Cine este fiara cu zece coarne?
Autor: Anastasia Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 30/11/2019
    12345678910 0/10 X

Întrebare:

Cine este fiara cu 10 coarne?

Despre fiara cu 10 coarne găsim scris în capitolele 13 și 17 din cartea Apocalipsa. Fiara este Antihristul care se va descoperi la vremea sfârșitului înainte de a doua venire a Domnului Isus. El este și urâciunea pustiirii despre care a prorocit prorocul Daniel și la care a făcut referință Domnul Isus înainte de arestarea Sa (Matei 24:14).

Începutul activității Antihristului

Antihristul sau fiara cu zece coarne își va începe activitatea cu șapte ani înainte de a doua venire a Domnului Isus:

El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mîncare, și pe aripa urîciunilor idolești va veni unul care pustiește, pînă va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărît. (Daniel 9:27)

La începutul săptămânii a șaptezecea a lui Daniel, Antihristul va face un legământ cu 10 împărați care se vor ridica din a patra împărăție despre care scrie prorocul Daniel:

El mi-a vorbit așa: “Fiara a patra, este o a patra împărăție, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîșia tot pămîntul, îl va călca în picioare și-l va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintașii lui, și va doborî trei împărați. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinții Celui Prea Înalt, și se va încumeta să schimbe vremile și legea; și sfinții vor fi dați în mînile lui timp… de o vreme, două vremi, și o jumătate de vreme. (Daniel 7:23-25)

Din acest text este evident că și cei 10 împărați și Antihristul (cornul mic) se vor ridica din a patra împărăție, care se va ridica pe pământ pâna la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, începând socoteala cu Imperiul Babilonean, care stăpânea asupra poporului Israel la momentul când Daniel a avut această vedenie (4 împărății care vor asupri pe Israel până la Împărăția lui Dumnezeu începând cu Împărăția Babilonului).

Despre legământul între cei 10 împărați și Antihristul citim la Apocalipsa 17:

Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, sînt zece împărați, cari n-au primit încă împărăția, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toți au acelaș gînd, și dau fiarei puterea și stăpînirea lor. (Apocalipsa 17:12-13)

Descoperirea Antihristului

Antihristul sau fiara cu zece coarne se va descoperi doar la mijlocul săptămânii a șaptezecea a lui Daniel, când va omorî pe cei doi martori ai lui Dumnezeu despre care găsim scris la Apocalipsa 11:1-12. Atunci el va face război cu poporul Israel și-i va birui (Daniel 7:21,22, 25; Apocalipsa 13:7) și se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2).

De ce 7 capete și 10 coarne?

Toată puterea și stăpânirea Antihristul o va avea de la Balaur, adică de la diavol:

Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, și gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpînire mare. (Apocalipsa 13:2)

Din prima parte a acestui verset vedem că această fiară amintește cele patru fiare din vedenia lui Daniel, care reprezentau cele patru împărății care aveau să se ridice pe pământ până la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, începând cu Imperiul Babilonean și care aveau să asuprească pe Israel:

Daniel a început și a zis: “În vedenia mea de noapte am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe marea cea mare. Și patru fiare mari au ieșit din mare, deosebite una de alta.

Cea dintîi semăna cu un leu, și avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, pînă în clipa cînd i s-au smuls aripile; și, sculîndu-se de pe pămînt, a stat drept în picioare ca un om, și i s-a dat o inimă de om.

Și, iată că o a doua fiară era ca un urs și stătea într-o rînă; avea trei coaste în gură între dinți; și i s-a zis: “Scoală-te, și mănâncă multă carne!”

După aceea m-am uitat mai departe și iată o alta ca un pardos (leopard), care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea și patru capete, și i s-a dat stăpînire.

După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, și iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare și de puternică; avea niște dinți mari de fer, mînca, sfărâma, și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, și avea zece coarne. (Daniel 7:2-7)

Nu este întâmplător faptul că Antihristul poartă chipul tuturor acestor împărății, fiindcă el este întruparea diavolului, care a fost aruncat pe pământ (Apocalipsa 12) și care începe să urmărească poporul Israel (femeia) prin acest împărat despre care la Daniel 7:20 se spune că avea o înfățișare mai mare ca celelalte zece coarne, cu toate că era mai mic ca ele. De fapt, diavolul a lucrat prin împărățiile de mai înainte într-un fel sau altul, dar la vremea sfârșitului va lucra cu toată puterea prin acest împărat, care se va ridica din a patra împărăție.

Capitolul 17 din Apocalipsa explică foarte clar ce reprezintă cele 7 capete și cele 10 coarne ale fiarei:

Aici este mintea plină de înțelepciune: Cele șapte capete sînt șapte munți, pe cari șade femeia. Sînt și șapte împărați:

–  cinci au căzut, unul este,

–  celalt n-a venit încă, și cînd va veni, el va rămînea puțină vreme.

– Și fiara, care era, și nu mai este, ea însăș este al optulea împărat: este din numărul celor șapte, și merge la perzare.

Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, sînt zece împărați, cari n-au primit încă împărăția, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toți au acelaș gînd, și dau fiarei puterea și stăpînirea lor. (Apocalipsa 17:9-13)

Deci, șapte capete sunt șapte împărății sau imperii prin care diavolul a lucrat și va lucra împotriva poporului Israel, poporul ales a lui Dumnezeu. Important este să avem în vedere că la momentul în care Ioan primește această vedenie Israelul era sub stăpânirea Imperiului Roman. Deci, „împărăția care este” este Imperiul Roman. Să vedem acum care sunt împărățiile sau imperiile prin care diavolul a lucrat împotriva poporului lui Israel:

Cinci au fost:

  1. Egiptul
  2. Asiria
  3. Babilonul
  4. Medo-Persia
  5. Grecia

Unul este:

6. Imperiul Roman

Al șaptelea nu a venit încă:

7. A șaptea împărăție este împărăția celor 10 împărați, care se va ridica din împărăția a patra, adică din Imperiul Roman (capul rănit de moarte). Ei vor fi contemporani cu Antihristul și împărăția lor nu va dura mult, fiindcă ei se vor învoi și vor da stăpânirea lor Antihristului.

Fiara însăși este al optulea împărat, este din rândul celor șapte și merge la pierzare:

8. A opta împărăție este reprezentată prin împărăția Antihristului, care și el se ridică din Imperiul Roman cum am văzut la Daniel 7, adică este din rândul celor șapte.

Deci, fiara cu zece coarne este Antihristul, care se va descoperi la vremea sfârșitului, înainte de a doua venire a Domnului Isus și prin care diavolul va lucra cu toată puterea.

Vă recomand să studiați Apocalipsa, Daniel și 2 Tesaloniceni pentru o mai bună înțelegere a acestui subiect.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2553
  • Descărcări: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni