„Atunci Împărăția cerurilor se aseamănă cu zece fecioare. Cinci din ele erau înțelepte, iar cinci nechibzuite. Cele înțelepte  când și-au luat candelele, și-au luat și untdelemn în vase... ”

În caz contrar la ce ți-ar folosi o candelă fără untdelemn?
Undelemnul aflat în ardere produce lumină. Și cât de dificil ar fi să te găsești în „miezul nopții” fără nici o sursă de lumină. Însă, „Cuvântul Tău este o candelă cu lumină pe cărarea mea.” (Ps. 119/105) Candela luminează doar dacă este alimentată cu untdelemn. Tocmai de aceea „untdelemnul” a devenit un subiect discutat, insistându-se în predicare asupra necesității lui, însă mi-e teamă că mulți nu mai au nici candela - nu doar untdelemnul. Totuși, în acest context suntem determinați să ne punem întrebarea: Ce este untdelemnul?
De regulă  nu este obligatoriu să spiritualizăm fiecare element dintr-o pildă și nici nu este normal să se facă teologie pe baza unei pilde. Numai că în cazul de față untdelemnul constitue esența pildei. Pentru unii untdelemnul reprezintă  Duhul Sfânt. Da așa este, în unele situații din Biblie, dar nu în toate... Nu trebuie să ne grăbim să generalizăm.
De ex: untdelemnul turnat peste rănile celui jefuit de tâlhari  tot Duhul Sfânt simbolizează? Eu cred că nu. (Luca 10/34)
Atunci când Învățătorul a rostit această pildă în auzul evreilor, oare despre Duhul Sfânt a avut El în vedere să vorbească? Eu cred că alta era lipsa lor...
Se consideră că Duhul Sfânt nu poate fi cumpărat așa cum au fost sfătuite fecioarele nechibzuite. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc.
Ci vreau să insist și să argumentez că este imposibil ca Duhul Sfânt să se găsească la unii într-o măsură mai mare, iar la alții în una mai mică. Nu. Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Poți accepta însă dogma aceasta cu condiția să accepți și doctrina care învață  că Duhul Sfânt nu este decât o putere sau o energie. Dar în condițiile în care noi credem că Duhul Sfânt este o Persoană, El nu poate fi fragmentat, sau pe înțelesul tuturor, dat într-o anumită măsură sau cantitate. Este lipst de sens îndemnul: Cei ce au primit Duhul Sfânt să se roage pentru „împrospătarea” Lui, ca și cînd Duhul Sfânt ar fi un lichid ce are nevoie de împrospătare. Nu are nevoie nici de împrospătare și nici să-L înflăcăreze oamenii, ci invers, El este Cel ce înflăcărează. Duhul Sfânt (Dumnezeu) nu depinde de noi, ci noi depindem de El. Facem deseori afirmații (poate din necunoștință) ce duc inevitabil la întristarea Duhului Sfânt. Avantajul constă în faptul că Dumnezeu nu ține seama de toate vorbele noastre spuse în neștiință.

În acest context este o singură posibilitate: există Duhul Sfânt într-o persoană sau nu există... ? !
Totuși, cum se explică plinătatea Duhului Sfânt evidențiată la unii oameni a lui Dumnezeu?
Atunci când discutăm despre plinătatea Duhului luăm în calcul dacă Duhul Sfînt a umplut și stăpânește întrega noastră ființă. Apostolul Pavel îndeamnă în acest sens: „... duhul, sufletul și trupul vostru să fie păzite în întregime... ” - pentru Dumnezeu. La ce ne-ar folosi ca Duhul Sfânt să fie în duhul nostru, iar „mădularele trupului puse în slujba păcatului”? (Rom. 6:13)
În „casa” (mintea) noastră pot să-și facă loc  dacă sunt acceptate și alte duhuri. (Fil. 1:17)
De exemplu: În Fapte 2/4 ni se spune despre apostoli că s-au umplut cu Duhul Sfânt, dar fiind amenințați din pricina Cuvântului propovăduit în inima lor a pătruns un duh de frică  ce le-a diminuat curajul de a mai predica. Există duh de frică? Da. „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.”  (2Tim. 1:7) Dar în urma rugăciunii, au fose eliberați de acest duh străin „... s-a cutremurat locul unde erau adunați, toți s-au (re)umplut cu Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul cu îndrăzneală.” (Fapte 4:31)
Atunci când ești „plin doar de Duhul Sfânt” se poate spune că ai ajuns să fii „ plin de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (conf. Efes. 3/19)
Este dificil ca omul care nu este decât „carne păcătoasă” să atingă această performanță din moment ce Mântuitorul i-a atenționat chiar pe unii din ucenicii Săi: „Nu știți de ce duh sunteți însufleți-ți.” Puțini sunt cei  în dreptul  cărora  au fost scrise cuvintele „plin de Duhul Sfânt.”

