Întrebare:

La botezul cu Duhul Sfânt, care este semnul precis ce dovedeşte lucrarea? Existenţa credinţei şi a pocăinţei? Manifestarea unui dar duhovnicesc (în mod special şi obligatoriu vorbirea în alte limbi) sau altceva?

Să fii martorul lui Isus Hristos

Înainte de înălţarea Mântuitorului la cer

Pe când Se afla cu ei (cu ucenicii), le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care,” le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt” Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (Faptele Apostolilor 1:4-8)

Acesta este principalul semn despre care a spus Domnul Isus că va fi prezent în viaţa celui botezat cu Duhul Sfânt. El va fi martorul lui Isus Hristos în orice loc, pentru că va trăi ca Domnul Isus şi va vorbi la toţi oamenii despre mântuirea ce o putem avea prin credinţă în Isus Hristos.

De la pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, toţi cei care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt au fost martori vii, care au căutat să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu, au trăit potrivit cu acest Cuvânt şi au vestit altora despre mântuirea prin credinţă în Hristos Isus. Toate acestea, implică neapărat pocăinţa, adică întoarcerea din inimă la Domnul Isus.

Ascultarea de Domnul Isus este dovada prezenţei Duhului Sfânt în noi

În capitolul 12 al Epistolei I către Corinteni, Apostolul Pavel abordează subiectul darurilor spirituale. Dar înainte ca să treacă la subiect, face o specificare şi o clarificare ca să înţeleagă fiecare că dovada prezenţei Duhului Sfânt este nu potrivit cu darurile spirituale, ci potrivit cu ascultarea de Domnul Isus Hristos. Iată ce spune Apostolul:

În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă. Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei mulţi, după cum eraţi călăuziţi. De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul”, decât prin Duhul Sfânt. (1 Corinteni 12:1-3)

Vorbirea în alte limbi nu este condiţia sau dovada obligatorie a botezului cu Duhul Sfânt

Biblia ne prezintă trei cazuri când botezul cu Duhul Sfânt a fost însoţit de vorbirea în alte limbi şi acestea erau limbi pe care le înţelegeau cei prezenţi. Astfel, în ziua Cincizecimii, ucenicii au vorbit lucrurile minunate ale lui Dumnezeu în limbile celor veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătorii. Acesta a fost primul caz din istoria omenirii, care a marcat coborârea Duhului Sfânt. Vorbirea în limbi a fost un semn pentru cei necrednicioşi şi astfel, ei s-au întors la Dumnezeu.

Un alt caz a fost în casa lui Corneliu, când pentru prima dată Evanghelia a fost vestită la porunca lui Dumnezeu unuia dintre neamuri, sutaşului Corneliu. Împreună cu Apostolul Petru au venit şi câţiva creştini dintre Iudei, adică tăiaţi împrejur. Dumnezeu a marcat acest prim eveniment când au fost botezaţi cu Duhul Sfânt reprezentanţii neamurilor prin vorbirea în limbi, aşa cum scrie:

Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 10:45-46)

Este evident că cei dintre Neamuri care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, au vorbit într-o limbă înţeleasă Evreilor, pentru că Evreii au înţeles că era mărit Dumnezeu, deci, au înţeles mesajul vorbit în alte limbi.

Al treilea caz de vorbire în alte limbi la botezul cu Duhul Sfânt s-a întâmplat în Efes, când Pavel le-a vorbit despre Duhul Sfânt ucenicilor lui Ioan, şi acesta iar a fost un caz unic. Biblia ne relatează multe alte cazuri când oamenii au crezut în Domul Isus şi respectiv au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, dar fără manifestarea vorbirii în alte limbi.

Vorbirea în limbi este unul din darurile duhovniceşti

În acelaşi capitol 12 din Epistola I către Corinteni, este scris:

Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dar, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia credinţa, prin acelaşi Duh, altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte. (1 Corinteni 12:7-11)

Prezenţa Duhului Sfânt sau dovada botezului cu Duhul Sfânt se va manifesta în viaţa fiecărui creştin şi potrivit cu darurile duhovniceşti pe care le-a primit de la Duhul Sfânt şi care nu ţin de el, adică nu sunt alegerea creştinului, pentru că Duhul Sfânt este cel ”care dă fiecăruia în parte, cum voieşte”.

Prin credinţă în Domnul Isus, prin pocăinţă şi încheierea noului legământ cu El suntem botezaţi cu Duhul Sfânt, dovada botezului cu Duhul Sfânt fiind ascultarea deplină de Domnul Isus şi mărturisirea Numelui Lui, adică a Evangheliei. Vorbirea în limbi este unul din darurile duhovniceşti, care este dat unora dintre creştini şi nu este dovada obligatorie a botezului cu Duhul Sfânt.