Una din diferențele ce se pot observa când compari Vechiul Testament cu Noul Testament este tema morți, sau a ceea ce se întâmplă după moarte. În Vechiul Testament este pregnantă imaginea locuinței morților, începând de la Geneza și până la profeți dar în mod special în Psalmi finalul vieții omului este în locuința morților. Sunt puține urme de lumină, puține urme de speranță, dar ele nu lipsesc și încep din Geneza prin profețirea cu privire la cel ce va reuși să zdrobească capul șarpelui și ajung pană în profeți unde în Isaia 53 avem un întreg capitol cu privire la cel ce va putea să facă răscumpărarea. Chiar și Iov frământându-se cu probleme lui ajunge la o concluzie importantă: Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ. (Iov 19:25). Însă în Noul Testament avem o cu totul altă imagine: lumina abundă în tot Noul Testament, dimensiunea unei vieți noi prinde contur prin pildele Fiului și Raiul devine realitate pentru tâlharul de pe cruce. Viața nouă este una din temele majore pe care le-a descris Hristos și de atâtea ori încerca să pună accent pe ea, însă oamenii fiind obișnuiți cu imaginea morții de multe ori nu înțelegeau mesajul, nici chiar ucenicii nu au înțeles pe deplin decât în momentul în care li s-a arătat viu între ei. În una din zile la Isus vine Nicodim și în discuția cu el, Hristosul îi spune că trebuie să se nască din nou chiar din acel moment, îi spune că viața nouă începe de aici de pe pământ prin lucrarea după adevăr, astfel ea se arată și altora prin faptele făcute de cel care trăieste noua viață.      

Noua viață reprezintă acceptarea Celui care este viața, și a învățăturilor Sale care sunt o împlinire a legii lui Dumnezeu. Noua viață a devenit posibilă prin învierea Fiului, iar partea esențială este că ea începe de aici de pe acest pământ vremelnic și are finalitate în veșnicii. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug. (Ioan. 10:10) Dacă ne uităm la Cuvânt din perspectiva legilor pe care Dumnezeu le dă pentru a clădi în copiii Lui (în Vechiul Testament a fost poporul Israel, iar în Noul Testament este Biserica) caracterul Său până și oamenii firești acceptă că legile sunt bune și prin ele am putea avea o societate mai bună. Efectul vieții noi este împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, sau mai bine spus silirea să împlinești poruncile, pentru că nu vom reuși niciodată să le împlinim pedeplin. Deși de multe ori Legea ni se pare grea, Dumnezeu nu a făcut-o așa pentru a ne chinui pe noi, ci pentru că înțelege cel mai bine inima omului care este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea, a trasat aceste legi care sunt singura soluție să o ținem sub control. Înțelegând că problema este cu inima mea, cu firea mea pământească, pentru rezolvarea problemelor mele alerg la Cel ce a creat inima mea pentru că El o cunoaște, nu alerg la psihiatru. Nu avem un Dumnezeu care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre, ci dimpotrivă, El le înțelege deoarece cunoaște natura umană, și mai mult decât atât Fiul a trăit printre noi și ne-a arătat că îi pasă de noi venind pe acest pământ murdar ca să le și trăiască realmente alături de noi. Însă mandatul Bisericii este dincolo de doar a înțelege aceste legi, menirea Bisericii este de a le aplica. Este o diferență mare între a înțelege Legea la nivel intelectual și a aplica-o, pentru că aplicarea presupune sacrificiu.