În concluzie: Duhul Sfînt nu poate exista „cantitativ” mai mult sau mai puțin, ci El este un „întreg” în inima celui ce L-a acceptat. Rămâne de văzut, dacă nu cumva inima este împărțită (conf. Iacov 4/8)între Duhul Sfânt și alți „musafiri”, ce ocupă loc în „casa” noastră.
Revenim pentru a stabili ce este untdelemnul și care este importanța lui.
Răspunsul îl găsim în epistola către „Evrei”. Este um mesaj de avertizare adresat la timpul potrivit chiar „fiicelor Ierusalimului„ (fecioarelor) „... dar lor, Cuvântul propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit.” (Evrei 4:2)
Ordinea este bine stabilită: Întâi Cuvântul (candela), apoi credința ( untdelemnul): „Credința vine în urma auzirii Cuvântului.”  „ cele înțelepte  împreună cu candelele au luat și untdelemn în vase.”  Toată învățătura, cât și minunile săvârșite de către Mântuitorul au avut scopul de a promova credința. „Acest început al semnelor l-a făcut Isus în Cana din Galileia și ucenicii Lui au crezut în El.”
Este deja bine cunoscut faptul că „fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui.” Tocmai de aceea Domnul Isus s-a rugat pentru ucenicul Său Petru „să nu se piardă credința Lui”. Ai pierdut credința, te-ai pierdut și tu... Duhurile de îndoială luptă  să distrugă credința copiilor lui Dumnezeu. Necredința este purtată peste tot de vânturile îndoielii ce suflă din toate direcțiile. Tocmai de aceea apostolul Iuda observă pericolul și trimite semnale de avertizare și încurajare pe frontul de luptă: „Continuați lupta pentru credință... ”
Din cauza pierderii credinței  unii au devenit batjocoritori plini de batjocori, întrebând unde este făgăduința venirii Lui?
Cu referire la vremea din urmă, Domnul Isus a pus întrebarea care ar trebui să ne preocupe pe fiecare: „Dar când va veni Fiul Omului va găsi credință pe pământ?” (Luca  18/8) Raportat la pildă: Ne va găsi El cu candelele aprinse?
Concluzie finală: Cantitativ credința poate fi: puțină sau deplină. (Matei 8/26, Evrei 10/22) Ea poate „merge mereu crescând” (1Tes. 1/3) până se ajunge la umplerea vasului. „plin de credință”  (Fapte 6/5)  Dacă „Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură (cantitativ) în cazul credinței ea a fost dată  folosindu - se o anumită  măsură. (Rom. 12/3) Nu mergem prea departe deoarece am trecut deja în alt domeniu: credința ca dar al Duhului Sfânt. ( 1Cor. 12/9, Matei 15/28)
Ce este de făcut?

Făcliile trebuie să fie  aprinse. Așa că este bine să măsurăm periodic nivelul  untdelemnului  din vasele noastre. Dacă consideri că este suficient - păstrează-l „și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut... ”. (1Tim. 1:9)
Dacă consideri că nu-i suficient, iar candela s-ar putea stinge -  ajungând doar un fitil ce doar mai fumegă, El promite că nu-l va stinge. Nu sta indiferent, ci  roagă-te ca și ucenicii: „Doamne, mărește-ne credința”.
Fă aceasta  „Astăzi”.
„Atunci”, va fi prea târziu...

Fiți binecuvîntați!