Întrebare din comentariile la articolul „Va trece biserica prin necazul cel mare?” :
De unde siguranța că anticristul se va ridica din poporul roman? Tradiția escatologică bizantină insistă mai mult pe proveniența sa din neamul lui Dan, bazându-se pe Ieremia 8.16. (Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănîncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc.)
Dacă e vorba despre interpretarea cornului cel mic din a patra fiară, atunci această interpretare nu este deloc sigură și cu atât mai mult nu este singura. Se știe bine că Dan, are mai multe sensuri: numele unuia dintre cei 12 fii ai lui Iacov, devenit eponim astfel pentru tribul Dan, care s-a așezat în partea nordică a Israelului, de unde ar fi și denumirea cetății Dan, la unul din izvoarele Iordanului. Întrebarea a fost însă privind ridicarea anticristului din poporul roman, precum am citit în textul postat. Referința la tradiția bizantină, este altceva decât exegeza capitolului de la Ieremia. Într-adevăr, mai multe texte escatologice bizantine insistă asupra provenienței anticristului din neamul lui Dan, și se bazează pe textul citat din Ieremia.
Dan este cetatea cea mai de nord (miază-noapte) a Israelului şi când se vorbeşte în biblie despre Dan ca şi localitate geografică, se are în vedere nordul ţării. Un text paralel cu Ieremia 8:16 este Ieremia 4:14-18, unde se specifică că nenorocirea care “porneşte de la Dan” aduce nişte împresurători dintr-o ţară îndepărtată, dar Dan nu este o altă ţară, cu atât mai mult una depărtată, ci o cetate sau, putem spune, o regiune din Israel.
“Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii mîntuit! Pînă cînd vei păstra gînduri nelegiuite în inima ta?” Căci un glas care porneşte de la Dan şi vesteşte nenorocirea, o vesteşte de la muntele lui Efraim. “Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi-l cunoscut Ierusalimului. “Vin nişte împresurători dintr-o ţară depărtată, şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda. Ca cei ce păzesc un ogor, ei înconjoară Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul.” – “Acesta este rodul căilor şi faptelor tale, este vina răutăţii tale, dacă este aşa de amar, şi te pătrunde pînă la inimă. (Ieremia 4:14-18)
În contextul întregii cărţi Ieremia, aceşti împresurători sunt babilonenii, care au intrat în ţară dinspre nord (miază-noapte). La Ezechiel 26:7-28:20 este o prorocie împotriva Tirului, apoi de la Ezechiel 28:21 începe o prorocie împotriva Sidonului şi la Ezecheil 29 începe o prorocie împotriva Egiptului. Dacă urmărim pe hartă cum este poziţionat Tirul faţă de Dan, înţelegem că Nebucadneţar a intrat în ţară prin partea de nord a ţării şi apoi a înaintat spre sud şi ajuns până în Egipt, care se află la sud de Israel.
La Ezechiel 26:7 ni se specifică că este vorba despre Nebucadneţar:
Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată că aduc de la miazănoapte împotriva Tirului pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraţilor, cu cai, cară, călăreţi, şi cu o mare mulţime de popoare.
Iar la Ezechiel 27 este scris că Dumnezeu va da toate neamurile pentru un timp în mânile lui Nebucadneţar şi a urmaşilor săi:
Acum dau toate aceste ţări în mîinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele cîmpului ca să-i fie supuse. Toate neamurile vor fi supuse lui, fiului său, şi fiului fiului său, pînă va veni şi vremea ţării lui, şi o vor supune neamuri puternice şi împăraţi mari. Dar dacă un popor sau o împărăţie nu se va supune lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi nu-şi va pleca grumazul supt jugul împăratului Babilonului, voi pedepsi pe poporul acela cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, zice Domnul, pînă îl voi nimici prin mîna lui. De aceea, să n-ascultaţi pe proorocii voştri, pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe cititorii voştri în stele, şi pe vrăjitorii voştri, cari vă zic: „Nu veţi fi supuşi împăratului Babilonului!” Căci ei vă proorocesc minciuni, ca să fiţi depărtaţi din ţara voastră, ca să vă izgonesc şi să pieriţi. Dar pe poporul care îşi va pleca grumazul supt jugul împăratului Babilonului, şi care-i va fi supus, îl voi lăsa în ţara lui, zice Domnul, ca s-o lucreze şi să locuiască în ea.” (Ieremia 27:6-11)
La fel şi la Ieremia 25:9 se spune că Dumnezeu va aduce împotriva Ierusalimului toate popoarele de la miază-noapte şi pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului.
