Lupta ce o avem de dus

Autor: Ciprian Dobocan | Album: Cuvinte pentru cei ce asculta | Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cipdob in 17/06/2019

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 10/10 X

Media 10 din 1 vot

Referințe

1 Samuel 17:32-54

1 Samuel 17:32 David a zis lui Saul: „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.”
1 Samuel 17:33 Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.”
1 Samuel 17:34 David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi, când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă,
1 Samuel 17:35 alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram.
1 Samuel 17:36 Aşa a doborât robul tău leul şi ursul, şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui viu.”
1 Samuel 17:37 David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Şi Saul a zis lui David: „Du-te şi Domnul să fie cu tine!”
1 Samuel 17:38 Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu o platoşă.
1 Samuel 17:39 David a încins sabia lui Saul peste hainele lui şi a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea.
1 Samuel 17:40 Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva filisteanului.
1 Samuel 17:41 Filisteanul s-a apropiat puţin câte puţin de David şi omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui.
1 Samuel 17:42 Filisteanul s-a uitat şi, când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil cu păr bălai şi cu faţa frumoasă.
1 Samuel 17:43 Filisteanul a zis lui David: „Ce, sunt câine, de vii la mine cu toiege?” Şi, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui,
1 Samuel 17:44 a adăugat: „Vino la mine şi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.”
1 Samuel 17:45 David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.
1 Samuel 17:46 Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu.
1 Samuel 17:47 Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.”
1 Samuel 17:48 Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului.
1 Samuel 17:49 Şi-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe filistean în frunte şi piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ.
1 Samuel 17:50 Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ şi l-a omorât, fără să aibă sabie în mână.
1 Samuel 17:51 A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă.
1 Samuel 17:52 Şi bărbaţii lui Israel şi Iuda au dat chiote şi au pornit în urmărirea filistenilor până în vale şi până la porţile Ecronului. Filistenii, răniţi de moarte, au căzut pe drumul care duce la Şaaraim, până la Gat şi până la Ecron.
1 Samuel 17:53 Şi copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor şi le-au jefuit tabăra.
1 Samuel 17:54 David a luat capul filisteanului şi l-a dus la Ierusalim şi a pus armele filisteanului în cortul său.

Ne uităm la marii oameni ai credinței și am vrea să fim ca ei. Insă ei au ajuns tari în credință pentru că au luptat, au dus bătălii și încrezându-se în puterea lui Dumnezeu, nu în puterea lor, nu au renunțat. Au fost oameni gata să intre în focul luptei, conștienți că luptă alături de Dumnezeu pentru câștigarea de suflete, și au plătit prețul pentru asta, în unele cazuri cu viața lor. In Efeseni avem portretul luptătorului creștin, și a fost pus acolo pentru că este un lucru important, prin această imagine trebuie să conștientizăm la ce anume ne cheamă Dumnezeu. In urma botezului Dumnezeu nu vine și îți spune: foarte bine, așa dragul meu, acum că te-ai botezat toate lucrurile sunt rezolvate pentru tine, nu trebuie să îți mai faci nici o grijă, totul va fi doar lapte și miere. Ba dimpotrivă, suntem avertizați că vom avea necazuri din pricina numelui ce îl purtăm, cel rău ne va da târcoale ca să ne doboare și mai ales că suntem copii de Dumnezeu târcoalele care ni le dă sunt mai multe și mai grele ca și înainte, însă diferența este că avem parte de putere din puterea lui Dumnezeu.

