Întrebare:

Dacă nu ascultăm de Duhul Sfânt, El ne poate părăsi? De ce spune în Luca 11:24 că starea din urmă a omului devine mai rea decât cea de la început? În Evanghelia după Luca 11:9-13 ne spune să ne rugăm ca să primim un lucru bun și acest lucru bun este Duhul Sfânt. După aceasta Domnul Isus compară omul cu o casă și, deci, duhul rău pleacă din casă: oare cine la izgonit? După aceea spune că după un timp duhul necurat vrea să se întoarcă la fosta sa gazdă (casă) și o găsește împodobită curat și părăsită. Duhul necurat merge și aduce încă 7 duhuri mai rele decât el. Unde este acela care a scos pe duhul rău? De ce nu mai este în casă? Țineți cont că numai Duhul Sfânt scoate afară duhurile rele și înseamnă că Duhul Sfânt a plecat. Citiți citatul de la 2 Petru 2:20-22. Aș vrea să-mi răspundeți la întrebare, dacă se poate.

Textul la care se face referință este un text dificil, neclar. Când avem de lucrat cu așa un text trebuie să-l abordăm după principiile de interpretare a Scripturilor. Trebuie să ducem cont de faptul că:

1. Contextul determină sensul textului.
2. Scripturile nu se contrazic.
3. Trebuie să afli tot planul lui Dumnezeu la acest subiect.
4. Învățătura clară din Biblie nu poate fi negată sau pusă la îndoială de un text neclar.
5. Învățăturile biblice se completează, nu se contrazic.

Să analizăm împreună acest text.

Contextul cărții

Această pildă o găsim scrisă în Evanghelia după Luca și în Evanghelia după Matei. Scopul ambelor cărți este să ne prezinte lucrarea Domnului Isus la prima Sa venire și anume vestirea Împărăției lui Dumnezeu și împlinirea promisiunii cu privire la Duhul promis. Domnul Isus le vorbește evreilor, care erau sub Lege (Vechiul Legământ), înainte ca să fie instaurat Noul Legământ (Noul Legământ este instaurat în noaptea când Domnul Isus avea să fie vândut). Deci, auditoriul nu este creștin, Domnul Isus nu vorbește unor oameni născuți din nou.

Contextul imediat (Luca 11, Matei 12)

Contextul imediat ne arată că Domnul Isus vorbește iudeilor, care erau sub Vechiul Legământ și care atribuiau lucrarea Duhului Sfânt Satanei, știind bine că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Domnul Isus îi învinuiește de hulă împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu este iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

Să urmărim împreună cum se dezvoltă evenimentele în aceste două capitole paralele.

Domnul Isus îi învață pe ucenici cum să se roage și în acest context îi învață cum pot primi Duhul Sfânt. Să nu uităm că evenimentul descris aici are loc înainte de nașterea Bisericii și Duhul promis încă nu fusese dat. Evreii aveau făgăduința că în zilele din urmă Dumnezeu va turna din Duhul Său peste orice făptură (Ioel 2:28-30; Ezechiel 36:27; 39:49; Isaia 44:3; 54:3; Fapte 2:16-17) și Domnul Isus îi învață cum pot primi această făgăduință:

De acea și Eu vă spun: Cereți, și vi se va da: căutați, și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide. Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, cari sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:9-13)

După ce îi învață cum să se roage, Domnul Isus a scos un drac dintr-un om mut. După ce mutul a vorbit, noroadele s-au mirat, dar unii L-au învinuit pe Domnul Isus că scoate draci cu Beelzebul, domnul dracilor:

Isus a scos dintr-un bolnav un drac, care era mut. După ce a ieșit, dracul, mutul a grăit, și noroadele s-au mirat. Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor”. Alții, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn, din cer. Isus le-a cunoscut gândurile, și le-a zis: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei, este pustiită; și o casă dezbinată împotriva ei, se prăbușește peste alta. Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuși, cum va dăinui împărăția lui, fiindcă ziceți că Eu scot dracii cu Beelzebul? Și dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot? De aceea ei înșiși vor fi judecătorii voștri. Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăția lui Dumnezeu a ajuns până la voi. (Luca 11:14-20)

Când omul cel tare și bine înarmat își păzește casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el și-l biruiește, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, și împarte prăzile luate de la el. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; și cine nu adună cu Mine, risipește. Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, și caută odihnă. Fiindcă n-o găsește, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit”. Și când vine, o găsește măturată și împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se așează în ea, și starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi”. (Luca 11:21-26)

Analizând contextul imediat, înțelegem că Domnul Isus vorbește despre oamenii religioși care:

– caută cu puterile lor să ajungă la sfințenie, dar le reușește aceasta până vine „unul mai tare decât ei și-i biruiește”, care în contextul dat este duhul necurat;

– nu sunt cu Domnul Isus, ci sunt împotriva Lui;

– nu adună cu Domnul Isus, ci risipesc.

