Comunicarea omului cu Dumnezeu este posibilă încă de la facerea lumii.

Această practică este numită „prorocie”, iar vorbitorul este numit „proroc”. Deși această calitate i s-ar putea atribui omului din grădina „Edenului”, primul în dreptul căruia s-a scris acest nume a fost Avraam. De aici  înțelegem că prorocia nu este doar o conversație, ci descoperirea unor necunoscute (taine).

Prorocia a fost actualizată în Noul Testament făcând parte din darurile Duhului Sfânt. În rânduiala așezată de apostolul Pavel în biserica din Efes, sunt menționați ca slujitori și prorocii. Aceasta însă nu  obligă ca în fiecare „bisericuță” să fie și proroci.

Dacă într-o anumită perioadă de timp, în tot Israelul exista un singur proroc, în vremea noastră în ficare cătun există cel puțin unul, iar în Comunitățile mari chiar zeci de proroci. Dar ce-i rău în asta? Să dea Domnul ca toată biserica să fie formată din proroci - a încuviințat omul lui Dumnezeu, Moise.

Numai că, atunci când crește cantitatea cu siguranță scade calitatea. Apostolul Pavel pune accentul pe calitate și atenționează: „Fiecare să ia seama cum clădește” (1Cor. 3/10) și nu cât clădește. Creșterea numerică a fost alimentată de „goana” publicului după senzațional - deși conținutul unei prorocii seamănă cu o predică având mereu același „descoperiri”: iubiți-vă, iertați-vă, uniții-vă, învățături care le auzim și de la amvon fiind scrise în cuvântul Evangheliei. De regulă producătorii scot la vânzare produsele  cele mai căutate.

Un cuvânt profetic rostit de apostolul Pavel cu privire la vremurile din urmă, atinge și acest domeniu în care „oamenii își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” Este „hrana” care li se potrivește cel mai bine. În apărarea acestei charisme cineva mi-a vorbit de importanța ei: „Pe mine prorocia m-a ținut pe calea Domnului”. Da, dar aceasta este casa zidită pe nisip.

În unele biserici, Evanghelia a fost înlocuită în mare parte cu prorocia. De ex: Adventiștii alocă un spațiu larg pentru dezbaterea profețiilor lui Ellen White, în detrimentul Scripturii. Această practică a prins contur și-n unele biserici penticostale. Prorocul este chemat la amvon pentru „recapitularea” descoperirii, când timpul respectiv era destinat Evangheliei. Există  biserici  în care te poți împărtăși cu Cina Domnului doar după ce primești o confirmare din partea unui  proroc. Dacă  prorocul  are o părere negativă despre tine, este posibil să nu mai vină confirmarea niciodată...

Se consiideră că prorocii sunt foarte importanți deoarece ei sunt „detectivii” ce scot la iveală păcatul, ca și când biserica ar fi formată din oameni ce dețin tot felul de ascunzișuri și ca atare ei trebuie să treacă prin fața detectorului pentru a fi desconspirați. Argumentul este biblic: „Fără descoperire dumnezeiască poporul este fără frâu”. Dar din moment ce ni se spune: „calea vieții celui înțelept duce în sus.”  (Prov. 15/24)  ar însemna că nu mai e nevoie de frână și la urcare... Dealtfel noi nu trebuie să fim  „ca un cal sau ca un catâr care îl strunești cu un frâu”. (Ps. 32/9) Descoperirea  a fost făcută prin Duhul Sfânt - prin Cuvântul Evangheliei. (1Cor, 12/10,15/1)                                                                                                                                                           Așadar: Înfrânarea trebuie să existe în interior fiind una din roada Duhului Sfânt - și nu să vină doar din exterior.

Foarte puțin a vorbit Domnul Isus despre proroci, dar a ținut să ne avertizeze că „vin la noi îmbrăcați în haine de oi, dar lăuntric sunt niște lupi răpitori”  iar în vremea de pe urmă vor fi mulți proroci mincinoși. Deși acceptăm că ne găsim în vremurile din urmă, nu recunoaștem existența acestei categorii de proroci, ca și când cuvîntul profetic rostit de către Mântuitorului n-ar fi adevărat. Sigur că nu avem voie să generalizăm, fără rețineri trebuie să acceptăm că printre cei falși există și cei adevărați. Însă nu știu care este raportul. Oare să fie valabil și astăzi cel menționat în cartea „1Împărați” 22/6:1/4oo? Nu știu...

