„În zilelele de pe urmă - zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură... ”   (Fapte 2/17)                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Este bine de știut că lucrarea Duhului Sfânt n-a început la „Cincizecimi” ci a început o dată cu facerea lumii, în timp, desfășurându-și activitatea cu precădere în interiorul poporului Israel (Neemia 9/20) și cu mici excepții  între neamuri (Num. 23/7) Darurile Duhului Sfânt menționate în Noul Testament (1Cor. 12), au operat și în perioada Vechiului Testament, exceptând  darul vorbirii în felurite limbi și a tălmăcirii. Cu aproximativ 800 de ani înainte, Dumnezeu a trimis vestea bună prin profetul Ioel precum că Duhul Sfânt va ajunge la întrega suflare omenească. Această promisiune face parte din „făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să ne facem părtași firii dumnezeiești.” (2Petru 1/3,4) 

Făgăduința are în vedere turnarea Duhului Sfânt  peste orice făptură. Și când a început această făgăduință să devină realitate? Citim: „Cine crede în Mine, din inima lui va curge râuri de apă vie. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, ce aveau să-L primească (TOȚI) cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese proslăvit.” (Ioan7/38,39) Dar am menționat deja că Duhul Sfânt a fost dat încă de la facerea lumii, cum dar ni se spune că nu fusese încă dat? Da, nu fusese dat în forma profețită de Ioel: „... voi turna peste orice făptură”. Expresia „turnat” nu se referă la o cantitate” mai mare de Duh Sfânt, ci face trimitere la faptul că Duhul Sfânt va depăși granițele Israelului, ajungând la neamuri. Dar de ce a fost necesară această revărsare de Duh, până acolo încât să ajungă la orice om? Deoarece Dumnezeu a hotărăt mântuirea tuturor oamenilor. (1Tim. 2/4) Ori noi știm deja, că Duhul Sfânt este Cel ce implementează  mântuirea în viața omului și ea nu se poate realiza decât prin intermediul Său. Este „ploaia târzie” ce va cădea peste cei „buni”, (evrei) cât și peste cei „răi”, (neamuri) iar Soarele neprihănirii va răsări peste cei drepți și peste cei nedrepți.

În general. doctrina penticostală cu referire la lucrarea Duhului Sfânt are la bază o regulă fixă, prin care se cere ca  persoana ce vrea să intre în relație cu Duhul Sfânt, să se pocăiască, să se boteze în apă, apoi prin stăruință va intra în părtășie cu Duhul Sfânt. Dar procesul „pocăinței” nu este tot lucrarea Duhului Sfânt? E posibil să te pocăiești independent de Duhul Sfânt? Nicidecum. Un asemenea concept precum că „eu” trebuie să-mi rezolv problema pocăinței nu se armonizează cu principiile biblice legate de lucrarea Duhului Sfânt în ansamblu. Dacă ne putem pocăi singuri, înseamnă că ne putem și mântui singuri, deoarece versetul următor spune astfel: „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos și rău... ”

Este însă foarte posibil ca noi să nu știm ce înseamnă „pocăință”. Regretul sau părerea de rău temporară, nu înseamnă pocăință. Ahab (împăratul lui Israel) s-a „pocăit” și el pentru o zi. Dar a rămas consemnat ca fiind cel mai rău împărat. (1Împ. 21/25-29) Nici  frecventarea unei biserici după ce te-ai botezat, nu înseamnă pocăință, deoarece  „pocăința” este un proces și înseamnă schimbare, sau în termeni biblici  înnoire, care numai Duhul Sfânt împreună cu voința omului o poate face. Deseori auzim mărturia celor convertiți evidențiind anumite persoane „eu m-am întors la Domnul datorită lui Ionescu, și altul a lui Vasilescu”, dar n-am auzit ca cineva să spună așa cum ar fi fost normal: „eu m-am întors datorită Duhului Sfânt  care m-a convins că sunt un om păcătos”. Dacă cineva este născut „din voia unui om și nu din Dumnezeu”, nu știu cât de departe poate ajunge. Noi însă credem că suntem rezultatul lucrării Duhului Sfânt de la „A la Z”.

„Nimeni nu vine la Tatăl dacă nu este atras de Fiul”, tot așa nimeni nu vine la Fiul dacă nu este atras și convins de Duhul Sfânt - continuatorul procesului de mântuire - omul neavând capacitatea de a se mântui singur.

Tocmai în acest sens a vorbit și Domnul Isus: „Dar când va veni El  (Duhul Sfânt) va dovedi lumea vinovată în ceea ce privește păcatul... ” (Ioan 16/8)

Așadar: obiectivul Său este lumea. În Fapte 2/17 citim hotărârea divină: „Voi turna Duhul Meu peste orice făptură” (fără excepție).

Versetul 18: „Da, chiar și peste robii Mei voi turna din Duhul Meu”.

Dar nu era corect  să se spună: în primul  rând vor primi robii (credincioșii), apoi orice făptură? Nu. Prioritatea „0” este lumea (orice făptură).

