Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le șade bine cântarea de laudă. Lăudați pe Domnul cu harpa, lăudați-L cu lăuta cu zece corzi. Cantați-I o cântare nouă! Faceți să răsune corzile și glasurile voastre! Căci cuvântul Domnului este adevărat, și toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioșie. (Psalmul 33:1-4)

Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. (Efeseni 5:19-20)

Indiferent de vremurile care le trăim, că sunt vremuri de pace sau război, lauda noastră la adresa lui Dumnezeu nu trebuie să înceteze. Împăratul David îl lăuda pe Dumnezeu prin psalmi și când poporul sau el treceau prin vremuri de prigoană și când era pace și liniște.

În Vechiul Testament sunt o serie de 3 cuvinte folosite pentru a exprima lauda:

Halal – al cărui înțeles de bază este legat de a face gălăgie

Yada – care este asociat cu a actiuni fizice și gesturi care însoțesc lauda

Zamar – asociat cu cântatul și folosirea instrumentelor muzicale

Iar în Noul Testament cuvântul folosit este euchartein care duce lauda la un alt nivel sugerând că persoana care aduce laudă are o relație mai intimă cu persoana lăudată.

Peste tot pe cuprinsul Bibliei suntem martori la izbucniri de laudă la adresa lui Dumnezeu și ele se nasc din bucuria omului de a avea parte de lucrările lui Dumnezeu. Lauda este o trăsătură caracteristică poporului lui Dumnezeu care devine conștient de lucrarea măreață pe care El a făcut-o pentru răscumpărarea noastră, astfel încât tot ceea ce avem noi mai valoros cu care am putea să răsplătim binecuvântarea primită din mâna Lui este o inimă gata să-i aducă laudă.

Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. (Efeseni 1:13-14). Dumnezeu își primește lauda de la omul răscumpărat care devine conștient de valoarea acestei răscumpărări prin lucrarea Duhului Sfânt din viața lui, care de asemenea îl face conștient de moștenirea nestricăcioasă ce o are înainte (viața veșnică) astfel încât în momentul în care compară viața în care se încredea până atunci cu viața veșnică ce-i este pusă înainte izbucnește în cântari de laudă la adresa slavei lui Dumnezeu.

După cum bine știm, apostolul Pavel era devotat bisericilor, iar scopul epistolelor sale era acela de a îndruma și corecta bisericile în vederea unei creșteri spirituale sănătoase, astfel încât sfaturile sale cuprind o arie destul de vastă. Versetele citite se încadrează într-o serie de sfaturi pe care apostolul Pavel le dă Bisericii din Efes. Ele vizează comunicarea în biserică și are a face cu două categorii de raportări:

-         Raportarea față de semeni

-         Raportarea față de Dumnezeu

Relațiile din interiorul bisericii trebuie să fie relații strânse, de părtășie, de susținere în rugăciune, de sfătuire. Rolul bisericii este de a fi un sprijin real în clipe grele, iar sfaturile care ni le oferim unii altora trebuie să fie ancorate în scriptură.

Cântările ocupă un loc important în închinarea bisericii și de asemenea fac parte din închinarea personală. Prin închinarea în biserică ne unim în a aduce laudă lui Dumnezeu prin cântare, având astfel loc o unire a trupului bisericii înaintea lui Dumnezeu. Cântările sunt rugăciuni transpuse în melodii, la fel ca psalmii. Cei care le-au compus și-au vărsat oful înaintea Domnului, și cu toate că au fost scrise de alții, în multe situații ne regăsim și noi în acele cântări în momente în care avem aceleași trăiri ca cel care le-a compus, astfel încât avem impresia că versurile cântării par a fi exact cuvintele inimii noastre ce vrea să se destăinuie înaintea lui Dumnezeu. Multe din trăirile exprimate în cântări le avem și noi, pentru că până la urmă noi oamenii nu suntem chiar atât de diferiți unii de alții, avem în mare aceleași tipuri de trăiri: bucurii, dezamăgiri, momente de încercare. Diferența este că unii sunt capabili să și le exprime mai ușor în cuvinte iar pentru alții este mai greu, dar cei din urmă reușesc să-și însușească cântările ca și când ar fi propriile lor cuvinte tocmai pentru că trăirile sunt asemănătoare. Unii sunt mai emotivi și nu se simt în largul lor să se roage în biserică, însă prin cântare și trăirea efectivă a cântarii, a versurilor din aceea cântare, el își aduce rugăciunea înaintea lui Dumnezeu.

Dacă ne uităm cu atenție la versetul 19 descoperim că lauda înaintea Domnului are în centru inima noastră. Închinarea adevărată are a face cu întreaga inimă, nu doar cu o parte; a aduce din toată inima laudă presupune mult mai mult decât a cânta cu gura, trebuie să fi prezent acolo la cântare și cu mintea (nu doar să cânți din obișnuință) și mai important să încerci să trăiești cântarea prin interiorizarea ei. Pentru că suntem totuși diferiți ca și temperament, lucrul acesta se vede până și în aspecte legate de închinare: unii cântă cu voce puternică pentru că așa simt ei, alții cântă în gând, unii sunt cu mâinile prin aer iar alții cu ochii închiși; nu există o formă de închinare mai sfântă decât alta, pentru că importanța cade pe inima celui care se închină nu pe manifestarea exterioară, cu toate că indiferent ce formă exterioară îmbracă trebuie să se facă în rânduială. De asemenea forma închinării ține și de cultura țării, noi ca români suntem puțin mai rezervați în manifestare, pe când frații romi se exprimă diferit; același lucru poate fi observat de exemplu și în SUA, închinarea într-o biserică cu populație predominant albă este diferită de cea dintr-o biserică de negri. De asemenea modul de închinare al evreilor este diferit de al nostru, și ei sunt mai zgomotoși decât noi în cântare.

