ISRAELUL CA NAȚIUNE ÎN PLANUL LUI DUMNEZEU - DIMENSIUNILE SABATULUI, LEGEA ȘI HARUL

 ***************************

Scurt Prologos

Atunci când suntem călăuziți să elaborăm un studiu biblic, nu se poate să nu descoperim mai târziu o sinergie (coordonare) între ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt la fiecare dintre noi, când studiem Sfânta Scriptură, și ceea ce a descoperit deja Duhul Sfânt altor credincioși, care au trăit înainte de noi sau sunt contemporani cu noi.

Fiind același Duh, care ne iluminează gândirea în procesul studierii Sfintei Scripturi, El va descoperi fiecărei generații de credincioși aceleași adevăruri ale lui Dumnezeu consemnate în Biblie.

Însă, revelația divină fiind progresivă, Duhul Sfânt a descoperit, descoperă și va descoperi noi înțelesuri, noi mesaje ale  Cuvântului divin, celor care studiază sub îndrumarea Sa; fiindcă Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a orânduit totul astfel încât, „la vremea sfârșitului... . cunoștința va crește”.

***************************

Motto

Domnul Dumnezeu a descoperit „... lui Israel legile şi poruncile Sale. El n-a lucrat aşa cu toate Neamurile [Națiunile], şi ele nu cunosc poruncile Lui... . ” (Psalmul 147:19-20 scris ).

În legătură cu omul, „de la Geneza 1:1 şi până la Exod capitolul 16 cuvântul Sabat nu apare niciodată și nici porunca expresă de a-l păzi”.

***************************

 PROLOG

De ce majoritatea covârșitoare a creștinilor se adună duminica?

 PENTRU CĂ:

1) Domnul Isus a înviat în prima zi a săptămânii, duminica. Și după cum este scris în Apocalipsa 1:10 această zi a fost numită ZIUA DOMNULUI (τῇ  κυριακῇ ἡμέρᾳ)¹, în amintirea Învierii Sale.

 Învierea Domnului Isus a fost profețită în Daniel 9:26a, dar și în Psalmul mesianic 118:22-24 unde este scris: Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.  Domnul a făcut lucrul acesta: şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri.  Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!

 Deci, Însuși Duhul lui Hristos, care era în autorul Psalmului 118 ne îndeamnă în versetul 24 „să ne bucurăm și să ne veselim” în această zi pe care El a creat-o și pentru acest scop.

 Ziua de duminică (în mod implicit) este profețită ca fiind ziua în care „Piatra” (Domnul Isus Hristos prin învierea sa,  ca întemeietor al Bisericii) a  ajuns  să fie pusă în capul unghiului clădirii, clădirea fiind Biserica.

 Într-o zi de duminică, nu sâmbăta, a înviat Domnul Isus Hristos. Astfel s-a împlinit planul lui Dumnezeu, care înainte de întemeierea lumii a orânduit „patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate” profețite și prin Psalmul 118.

 2) În Levitic 23:15-29 Sărbătoarea Cincizecimii, desfășurată tot duminica, anticipa înființarea Bisericii. Adunarea din această zi era considerată sfântă, conform versetului 21.

Tot duminica, când avea loc Sărbătoarea Cincizecimii în Ierusalim, la zece zile după înălțarea Domnului Isus la cer, s-a coborât Duhul  Sfânt luând ființă Biserica.

 3) După cum este menționat în Biblie, după înviere Domnul Isus s-a întâlnit cu ucenicii de două ori, înainte de înălțare, tot duminica.

În Biblie ziua întâia, a opta, a cincisprezecea, reprezintă duminica.

----------------------

Creștinii nu se adună în Ziua Sabatului legal, fiindcă ziua de sâmbătă este un semn ceremonial, o pecete,  doar între Dumnezeu și  poporul Israel, conform Exod 31:16-17.

Poporul Israel n-a fost „nicidecum” lepădat de către Dumnezeu ca națiune din planul său. Prin apostolul Pavel Duhul lui Dumnezeu a consemnat acest adevăr în Epistola către Romani 11:1; 25; 28, iar prin apostolul Ioan în Apocalipsa 7.

Domnul Isus Hristos prin practica întâlnirilor sale duminica  cu ucenicii după înviere, până la înălțare, a lasat un model pentru întâlnirile viitoare ale Bisericii, cu scopul de a lăsa în vigoare legământul mozaic și pe Israel ca națiune în planul lui Dumnezeu.

Acuzațiile aduse și azi de grupuri răzlețe că, toți cei care nu țin sabatul încalcă Legea lui Dumnezeu, sunt spulberate de ce este scris în Epistola către  Coloseni 2:16-17, de către Duhul lui Dumnezeu prin apostolul Pavel: „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra  lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos” 

Iar în Romani 14:5 este scris: „Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.”

***************************

DIMENSIUNILE  SABATULUI

Sabatul are trei dimensiuni:

1. Dimensiunea legală, dată de Dumnezeu prin Legea de pe muntele Sinai şi scrisă de El pe tablele de piatră aduse de Moise poporului Israel, şi o regăsim în porunca a patra (Exod 20:8-12).

2. Dimensiunea harică, reprezentând odihna dată de Domnul Isus Hristos tuturor celor ce cred în Numele lui Isus şi Îl primesc pe El în viaţa lor ca Domn şi Mântuitor din robia păcatului şi a morţii (Matei 11:28-30) și trăiesc avându-L pe El ca model.

