Am primit un mesaj în care autorul, Adrian, mă întreabă care este înţelesul textului din Evrei 6:4-6. Întrebarea este destul de largă şi în acest text biblic sunt mai multe lucruri care stârnesc diferite opinii printre creştini. Iată ce spune textul biblic:

Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor – şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit. (Evrei 6:4-6)

Cheia înţelegerii acestui pasaj este să observăm bine tot ce scrie autorul în întreaga epistolă despre destinatarii ei. În acest articol voi urmări tot ce se spune despre destinatari de la începutul epistolei până la acest pasaj şi care este legătura fiecărei referinţe cu înţelegerea corectă a pasajului 6:4-6.

Epistola începe astfel:

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. (Evrei 1:1-2)

Dumnezeu a vorbit acestui popor în continuu. Ei au avut revelaţia lui Dumnezeu în vechime, prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, iar la sfârşitul acestor zile, Dumnezeu le-a vorbit prin Fiul Său. În continuarea acestui capitol, autorul îl prezintă pe Isus Hristos, ca Creator, “oglindirea slavei” lui Dumnezeu şi “întipărirea Fiinţei Lui”. Începe autorul cu această prezentare a dumnezeirii lui Isus Hristos pentru a îndepărta confuzia şi îndoielile unora care credeau că Domnul Isus a fost un înger. Tot restul capitolului este dedicat acestei întrebări, şi anume, să arate deosebirea Domnul Isus – îngeri şi că Mântuitorul nu este înger. Interesant este că toate argumentele autorului sunt citate din textele cărţilor Vechiului Testament – “Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu”, revelaţiei care au primit-o Evreii cand “au fost luminaţi”.

După ce argumentează cu pasaje din Vechiul Testament că Isus este Dumnezeu şi nu înger, autorul spune:

De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care după ce a fost vestită mai întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa! (Evrei 2:1-4)

A se ţine de lucrurile pe care le-au auzit, pentru destinatarii epistolei însemna să creadă revelaţia lui Dumnezeu, Cuvântulu Lui vestit în Vechiul Testament şi sa primească mântuirea care se oferă prin Isus Hristos. Dacă nu cred că El este Fiul lui Dumnezeu, “oglindirea slaveiu Lui şi întipărirea Fiinţei” lui Dumnezeu, aceasta este abatere şi neascultare care va aduce asupra lor o dreaptă răsplătire şi nu vor scăpa. În continuarea acestui capitol 2 autorul aduce claritate cu privire la o altă nedumerire a destinatarilor şi anume – de ce a fost nevoie pentru Fiul lui Dumnezeu să ia trup de om.

Aşa începe capitolul 3:

De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisii noastre, adică Isus Hristos. (Evrei 3:1)

În continuare, autorul spune că poporul Evreu alcătuiesc casa lui Dumnezeu unde Moise a fost slugă, iar Hristos este Fiu, adică moştenitor, peste casa lui Dumnezeu. Şi aici autorul face o clarificare cu privire la cei care rămân mai departe să fie casa lui Dumnezeu când zice:

Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. (Evrei 3:6)

Deci cei ce nu-L acceptă prin credinţă pe Isus Hristos ca şi mântuitor, nu mai rămân să fie mai departe casa lui Dumnezeu. În continuare, este adus exemplul celor din Israle care au ieşit din Egipt, dar care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu prin necredinţă. Ei nu au mai ajuns să moştenească binecuvântările făgăduite de Dumenzeu, adică întrarea în Canaan. Toată Legea Vechiului Testament a condus spre Hristos. A nu crede în Hristos pentru mântuirea sufletului, înseamnă a te răzvrăti şi a-L ispiti pe Dumnezeu.

Mai este în acest capitol 3 un moment important care aruncă lumină asupra înţelesului frazei “s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt”, adică au ajuns să fie în părtăşie cu Duhul Sfânt. Când citează un pasaj din Vechiul Testament, autorul spune: “De aceea, cum zice Duhul Sfânt: ” şi urmează pasajul. Deci, Evreii, au avut părtăţie cu Duhul Sfânt tocmai prin Sfintele Scripturi, prin care le-a vorbit Duhul Sfânt.