De multe ori suntem sătui de atâta luptă, parcă am vrea să fie și o altă cale, dar de după intrarea păcatului în lume nu este altă cale. In Vechiul Testament avem imaginea lui Dumnezeu Tatăl care lupta pentru poporul Său (Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua și noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopții. Exod 13:21-22), în Noul Testament avem imaginea Fiului care luptă cu mintea umană îngustă care nu era capabilă să înțeleagă voia lui Dumnezeu și planul Său (Isus a chemat mulțimea la Sine și a zis: "Ascultați și înțelegeți: Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om." Atunci ucenicii Lui s-au apropiat și I-au zis: "Știi că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?". Drept răspuns, El le-a zis: "Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsați-i: sunt niște călăuze oarbe; și când un orb călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă." Petru a luat cuvântul și I-a zis: "Deslușește-ne pilda aceasta." Isus a zis: "Și voi tot fără pricepere sunteți? Nu înțelegeți că orice intră în gura merge în pântece și apoi este aruncat afară în hazna? Dar, ce iese din gură vine din inimă, și aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om." Matei 15:10-20), iar în Apocalipsa avem imaginea Fiului care va veni la finalul istoriei pe norii cerului, în fruntea armatei cerești ca să judece pământul. Fie că ne place fie că nu ne place, aceasta este realitatea spirituală a vieții pământești, o luptă continuă. Și pentru că El, Dumnezeu luptă până la victoria finală, ne cheamă și pe noi să fim parte la această bătălie. Însă înainte să pornești la luptă trebuie să știi cine îți este dusmanul, cine este cel împotriva căruia lupți: Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile ceresti. (Efeseni 6:12) Apostolul Pavel a fost unul din cei care și-au dat seama cu cine are de luptat, el era conștient că forțele întunericului erau o realitate pe care nu o poți percepe decât în momentul în care esti conectat prin Dumnezeu la realitatea luptei spirituale.

Însă Dumnezeul care ne-a chemat la luptă s-a îngrijit să nu pornim la luptă fără să avem armura necesară: Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbracați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toata vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții (Efeseni 6:11-18)

Scopul acestei echipări spiriuale este ca noi, oamenii slabi, să putem să ne împotrivim acestor forțe ale întunericului și să putem să rămânem biruitori în picioare.

Așadar avem descris dușmanul și avem descrisă armătura de care ne putem folosi. Am o întrebare, cum se numește cel care este trimis pe front să lupte și apoi el fuge de pe câmpul de luptă? – dezertor. Dar cel care în loc să lupte se ascunde pe front, se acoperă cu frunze și pământ ca să nu fie văzut iar apoi după ce lupta a trecut se ridică ca și când ar fi luptat și el din greu? – laș. Aceștia nu vor avea parte de prada de război. Același principiu se aplică și la nivel spiritual, aceștia nu vor avea parte de premiul chemării cerești, un cer nou și un pământ nou, cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adica moartea a doua." (Apoc. 21:8)

Ca și în orice război mai sunt și momente de liniște când nu trebuie să lupți, ci stai în tranșee, însă și acolo starea trebuie să fie nu de relaxare totală ci de veghere, nu îți dai coiful jos pentru că mai mult ca sigur dușmanul te urmărește când ai capul descoperit, vulnerabil și te răpune cu o săgeată.

De multe ori poate suntem descumpăniți că suntem atât de puțini care duc lupta spirituală, însă dacă ne uitam în istorie vom vedea că marile bătălii au fost câștigate cu o oaste mică însă devotată cauzei pentru care luptau. Reușita bătăliei spirituale nu este dată de numărul celor care luptă (deși Dumnezeu a făcut aceeași chemare la toți oamenii și ar fi de dorit să fim cât mai mulți) ci de dedicarea celor care luptă.

Ochii trebuie să ne fie îndreptați spre bătălia finală, știți cu ce echivalează revenirea Domnului? Este ca într-un război în care lupți și tot lupți, ești plin de tăieturi, sângerezi și aștepți să îți vină întăriri, să vină cavaleria să răpună dușmanul. Așa se va auzi sunetul de trâmbiță și Fiul va veni călare pe un cal alb: Apoi am văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheama "Cel credincios - și "Cel adevărat", și El judeca și Se lupta cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: "Cuvântul lui Dumnezeu." Oștile din cer îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: "Împăratul împăraților și Domnul domnilor." Apoi am vazut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare și a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: "Veniți, adunați-vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu, (Apoc. 19:11-17)