3. Dimensiunea escatologică, reprezentând odihna pe care o vor primi credincioşii în Isus în Împărăţia acestuia. Primul care „a intrat” în această odihnă a fost tâlharul de pe cruce (Luca 23:43).

----------------------

Scurtă digresiune

Apostolul Pavel a scris în Epistola către Evrei 4:3   Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” (καταπαυσιν G2663 N-ASF)²despre care a vorbit El, când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor intra în odihna (καταπαυσινG2663 N-ASF) Mea!”

Iar în 4:4 ese scris că: „. . Dumnezeu S-a odihnit (κατεπαυσεν G2664 V-AAI-3S) în ziua a şaptea de toate lucrările Lui. ” 

Astfel, apostolul Pavel traduce termenul ebraic ^H7673 שָׁבַת, ³ pentru odihna lui Dumnezeu din ziua a șaptea, cu termenul grec καταπαυσιν G2663.

În același capitol 4:9 este scris că, pentru Israel, care n-a întrat în odihna lui Dumnezeu, „Rămâne, deci, o odihnă ca cea de Sabat(σαββατισμος G4520 N-NSM)⁴ pentru poporul lui Dumnezeu”.

Interesant este că în Evanghelia după Matei 11:28 Domnul Isus în apelul Său, „Veniți la Mine, toți cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”,  adresat mulțimilor de oameni, folosește un alt termen în limba greacă pentru odihnă (αναπαυσω G373 V-FAI-1S)⁵anapauso, diferit  de termenii din Evrei 4.

În mod literal Domnul Isus a spus: Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da FIECĂRUIA odihnă. Mântuirea este personală și nu colectivă!

Deci, pasajul din Evrei 4:1-11 și Matei 11:28 sunt baza pentru cele trei dimensiuni ale Sabatului.

***************************

Sabatul Legal (săptămânal), reprezintă  Pecetea Legământului mozaic

Este scris în Geneza 2:3 că „Dumnezeu  a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o (^H6942 קָדַשׁ), pentru că în ziua aceasta S-a odihnit (^H7673 שָׁבַת) de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse”.

Astfel că Dumnezeu s-a odihnit din activitatea Lui creatoare în ziua a şaptea.

„Aceasta nu este odihna gustată de cel obosit, ci repaosul satisfacţiei încheierii unei sarcini bine îndeplinite. Deşi Dumnezeu nu i-a poruncit omului să respecte sabatul acum El l-a învăţat principiul unei zile de odihnă din şapte.”

----------------------

Faptul că ziua a șaptea, Sabatul, a fost sfințită de către Dumenzeu se referă nu numai la faptul că a ales-o, dar a și consacrat-o stabilindu-i un triplu destin: legal, haric și escatologic.

Sabatul Legal îl descoperim în Exod 31:16-17  valabil şi astăzi: „Copiii lui Israel să păzească Sabatul (^H7676 שָׁבַת) prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un  legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine şi Israel un semn veşnic ... ”

În cartea Ezechiel, capitolul 20:5,10, 12 este scris mesajul transmis de către Dumnezeu prin profetul Ezechiel către bătrânii poporului Israel:

5 „Spune-le: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „În ziua când am ales pe Israel, Mi-am ridicat mâna spre sămânţa casei lui Iacov, şi M-am arătat lor în ţara Egiptului; Mi-am ridicat mâna spre ei, şi am zis: „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru!”  10  Şi i-am scos astfel din ţara Egiptului, şi i-am dus în pustie.  11  Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele. 12 Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca UN SEMN între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc".

Deci, Dumnezeu a decretat că Sabatul legal este un semn veşnic doar între El şi poporul Israel, şi dacă poporul Israel n-a pierit, ci este prezent pe scena istoriei şi astazi, deşi a fost împrăştiat printre națiuni timp de 1878 de ani, timp în care păzirea Sabatului n-a încetat pentru ei, dovadă şi literatura rabinică, atunci înseamnă că Sabatul rămâne şi astazi pecetea lagământului încheiat de Dumnezeu cu poporul Israel.

În versetul 11 este scris că poruncile trebuie să le împlinească omul, (nu evreul, cum atenționează susținătorii sabatului legal) pentru că trebuie ţinut cont de faptul că la iudaism se convertiseră mulţi oameni dintre Naţiuni (conform Exod 12:38; Deuteronom 31:12).

Toți cei care făcuseră legământ cu Dumnezeu prin intermediul Legii erau chemaţi să respecte legământul mozaic în care intraseră, şi a cărui pecete era Sabatul Legal.

În Evanghelia după Marcu 2:27-28 sunt scrise cuvintele Domnului Isus: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”

În ambele cazuri din Ezechiel 20:5,10, 12 și Marcu 2:17-28  contextul e acelaşi.

Este vorba de mustrări făcute de Dumnezeu oamenilor din poporul Israel şi celor care s-au convertit la iudaism dintre celelalte popoare.

***************************

Apostolul Pavel a scris în Epistola către Romani în capitolele 9 şi 11 că, legământul cu poporul Israel n-a fost anulat de către Dumnezeu şi că Israelul este încă în planul lui Dumnezeu ca naţiune, însă, „în ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi; dar în ce priveşte alegerea, sunt  iubiţi, din pricina părinţilor lor” [Avraam, Isaac şi Iacov].

***************************

În legătură cu omul, „de la Geneza 1:1 şi până la Exod capitolul 16 cuvântul Sabat nu apare niciodată și nici porunca expresă de a-l păzi.

