Purtarea crucii hristice

Versete de bază:

            ”Cine nu-și ia crucea lui, și nu vine după mine, nu este vrednic de mine. Cine își va păstra viața, o vapierde; și cine își va pierde viața, pentu mine, o va câștiga.” (Matei10:38,39)

            ”Să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare, și să vă înoiți în duhul minții voastre, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie ce o dă adevărul.” (Efeseni 4:22-24)

            Ca noțiune evanghelică, purtarea crucii nu se suprapune cu imaginea omului care ridică o cruce de lemn sau de altă materie și o poartă pe drum. Nici Domnul nu și-a purtat crucea numai ca să fie văzut cu ea pe drumul calvarului. Crucea și-a făcut efectul în momentul în care Hristos a fost țintuit pe ea cu piroane. Sîngele purtătoare de pofte s-ascurs din răni, iar trupul lipsit de sănge s-a stins. Purtarea crucii caconcept evanghelic se identifică cu imaginea omului țintuit pe cruce, pierzând-și cu sîngele și viața carnală.

            Înțelegerea superficială a învățăturii hristice despre purtarea crucii a adus la înmulțirea cruciulițelor purtate pe piept, și a crucilor ce împodobesc haine și clădiri. Unii asimilează crucea Domnului cu suferințele de tot felul, iar alții cu prigonirile la care sunt supuși din pricina credinței. Crucea Domnului n-are a face cu aceste lucruri. Purtarea crucii n-are a face nici cu crucifixul de la margine de drum. Cinstirea crucifixului, nefondată în Evanghelie, nu înseamnă purtare de cruce. Ea este un obicei care convine de minune celor ce umblă în vedere, nu încredință. (Evrei 11:1; 2. Cor. 5:7) Umblarea după lucrurile care se văd numai neîndepărtează de Împărăția invizibilă a lui Dumnezeu.

            Subiectul nostru comportă următoarele aspecte principale: 1. semnificațiile crucii pentru Domnul nostru, Isus Hristos, 2. semnificațiile crucii pentru ucenicii supranumiți creștini(Fapte 11:26), 3. factorii care concură la crucificarea firii pământești, și cei care o împiedică, 4. aplicarea crucii la toate sectoarele firii pământești, 5. beneficiile purtării crucii și urmările lepădării de cruce.

             Sentențioasele versete din Matei abordeazătema vredniciei unui ucenic din punctul de vedere al purtării crucii. Uceniculcare-și poartă crucea și calcă în urmele Învățătorului este vrednic, dar cinepretinde că-l urmează pe Hristos fără să-și poarte crucea se dovedește a finevrednic. Crucea nimicește, precum am văzut în preambul, viața de plăcericarnale, ce rezidă în sânge. Când Domnul a afirmat că ”cine își va păstra viața, o va pierde”, El s-a referit la pierderea vieții veșnice din pricina lepădării crucii. Dacă nu-mi aplic crucea, câștigată în apa botezului, pentru a preîntâmpina satisfacerea unor plăceri ale firii ce se războiește cu Duhul, eu îmi păstrez viața adamică, dar voi pierde viața veșnică. În schimb, dacă omorcu ajutorul crucii plăcerile egoiste ale trupului, eu îmi pierd viața adamică, dar câștig pe cea veșnică.

            Dezbrăcarea de omul vechi, adamic, și îmbrăcarea cu omul nou, hristic, s-a făcut simbolic în apa botezului, când catecumenul a murit prin credință, împreună cu Hristos, pentru păcat, și a înviat, împreună cu Hristos, ca să trăiască pentru Dumnezeu. (Rom. 6:3-10) Metamorfoza omului carnal în om spiritual se datorează unui act de credință, botezul, prin care ne însușim, atât moatea, cât și învierea Domnului. Această moarte și înviere pot fi reactualizate prin crucea, căpătată în apabotezului. Când mă consider mort față de o ispită a întunericului, față de înșelăciunile lumii și față de stimulii firii carnale, eu îmi port crucea câștigată  în apa botezului, și totodatămă dezbrac practic pe omul cel vechi, sufocându-le plăcerile în fașă. (Romani6:11)

            Cât despre îmbrăcarea cu omul nou, acest proces urmează automat actului dezbrăcării de omul vechi, pentru că morții în Hristos îi urmează neapărat învierea în Hristos. Dacăcineva își declanșează moartea în Hristos, sub amenințarea comiterii unui păcat, el va ajunge subit la învierea în Hristos, semnalată prin gânduri, vorbeși fapte neprihănite.

            Păcatul și neprihănireaaparțin de două domenii opuse, guvernate de legi specifice. În mădularelecreștinilor lucrează Legea păcatului și a morții. (Romani7:23) În duhul regenerat al creștinului lucrează Legea Duhului de viață în Hristos. (Rom. 8:1,2) Când cineva se consideră morț în Hristos față de îndemnurile firii, el scapă momentan din domeniul Legii păcatului și a morții, ce lucrează în mădularele lui, și trece automat în domeniul Duhului de viață, prin care se slujește lui Dumnezeu. De aceea, nu este nicio osândire pentru cei ce-și poartă crucile.

            Adresându-se Corintenilor, Pavel le-a descoperit cheia unei vieți hristice autentice. Această descoperirese găsește în relație strânsă cu purtarea crucii: ”Purtăm întotdeauna cu noi, întrupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața Lui să se arate întrupul nostru”. (2. Cor. 4:10) Eu port în trupul meu omorârea Domnului Isus, ori de câte ori mă consider mort, în El, pentru un păcat oarecare, care mă ispiteşte.

