Doctrina privitor la lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi definitivată deoarece este una deosebit de complexă. Pentru unii ea se limitează doar la vorbirea în alte limbi. Credincioșii sunt convinși să creadă că dacă spun câteva cuvinte în altă limbă relația lor cu Duhul Sfânt este perfectată. Din moment ce a fost „activat acest program” pierdem interesul de a mai cerceta Sfintele Scripturi pe această temă mulțumindu-ne să aplicăm doar ce primim de la alții. Pentru minima noastră cunoștință în acest domeniu fundamental pentru viața spirituală, este bine să știm că menirea Duhului Sfânt nu este să ne învețe să vorbim în alte limbi și nu aceasta este nevoia noastră stringentă. Este adevărat că El se poate implica și în vorbire deoarece Domnul Isus a spus ucenicilor Săi să nu se îngrijoreze de ce anume vor vorbi deoarece Duhul Sfânt le va aduce aminte. Da, este de dorit ca Duhul Sfânt să ne ajute să vorbim corect românește deoarece e posibil să nu știm și să avem o vorbire „dreasă cu har și sare” specifică unui om duhovnicesc. Iar din momentul în care vom „... cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său... . vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt”.   E un mod copilăresc însă de a limita lucrarea Duhului Sfânt la simpla vorbire în alte limbi, iar modul acesta de gândire  poate fi o ofensă la adresa Lui, deoarece El face o amplă lucrare în viața credincioșilor și nu numai...

Este necesar să știm:

Lucrarea Duhului Sfânt n-a început la cincizecime. Ea s-a desfășurat și pe perioada Vechiului Testament chiar dacă nu se manifesta  vorbirea în alte limbi. În această perioadă Duhul Sfânt a fost dat  pentru manifestarea darului profetic (David, Saul, Samuel, Baalam, Ioan Botezătorul, Zaharia.) pentru săvârșirea minunilor (Ilie, Elisei ) pentru ai călăuzi (Isaia 63/10) pentru ai face înțelepți ( Neemia 9/20)

În Noul Testament conform profeției prorocului Ioel și actualizată de apostolul Petru, Duhul Sfânt a fost turnat din abundență peste orice făptură (Fapte 2/17) Faptul că El va fi acceptat sau respins decizia aparține fiecărei persoane. Este greșită învățătura precum că Duhul Sfânt nu are nici o legătură cu lumea. Este însă adevărat că lumea nu-L poate primi, dar nu pentru că n-ar vrea Dumnezeu, ci datorită faptului că lumea nu-L cunoaște... (Ioan 14/17) În acest sens Ștefan a rostit un adevăr care n-ar fi trebuit să aibă loc: „Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”. Așadar ținta numărul unul a Duhului Sfânt este lumea. În Ioan 16/8 citim cuvintele Domnului Isus: „Și când va veni El va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul... ” Acest cuvânt profetic s-a împlinit  începând cu sărbătoarea cincizecimii când apostolii au vorbit mulțimii prezente pe limba lor „... lucrurile minunate a lui Dumnezeu”. (Fapte 2/11)

Rezultatul? „... mulțimea a rămas încremenită”. Petru explică fenomenul iar sabia Duhului străpunge inima auditorului: „Fraților ce să facem?”. Finalul: „... la numărul ucenicilor s-au adaus aproape 3000 de suflete”. Profeția că Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată a devenit realitate, scopul Său a fost atins, iar „... biserica cu ajutorul Duhului Sfânt se înmulțea”. (Fapte 9/31)

Procesul de mântuire n-ar fi dus cu bine până la capăt doar prin dovedirea vinovăției. El continuă prin schimbarea, transformarea și înnoirea vieții celor convertiți. Nicodim era un evreu interesat de Împărăția lui Dumnezeu așa că Mântuitorul i-a spus: „Dacă cineva nu se naște din nou din apă și din Duh nu poate intra în ea”. Să încercăm să  refacem portretul biblic al omului născut din nou într-o singură frază: Un om nou a început o viață nouă, iar prin intermediul Duhului Sfânt a devenit o făptură nouă, slujește într-un duh nou, deoarece s-a „îmbrăcat” în omul cel nou, este părtaș la legământul cel nou, merge pe calea cea nouă și vie.