Biblia ne descoperă realitatea aceasta: Dumnezeu N-A poruncit ca Neamurile să păzească Sabatul Legal.

Este scris în Geneza 3:22 că Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul”.

Rezulta de aici că Adam şi Eva nu primiseră cele zece porunci.

În Geneza 3:17 este scris că Domnul Dumnezeu i-a zis lui Adam: „... blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi  hrana din el în toate zilele vieţii tale... ”

Versetul arată că după cădere, omul n-a primit porunca păzirii sabatului legal, deşi atunci ar fi fost momentul cel mai indicat.

În Psalmul 147:19-20, folosit la inaugurarea celui de-al doilea Templu evreiesc - în anul 516 î. H. , Duhul lui Hristos a consemnat că Dumnezeu a descoperit: „lui Israel legile şi poruncile Sale. El n-a lucrat aşa cu toate Neamurile, şi ele nu cunosc poruncile Lui”.

Versetul 20 spune limpede că de la căderea omului în păcat şi până pe muntele Sinai nici un popor n-a cunoscut dimensiunea Legală a Sabatului,  şi nici în timpul în care a trăit psalmistul, cu excepţia poporului Israel.

***************************

În cartea Exodul 15:25 și 16:4 Biblia ne descoperă că Dumnezeu a dat cele zece porunci poporului Israel pentru prima dată la Mara, un lac de lângă Marea Roșie, fără însă a încheia cu ei un legamânt, ci doar i-a pus la încercare.

Acest eveniment a avut loc la trei zile după ce Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie.

Mai târziu, pe muntele Sinai, în luna a treia, după ieșirea poporului Israel din Egipt, după ce condițiile au fost repetate în mod solemn, a avut loc ratificarea legământului  și de către popor.

Din Exodul 24:4 și în continuare, aflăm ca Moise a scris toate cuvintele Domnului- inclusiv cele zece porunci- în cartea legământului și a citit-o în fața poporului. Iar poporul a răspuns: „Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul.”

Important de reținut este faptul că Moise a scris cele zece porunci în cartea Legământului, înainte de a primi de la Dumnezeu cele două table de piatră, iar după ce cortul întâlnirii a fost construit, cartea legii a fost așezată lângă chivotul Legământului Domnului și ea a conținut întotdeauna cele zece porunci (conform Deuteronom 31:26).

Apoi, când Dumnezeu spune poporului Israel pe muntele Sinai, în Exodul 20:8  „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești …” Dumnezeu face apel la memoria poporului care primise porunca Sabatului încă de la Mara, cu aproape trei luni înainte.

În Deuteronom 5:2-3 Moise precizează că, „... la Horeb nu cu părinţii noştri [Avraam, Isaac şi Iacov] a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi".

Legământul era bazat pe cele zece porunci, iar Sabatul legal are şi funcţia de pecete a acestui legământ.

Din Exod 6:20 se poate deduce că Amram, tatăl lui Moise, a fost prezent pe muntele Sinai când s-a dat Legea.

***************************

Logic apare întrebarea:

„ – După  căderea în păcat au trăit oamenii fără nici o Lege?

Răspunsul este desigur NU! şi-l descoperim în Romani 2:14-15 

„Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele".

Istoria biblică demonstrează că după căderea în păcat, Lucrarea Legii care a început să acţioneze în mintea oamenilor n-a inclus şi păzirea sabatului legal, fiindcă Dumnezeu i-a stabilit sabatului în dimensiunea legală un destin special, cel din Exod 31:16-17a şi reafirmat în Ezechiel 20:12.

De la această realitate a plecat şi Duhul Sfânt când a stabilit în Faptele Apostolilor 15:29 că, Națiunile care L-au primit pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor nu mai trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise [adică Sabatul Legal şi sărbătorile], ci doar să se ferească „de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie” (conform Faptele Apostolilor 15:5).

Apostolul Iacov precizează în epistola sa 2:8, „Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: «Să iubeşti pe aproapele  tău ca pe tine însuţi, bine faceţi. »”

Iar apostolul Pavel în Romani 13:10 precizează că:  „... dragostea este împlinirea Legii”.

Apostolul Ioan în întâia epistolă 3:22-24 a scris: „Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui. Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii cum ne-a poruncit El. Cine păzeşte  poruncile Lui[cele menţionate în versetul anterior] rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul Sfânt pe care ni L-a dat”.   (De citit în acest sens Romani 8:14-16).

La aceste porunci din 1 Ioan 3:23 se referă Evanghelia după Ioan 14:15,21.

De reţinut că apostolul Ioan a scris mai întâi cartea Apocalipsa în anul 96, apoi epistolele în anul 97 şi în final Evanghelia în anul 98, care-i poartă numele.

Iacov în epistola sa la capitolul 2:10 ne avertizează că:

„Cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de Toate”.

Aceasta înseamnă că dacă cineva păzeşte Sabatul Legal în mod ideal, dar în intervalul de şapte zile, până la Sabatul viitor, a greşit într-­un singur aspect al unei singure porunci din celelalte nouă, a călcat Sabatul şi a luat în deşert Numele Domnului, conform Proverbe 30:9.

***************************

„Legea lui Moise în care sunt cuprinse şi cele zece porunci (conţinând dimensiunea Legală a Sabatului) arătând caracterul lui Dumnezeu, promite VIAȚA în schimbul ascultării.

