cunoscut mai multe lupte conduse şi purtate de Domnul Isus Hristos și se va încheia cu înfrângerea definitivă a celui rău, conform Apocalipsa 20:10!

*************************

Acum știm că prin lucrarea înfăptuită pentru noi de Domnul Isus Hristos pe crucea Golgotei am fost eliberaţi de consecinţele păcatului, de pedeapsa veşnică, dar nu și de prezenţa păcatului.

Știm că prin lucrarea de sfinţire pe care o realizează Duhul Sfânt în vieţile noastre noi suntem eliberaţi de puterea păctului prin transformarea minţii noastre, prin schimbarea caracterului nostru, după modelul Domnului Isus Hristos.

Nu scăpăm însă de prezenţa păcatului de aceea ispitele ne vor asalta mereu.

Însă, ispita nu este păcat, numai cedarea în faţa ispitei devine păcat.

De aceea, chemarea Domnului Isus Hristos: Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre, este necesară acum mai mult ca oricând.

Această odihnă escatologică întrezărită în expresia „şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”, din care acum avem doar o avrună, va fi deplină în viitor, cînd va avea loc a treia etapă a mântuirii – glorificarea. Vom avea parte de ea la revenirea Domnului Isus Hristos.

Până atunci, călăuziți de Duhul Sfânt, să-L lăsăm pe Domnul Isus Hristos să trăiască în noi şi prin noi, iar noi să trăim prin El și pentru El, fiindcă „suntem lucrarea Lui [Dumnezeu], şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Galateni 2:20; 5:22-23; Efeseni 2:10).

***************************************

Deci, se cuvine să rămânem tari şi să nu ne plecăm iarăşi sub jugul robiei, ci să  luăm „Jugul Domnului Isus Hristos” asupra noastră, şi să învăţăm necontenit de la Mântuitorul nostru să fim blânzi şi smeriţi cu inima şi vom  avea  încontinuu odihnă pentru sufletele noastre. Amin!

Dobrescu Victor