Această stare de înnoire deși implică și aportul nostru, putem spune că este  lucrarea Duhului Sfânt. (Tit 3/5)

dar nu se încheie aici. Călătorind pe calea cea nouă și vie avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt. Apostolul Pavel îndeamnă: „Umblați călăuziți de Duhul și nu împliniți faptele firii pământești”. (Gal. 5/16)

Benificii: „Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii a lui Dumnezeu”. (Rom. 8/14) Acceptând această sursă de călăuzire avem ca rezultat roadele Duhului Sfânt. Totul se limitează la roade deoarece „Pomul bun se cunoaște după roade”. (Luca 6/44) Plini de roada neprihănirii. (Fil. 1/11)

Dar pentru o eficiență cât mai mare în rodire este nevoie de darurile Duhului Sfânt. Apostolul Pavel îndeamnă: „... umblați și după darurile duhovnicești”. Darurile sunt împărțite după cum voiește El și nu după cum voim noi, pe care voiește El și nu pe care voim noi. Totul în funcție de gradul de maturitate a individului doritor să-l primească. Darurile duhovnicești sunt dovezi credibile că o persoană este insuflată de Duhul Sfânt. Ele s-au manifestat și în perioada Vechiului Testament. În Noul Testament ele sunt descrise în epistola adresată bisericii din Roma, cât și celei din Corint. (Rom. 12/6-8,1Cor. 12/4-11) Dar cel mai important dar dat prin Duhul Sfânt îl găsim în Fapte 1/8: „Veți primi o putere când se v-a pogorî Duhul Sfânt.” - puterea mărturiei. Foarte puțini aspiră la aceste daruri poate și din lipsă de cunoaștere... Concentrația maximă este pe  vorbirea în alte limbi.

„Vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucruri duhovnicești. Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu căci pentru el sunt o nebunie și nici nu le poate înțelege deoarece trebuie judecate duhovnicește.” (1Cor. 2/14)

  Dacă am parcurs acest itinerar este cea mai bună dovadă că suntem oameni duhovnicești deoarece Duhul Sfânt locuiește în noi. (Rom. 8/9) și este un mare har să am de aici înainte o vorbire duhovnicească specifică oamenilor duhovnicești... Da, dar eu vreau să vorbesc în alte limbi... Este dreptul tău.

Reține: Vorbirea în alte limbi este darul Duhului Sfânt, și este urmat totdeauna de darul tălmăcirii. Aceasta „obligă” ca la cererea acestui dar să ceri și darul tălmăcirii (1Cor. 14/13) Fără acest dar vorbirea în alte limbi în public Pavel o numește „vorbire în vânt”. (1 Cor. 14/9) Înainte de a cere acest dar trebuie să te asiguri că prima roadă a Duhului Sfânt -  dragostea - este  activă: „dragostea să se arate în toate” Apostolul mai îndeamnă: „Urmăriți dragostea, apoi darurile duhovnicești”. (1 Cor. 14/1) Folosirea acestui dar fără „dragoste„ te aseamănă cu o „aramă sunătoare și un chimval zăngănitor”. Adică un om  gălăgios  care vrea să-i impresioneze pe alții... Sunt îndreptățit să mă întreb și să te întrebi: Mi se potrivește mie acest dar? Dacă da, ce vreau să fac cu el? Dar oare n-ar trebui să las la hotărârea Duhului Sfânt deoarece El știe cel mai bine ce dar mi se potrivește? Deși se insistă pe faptul că toți trebuie să vorbească în alte limbi, Pavel este surprins de acest mod de gândire și întreabă nedumerit: „Toți vorbesc în alte limbi”? Cu siguranță că nu... Mai mult decât atât, nicăieri nu scrie că limbile sunt semnul primirii Duhului Sfânt, ci „... prin urmare limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. ” Rămâne ca fiecare „vorbitor” să răspundă propriei sale rațiuni: Ce semn reprezintă „vorbirea” mea pentru cei necredincioși?

 Foarte important: Fără Duhul Sfânt nu poți  fi mântuit deoarece înnoirea, (Tit 3/5) rodirea, (Gal. 5/22) călăuzirea, (Rom. 8/14) sfințirea (1Petru 1/3) îi aparțin Duhului Sfânt. Pe propriile noastre puteri nu este izbândă. Dar fără vorbirea în alte limbi se poate deoarece proorociile se vor sfârși iar limbile vor înceta având un caracter temporar. (1Cor 13/8) Deși modelul nostru suprem Domnul Isus a fost botezat cu Duhul Sfânt în mod public, El nu a vorbit în alte limbi. Așadar această practică nu este obligatorie și universală pentru toți. Dar oare ce ar fi însemnat ca Mântuitorul să spună: „Duhul Domnului este peste Mine. . .” deoarece vorbesc în alte limbi. Dar El a spus ceva care e mai presus de vorbe: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului.” Foarte frumos!

 Nu de „vorbe” și nici de „vorbitori” duce lipsă biserica lui Dumnezeu. Ea duce lipsă de oameni ai faptelor. „Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe ci în putere”.   Puterea de a rodi, puterea de a iubi, de a răbda, de a ierta, de a dărui, puterea de a ridica pe cel căzut, puterea de a duce sarcinile unii altora, puterea de ne lepăda și a ne  birui pe noi înșine - ca unul care biruiește cetăți.

Așadar, puterea faptelor și nu a vorbelor...