În schimb Legea lui Hristos (Legea Duhului de viaţă în Hristos, Legea împărătească), conţinând dimensiunea Harică a Sabatului, cuprinde îndrumări din dragoste către unii care au deja viaţa veşnică prin credinţa în Isus.

Legea lui Hristos cuprinde toate poruncile Domnului Isus adresate credincioşilor săi în Noul Testament, ele putând fi rezumate -dar nu anulate- prin porunca: „să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 13:45; 15:12). Noi împlinim această poruncă când ne „purtăm sarcinile unii altora”(Galateni 6:2).”

De reţinut că, „Legea lui Hristos este mai strictă decât Legea lui Moise”, dar mai trebuie reţinut că în Legea lui Hristos, dimensiunea Sabatului Legal a fost înlocuită cu dimensiunea Sabatului Haric.  

Apostolul Pavel a scris în Coloseni 2:16-17: „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de  Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos”.

Teologul adventist Samulele Bacchiocchi recunoaște în cartea sa “Sabatul sub foc încrucișat” (Editura Viață și Sănătate-București 2001) la pagina 266, ca în acest text este vorba efectiv de Sabatul zilei a șaptea.

Important de reținut. Sabatul săptămânal are caracter ceremonial. Întrucât el se repetă o dată la șapte zile nu este decât o umbra a Sabatului Haric, a odihnei pe care Domnului Isus Hristos o dă celor  „trudiţi şi împovăraţi”, care în mod individual Îl aleg ca Domn și Mântuitor al vieții lor (conform Matei 11:28-30).

„Însă nu Legea este regula de viaţă a credinciosului, ci Domnul Isus Hristos. Sunt mulţi oameni care nu văd că de fapt Hristos şi nu Legea este regula de viaţă” a credinciosului „născut din nou”. Ei nu înţeleg că un om nu poate fi sub Lege fără ca prin aceasta să se afle şi sub blestem. Legea îi osândeşte la moarte pe toţi cei ce nu reuşesc să ţină sfintele sale precepte. Întrucât nici un om nu este în stare să asculte de Lege în mod desăvârşit, rezultă că toţi oamenii sunt condamnaţi la moarte.”

Dar Domnul Isus Hristos i-a răscumpărat pe credincioşi din blestemul Legii, pentru că El a fost făcut blestem pentru noi.

Deci, a fi preocupat de păzirea Legii, după ce am fost mântuit de Hristos, în loc să fiu preocupat de Persoana Domnului Isus Hristos, mă aruncă sub blestemul Legii, căci în Galateni 1:19 este scris: „... eu, prin Lege am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu”.  

Iar Domnul Isus Hristos este Dumnezeu! (Ioan 1:1; 1 Ioan 5:20).

În Galateni 2:21 este scris: „Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos”.

Să remarcăm că apostolul Pavel scrie aceste adevăruri după ce l-a înfruntat pe Petru (conform Galateni 2:11-21). Petru căzuse în legalism!

În Romani 7:12 Pavel subliniază că, „Legea, negreşit este Sfântă şi porunca este Sfântă, dreaptă şi bună”, „însă Legea trebuie folosită în mod legitim, fiindcă ea nu a fost dată niciodată ca mijloc prin care oamenii să fie mântuiţi (Faptele Apostolilor 13:39; Romani 3:20; Galateni 2:16,21; 3:11).

„Modul legitim de întrebuinţare a Legii este folosirea ei în predicarea şi învăţătura care să producă în oameni mustrarea şi convingerea de păcat. Legea nu trebuie prezentată ca o modalitate de mântuire sau ca regulă de viaţă. Când Legea şi-a făcut lucrarea în viaţa unui păcătos, atunci persoana respectivă este gata să strige către Dumnezeu: „Doamne, salvează-mă, prin harul Tău!” Cei care propagă învăţătura potrivit căreia Legea ar fi esenţială pentru sfinţire (nu mai spun pentru mântuire) nu sunt consecvenţi. Ei spun că dacă un creştin calcă Legea, el nu trebuie condamnat la moarte. Dar prin asta nu se susţine autoritatea pe care o are şi trebuie s-o aibă Legea. Căci ce Lege mai este aceea care nu este însoţită de pedeapsă? În cazul acesta a devenit doar un sfat bun! ”

Dacă un om este neprihănit (drept) el nu are nevoie de Lege. Aceasta este adevărat şi în cazul creştinului (1 Timotei 1:9).

„Când creştinul este mântuit prin harul lui Dumnezeu, el nu mai are nevoie să fie plasat sub incidenţa celor zece porunci, pentru a putea trăi o viaţă sfântă. Nu teama de pedeapsă îl face pe creştin să trăiască după voia lui Dumnezeu, ci dragostea pentru Mântuitorul; care şi-a dat viaţa pentru el pe crucea Golgotei. Aşadar Dumnezeu ne îndreptăţeşte prin Fiul Său şi ne sfinţeşte prin Duhul Său. Observaţi planul mântuirii este comun întregii Dumnezeiri, căci metoda de îndreptăţire a lui Dumnezeu nu este Legea, ci harul (prin moartea lui Hristos) şi metoda Sa de sfinţire nu este Legea, ci Duhul (prin sălăşuirea Lui în noi) ce produce în noi un singur fel de roadă: transformarea după chipul lui Hristos. Sfinţirea este asemănarea cu Hristos, iar asemănarea cu Hristos este împlinirea neprihănirii Legii”.