Să luăm un concept de care ne lovim de multe ori când citim Cuvântul: iertarea. La nivel intelectual îl acceptăm și suntem conștienți că fără iertare nu am putea trăi ca și familii și ca Biserică; când ne gândim la iertare fiecare din noi ne spunem în dreptul nostru că dacă va trebui să iertăm vom ierta. Însă problema apare când trebuie să treci de la nivel declarativ la aplicarea efectivă, iar aplicarea ei are a face cu tine și cu cel ce îți greșește, și ajungem la doua categorii de oameni: cei străini și cei apropiați. Iertarea este mai ușor de realizat când un străin îți greșește pentru că nu există o relație foarte strânsă cu acea persoană, dar iertarea devine grea sau chiar foarte grea când cineva apropiat îți greșește pentru că ai aștepta să nu facă greșeli căci în fiecare zi e lângă tine și ar trebui să își dea seama de unele lucruri. Iertarea, pe lângă înțelegerea conceptului presupune și forțarea să îl accepți în viața ta; tendința noastră naturală este să ne apărăm de orice ne lovește, însă iertarea din punct de vedere spiritual este tocmai opusul, să accepți lovitura și să cauți să o vindeci. Cel care nu acceptă lovitura, cu toate că ea s-a produs, de fapt nu aplică iertarea deși poate la nivel intelectual a înțeles-o. De multe ori avem impresia că după ce am ajuns la un stadiu în care am înțeles un anumit lucru din Cuvânt, Dumnezeu ne încearcă, însă cred că este mult mai mult decât atât. El vrea să ne învețe Legea Sa pentru că știe că datorită firii noastre pământești vom cădea și atunci ca un Tată căruia îi pasă ne dă și mijlocul de a ne ridica, EL nu are nevoie să ne testeze pentru că știe că suntem slabi și vom cădea, probabil testele sunt pentru ca noi să ne dăm seama cât de slabi suntem. Dumnezeul căruia îi slujim nu este un Dumnezeu comod de urmat căci după ce îți cere să ierți, tu te pleci pe genunchi și te frângi în bucăți ca să poti ierta iar când simți că ai reușit îl auzi că vine și îți soptește: trebuie să ierți de șaptezeci de ori câte șapte, e ca și când ar învârti cineva cuțitul în rană. Ștacheta se ridică și mai mult și pari să nu înțelegi de ce. Din simplul motiv că iertarea nu este suficientă o singură dată, deoarece căderile noastre nu sunt unice, cel de lângă tine nu îți va greși doar o dată ci de mai multe ori datorită firii sale pământești, și la fel vei face și tu, vei greși de nenumărate ori, de aceea este nevoie de o iertare continuă. Dacă e greu să ierți, să ierți de șaptezeci de ori câte șapte este și mai greu pentru că te aștepți să fie deajuns o singură iertare, însă dacă Hristos ne-o cere înseamnă că nu e imposibil de realizat, căci și El și-a iertat ucenicii de atâtea ori.

Poți să îți dai seama că Legea lui Dumnezeu este bună și doar uitându-te la efectele pe care le are asupra societății lipsa aplicării Legii. Tot mai multe familii se destramă și ajung să divorțeze pentru că nu se respectă un principiu cu privire la poftele sexuale (asta pe lângă alte principii, dar îl vom detalia doar pe acesta): Ați auzit că s-a zis celor din vechime: "Să nu preacurvești." Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui. (Matei 5:27-28) Și în acest caz Hristos ridică standardul față de vechea lege, dar o face cu un scop bine definit: El știe că preacurvia începe prima dată prin pofta la nivelul ochilor. Multora li se pare că poruncile sunt prea drastice, și încearcă să își găsească scuze penibile pentru poftele lor: ce are dacă mă uit la o femeie frumoasă că doar și lui Dumnezeu îi place ce este frumos. Din pofte acceptate la nivelul ochilor, se transformă în fantezii la nivel intelectual, apoi se sălășluiesc în inimă iar când se ivește prilejul, când rămâi singur cu femeia cu care ai fantezii, treci la înfăptuirea păcatului și distrugerea relației de iubire pe care o ai cu soția ta, iar de aici și până la destrămarea familiei de multe ori nu mai e decât un pas.   

Exemplele pot continua, dar viața nouă începe prin însușirea și înfăptuirea Legii lui Dumnezeu, da întradevăr de multe ori ne este greu să împlinim totdeauna Legea pentru că Legea este bună și desăvîrșită iar noi suntem păcătoși, și pentru asta a venit Hristos, să moară pentru noi, să facă să fie mai ușor pentru noi. În Vechiul Legământ, pentru curățirea de vina păcatului trebuiau făcute anumite ritualuri laboriose, stabilite precis de către Dumnezeu (Numeri si Levitic), însă în Noul Legământ curățirea de vina păcatului e fost deja făcută de Hristos, iar noi trebuie doar să ne mărturisim păcatele înaintea Lui. Prin moartea și învierea lui, Hristos a făcut lucrurile mai ușoare pentru noi, însă doar o inimă sinceră poate ajunge să se mărturisească pe deplin și să își declare falimentul.

Viața nouă începe de aici și se desăvârșeste în veșnicii, astfel încât moartea fizică este doar continuarea unui drum deja început.