Exemplul celor care s-au răzvrătit în pustie încheie cu concluzia: “Vedem dar că n-au putut să între (în odihna lui Dumnezeu) din pricina necredinţei lor.” (Evrei 3:19) De aceia, capitolul 4 începe cu acest îndemn:

Să luăm dar bine seama, ca, atât vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a vadus o veste bună ca şi lor; dar lor, cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în “odihna” despre care a vorbit el. (Evrei 4:1-3)

În continuare repetă iar acest îndemn şi zice:

Să ne grăbim să întrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare. (Evrei 4:11)

Autorul s-a referit la pilda de neascultare a celor care nu au crezut şi au ispitit pe Dumnezeu în pustie. Ei nu au intrat în ţara Canaan şi tot aşa nu vor întra în odihna adevărată a lui Dumnezeu cei ce nu cred în Isus Hristos. Capitolul acesta se încheie cu încă un îndemn pentru destinatari să încheie legământ cu Isus Hristos şi anume zice:

Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:16)

După ce autorul demonstrează în baza textelor Vechiului Testament că întrarea în odihna adevărată a lui Dumnezeu poate fi realizată doar prin credinţă în Isus Hristos, în capitolul 5 îndeană pe destinatari să între în această odihnă şi le demonstrează că Isus Hristos este adevăratul Mare Preot care este în stare să facă ispăşirea păcatelor poporului şi să-i aducă în prezenta lui Dumnezeu. Autorul explică adevăruri profunde din Vechiul Testament, dar la un moment ajunge să zică:

Asupra celor de mai sus (adică cu privire la persoana Domnului Isus Hristos şi rolul lui în mântuirea oamenilor) avem multe de zis, şi lucruri grele de tâlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere. (Evrei 5:11)

În continuare explică de ce au ajuns ei greoi la pricepre şi prunci la gândire – pentru că nu s-au hrănit decât cu lapte, adică cu învăţături începătoare şi nu au căutat să înţeleagă în profunzime Cuvântul lui Dumnezeu. Autorul spune:

Într-adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul. (Evrei 5:12-14)

6. Destinatarii care nu tind spre adevărurile desăvârşite se află în pericol de cădere. Autorul epistolei începe capitolul 6 cu indemnul:

De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos (adică despre Mesia, concept foarte cunoscut Evreilor), şi să mergem spre cele desăvârşite (pe care ei nicicum nu le puteau înţelege acuma, spre exemplu că Isus nu este înger, de ce Isus a devenit om, că Isus este adevăratul Mare Preot, că doar prin credinţă în Isus se poate întra în odihna adevărată a lui Dumnezeu) (Evrei 6:1)

Imediat la încheierea acestui îndemn, autorul arată pericolul care aduce după sine nesocotirea lui, sau mai drept vorbind, nesocotirea învăţăturilor desăvârşite despre Isus Hristos, neînţelegerea naturii Mântuitorului şi a lucrării lui mântuitoare. Pericolul este căderea şi autorul spune că cei ce cad nu mai pot fi înnoiţi iarăşi. Cei ce nu primesc învăţăturile desăvârşite (sau doctrina completă) despre Isus Hristos cad şi nu pot fi înnoiţi. Nu uitaţi, destinatarii sunt poporul Evrei care au primit o revelaţie continuie de la Dumnezeu cu privire la mântuire. Problema mare a lor este că atunci când Dumnezeu a venit să dea pe faţă adevărurile desăvârşite despre Isus Hristos, unii nu vor sa “meargă spre adevărurile desăvârşite” despre Hristos şi rămân la cele începătoare. În felul acesta, ei nesocotesc şi tăgăduiesc persoana şi lucrarea lui Isus Hristos. Şi dacă fac aceasta, ce altă jertfă mai poate fi oferită pentru mântuirea lor? Nu mai există o astfel de jertfă. Exact acest adevăr au spus apostolii când au stat în faţa Soborului Iudeilor şi au zis despre Isus:

El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi. (Faptele Apostolilor 4:11-12)

De aceea, este important să dăm prioritate studierii Sfintelor Scripturi, ca să nu ne trezim în situaţia destinatarilor de la care Dumnezeu aştepta de mult să devină învăţători pentru alţii, iar ei mai erau încă prunci şi nu puteau deosebi binele de rău, pentru că judecata lor nu era deprinsă să facă aceasta.

Vă invit la sesiunea Doctrinile Biblie, care o voi preda în perioada 17-29 septembrie şi la care vom studia în profunzime Epistola către Evrei.