***************************

Revenind la Sabatul Legal s-ar putea obiecta, şi este adevărat, că Domnul Isus a ţinut dimensiunea Legală a Sabatului şi El este modelul nostru.

Lucrul acesta s-a întâmplat, însă, până când a fost răstignit, iar după înviere Biblia adeverește că Domnul Isus Hristos s-a întâlnit cu ucenicii doar în ziua a opta, duminica, şi că s-a înălţat la cer într-o zi de joi, şi în acest sens El este modelul de întâlnire al majorităţii Bisericilor.

În primul caz este model doar pentru evrei! De reținut că Domnul Isus „s-a născut sub Lege” şi a trăit sub Lege, dar după înviere Domnul Isus nu se mai află sub Legea mozaică! !

Dar, pe baza legământului mozaic oamenii din poporul Israelul, evrei și convertiții dintre neamuri, trebuie să păzească Sabatul Legal, aşa cum este  poruncit de către Dumnezeu în Exod 31:16-17, dar și mustrați în Ezechiel 20:11-13 pentru răzvrătirea lor împotriva Legilor date Dumnezeu pentru a fi împlinite.

***************************

Separarea Bisericii Primare faţă de Sinagoga Evreiasca

În Faptele Apostolilor 19:8-10 există prima menţiune despre separarea Bisericii primare faţă de Sinagoga evreiască.

Fapte 19:8  „În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. 9 Dar, fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran. 10  Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvântul Domnului.”

Sinagoga a rămas cu dimensiunea legală a sabatului, iar Biserica a intrat în dimensiunea Harică a Sabatului. Evenimentul acesta s-a  întâmplat în anul 55 d. H. (Faptele Apostolilor 19:8-10).

***************************

Biserica din Troa comemora moartea Domnului Isus în Ziua Întâia

În capitolul următor din Faptele Apostolilor, 20:6-7, este scris că apostolul Pavel a ajuns la Troa unde a stat şapte zile. În ziua întâia (duminica! !)  Pavel şi Biserica din Troa erau adunaţi să frângă pâinea. Și deşi cu o zi înainte fusese Sabatul Legal, Duhul Sfânt nu consemnează sărbătorirea acelei zile, ci doar a zilei întâi! !

***************************

 ISRAEL ÎN PLANUL LUI DUMNEZEU CA NAŢIUNE

În anul 57 d. H. la aproape 24 de ani de la omorârea lui Ştefan, apostolul Pavel îndrumat de Duhul Sfânt scria în Romani 11:1 „Întreb dar:  „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său”? Nicidecum! ”

Declarația este atât de limpede că Israel este încă în planul lui Dumnezeu ca națiune, încât te întrebi cum poate un om să răstălmăcească  ceea ce a spus clar Duhul lui Dumnezeu prin apostolul Pavel.                   

În Romani 11:25 apostolul nemurilor a explicat de ce nu a lepădat Dumnezeu Israelul ca națiune:

„Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până va intra numărul deplin al Neamurilor” [Națiunilor].

În versetul 28 apostolul Pavel a scris despre Israelul împietrit:

„În ce priveşte Evanghelia ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte   alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor” [Avraam, Isaac şi Iacov].

Eroarea fundamentală care se face în interpretarea textului din Romani 11:25-28,  de către cei care susțin că Israel n-ar mai fi în planul lui Dumnezeu ca naţiune, este că aceştia consideră că evreii care L-au acceptat, şi-L vor mai accepta pe Domnul Isus în decursul istoriei ca Mesia, ar fi din rândul celor care au căzut în împietrire.

FALS!

Apostolul Pavel a precizat: „…O parte din Israel [majoritatea] a căzut într-o împietrire, care va ţinea pâna va intra numărul deplin al neamurilor”. Din rândul acestora nici un evreu   nu-L va recunaşte pe Isus din Nazaret ca Mesia. Ei sunt vrăşmaşi deplini ai evangheliei până se va împlini numărul deplin al neamurilor!

Evreii, care în decursul istoriei L-au recunoscut pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia, fac parte din „rămăşiţa” celor care nu ş-au împietrit inima.

-------------------

Numărul deplin al neamurilor se va împlini în Împărăția de  o mie de ani, pe care o va instaura Domnul Isus Hristos pe pământ:

- înainte de aruncarea Antihristului și  proorocului mincinos în iazul de foc la finalul  luptei de la Armaghedon;

- înainte de legarea lui Satan în Adânc pentru o mie de ani,

- dar după Judecata de la Tronul Slavei lui Hristos pe pământ, care va fi la începutul domniei de 0 mie de ani!

-------------------

Deci, Israelul chiar împietrit a rămas întotdeauna în planul lui Dumnezeu ca naţiune.

Și chiar dacă Israel a falimentat in legământul mozaic prin neprimirea lui Isus ca Mesia, Israelul are o a doua şansă în viitor, în legământul avraamic, legământ necondiţionat, încheiat de Dumnezeu cu Avraam, părintele poporului Israel.

Acest legământ este reconfirmat de Dumnezeu în „Epistola lui Pavel către Galateni” 3:16-18, când profeţia din Zaharia 12:10 se va împlini literal la a doua venire a Domnului Isus Hristos și când evreii îl vor recunoaşte, în sfârşit, pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia.