Faptul că închinarea vine din inimă se vede din lucruri aparent mărunte; în una din duminici am fost la o biserică de romi, și ajungând cu aproape 15 min mai devreme de începerea programului, am fost plăcut uimit să constat că ei se închinau prin cântare chiar dacă programul nu a început.

În al doilea rând, cântarea din biserică ne este sprijin și peste săptămână; de multe ori m-am trezit dimineața în minte cu una din cântările ce s-au cântat duminică în biserică, și a fost un imbold pentru mine în acea zi. Din această cauză trebuie să aducem în rugăciunile noastre înaintea lui Domnului grupurile de laudă, corul, pentru că lucrarea pe care o fac ei este importantă și pentru consolidarea noastră spirituală chiar dacă nu conștientizăm asta în mod automat. Cântarea este una din modalitățile prin care putem împlini ceea ce Pavel îi îndemna pe credincioșii din Tesalonic: Rugați-vă neîncetat (Tesaloniceni 5:17); nu trebuie să ne plecăm pe genunchi la rugăciune în mod continuu, nu acesta este sensul versetului, însă rugăciunea se poate realiza în multe feluri, iar cântarea este una din modalități.

Trebuie să mulțumim lui Dumnezeu lui Dumnezeu pentru cei care ne slujesc în diferite moduri, iar o inimă mulțumitoare te păzește de cădere. Dacă nu ai o astfel de inimă, tot timpul vei spune că cel care a slujit în față nu a fost pe placul tău, că dacă erai tu acolo o făceai mai bine. Obeservați îndemnul lui Pavel din versetul 20? Îi îndeamnă pe credincioși să fie mulțumitori pentru că asta atârnă de ei, de fiecare în parte. Noi trebuie să ne clădim o inimă mulțumitoare, iar mulțumirea începe cu lucrurile mici, care pot părea mărunte, dar dacă nu vei fi mulțumit cu lucrurile mici, când vei avea lucrurile mai mari (dacă le vei avea) cu siguranță nu vei fi mulțumit nici atunci.

Cântarea așadar ne ajută în viața de credință și este o formă de rugăciune transpusă în melodie ca să ne sensibilizeze inimile care de multe ori sunt așa cum spune prorocul Ieremia, ne sunt nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rele; cântarea poate fi o modalitate de zdrobire a inimii împietrite, sau o unealtă care să nu o lase să se împietrească.

Tinerii ar trebui să fie înțelepți să cânte și cântări vechi pentru că mesajul lor este unul profund în majoritatea situațiilor, iar cei mai în vârstă trebuie să accepte faptul că o dată cu schimbarea vremurilor se schimbă stilul de închinare - nu instrumentele cu care are loc închinarea sunt în centru ci inima care face acea închinare.

Este toată muzica creștină inspirată de Duhul? Probabil că nu. Una din cauze poate fi faptul că vrem de multe ori ceva nou, vrem cântări noi iar asta pune o oarecare presiune pe cei care compun. În special în perioada noastră, datorită influenței tot mai mari a social media, cei care compun și cântă muzică creștină pentru a fi în actualitate, pentru a fi cât mai vizionați își dau seama că trebuie să fie activi pe canalele de social media astfel încât trebuie să posteze destul de des. Această presiune poate duce și la situații în care compozițiile muzicale și mai ales mesajul să nu fie dintre cele mai inspirate. Este o diferență mare între a compune din inspirație (ca urmare a unor trăiri intense) și a compune doar pentru a ajunge la un număr prestabilit de compoziții. Să vă dau un exemplu concret: și eu scriu poezii (nu sunt mare poet, dar am puțin habar ce înseamnă a scrie poezie pentru că scriu de cel puțin 25 de ani) iar în momentul în care scriu doar când am inspirație poezia arată într-un fel, exprimă ceva profund, o trăire interioară mai putenică, dar când scriu doar pentru că mi-am propus să compun 3 poezii săptămâna aceastea arată în alt fel, mesajul este mai diluat dar ca și formă literară tot poezie este.

A te bucura înaintea Domnului făcea parte din ritualul poruncit de El pentru poporul de curând scos din robie: Să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta, levitul care va fi în cetăţile tale şi străinul, orfanul şi văduva care vor fi în mijlocul tău. Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt şi să păzeşti şi să împlineşti legile acestea. (Deuteronom 16:11-12) dar același lucru este valabil și pentru noi cei de azi, cei răscumpărați din robia păcatului Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! (Filipeni 4:4). Bucuria se manifestă prin izbugnirea în cântări de laudă în momentul în care conștientizezi măreția planului lui Dumnezeu acela de a ne face moștenitori prin Fiul Său a locurilor cerești, iar indiferent ce ar veni peste viețile noastre nimic nu ne va putea despărți de dragostea lui Hristos și materializarea acesteia prin moștenirea unei vieți noi în prezența lui Dumnezeu. Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: "Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat." Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:35-39). În fața unor cuvinte de o asemenea profunzime, aduse în actualitatea zilelor noastre, efectiv nu mai ai ce să completezi decât să izbugnim și noi ca biserică în cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu.