Ati auzit ca s-a zis: "Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte."

Dar Eu va spun: sa nu va impotriviti celui ce va face rau. Ci, oricui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt.

Oricui vrea sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa.

Daca te sileste cineva sa mergi cu el o mila de loc, mergi cu el doua.

Celui ce-ti cere da-i; si nu intoarce spatele celui ce vrea sa se imprumute de la tine.

Ati auzit ca s-a zis: "Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau."

Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.

Daca iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce rasplata mai asteptati? Nu fac asa si vamesii?

Si daca imbratisati cu dragoste numai pe fratii vostri, ce lucru neobisnuit faceti? Oare paganii nu fac la fel?

Voi fiti, dar, desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit.

(Matei 5:38-48)

Isus a venit în această lume și și-a declinat identitatea, a spus și a demonstrat că este Fiul lui Dumnezeu. Însă dacă te uți atent la învățăturile lui ajungi la concluzia că nu este un Dumnezeu ușor de urmat, El vine și parcă ridică standardele de morală la un nivel superior, greu de atins:

-          Nu te împotrivi celui ce îti face rău, ci întoarce și celălalt obraz

-          Oricine vrea să îți ia haina, dă-i și cămașa

-          Dacă te silește cineva să mergi cu el o mila, tu să mergi două

-          Să iubești nu doar pe aproapele ci și pe vrăjmașul tău

-          Binecuvintează pe cel ce te bleastămă

-          Faceți bine celor ce vă urăsc

-          Rugati-vă pentru cei ce vă asupresc

Ceea ce face El este nu să strice Legea (Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Matei 5:17) ci să ridice nivelul exigenței:

Ați auzit că s-a zis celor din vechime: "Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății." Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine va zice fratelui său: "Prostule!" va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: "Nebunule!" va cădea sub pedeapsa focului gheenei. (Matei 5:21-22)

Nu doar că aceste standarde  sunt greu de atins, dar atunci când încerci să le atingi, și reușești pe ici pe colo, cei de lângă tine te cataloghează ca fiind slab pentru că nu acesta este normalul în societatea noastră. Dacă ne gândim bine ne dăm seama că societatea noastră este cu susul în jos, normalul este dat de învățăturile Fiului pentru că El este Adevărul, iar în lumina învățăturilor Sale putem înțelege cât de stricată este lumea noastră, am ajuns iar ca în vremea lui Noe: Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. (Gen. 6:5)

Isus are aceasta abilitate de a-și face învățăturile să fie umane, dovada faptului că era Dumnezeu sunt tocmai învățăturile Sale care erau luate din cotidianul fiecarei zile. Azi oamenii se judecă între ei pentru pământuri, case sau afaceri, dar în vremea aceea se judecau pentru lucruri mult mai simple, pentru haine de exemplu; probabil Isus trecând din cetate în cetate, se uita la oameni și putea să-i citească mai bine ca oricine, probabil s-a uitat la un om și a știut că acesta s-a judecat cu vecinul său pentru o haină care a lăsat-o sub un copac, iar acum se certau a cui este. Isus le dă oamenilor învățături plapabile desprinse din zbaterile lor de zi cu zi, dar ele au un scop bine definit: ca să fiți fii ai Tatălui vostru, voi trebuie dar să fiți desăvârșiți. Dar dacă mergem mai departe cu raționamentul, am putea să ne întrebăm: nu ni se spune că unul singur a fost desăvîrșit? și acela a fost Fiul? Atunci ce rost mai are să mă chinui, dacă oricum nu voi atinge standardul de desăvârșire? Isus răspunde la această frământare în Marcu 10:17-27

La Isus vine un om, și după ce îngenunchează i se adresează cu titlul de “Bunule Învățător“; în această relatare sunt două lucruri care au menirea de a transmite ceva despre Isus: faptul că cel ce a venit înaintea Lui îngenunchează este semn că oamenii îl văd ca fiind un trimis din partea lui Dumnezeu, iar omul acesta era bogat, mai mult ca sigur că nu îngenunchia în fața oricui, iar al doilea lucru este titlul pe care îl primește Isus - “Bunule Învățător“, în Israel mai erau și alți învățători dar nici unul nu era ca Isus pentru că ni se spune de multe ori în Evanghelii că mulțimile rămâneau uimite de învățăturile Lui. Omul bogat vine la Fiul lui Dumnezeu cu o întrebare fundamentală pentru viața umană: “Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? “ Ne surprinde modul în care decurge dialogul, Isus uitându-se la el i-a făcut radiografia spirituală într-o secundă și l-a catalogat ca fiind un cunoscător al poruncilor (nu l-a întrebat dacă cunoaște poruncile, ci i-a spus direct că vede în el faptul că știe poruncile). Apostolul Marcu, spre deosebire de Luca (relatarea apare și în Evanghelia după Luca 18:18-30), uitându-se mai atent la Isus face următoarea remarcă: “Isus s-a uitat țintă la el, l-a iubit”. Este interesantă afirmația lui Marcu, l-a iubit, dar oare ce anume l-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să se uite cu dragoste la acest om, pentru că în cazul de față sigur nu era milă. Poate a văzut în el sinceritatea căutării lucrurilor cu adevărat importante în viață; Isus l-a iubit pentru că deși avea multe bogătii a avut curajul să își pună o astfel de întrebare grea, mulți nici măcar nu își bat capul cu întrebări privitoare la viața de după moarte. Viața veșnică este una din învățăturile principale ale lui Isus. În Vechiul Testament acest termen nu apare decât în Daniel: În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică, și alții pentru ocara și rușine veșnică. Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci. (Daniel 12:1-3) Omul care a venit la Isus, fiind bogat probabil știa și să citească, poate o fi citit și cartea prorocului Daniel, iar când l-a auzit pe Isus vorbind despre viața veșnică a făcut legătura cu acest text, și s-a aprins în el dorința de a afla mai mult. Din această cauză l-a iubit Isus, pentru că a avut curajul să își pună o astfel de întrebare: ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Dacă s-a dus la Hristos cu o astfel de întrebare, înseamnă că întrebarea era în el de mai multă vreme, astfel de frământări nu se nasc brusc. Spre deosebire de dialogurile purtate cu fariseii pe care îi mustră în mod direct, de această dată Isus încearcă să îl ajute pe cel care a pus întrebarea să înțeleagă răspunsul, pentru că răspunsul avea să nu fie unul ușor. Prin răspunsul dat Isus avea să demonstreze încă o dată că este fiu de Dumnezeu, capabil să înțeleagă natura umană dar și să o ajute să se reabiliteze: "Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă."  Prin puterea Sa de a citi inima omului, Isus identifică repede problema celui ce stătea în fața lui, și anume că avea inima legată de bogațiile ce le deținea. Răspunsul Său este în concordanță cu învățăturile pe care de atâtea ori le dădea norodului:

Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. (Matei 6:19 -21) Ceea ce-i spune Isus bogatului este să își deslipească inima de pe pământ du-te de vinde tot ce ai și să și-o lipească de cer vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă,  însă remediul nu este unul ușor; gândiți-vă la impactul social, un o bogat al cetății, unul care era privit cu invidie de toți ceilalți să își dea avearea la săraci și să înceapă să umble după un învățător care cutreiera țara în lung și în lat, o astfel de decizie nu este comodă deloc. Isus îi face invitația de a înțelege Legea lui Dumnezeu la un alt nivel, putem să ni-l închipuim spunându-i: e foarte bine că știi Legea și că o aplici, acesta este un punct de pornire, însă este mult mai mult de atât, este și un alt nivel în care nu trebuie să te împotrivești celui ce îti face rău, ci să-i întorci și celălalt obraz, oricine vrea să îți ia haina, dă-i și cămașa, să iubești nu doar pe aproapele ci și pe vrăjmașul tău... , este o invitație la a înțelege mai mult.

Fiecare întâlnire cu Hristos cere și luarea unei decizii, trebuie să alegi dacă vrei să urmezi cale Lui incomodă pentru natura umană pentru că vine în contradicție cu tot ceea ce firea ne îndeamnă să facem. Bogatul a luat decizia în dreptul lui: mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot

Cu toate că l-a iubit, Hristos i-a lăsat dreptul să aleagă, i-a dat puterea de a alege între calea cea largă și calea cea strâmtă, din Gradina Edenului și până atunci nu s-a schimbat nimic în caracterul lui Dumnezeu, este același Dumnezeu care dă posibilitatea omului să aleagă; este încă o dovadă a faptului că avem un Dumnezeu neschimbător.

În urma alegerii celui bogat descoperim și profunzimea învățăturii lui Hristos. Nu răspunsul neobișnuit este cheia învățăturii, ci ceea ce urmează după el.

Bogatul a plecat mâhnit, iar Isus se adresează ucenicilor folosind o comparație hiperbolică (o comparație exagerată) ca să scoată în evidență realitatea dură a unui adevăr spiritual: Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Probabil bogatul a auzit acest verdict din partea celui care este judecătorul Suprem, cred că nu s-a îndepărtat prea mult de Isus, pentru că un om mâhnit se îndepărtează mergând agale, gândindu-se la răspunsul primit. Isus se adresează ucenicilor săi oferindu-le o comparație care avea să provoace uimire: Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!

În urma acestui răspuns ucenicii se uită nedumeriți unii la alții și își pun o întrebare cât se poate de reală: Cine poate atunci să fie mântuit? Întrebarea este firească, ei au avut în fața lor un om care urma legea și cu toate acestea nu era mântuit. Cheia învățăturii lui Hristos, ideea centrală a mesajului pe care dorea să îl transmită ucenicilor, și aceștia să îl înțeleagă este că mântuirea nu poate fi câștigată de om ci este dată de Dumnezeu: "Lucrul acesta este cu neputință la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu." Isus încerca să le spună că oricât ar încerca prin forțe proprii să fie mântuți, nu vor reuși niciodată pentru că omul nu poate fi fară păcat, cel mai mic gând necurat îl osândește la pedeapsa veșnică, ci doar Dumnezeu le poate da mântuirea prin jertfa supremă pe care ucenicii aveau să o înțeleagă mai târziu după înviere Fiului.

Care este asemănarea dintre ucenici și cel bogat? Toți căutau mântuirea. Dar care este deosebirea? Ucenicii au lăsat totul și l-au urmat, au ales să poarte aceea cruce pe care bogatul a refuzat-o, el nu a putut să lase totul în urma sa. De aici putem să vedem că Dumnezeu nu te mântuiește cu forța, ucenicii au ales, de asemenea cel bogat a ales dar cu toate că îl iubea Hristos nu i-a forțat mântuirea (deși nu avem de unde să știm dacă până la finalul vieții nu a reușit să aleagă reabilitarea).

Așadar mântuirea nu e prin meritele noastre ci prin harul și mila lui Dumnezeu, cu condiția să  acceptăm revărsarea harului Său în viața noastră, atât de ușor și totuși atât de greu.