O altă dovadă că Israelul, chiar împietrit aproape în totalitate, a rămas întotdeauna în planul lui Dumnezeu ca națiune, a fost consemnată de apostolul Pavel în Întâia epistolă către Corinteni (scrisă, aproximativ, în anul 56 d. H.) în capitolul 10 cu versetul 32, unde este scris:

„Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu”.

Rezultă din acest verset că dacă până la revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, Dumnezeu a lucrat în decursul istoriei, după căderea omului în păcat, cu două categorii de oameni: mai întâi patriarhii şi naţiunile, apoi Israelul şi naţiunile, o dată însă cu apariţia Bisericii în ziua Cincizecimii, Dumnezeu a început să lucreze, (lucrează şi va mai lucra) cu trei categorii de oameni: Israelul, Naţiunile şi Biserica.

De acest adevăr biblic trebuie să se ţină cont şi în analiza cărţii Apocalipsa, fiindcă în această carte profetică Israelul nu este doar o metaforă literară, ci Israelul este o realitate literală!

Nu se poate pune semn de egalitate între Israel şi Biserică.

Și în sprijinul acestei afirmaţii apostolul Pavel a precizat în epistola către Galateni, capitolul 3 cu versetele 27 şi 28:

„Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai  este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus".                      

Un argument împotriva faptului că Israelul n-ar mai fi în planul lui Dumnezeu ca naţiune, îl reprezintă ducerea în robia asiriană, în anul 721 î. d. H. , a zece din seminţiile lui Israel. S-ar putea crede că cele zece seminţii au fost asimilate şi s-au pierdut, dar după aproape 800 de ani de la ducerea în robia asiriană, apostolul Pavel a consemnat în Faptele Apostolilor, capitolul 26 cu versetele 6 şi 7, aproximativ în anul 62, că,

, , ... acum sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei, pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri, şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, zi şi noapte... " 

Iar în Evanghelia după Luca, la capitolul 2:36 este semnalată prezența lui Ana din seminția lui Așer! !  în anul când, la 40 de zile dupa naștere, Pruncul Isus a fost dus la Templu ca să fie închinat Domnului, conform Legii. În anul nașterii Domnului Isus seminția lui Așer nu dispăruse, fapt consemnat tot după aproape 800 de ani.

Deci, aceste „seminţii” nu sunt pierdute şi dacă majoritatea israeliţilor nu ştiu astăzi din ce seminţie fac parte, Dumnezeu în omniscienţa Sa ştie în mod sigur şi nu va greşi când va alege în viitor pe cei 144 000 de israeliţi de care „vorbeşte” cartea Apocalipsa, în capitolul 7.

În conformitate cu rugăciunea lui Solomon din 1 Împăraţi 8:44-51, aprobată de Dumnezeu în capitolul 9 cu versetul 3, şi în conformitate cu exemplul practic al lui Daniel (Daniel 6:10), orice evreu, oriunde s-ar afla pe pământ, dacă se va ruga cu faţa spre Ierusalim şi cu inima curată, el va sluji lui Dumnezeu „necurmat”.

În concluzie, se poate afirma cu certitudine absolută că Israel se află încă în planul lui Dumnezeu ca naţiune, chiar dacă în marea lor majoritate evreii nu L-au recunoscut la prima venire pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia.

De asemenea, se poate afirma cu certitudine absolută că în patrimoniul spiritual monoteist al acestui popor dimensiunea Legală a Sabatului este o valoare proprie, care nu poate fi confiscată de nimeni, ea fiind pecetea unui legământ, cel mozaic, aflat și astazi în vigoare pentru toți evreii care nu L-au recunoscut pe Isus ca Mesia la prima venire, și care-I așteaptă încă venirea.

Domnul Isus Hristos n-a schimbat printr-o poruncă directă dimensiunea legală a sabatului (dată de Dumnezeu doar poporului Israel pe muntele Sinai), cu dimensiunea harică a sabatului, ci El a schimbat-o prin practica întâlnirilor sale cu ucenicii după Învierea Sa, pentru a lăsa în vigoare  legământul mozaic și pe Israel ca națiune în planul lui Dumnezeu. Astfel, El a lăsat un model pentru întâlnirile viitoare ale Bisericii.

***************************                  

DUHUL SFÂNT, ȘI NU SABATUL, ESTE PECETEA CREDINCIOȘILOR CREȘTINI

Este știut că toți credincioșii din Biserica lui Hristos sunt pecetluiți cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (Efeseni 4:30), și că  semnul distinctiv pentru un creștin în lume nu este dimensiunea legală a sabatului, ci este semnul pe care ni l-a dat Domnul Isus în Evanghelia după Ioan 13:34-45,

„Vă dau o porunca nouă: Să vă iubiți unii pe altii; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții”.

Și toți credincioșii știu că iubirea de frați izvorăște din iubirea autentică pentru Dumnezeu Tatăl, care atât de mult ne-a iubit că L-a dat la moarte „…pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.

În Noul Legământ – ce reprezintă apogeul revelației monoteiste – prin Domnul Isus Hristos și sub călăuzirea Duhului Sfânt  învățăm să-I spunem lui Dumnezeu, „Tatăl nostru” (Romani 8:15).

Și învățăm să fim conștienți tot timpul că facem parte din familia lui Dumnezeu. Și învățăm că relația noastră cu Dumnezeu este o relație între Tată și fiu, bazată exclusiv pe dragostea reciprocă, pe care Dumnezeu a turnat-o în inimile noastre prin Duhul Sfânt, pe care L-am primit de la Dumnezeu Tatăl prin Fiul Său, Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos (Romani 5:5).

