„Păziţi-vă de câinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrijeliţii aceia!” (Filipeni 3:2)

La Filipeni 3:2 Pavel scrie o listă de ce anume să ne păzim. Despre ce vorbește el aici? Pentru a înțelege mai bine textul vom da definiția din limba greacă a cuvintelor:

a. „câini” - sunt o anumită clasă de persoane (Pavel nu folosește un termen jignitor, ci doar un exemplu de comparație). Astfel în contextul din Filipeni 3:2 „câinii” sunt învățătorii iudaizatori. Fariseii/iudaizatorii obișnuiau să numească pe Creștini, „câini”, adică „animale necurate.” Obiceiurile și instinctele unui câine sugerează ideea de necurăție și lăcomie. Astfel oriunde apare în Scriptură, cuvântul „câine” este folosit cu dispreț, vinovăție, sau frică (Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice. (1 Samuel 24:14), Atunci, Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” (2 Samuel 16:9), Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele; (Ps. 22:16). Aici Pavel îi numește tocmai pe Farisei/iudaizatori „câini,” adică necurați, căci Fariseul vrea să vină la Dumnezeu pe calea Legii fără alt mijlocitor. Deci, oricine, prin eforturi proprii, poate chiar sincere, vrea să dobândească mântuirea este necurat înaintea Lui Dumnezeu. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, fără fapte, ca să nu se laude nimeni. Prin credință în Hristos obținem viața veșnică.

b. „lucrătorii aceia răi” - se referă, probabil, la aceeași partidă de mai sus, însă sub un alt aspect. Este un joc de cuvinte aici, căci „lucrătorul” vrea să dobândească mântuirea prin „lucrări” sau fapte, și nu prin credință („Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei.” (Romani 3:27), „Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.” (Galateni 2:16), „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii... ” (2 Timotei 1:9), „El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt... ” Tit 3:5). Faptele, care sunt făcute în firea pământească, n-au nici o valoare.

c. „scrâjilații aceia” - sau cei, ce „se mutilează.” În lumina Evangheliei, a cere cuiva să se taie împrejur ca „semn” al mântuirii, era de fapt o „scrâjilare” sau mutilare a trupului, asemănătoare cu practicile păgâne (Vezi 1 Împărați 18:28 - Ei au strigat tare şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei.). Tăierea împrejur sau netăierea împrejur nu înseamnă nimic, ci a fi o făptură nouă în Iisus Hristos.

Memorează Filipeni 3:8. Scrie-L pe o bucată de hârtie și citește cu voce tare de câteva ori pe zi, așa cum spune Psalmistul, „strâng Cuvântul (Cuvântul Lui Dumnezeu) Tău (Tău - Dumnezeu) în inima mea... ”

„8 Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos... ” (Filipeni 3:8)