Însă aflăm că lumea nu-L poate primi. Dar de ce? Pentru că n-ar vrea Dumnezeu? Nu - ci pentru că nu-L cunoaște. Aceeași situație a fost și în ceea ce-L privește pe Domnul Isus. „A venit la ai Săi, dar ai Sai nu L-au primit” - pentru că nu L-au cunoscut (Ioan 1/ 10-11). Dar a fost de dorit ca El să fie primit. Aceeași interpretare trebuie să o avem și în ceea ce privește persoana Duhului Sfânt: El vrea să fie acceptat de orice făptură, deoarece „ne vrea cu gelozie pentru Sine” (Iacov 4/5). În dorința de a mântui, El este în căutarea sufletelor pierdute. Biserica nu se poate înmulți decât cu ajutorul Duhului Sfânt (Fapte 9/31).

Cum ajunge Duhul Sfânt la orice făptură?

Prin Cuvântul Evangheliei. Cuvântul este sabia Duhului. „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16/15) Apostolii nu trebuia să se îngrijoreze despre ce anume urmau să vorbească, deoarece li s-a spus că „Duhul Sfânt le va aduce aminte - fiind o lucrare ce îi aparține Lui. Oamenii sunt doar „gura” cu care Duhul Sfânt vorbește acestei lumi. Când El acționează sabia, ea pătrunde: „Ei au rămas străpunși în inimă” (Fapte 2/37).

Prin Cuvântul Evangheliei, El bate la „ușa” oricărui muritor: „Iată ce zice bisericilor Duhul: Eu stau la ușă și bat, dacă aude cineva glasul Meu și deschide, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3/14-20). Nu oamenii îl caută pe Duhul Sfânt, ci El îi caută pe ei. Acceptând Cuvântul, îl acceptăm pe Duhul Sfânt, respingând Cuvântul, îl respingem pe Duhul Sfânt. Ștefan le-a reproșat evreilor: „voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”.

Din momentul deschiderii  mântuirea a intrat în casa ta ca și în cazul lui Zacheu. Primul lucru pe care îl aduce Duhul Sfânt este lumina „Cugetul meu luminat de Duhul Sfânt” (Romani 9/1). Apoi  începe curățenia „Măturați aluatul cel vechi, ca să fiți o plămădeală nouă” (1 Corinteni 5/7). „... ca unii care prin ascultarea de adevăr v-ați curățit sufletele prin Duhul.” (1Petru 1/22)

”Casa” intră într-un proces de renovare și înnoire. „Înnoirea lucrată de Duhul Sfânt” (conf. Tit 3/5). Dacă procesul de înnoire este dus cu bine până la capăt, casa devine  nouă - totul cu voința omului, dar sub călăuzirea Duhului Sfânt. În acest mod s-a realizat „nașterea din nou” - fără de care nimeni nu va vedea Împărăția lui Dumnezeu.

Casa  a fost înnoită cu scopul de a fi locuită. Apostolul Pavel confirmă acest adevăr scriind bisericii din Roma: „Voi sunteți duhovnicești dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi.” ( Rom. 8/9)„locuiește” însemnând domiciliul stabil. În caz contrar, rămânând nelocuită  se va găsi alți locatari interesați: „Duhul necurat zice: Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieșit. Și când vine o găsește goală, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu el alte șapte duhuri mai rele decât el. Intră în casă, locuiesc acolo și starea omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi.” (Matei 12/43/44,45)

Foarte important: Este absolut necesar ca ea să nu rămână goală, ci să fie locuită, aceasta fiind și dorința Duhul Sfânt întrucât „ne vrea cu gelozie pentru Sine” (conf. Iacov 4/5) Dar trebuie să fie și dorința noastră.

 „... El s-a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El: Rămâi cu noi căci e spre seară și ziua aproape a trecut. Și a intrat să rămână cu ei... ” (Luca 24/29)  Ce rugăminte (stăruință) scurtă și frumoasă! Nu este nevoie să transpiri  rugăndu-L să accepte. Nu este necesar personal suplimentar care să te ajute să-L convingi. Nu. Suntem de acord că trebuie să ne rugăm unii pentru alții, dar aici nu este cazul. Nu este necesar timp îndelungat pentru a primi Duhul Sfânt...

Relația ta cu Duhul Sfânt este personală și nu are nevoie de intermediari. Da, primirea  Cuvântului se face prin intermediari: „Și cum vor auzi despre El, fără propovăduitor”? (Rom. 10/ 14) Au fost situații și excepții când părtășia unora cu Duhul Sfânt a fost intermediată, dar aceasta în condițiille necunoașterii. „nici n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt.”(Fapte 19/2) Dar din momentul  cunoașterii relația ta cu Duhul Sfânt va fi ca între  prieteni. (Ioan 15/14)  Doar El a fost meșterul, lucrând la înnoirea casei noastre - găsindu-și plăcerea în noi - fiii oamenilor. (Prov. 8/30,32) În acest mod  spusele apostolului Petru au devenit realitate: Acceptând pocăința (înnoirea) veți primi darul  Sfântului Duh. El este un dar, care la rândul Său are alte daruri frumoase care le dă după buna plăcere a voii Sale. (1Cor. 12/1-11) De aici înainte El te va învăța și va avea privirea îndreptată spre tine. (Ps. 32/8; 1Cor. 2/13) El îți va descoperi lucruri noi. (1Cor. 2/10)

