Întrebare:

Putem considera hulă împotriva Duhului Sfânt când un credincios dintr-o confesiune anumită nu recunoaște practica vorbirii în limbi în altă confesiune drept manifestare a Duhului Sfânt și consideră că aceasta este o manifestare a Satanei? Nu este asemănător cu hula împotriva Duhului Sfânt pe care au făcut-o fariseii când au văzut lucrările Domnului Isus? Și invers, poate fi considerată hulă împotriva Duhului Sfânt când omul crede că sunt manifestări ale Duhului Sfânt anumite practici care, evident, sunt de la diavolul? Când se întâmplă astfel de lucruri, mai poate omul să primească  iertare, dacă recunoaște că nu a avut dreptate într-un caz sau în altul din cele descrise? Mulțumesc.  

Ca să dau un răspuns la această întrebare, trebuie mai întâi să definim…

Am scris la subiectul acesta în articolul „Ce este păcatul care duce la moarte? (1 Ioan 5:16-17)” și acum doar vreau să accentuez încă o dată că Domnul Isus a vorbit despre hula împotriva Duhului Sfânt într-o situație concretă, cărturarilor, atunci când ei au văzut cum El scotea dracii și au spus că o făcea cu duhul lui Beelzebul, adică cu puterea lui Satan. Domnul Isus a definit drept hulă împotriva Duhului Sfânt atunci când cineva zice despre o manifestare a puterii și lucrării Duhului Sfânt că vine de la Satana. A mai spus Mântuitorul că oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu va căpăta iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veșnic (Marcu 3:29).

Când S-a pogorât Duhul Sfânt în Ierusalim și pentru prima dată ucenicii au vorbit în alte limbi, toți cei care erau veniți la sărbătoarea Cincizecimii din diferite țări au recunoscut că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu.

Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi, cretani şi arabi,  îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?” (Fapte 2:6-12)

Este adevărat că au fost și câțiva care au crezut despre ucenici că erau în stare de ebrietate. Cine știe, poate nu au avut posibilitate să audă bine ce se vorbea? Sau poate ei or fi fost beți și au crezut și despre apostoli așa. Fapt este că apostolul Petru a venit cu explicația necesară și le-a vorbit și celor care credeau că ucenicii sunt în stare de ebrietate. Ei au ascultat mesajul predicat de apostol și apoi tot ei au întrebat ce să facă și au primit invitația să se pocăiască și să se boteze. Cu toate că Biblia nu specifică aceasta, opinia mea este că printre marea mulțime a celor ce s-au pocăit și botezat în acea zi trebuie să fi fost și dintre cei care au crezut că ucenicii erau beți. Ei nu au fost acuzați că ar fi hulit împotriva Duhului Sfânt, ci au primit și ei harul să fie mântuiți.

Când a scris despre exersarea darului vorbirii în limbi în Epistola I către Corinteni 14, apostolul Pavel încă o dată a accentuat că acesta este un semn pentru necredincioși, exact așa cum a fost în Ierusalim prima dată. Iar dacă necredincioșii vor intra într-un loc unde s-a adunat toată biserica și vorbesc în alte limbi, este normal să ne așteptăm de la ei să zică: „Sunteți nebuni!”. (1 Corinteni 14:23) Dacă așa era de așteptat să creadă oamenii despre o astfel de vorbire în limbi care nu aduce zidire celor din biserică și nu este semn pentru cei necredincioși, cu atât mai mult trebuie să ne așteptăm la astfel de concluzii de la oameni când cineva cade pe jos și se frământă în convulsii,  zicând că „este plin de Duhul Sfânt”. Unde s-a pomenit așa ceva la primii creștini? Sau unde vorbește Scriptura despre așa ceva? Sau când cineva cade în timpul rugăciunii și începe să grohăie ca porcul, sau să ragă ca vaca, sau să râdă fără nici un motiv și să nu poată controla acest râs, putem spune că este o manifestare a Duhului Sfânt? A fost așa la primii creștini? Va mai fi de mirare dacă cineva din martori va concluziona că oamenii ce practică astfel de lucruri și-au ieșit din minți și au înnebunit? Ce concluzii ar trebui să-ți faci după ce privești acest video?

Apostolul Ioan ne-a avertizat să nu dăm crezare oricărui duh, ci să cercetăm duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu, căci în lume au ieșit mulți prooroci mincinoși. (1 Ioan 4:1)

Ce crede cititorul  la întrebarea adresată? Vă invit să vă expuneți la comentarii.