În Vechiul Legământ – ce reprezintă fundamentul revelației monoteiste iudaice – Legea era constituția divină pentru poporul Israel și a fost dată pe muntele Sinai. Conținând 613 reglementări „Tora” exprima voința lui Dumnezeu pentru poporul Israel. „Tora” cuprinde legi care reglementează normele de conduită pentru părtășia poporului cu Dumnezeu, porunci care stabilesc normele de conduită între fiii legământului mozaic și rânduieli cuprinzând norme pentru preoţi.

În Noul Legământ toţi credincioşii care au intrat în relaţie cu Domnul Isus Hristos sunt preoți pentru Dumnezeu Tatăl (Apocalipsa 1:6).

„În conformitate cu Ioan 14:6, Domnul Isus Hristos este CALEA noastră, drumul pe care, mergem, El esteADEVĂRUL în care credem şi El este VIAŢA pe care trebuie s-o trăim.”

Creştinul dedicat lui Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, trebuie să dea dovadă de discernământ spiritual pentru a putea avea o ţinută spirituală impecabilă în închinare care să aducă bucurie Domnului şi siguranţă creştinului.

Harul lui Dumnezeu s-a arătat faţă de noi  în Persoana Domnului Isus Hristos pe crucea Golgotei şi s-a manifestat în viaţa noastră prin credinţa pe care Tatăl ne-a dat-o ca să credem în lucrarea Domnului Isus Hristos.

Recunoştinţa noastră faţă de Dumnezeu, care ne-a dat harul şi credinţa pentru a fi mântuiţi, se materializează prin răbdarea ispitelor din mijlocul încercărilor în care Dumnezeu permite să ajungem (Matei 4:1; Iov 1:12; 2:6).

Dumnezeu îngăduie încercările în viața noastră pentru a ne testa calitatea credinţei, devotamentul faţă de El, cu scopul ca toţi să vadă ce este în inima noastră, adică chipul lui Hristos și roada Duhului Sfânt.

***************************

EPILOG

De remarcat că cei care susțin că Israelul nu se mai află în planul lui Dumnezeu ca națiune, și că Sabatul Legal trebuie păzit, sunt adepți ai „teoriei inspirației ideilor”, teorie ce susține – în contradicție totală cu Biblia – că, „ nu cuvintele profeților sunt inspirate (decât cu rare excepții), ci gîndurile lor, mesajele comunicate de Dumnezeu”.

Adepții „teoriei inspirației ideilor” uită un adevar elementar: pentru ca ideile să fie inspirate este imperativ necesar ca și cuvintele să fie inspirate! !

Unii din partizanii acestor idei au renunțat la „teoria inspirației verbale” doar pentru a putea revizui cărțile unor falși profeți, și pentru a putea modifica Biblia acolo unde nu găseau suport pentru concepțiile lor eronate.

Conform „teoriei inspirației verbale” Dumnezeu i-a supravegheat pe autorii umani ai Bibliei în așa fel încât aceștia au compus și au înregistrat mesajul Lui către omenire fără eroare în cuvintele textelor originale.

„Teoria inspirației verbale” este „câinele de pază” al lui Dumnezeu, menit să protejeze și să perpetueze „Cuvântul Său” dat omenirii o dată pentru totdeauna.           

Realitatea este că, „Biblia este lipsită de eroare, în sensul că ea spune adevărul și face lucrul acesta fără eroare în toate parțile ei componente și în toate cuvintele ei, chiar dacă adevărul include aproximații, citate libere, limbajul aparențelor și relatări diferite ale aceluiaș eveniment, cât timp ele nu se contrazic.”

Însuși Domnul Isus Hristos este Autorul și Adeptul „teoriei inspirației verbale“!

Domnul Isus, când a fost ispitit de diavolul în pustie, a afirmat că omul traiește cu orice cuvânt care vine de la Dumnezeu?

În Evanghelia dupa Matei 4:4 este scris: Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai  cu pîne, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.

În  „Epistola a doua a lui Pavel către Timotei”  3:16 este scris că „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu”, deci cuvânt cu cuvânt așa cum este scris și în „A doua carte a lui Samuel” 23:2, când David spune: „Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvîntul Lui este pe limba mea”.

Realitatea este că „teoria inspirației ideilor”, care este sora bună cu „teoria inspirației școlii liberale”, aduce dezastre exegetice.

„Teoria inspirației ideilor”, în ciuda avertismentelor consemnate în Biblie, a permis  să fie ignorate porțiuni din Scriptură, asa cum au procedat falșii profeți, care au fixat revenirea Domnului Hristos în diverse perioade de timp, fără a ține cont chiar de avertismentele Domnului Isus, care a avertizat că nimeni nu cunoaște ziua revenirii sale. Consecința, o mulțime de drame printre cei înșelati.

Marcu 13:32, Cît despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.                                

Faptele Apostolilor 1:7 „El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat supt stăpînirea Sa. ”

„Teoria inspirației ideilor” permite celor care nu țin seama de avertismentele lui Dumnezeu (din Apocalipsa 22:18-19, Iuda 3, Proverbe 30:5-6, Psalmul 12:6) să schimbe cuvinte din Biblie, sau chiar fraze întregi, prezentând adepților proprii Biblii falsificate, ajustate după interesele falșilor profeți și a urmașilor acestora. Cazul Martorilor lui Iehova, și nu numai, este un exmplu nedorit!