Atunci când vorbim despre disciplină în exercitarea slujbei de proroc ne așteptăm la responsabitate care înseamnă asumare. Este cineva care nu știe că prorocii Vechiului Testament proroceau cu mare teamă? Frica era determinată de porunca din Lege care prevedea ca prorocul să fie pedepsit cu moartea dacă spusele lui nu se adevereau. Un asemenea proroc a vorbit din îndrăzneală și nu din partea Domnului. (Deut. 18/20,21, 22) Am luat noi în calcul câtă împotrivire manifestă Dumnezeu ca cineva să-și rostească propriu  cuvânt folosind Numele Său?

Cine mai dă, sau cine mai cere astăzi socoteală de cele rostite? Diferența dintre prorociii menționați în Biblie și cei de astăzi este  mare. Cei de atuncii erau siliți să slujească, cei de astăzi trebuie să-i silești să se oprescă și nici așa nu acceptă. Cauza? Lipsa de responsabilitate pentru cele afirmate. Dacă  ar exista aceiași pedeapsă și-n ziua de astăzi, ar mai fi dispus cineva să prorocească? Nu știu...

Având în vedere căci un cuvînt profetic se adresează unei persoane cu sentimente trebuie eliminată cu desăvârșire „joaca dea prorocia”. Ex real: Nu poți striga în public: „Tu care ai preacurvit”, ca mai apoi cînd se dovedește că nu-i adevărat - să te justifici că te-ai referit de fapt la preacurvia spirituală (prietenia cu lumea). Nu poți opri păstorul să oficieze Sfânta Cină pe motiv că ți s-a descoperit că are mâinile murdare, fără să-i spui de ce anume. Și iar nu poți să-i prorocești cuiva că-i împovorat de păcate și tu să nu-i spui niciunul. Având în vedere că prorocia se manifestă în Adunare, ce este formată din musafiri, copii, „prunci” și alte categorii dornice de „noutăți” este bine să ai o conduită înțeleaptă și să nu strigi în public ceea ce ai putea spune cuiva personal. Ce ar fi însemnat ca Mântuitorul să-i fi dezvăluit trecutul femeii samaritene printr-o strigare publică? Intimitatea femeii a fost discutată între „4 ochi” Femeia a reacționat pozitiv: „Văd că ești proroc”. Avantajul discuției în particular va simplifica „rezolvarea problemei” în cazul în care „descoperirea” a dat greș... (Un păstor cunoscut din zona noastră a mers ocazional cu slujirea în altă biserică din diaspora. Spre surprinderea lui cineva i-a spus la urmă personal că Domnul i-a descoperit că el consumă băuturi alcoolice. Păstorul mărturisea: după ce l-am convins că nu-i adevărat și că trebuie să fie mai atent, m-am bucurat că o avut totuși înțelepciunea să-mi spună personal și nu o strigat neadevărul acesta în public - era dificil de demontat... )  

Atunci când spunem „cuvânt profetic” se înțelege că face referire la „o necunoscută” (taină) ce avea loc în viitor. Această profeție trebuie în mod obligatoriu să conțină un reper după care eu să-i pot urmări împlinirea. (Deut. 18/22) Dar din moment ce ele s-au transformat în predică, la ce reper să ne mai așteptăm? Tocmai din această pricină Dumnezeu se detașează de această categorie de slujitori deghizați în prorocii Domnului: „Eu n-am trimis pe prorocii aceștia și totuși ei au alergat.” (Ier. 23/21,22)

În aceste condiții est absolut necesar să respectăm instrucțiunile Cuvântului care este mai presus decât cuvântul profetic:

„Preaiubiților să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, pentru că în lume s-au ridicat mulți proroci mincinoși. ” (1Ioan 4/1) Sunt oameni lumești, dar activează în Adunare. Cuvântul de ordine rămâne „cercetați”

