Spre sfârşitul Evangheliei sale Ioan afirmă că „Isus a mai făcut multe alte semne cari nu sunt scrise în cartea aceasta, dar toate acestea au fost scrise pentru ca noi să credem că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să avem viaţă în Numele Lui” (Ioan 20:30-31).  La ce se referă autorul când scrie „toate acestea”? Are în vedere doar semnele scrise în cartea aceasta sau ceva mai mult? Pentru a răspunde la această întrebare să vedem ce putem afla despre semnele Domnului Isus din Evanghelia după Ioan. Pentru început să vedem care este semnificaţia cuvântului „semn”.

Cuvântul grecesc tradus în română „semn” sau „minune” este „SEMEION”.  Dicţionarul explicativ de cuvinte greceşti dă următoarea explicaţie acestui cuvânt: semn care deosebeşte o persoană de alta sau un semn al puterii dumnezeieşti. Când în 1 Corinteni 1:22 Pavel scrie că „Iudeii cer minuni (semeion)”,  avea în vedere că ei cer dovezi care adeveresc mărturia lui.

Primul semn, făcut de Domnul Isus este descris în al doilea capitol a Evangheliei după Ioan. Aici este descris primul semn al Domnului Isus: schimbarea apei în vin la nunta din Cana. Prin acest semn Domnul Isus a dovedit că El are putere asupra legilor naturii. Acelaşi lucru dovedesc şi celelalte semne descrise în Evanghelia după Ioan, în mod special, umblarea pe ape descrisă în capitolul 6. În capitolul 3 vedem că anume semnele, pe care le făcea Domnul Isus, l-au determinat pe Nicodim să vină la El ca să poată afla mai multe despre Împărăţia Cerurilor. Nicodim recunoaşte că „nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu (Isus), dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3:2).  Vindecarea bolnavului de 38 de ani (cap. 5) şi vindecarea orbului din naştere (cap. 9) dovedesc că Isus are putere de a vindeca boli incurabile (putere de a vindeca, putere asupra sănătăţii omului). Învierea lui Lazăr (cap. 11) dovedeşte că are putere asupra vieţii şi morţii.

Vedem că semnele şi minunile Domnului Isus demonstrează suveranitatea Lui asupra legilor naturii şi asupra vieţii oamenilor, ceea ce dovedeşte că lucrările pe care le făcea El veneau de la Dumnezeu, adică adevereau că El vine de la Dumnezeu. La Ioan 2:18 scrie că iudeii cereau un semn de la Domnul Isus prin care să dovedească că vine de la Dumnezeu. La Fapte 2:22 Petru zice despre Domnul Isus că este „om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe cari le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi”.  Cuvântul tradus în româneşte „minuni” din acest text este „DUNAMIS” care are înţelesul de minuni făcute cu puterea care este numai a lui Dumnezeu. Deci, cuvântul „semeion” arată la un semn care face deosebire între oameni, iar cuvântul „dunamis” arată la o minune făcută cu puterea lui Dumnezeu. Din Fapte 2:22 vedem că prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le făcea Dumnezeu prin Domnul Isus, Dumnezeu a dovedit că Domnul Isus a fost trimis de El.

Deci, semnele sunt o dovadă că Domnul Isus vine de la Dumnezeu.

La capitolul 2 versetul 11 scrie că, după ce Domnul Isus a schimbat apa în vin, ucenicii au văzut slava Lui şi au crezut în El. Iar la versetul 23 scrie că mulţi care au fost la Ierusalim la sărbătoarea Paştilor au crezut în Domnul Isus, pentru că vedeau semnele pe care le făcea. În capitolul trei scrie că anume semnele pe care le făcea Domnul Isus l-au determinat pe Nicodim să vină la El, ca să afle mai multe cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. Lucrul acesta îl vedem din versetul 2, unde Nicodim recunoaşte că semnele pe care le face Domnul Isus dovedesc că Dumnezeu este cu El. În capitolul 6 versetul 2 scrie că mulţi Îl urmau pe Domnul Isus din pricina minunilor care le făcea cu bolnavii. La versetul 14 mulţimea, după ce a mâncat şi s-a săturat, a crezut că Isus este prorocul care trebuie să vină în lume (aici trebuie să menţionăm că ei nu realizau că Hristosul promis de Dumnezeu şi prorocul despre care a vorbit Moise în Lege este una şi aceiaşi persoană: aceasta o vedem bine din capitolul I a Evangheliei după Ioan când, după ce Ioan Botezătorul a recunoscut că nu este el Hristosul, preoţii şi leviţii trimişi de Iudei au întrebat dacă nu este el Ilie sau prorocul). La versetul 26 vedem că norodul a urmat pe Domnul Isus din motiv că au mâncat şi s-au săturat dar, după ce Domnul Isus se prezintă ca fiind Fiul Omului care are ca Tată pe Dumnezeu şi că ei trebuie să creadă în El (adică în mesajul Lui), care este trimis de Dumnezeu Tatăl, ei Îl întreabă:  „Ce semn faci Tu, deci, ca să-l vedem, şi să credem în Tine?” şi aceasta după ce au fost martori la aceea cum Domnul Isus a hrănit peste 5000 de oameni cu doar cinci pâini şi doi peşti! După cum vedeţi mulţimea a fost atrasă de semnele pe care le făcea Domnul Isus, dar ei nu au vrut să accepte mesajul Lui.

Minunile pe care le făcea Domnul Isus în mijlocul poporului erau un semn că El vine de la Dumnezeu, fiindcă ele dovedeau că Dumnezeu lucrează prin El. Acesta era unul din motivele pentru care oamenii Îl urmau pe Domnul Isus, iar altul era că aveau un folos din aceasta: fie că erau vindecaţi, fie că le erau împlinite nevoile materiale. Domnul Isus folosea semnele ca să le atragă atenţia oamenilor pentru ca apoi să le poată transmite mesajul Evangheliei, adică că El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.

Deci, când autorul a scris „toate acestea au fost scrise ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”, el s-a referit nu doar la semne, ci şi la mesajul Domnului Isus scris în această Evanghelie. Credinţa nu este doar o acceptare a ideii că undeva este un Dumnezeu. Credinţa implică, în primul rând, cunoaştere, apoi recunoaşterea sau acceptarea a ceea ce ai cunoscut şi mai apoi o încredinţare deplină în lucrurile cunoscute şi acceptate. Nimeni să nu se înşele crezând că poate ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu fără să cunoască Scripturile, care vorbesc despre Domnul Isus ( Ioan 5:39).