„Teoria inspirației ideilor” permite unor oameni care ignoră pasaje clare din Sfanta Scriptură, să afirme că Israel a fost lepădat ca națiune din planul lui Dumnezeu.

Exista o mișcare religioasă apărută la jumătatea secolului al XIX-lea, mișcarea adventistă, a cărei „văzătoare” Ellen White a validat prin viziune, din motive financiare, la data de 23 septembrie 1851, lepădarea Israelului ca națiune din planul lui Dumnezeu. A făcut acest lucru pentru a împiedica pe unii membrii ai mișcării adventiste de a pleca din America la Ieruslim, fiindcă „mijloacele lor materiale ar fi slujit scopului de a se deplasa acolo” și nu „cauza” din America.

Acestă întamplare incredibilă, dar adevarată, poate fi citită la pagina 98 din cartea „Experiențe și Viziuni”, scrisă de Ellen White, și tipărită în anul 2002 și de Editura  „Viață și Sănătate” din București.

Consecința este că acești oameni nu cunosc, sau ignoră, avertismentul lui Dumnezeu din Genesa 12:1-3, Domnul zisese lui Avram: , , Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvînta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvîntare. Voi binecuvînta pe ceice te vor binecuvînta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine."

De reținut că legământul avraamic este necondiționat, iar  apostolul Pavel în Galateni  3:16-18 demonstrează valabilitatea legământului și în consecință valabilitatea menținerii lui Israel ca națiune în planul lui Dumnezeu.

***************************

    Addenda

 ¹ (τῇ  κυριακῇ ἡμέρᾳ)

Există cel puțin o Biserică care identifică în mod greșit expresia Ziua Domnului, τῇ  κυριακῇ ἡμέρᾳ din Apocalipsa 1:10, cu  Sabatul Legal.

Dovada practică a acestei erori

--------------------------------------

În anul 2010 am vizitat orașul Pafos, oraş pe coasta de vest a insulei Ciprului, menționat în Faptele Apostolilor 13:6,13.

Lângă Parcul Arheologic din Pafos (unde pot fi văzute ruinele reședinței proconsulului Sergius Paulus, convertit de apostolul Pavel și Barnaba la creștinism) se află Complexul Comercial DEBENHAMS. Orarul acestui Complex clarifică faptul că Ziua Domnului este Duminica.

DEBENHAMS Kinyras 

ΩΡΑΡΙΟ / OPENING HOURS

----------------------------------

ΔΕΥΤΕΡΑ / MONDAY / 09:30 – 19.30

ΤΡΙΤΗ / TUESDAY / 09:30 – 19.30

ΤΕΤΑΡΤΗ / WEDNWSDAY / 09:30 – 15:00

ΠΕΜΠΤΗ / THURSDAY / 09:30 – 19:30

ΠΑΡΑΣΚΕΥΗ / FRIDAY / 09:30 – 19:30

ΣΑΒΒΑΤΟ / SATURDAY 09:30-19:30

ΚΥΡΙΑΚΗ / SUNDAY/ CLOSED

Q. E. D. ! ! !

----------------------------------

²  2663 κατάπαυσις, -εως, ή, (καταπαύω), odihna, linişte, recreere; loc de odihna. Fapt. 7:49; Evr. 3: l1.4:1.3,5.10. * 

3   ^H7673 שָׁבַת, shabath, O rădăcină primitivă; a reface, adică a renunța la efort; folosit în multe relații implicite (cauzal, figurat sau specific): - (a cauza, a lăsa, a face) a înceta, a sărbători, a face (a face) a eșua, a ține (sabatul), a suferi a lipsi, a lăsa, a pune deoparte (jos ), (a face) a se odihni, a scăpa, tot, a lua

⁴  4520  σαββατισμός, -ου, ό, (σαββατίζω „a sărbătorii Sabatul”), ţinerea sau sărbătorirea Sabatului. Evr. 4:9. .

⁵ 373 αναπαύω, viit. αναπαύσω, aor. άνέπαυσα, imp. άνάπαυσον, perf. pas. άναπέπαυμαι, viit. med. άναπαύσομαι, α se odihni, a-şi împrospăta puterile. Mt. 11:28,   Mc. 6:31,14:41, Lc. 12:19,1Pt. 4: l4, Ap. 6: l 1.

⁶ 303 ανά, prep. cu acuz. în compoziţie cu verbele indică o mişcare de jos în sus]. în, prin, între, fiecare, câte (lângă num.). Mt. 13:25; Mc. 7:31; Lc. 9:3; In. 2:6,1Cor. 14:27, Ap. 7:7.

⁷  3973 παύω, (παΰρος, „mic", „puţin"), viit. med. παύσομαι. aor. έπαυσα, aor. pas. παήναι, perf. πέπαυμαι, imp. aor. παΰσαι, sg. pers. III. παυσάτω, a reţine, a opri; a înceta, a abandona [la med.]; a termina. 1 Pt. 3:10; Lc. 5:4, Ef. l: 16; Lc. 8:4.

*************************** 

Acest articol a fost publicat prima dată sub titlul, „ADEVĂRUL despre Sabat, Lege şi HAR la început de secol XXI”, în Publicația creștină de informare „Izbânda Credincioșilor”. Anul 9. În  numerele din lunile Aprilie, Mai și Iunie 2004.

Revizuit 2005; 2020.

*************************** 

Dobrescu Victor