Eu n-am avut prilejul să întâlnesc oameni dispuși să cerceteze duhurile, cu excepția unui păstor care a plecat la cele veșnice. Nu era împotriva prorociei ca manifestare, dar trebuia să dai socoteală de cele rostite. În ziua de astăzi ce avem? Doar graba „să cercetăm” ce-a fost din „partea Domnului”... Mereu și mereu aceiași expresie rostită în mod ușuratic „din partea Domnului” Pentru unii cercetare înseamnă repetere. Aici intervine întrebarea: De unde știi că toate prorociile sunt din partea Domnului? Pentru a te pronunța cu așa mare grabă punându-le pe seama Domnului, trebuie să ai darul deosebirii duhurilor. Acest dar este o conbinație între darul înțelepciunii duhovnicești și darul cunoștinței. (cunoașterea Scripturii) 1Cor. 12/8

Fără aceste virtuții este dificil dacă nu cumva imposibil să faci deosebirea. Cu intenții bune au fost cuvintele rostite de ucenicul Petru: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu ți se întâmple așa ceva” Cine ar fi putut cunoaște că aceste cuvinte au o provienență străină? ( Matei 16/22,23) Cel mai mult și mai ușor se greșește în vorbire. Este recomandat să nu ne grăbin să deschidem gura. De multe ori duhurile rele dau buzna în inimă înfluențând vorbirea noastră. Nu-i de mirare că Mântuitorul i-a atenționat chiar pe ucenicii Săi: „Nu știți de ce duh sunteți însufleți-ți.” Satana este în măsură să se prefacă în înger de lumină. Aceasta înseamnă că e capabil să-și aducă lucrările sale de rătăcire atît de aproape de lucrările lui Dumnezeu - încât să nu le deosebești:

Ex: „Pe când ne duceam la locul de rugăciune ne-a ieșit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Ea s-a luat după noi și striga: Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Preaînalt și ei vă vestesc calea mîntuirii. ” ( Fapte 16/16,17)  Ce adevăr curat! Nici o urmă de neadevăr. În mijlocul predicilor femeia introducea un „spot publicitar”. Este posibil ca nici Pavel sau Sila să nu fi cunoscut de la început de unde vine această  confirmare de „oameni a lui Dumnezeu”, dar când strigarea a  devenit supărătoare și insistentă „înțelepciunea de sus” face diferența.

Foarte important: În slujirea din  biserica din Corint, Pavel constată că  prorocia și vorbirea în alte limbi, erau  „piatra de căpătâi”. Însă aceste charisme nu i-a maturizat, ei rămânând la statura de „prunci în Hristos”. În această situație apostolul le îndreaptă atenția  spre Evanghelia propovăduită pentru a fi cunoscută. (1Cor. 15/1)

Ce este de făcut? Rugăciune.

Ca Dumnezeu să ne dea un duh de chibzuință (2Tim. 1/7) care ne va îndruma pe mijlocul cărării neprihănirii. Nu „alerga” mereu după descoperiri care ar substitui descoperirile din Cuvântul lui Dumnezeu. În acest mod vei evita dezamăgirile. Dacă ești la curent cu toate descoperirile „prorocilor” ignorându-le pe cele biblice deja ai luat o direcție greșită. Nu pune pe seama lui Dumnezeu toate „descoperilrile” (să cercetăm ce-a fost din partea Domnului)  Chiar și un adevăr poate să aibă o provienență străină (con. Fapte 16/17) Nu fă subiect de predică o anumită prorocie. Biblia are 66 de cărți. Nu disprețui prorociile și nici sfaturile.

Cercetează toate lucrurile și păstrează ce ți se pare bun.

În final: Rugăciunea apostolului Pavel să fie rugăciunea noastră: „Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui, și să ne lumineze ochii inimii ca să pricepem... ”

Fiți binecuvântați!

Autorul nu face polemică pe subiecte biblice. Așa că  „dacă cineva iubește  cearta de vorbe, noi nu avem un asfel de obicei.”