De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele, iată, voi trimete să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimete la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvîrşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărîmături vecinice. (Ieremia 25:8-9)
În cartea Ieremia numele lui Nebucadneţar este menţionat de 37 de ori, ceea ce constituie 43% din toate menţionările lui în Biblie (afară de pronume şi sinonime), iar cuvântul Babilon cu toate derivatele sale (inclusiv împăratul Babilonului) este menţionat de 152 de ori, ceea ce constituie 56% din toate menţionările din Biblie.
Reieşind din toate aceste texte, înţelegem că Ieremia 8:16 se referă la împăratul Nebucadneţar şi nu la antihristul, care urmează să se ridice la vremea sfârşitului. Profeţia de la Ieremia 8:16 pentru noi sunt, deja, istorie. Acest text ne arată din ce parte va veni nenorocirea peste casa lui Israel.
Care sunt argumentele care dovedesc că antihristul se va ridica din poporul roman?Cartea Daniel prezintă o schiţă a istoriei poporului Israel începând cu robia Babiloneană până la instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu. La Daniel capitolele 2 şi 7 ni se relatează că până la instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu vor fi 4 imperii care, vor asupri poporul Israel. Capitolul 2 ne spune clar că prima împărăţie este Babilonul:
Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mîni, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele cîmpului şi păsările cerului, şi te-a făcut stăpîn peste toate acestea: tu eşti capul de aur! (Daniel 2:37-38) Cuvintele sunt adresate împăratului Nebucadneţar, împăratul Babilonului.
Capitolul 8 ne spune că a doua şi a trea împărăţii sunt Medo-Perşii şi Grecii
Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sînt împăraţii Mezilor şi Perşilor. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintîi împărat. (Daniel 8:20-21)
Iar capitolul 9:24-27 ne spune că domnul care va veni şi va face un legământ trainic cu mulţi, iar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa de mâncare (adică urâciunea pustiirii sau antihristul) va veni din poporul care avea să nimicească sfântul locaş şi sfânta cetate, după ce unsul avea să fie stârpit. Cei care au distrus sfântul locaş şi Ierusalimul a fost armata romană în anul 70 după Hristos. Şi romanii au fost a patra împărăţie care a asuprit pe Israel (dacă începem socoteala de la Babilon).
După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr’un potop; este hotărît că războiul va ţinea pînă la sfîrşit şi împreună cu el şi pustiirile. El va face un legămînt trainic cu mulţi, timp de o săptămînă, dar la jumătatea săptămînii va face să înceteze jertfa şi darul de mîncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, pînă va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărît.” (Daniel 9:26-27)
Din acest text vedem că urâciunea pustiirii, despre care a vorbit şi Domnul Isus la Matei 24:15, care va face să înceteze închinarea la Templu şi care se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu, se va ridica din poporul, care avea să distrugă sfântul locaş, după stârpirea (răstignirea) unsului.
Daniel 7 ne confirmă că antihristul, care va face război cu sfinţii şi-i va birui, se va ridica din a patra împărăţia, care va asupri pe Israel, socoteala începând-o cu imperiul babilonean:
După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintîi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură…, care vorbea cu trufie. (Daniel 7:7-8)
Iată tâlmăcirea care a primit-o Daniel cu privire la a patra împărăţie, care este imperiul Roman:
El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîşia tot pămîntul, îl va călca în picioare şi -l va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp… de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme. (Daniel 7:23-25)
Ştim că cornul mic din Daniel 7 şi este antihristul sau fiara din Apocalipsa 13 şi 17, despre care se spune că i s-a dat putere să lucreze 42 luni (ceea ce este 3 ani şi jumătate sau o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme) şi să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască:
I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-i hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. (Apocalipsa 13:5-7)
Este important ca atunci când studiem profeţiile să ducem cont de faptul că cartea Daniel ne prezintă o schiţă a istoriei omenirii din perspectiva a ceea ce se întâmplă cu poporul Israel. Spre deosebire de alte cărţi profetice carţile Daniel şi Apocalipsa ne prezintă evenimentele în ordine cronologică.