Unul din obiceiurile care ar trebui să ni le formăm este acela de ne uita la viețile oamenilor din Biblie și să tragem învățături care să ne ajute în trăirea de zi cu zi. David a fost un copil ce se încredea în Dumnezeu, când s-a bătut cu leul și cu ursul, a știut că Dumnezeu este cu el, când s-a bătut cu Goliat nu a avut nici un pic de îndoială că va reuși să îl răpună la pământ deși nu știa exact cum va izbuti, dar s-a avântat în luptă deplin încredințat că Dumnezeu îl va da în mâna lui. Apoi, pe măsură ce creștea, David devine războinicul poporului său, astfel încât ajunge ca faima sa să o întreacă pe a împăratului Saul. Deși a trăit o perioadă ca și fugar, când a avut șansa să îl omoare pe Saul, pe cel care căuta să îl nimicească, nu a făcut-o și a zis “Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului!” – semn că recunoștea autoritatea lui Dumnezeu și mai mult ca atât trăia efectiv după principiul “răzbunarea este a Domnului”. Îl vedem astfel pe David un războinic în plină glorie și înțelept în ceea ce privește deciziile pe care le lua, iar faptul că Dumnezeu l-a ales l-a făcut să ajungă pe tronul țării. Nimic din traseul de până acum a lui David nu anunța că el va fi capabil să păcătuiască înaintea celui ce l-a ridicat de la statutul de cioban la cel de împărat. Însă David are un moment în care cedează ispitei și păcătuiește cu Batșeba, după care se afundă și mai mult în păcat omorându-l pe Urie, soțul acesteia. Putea David să întoarcă spatele ispitei? Sigur că putea. Putea David să fugă de ea? Sigur că putea. Dar Dumnezeu intervine în această scenă abia după aproape un an, trimițându-l pe prorocul Natan să îl mustre pe David și să-i spună care este pedeapsa pentru fapta lui. Acum poate unii se întreabă de ce nu a intervenit Dumnezeu mai repede? De ce nu a intervenit chiar când David a văzut-o pe Batșeba, putea să facă cumva să vină un servitor care să-i aducă o veste care să îl facă să se preocupe de treburile împărăției nu de nevasta lui altul, putea de asemenea să intervină ca să nu moară Urie, scenariile sunt multe, însă Dumnezeu nu a intervenit din același motiv pentru care nu a intervenit nici în Grădina Edenului: a lăsat omului dreptul de a alege. Dacă nu ar fi procedat astfel, și dacă nu ar proceda la fel cu fiecare din noi, viața noastră ar fi o piesă de teatru de păpuși: noi am fi păpușile, iar El ar fi marele maestru păpușar care ar mânui păpușile în așa fel încât să se facă totul întru tocmai cum dorește El, nu ar mai fi un Dumnezeu drept și un Dumnezeu al dragostei. Însă dincolo de toate căderile umane, totuși se împlinește planul Său, dar planul Său vizează mântuirea unică și personală a fiecăruia făcând posibilă aceasta prin Fiul Său, dar totuși neforțând pe nimeni să îi accepte planul, și vedem atâția în jurul nostru care încă resping voia lui Dumnezeu cu privire la viața lor.        

Dar să ne întoarcem la David și să vedem modul în care aceste păcate i-au afectat viața. În capitolele de la 12 la 19 putem să vedem o serie de evenimente ce au avut loc cu privire la viața de familie a lui David, după săvârșirea păcatelor:

1.      După ce a păcătuit cu Batșeba copilul care s-a născut a murit, nici măcar nu îi este amintit numele în Biblie.

2.      Amnon unul din fiii lui David a curvit cu sora s-a Tamar.

3.      Amnon a fost omorât de Absalom, tot un fiu a lui David.

4.      Absalom pornește o răscoală împotriva tatălui său David cu gând să îl îndepărteze de pe tron.

5.      Absalom moare în pădure spânzurat de o creangă în care s-a agățat călărind.

Uitându-ne la aceste evenimente ne dăm seama că David a plătit greu pentru păcatele comise, pentru o plăcere de moment și-a distrus familia. Puneți-vă puțin în pielea lui David, în decurs de câțiva ani probabil primește pedepsă după pedepsă, iar în Psalmul 51 îl vedem pe David descărcându-și inima înaintea lui Dumnezeu, și David pare să zică în acest psalm că nu s-a meritat, pentru câteva clipe de plăcere nu s-a meritat. Însă în ciuda acestor lucruri el a rămas o unealtă în planul lui Dumnezeu pentru că s-a căit de păcatul său: „David a zis lui Natan: Am păcătuit împotriva Domnului”. Dacă nu se căia probabil Dumnezeu l-ar fi îndepărtat și și-ar fi dus planul la îndeplinire prin altul, la fel cum s-a întâmplat în cazul lui Saul. Și Saul a păcătuit, dar când a fost confruntat de prorocul Samuel el a avut o atitudine diferită de David: a dat vina pe popor, a încercat să își găsească o justificare spirituală pentru faptele sale „poporul a luat din pradă oi și boi ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârșire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău” – până și din exprimarea lui ne dăm seama că inima să nu era alipită de Domnul, Domnul Dumnezeu era doar a lui Samuel nu și al lui.

Biblia nu trece cu vederea păcatele sau defectele de caracter ale copiilor lui Dumnezeu. „Tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră” (Romani 15:4). O parte din misiunea Scripturii este să atenționeze, să avertizeze prin puterea exemplului.

Ceea ce este mai izbitor nu sunt păcatele în sine ale lui David, ci efectul acestora care este scos în evidență de prorocul Natan: „ai făcut pe vrășmașii Domnului să-L hulească, săvârșind acest păcat”. Deci când noi, copii Săi păcătuim grosolan nu este vorba doar de noi, ci este în primul și primul rând despre Dumnezeu.