El te va călăuzi pe calea cea nouă și vie cu condiția să te lași cârmuit de El și să nu mai împlinești faptele firii pământești (Gal. 5/16) Este și o confirmare de apartenență la familia lui Dumnezeu în calitate de fiu. „Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii a lui Dumnezeu. ” (Rom. 8/14)  În caz de „cădere”, specifică omului care nu este decât „carne păcătoasă”, Duhul Sfânt va mijloci pentru reabilitarea ta. (Rom. 8/26,27)

Cum voi cunoaște  dacă El mi-a acceptat rugămintea de a rămâne să locuiască în inima mea? Ce dovadă, sau ce semn am? Aparent această întrebare este inutilă. Din moment ce ni se spune că El are dorința de a rămâne, ce a intervenit să nu o facă? „Când cereți un lucru să credeți că l-ați primit și-l veți avea” Pavel este îndreptățit să spună: „Și eu cred că am Duhul lui Dumnezeu.” Trebuie să crezi... Duhul Sfânt se primește prin credință. Totuși este posibil ca procesul de înnoire să nu fi fost dus cu bine până la capăt. „Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi”. În acest caz semnul este necesar.

Semnul de bază pentru mulți este vorbirea în limbi. Nu mă obligă nimeni să mă iau după mulțime. Nu contez pe așa ceva, deoarece e prea simplu de falsificat. Și dacă aș auzi o vorbire cursivă, frumos ar fi... Dar în cele mai multe cazuri, nu sunt decât 2-3 cuvinte. Asta nu înseamnă că vorbesc în limbi. 1) Vorbirea în limbi este în adevăr un semn, dar nu pentru a dovedi că am Duhul Sfânt, ci este un semn pentru cei necredincioși - cu referire la Fapte 2. - când Dumnezeu a vorbit evreilor veniți la Ierusalim pe limba specifică ținuturilor unde locuiau. (diaspora) (1Cor. 14/22); 2) Vorbirea în limbi este un DAR a Duhului Sfânt, ce se manifestă printr-o vorbire cursivă și nu doar 2-3 cuvinte repetate la nesfârșit... (1Cor. 12/10) 3) Atunci când este publică trebuie însoțită în mod obligatoriu de tălmăcire. 4) Conform 1Cor. 14/30: Nu este obligatoriu ca toți să vorbească în limbi. Apostolul întrebă cu incertitudine: „Toți vorbesc în limbi”? Cu siguranță, NU. Totuși, el lasă „ușa” deschisă: „Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă... ” (1Cor. 14/27) Dacă sunt... (?) Încă n-am întâlnit unul singur, care să aibă DARUL vorbirii - deși pretindem că toți „vorbim”. Însă cred că există...

Așadar: discutăm în acest studiu de semnul ce trebuie să-i  însoțească pe toți, fără excepție: „În Ierusalim era un om  numit Simion. Omul acesta ducea o viață sfântă, era cu frică de Dumnezeu și Duhul Sfânt era peste El.” (conf. Luca 2/25) Ce dovadă credibilă! - o viață sfântă. Sfințirea este podoaba casei locuită de noul proprietar. „... sfințirea lucrată de Duhul Sfânt.”  (1Petru 1/2)  Avem posibilitatea să punem în contrast trecutul cu prezentul: „Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine. Dar acum, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit viața veșnică.” (Rom. 6/21/22) Vrei ceva mai mult? Da, „orice pom se cunoațe după rodul lui”. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândeța, înfrânarea poftelor.” (Gal 5/22)

În conluzie:

Duhul Sfânt bate la (ușa) inima, oricărei făpturi omenești prin intermediul Cuvântului. Din momentul în care i se deschide (este acceptat) El intră pentru părtășie, fiind aducător de lumină. (Rom. 9/1) Lucrează zi de zi la înnoirea omului lăuntric (conf. 2Cor. 4/16; Tit 3/5) În momentul în care  procesul de înnoire a fost realizat, iar condițiile sunt prielnice, El va rămâne să locuiască și se va „odihni” în noua locație. „Fiindcă Duhul lui Dumnezeu se odihnește peste voi.” (1Petru 4/14) - o dovadă că și-a sfârșit lucrarea în noi.

Semnul că în noi locuiește Duhul Sfânt este: Înnoirea (nașterea din Duh), Rodirea, Darurile și Sfințirea ce trebuie dusă cu bine până la capăt...

Acesta a fost scopul pentru care Dumnezeu a avut  în vedere să toarne:

„Duhul Sfânt peste orice făptură”.

Fiți binecuvântați!

Sursa: Biblia

(Studiul de față explică relația omului cu Duhul Sfânt din punct de vedere biblic și nu confesional, deoarece confesiunile își au propria sa doctrină pe acest subiect.)