            Unealta suferințelor și a morții, crucea înseamnă pentru Hristos: 1. calea ascultării perfecte față deTatăl (Fil. 2:5; Evrei 5:8), 2. condiția înălțării sale nespus de mult (Fil. 2:9; Evrei 12:2), 3. arma biruinței asupra lui Satan (Col. 2; 13; Evrei 2:14; 1. Ioan3:8), 4. aducerea păcii între Dumnezeu și oamenii (Col. 1:19,20; 2. Cor. 5:18), 5. esența Evangheliei (1. Cor. 2:2).

            Pentru creștinii născuțidin nou și botezați la vârsta matură, crucea căpătată în apa botezului semnifică: 1. unirea cu Fiul în moarte și în înviere (Col. 2:11,12; Romani 6:4), 2. împăcarea cu Tatăl (Rom. 5:1,10, 11), 3. calea ascultării perfecte față de Hristos (Luca 14:27; Matei 16:24; Ioan 14:21), 4. izolarea de plăcerile acestei lumi trecătoare (Gal. 6:14), 5. eliberarea din câmpul de atracție al Legii Mosaice (Col. 2:14; Romani. 10:4), 6. împăcarea cu evreii (Ef. 2:16), 7. scandalizarea celor nemântuiți (Gal. 5:11; 1. Cor. 1:18).

            La purtarea crucii concură duhul regenerat al ucenicului, botezul în Duh Sfânt, învățăturile și exemplelede purtare a crucii ce se dau în adunările apostolice. Cine are Duhul Sfânt nu poate să trăiască după îndemnurile firii pământești, căci, prin cruce, el elimină faptele trupului din viața lui. (Romani 8:12-14) Duhul Sfânt îndrumă pecei ce-l ascultă spre purtarea crucii.

            Adversarii crucii sunt firea, lumea și duhurile rătăcitoare. Un creștin care se înclină din ce în ce mai mult spre satisfacerea poftelor ochilor, ale trupului și este atras de lăudăroșenia acestei vieți renunță definitiv la purtarea crucii. (1. Ion2:15-17) Nu se poartă crucea din pricina unor răstălmăciri, exemplificate la începutulprezentei lucrări. Purtarea crucii cade în uitare în virtutea modernizmului ce promovează practici noi ca meditația transcendentală, magia albă, horoscoapeleși altele.

            Crucea se aplică omuluivechi cu toate manifestările lui: gânduri firești, sentimente de dispreț, devrăjmășie și de răzbunare, îngrijorările de tot felul, frica de oameni, de evenimente, de boli și de moarte, îndemnurile de a sâvârși păcatele cuprinse înlista faptelor firii. (Gal. 5:19-21)  Faptelefirii nu sunt decît satisfacerea unor dorinți sau plăceri ascunse în mădulare, pândind ocazia favorabilă de îndeplinire.

            Bunăoară, dacă cineva mă jignește, pofta de ură și de răzbunare îmi inspiră cuvinte usturătoare la adresa sa. Simțind pofta de ură ridicându-se în mine, imediat mă consider mort în Hristos față de ea, și în loc de cuvinte jignitoare, voi folosi cuvinteblânde și pline de dragoste în aplanarea conflictului respectiv. Cuvintele  jignitoare aparțin  firii, iar cuvintele de dragoste izvoresc dinduh. Iată cum crucea Domnului Isus ne poate salva de întinăciuna cuvintelorizvorite din omul carnal, și de alte întinăciuni ale duhulul și ale cărnii. (2. Cor. 7:1) Purtarea crucii preîntâmpină orice întinăciune.

            Purtarea zilniă a cruciieste o poruncă pentru cei ce doresc să-l urmeze pe Hristos. (Luca 9:23)Lepădarea de sine este o premiză a utilizări crucii pentru omorârea sistematicăa mădularelor păcatului. Cine se leapădă de sine nu mai caută avantajele firii sale carnale, nu pretinde cinste din partea semenilor, nu se scadalizează dacă este păgubit sau clevetit, se mulțumește cu condițiile minime de trai. El nu dorește să aibă mereu dreptate, nu caută să stăpânească peste alții. Dacă cineva nu se leapădă de sinea sa, nu va reuși să stingă dorințele firii prin cruce, deoarece aceste dorinți ajung la împlinire mai înainte ca ele să se semnaleze pe ecranul conștiinței. Eu nu pot să sting decât acea plăcere a trupului de care îmi dau seama înainte de înfăptuirea ei. Cel lepădat de sine nu se grăbește să-și împlinească plăcerile carnale.

            Purtarea crucii ne face vrednici de Învățătorul nostru, lepădarea crucii ne face nevrednici de El. Or, nevrednicia ne exclude din tagma aleșilor ce formează Mireasa. Nevrednicii se expun disciplinării Tatălui, căci înregistrează multe eșecuri în viața spirituală, și furnizează motive de pâră vrăjmașului. Chiar dacă unii dintre ei vor ajunge în împărăția veșnică, pentru că nu-l renegaseră pe Isus ca Domn pe parcursul alergării lor în trup, ei vor ocupa un loc îndepărtat de de slava Domnului. (Luduș, 27 octombrie 1999)

Top of Form

Top of Form