Mai multă lumină asupra acestui text ne poate da textul de la Matei 12, care este un text paralel. Evanghelistul Matei dă mai multe detalii cu privire la împrejurările în care Domnul Isus a spus această pildă. Matei specifică că acei „unii” care Îl învinuiau pe Domnul Isus că scoate dracii cu domnul dracilor erau fariseii, adică liderii religioși ai norodului. (Matei 12:24)

Matei mai dă un detaliu important care ne ajută mai bine să înțelegem sensul acestui text: Domnul Isus îi învinuiește pe farisei de hulă împotriva Duhului Sfânt. El îi învinuiește că, cu toate că înțeleg bine că numai cu puterea lui Dumnezeu era posibilă scoaterea dracilor, totuși, ei atribuie diavolului lucrarea făcută de Duhul Sfânt.

Și dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voștri cu cine-i scot? De aceea ei vor fi judecătorii voștri. Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi. Sau, cum poate cineva să intre în casa celui tare, și să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa. Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, și cine nu strânge cu Mine, risipește. De aceea vă spun: Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. Ori faceți pomul bun și rodul lui bun, ori faceți pomul rău și rodul lui rău: căci pomul se cunoaște după rodul lui. Pui de năpârci, cum ați putea voi să spuneți lucruri bune, când voi sunteți răi? Căci din prisosul inimii vorbește gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osândit”. (Matei 12:27-37)

Domnul Isus spune clar că aceasta i se va întâmpla poporului Israel (acestui neam viclean), care cunoștea Legea, care a fost martor la ceea ce a făcut și vorbit Domnul Isus (nu erau niște păgâni, care nu ar fi cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu și nu ar fi fost martori la lucrarea Domnului Isus):

Bărbații din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecății, și-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona. Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecății, și-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon. Duhul necurat, când a ieșit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, și n-o găsește. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit. Și, când vine în ea, o găsește goală, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu el alte șapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, și starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai așa se va întâmpla și cu acest neam viclean”. (Matei 12:41-46)

Deci, contextul cărții și cel imediat ne arată clar că pilda privește pe poporul Israel care era sub Vechiul Legământ și care era în așteptarea făgăduinței Duhului Sfânt, dar nu creștinilor născuți din nou.

Contextul îndepărtat: lucrarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament

În Vechiul Testament Duhul Sfânt venea peste anumite persoane, pentru o anumită lucrare și putea să părăsească pe om, ceea ce corespunde învățăturii acestei pilde de la Luca 11. Să luăm două exemple din Vechiul Testament și anume Saul și David.

Împăratul Saul

Saul, după ce a fost uns împărat peste Israel, Duhul Sfânt a venit peste el și nu a mai fost cum era altădată (1 Samuel 10:9-10; 11:6), dar după ce a păcătuit, Dumnezeu l-a lepădat ca și împărat și Duhul Sfânt S-a depărtat de la el și a fost muncit de un duh rău, care venea de la Domnul:

Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; și a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul. (1 Samuel 16:14)

Saul nu și-a recunoscut vina și nu a vrut să accepte consecințele păcatului său. Astfel, el tot restul vieții sale a fost chinuit de duhul rău trimis de Dumnezeu.

Împăratul David

David, după ce a fost uns ca și împărat peste Israel, Duhul Domnului a venit peste el (1 Samuel 16:13), dar când a păcătuit cu Batșeba (2 Samuel 11-12), el și-a recunoscut vina și cu smerenie a primit consecințele păcatului său, dar în Psalmul 51 roagă pe Dumnezeu să nu ia de la el Duhul Său cel Sfânt, pentru că el înțelegea foarte bine că Dumnezeu ar fi putut să-Și ia Duhul Său de la el pentru tot ce a făcut:

Întoarce-Ți privirea de la păcatele mele, șterge toate nelegiuirile mele! Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Nu mă lepăda de la Fața Ta, și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și sprijinește-mă cu un duh de bunăvoință! (Psalmul 51:9-12)

Contextul îndepărtat: învățătura clară cu privire la nașterea din nou

Potrivit cu textul Noului Testament, nașterea din nou avea să fie posibilă doar după răstignirea (înălțarea) și proslăvirea (înălțarea la cer) Domnului Isus. Iată argumentele:

Nașterea din nou avea să fie posibilă numai după răstignirea Domnului Isus

La întrebarea lui Nicodim cum se poate naște un om din nou, Domnul Isus i-a spus că prin credință în Fiul Omului, care trebuie să fie înălțat (răstignit), după cum a fost înălțat șarpele în pustie.

Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața vecinică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața vecinică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. (Ioan 3:14-17)

Nașterea din nou avea să fie posibilă după proslăvirea Lui (adică după ce se va întoarce la Tatăl)

În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare, și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura”. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. (Ioan 7:37-39)

Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima. Totuși, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. (Ioan 16:6-7)

Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, pe care, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt”. (Fapte 1:5-6)

Ceea ce se întâmplă la sărbătoarea Cincizecimii, după zece zile de la înălțarea Domnului Isus la cer, apostolul Petru explică ca și împlinire a prorociei de la Ioel 2:28-30, adică revărsarea Duhului făgăduit:

Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, și le-a zis: „Bărbați Iudei și voi toți cei cari locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta, și ascultați cuvintele mele! Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: , , În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii, și bătrânii voștri vor visa visuri! Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, și vor proroci… (Fapte 2:14-18)

Apoi apostolul Petru explică că aceasta a fost posibil datorită faptului că Domnul Isus S-a înălțat la cer:

Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai lui. Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu, și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți. (Fapte 2:32-33)

Contextul îndepărtat: învățătura clară cu privire la lucrarea Duhului Sfânt în Noul Legământ

Prin Duhul Sfânt Dumnezeu garantează omului că-l va face ascultător de poruncile Lui:

Voi pune Duhul Meu în voi, și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele. (Ezechiel 36:27)

Le voi da o inimă și o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericire lor și a copiilor lor după ei. Voi încheia cu ei un legământ vecinic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine, și le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine. Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în țara aceasta, din toată inima și din tot sufletul Meu”. (Ieremia 32:39-41)

Duhul Sfânt în viața credinciosului este garantul mântuirii noastre:

Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. (Efeseni 1:13-14)

Altfel spus, din momentul nașterii din nou Dumnezeu se face chezașul credincioșiei noastre prin lucrarea de sfințire a Duhului Sfânt, ca să nu fim osândiți odată cu lumea.

Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși, și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă și bea, își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu deosebește trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi, și nu puțini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați. Dar când suntem judecați, suntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim osândiți odată cu lumea. (1 Corinteni 11:28-30)

Învățăturile care completează subiectul studiat

În întrebare s-a făcut referință la 2 Petru 2:20-22. Iată textul:

În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase”, și „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăși în mocirlă”. (2 Petru 2:20-22)

S-ar părea, la prima citire, că este vorba despre oameni născuți din nou, dar trebuie să avem în vedere contextul cărții și contextul întregii Scripturi. Capitolul 2 îi descrie ca fiind învățătorii mincinoși, care au auzit Evanghelia, dar au părăsit învățătura sănătoasă, fie din cauza păcatului, fie pentru un câștig mârșav:

În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, cari vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, și vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înșelătoare, să aibă un câștig de la voi. Dar osânda îi paște de multă vreme, și pierzarea lor nu dormitează. (2 Petru 2:1-3)

Aceștia, chiar dacă au auzit Evanghelia și s-au alipit unei biserici locale, au continuat să trăiască în păcat:

Dar aceștia, ca niște dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse și nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăși stricăciunea lor, și își vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca niște întinați și spurcați, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie, și nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemați! După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit, și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii. Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriță necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei prorocului. Oamenii aceștia sunt niște fântâni fără apă, niște nori, alungați de furtună: lor le este păstrată negura întunerecului. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii și cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. (2 Petru 2:12-19)

Epistola lui Iuda descrie și ea această categorie de oameni și-i numește „neevlavioși”, oameni care schimbă în desfrâu harul lui Dumnezeu:

Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, cari schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru, și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn Isus Hristos. (Iuda 4)

Despre ei Iuda spune că ei nu au Duhul:

Ei sunt aceia cari dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, cari n-au Duhul. (Iuda 19)

Despre asemenea oameni Domnul Isus a spus că ei au o formă de religie, dar esența lor rămâne rea, ei nu sunt oameni născuți din nou:

Păziți-vă de proroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt niște lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște. Nu orișicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți cari lucrați fărădelege.” (Matei 7:15-23)

Și apostolul Ioan scrie despre acești învățători mincinoși, pe care îi numește antihriști, că ei de la început nu au fost dintre ai noștri, adică nu au fost născuți din nou:

Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină anticrist, să știți că acum s-au ridicat mulți anticriști: prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit, ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri. Dar voi ați primit ungerea din partea Celui sfânt, și știți orice lucru. (1 Ioan 2:18-20)

Cu privire la 2 Petru 2:20-22 aș mai adăuga ceva la context. Este important să înțelegem cum explică apostolul Petru calea mântuirii. Chiar la începutul epistolei sale, el explică cum putem moșteni viață din belșug. El arată ce trebuie să facem ca să nu alunecăm niciodată. Noi trebuie să unim cu credința fapta și toată lista care urmează. Cuvântul din limba greacă, tradus în română „a uni” înseamnă a orchestra:

Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin cari El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși, și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate. De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră; căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția vecinică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. (2 Petru 1:2-11)

Ar mai fi multe de spus la acest subiect, dar sper că am răspuns la întrebarea pusă de cititorul nostru.

Dumnezeu să ne binecuvânteze să avem o credință neprefăcută și să ne punem nădejdea în Dumnezeu care poate face pentru noi mult mai mult decât cerem sau putem crede noi!