Autorul „Epistolei către Evrei” este Apostolul Pavel                  

-----------------------------------------

Scurt Prologos

Atunci când suntem călăuziți să elaborăm un studiu biblic, nu se poate să nu descoperim mai târziu o sinergie (coordonare) între ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt la fiecare dintre noi, când studiem Sfânta Scriptură, și ceea ce a descoperit deja Duhul Sfânt altor credincioși, care au trăit înainte de noi sau sunt contemporani cu noi.

Fiind același Duh, care ne iluminează gândirea în procesul studierii Sfintei Scripturi, El va descoperi fiecărei generații de credincioși aceleași adevăruri ale lui Dumnezeu consemnate în Biblie.

Însă, revelația divină fiind progresivă, Duhul Sfânt a descoperit, descoperă și va descoperi noi înțelesuri, noi mesaje ale  Cuvântului divin, celor care studiază sub îndrumarea Sa; fiindcă Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a orânduit totul astfel încât, „la vremea sfârșitului... cunoștința va crește”.

-----------------------------------------

În perioada februarie-martie a anului 1995 am fost internat în Preventoriul Poiana Țapului.

În ultima sâmbătă a lunii februarie am văzut pentru prima dată la un misionar din Bușteni, Ștefan Gheorghe, o Biblie cu Explicații, ediția 1993.

Văzându-mă interesat de „Explicații” mi-a împrumutat Biblia până când urma să plec din Preventoriu. Joi 30 martie i-am înapoiat Biblia misionarului Ștefan.

I-am mulțumit și i-am spus, „îmi pare rău că n-am apucat să termin de scris toate  „Explicațiile”.

Ștefan a luat Biblia, a tăcut câteva secunde, apoi a spus: „Îți dăruiesc această Biblie. Să nu ne uiți!”

--------------------------------

Citind „Explicațiile biblice” de la „Epistola apostolului Pavel către Evrei” de la pagina 119 m-a surprins o frază cu referire la autorul epistolei unde este scris:

„Împotriva părerii conform căruia Pavel ar fi autorul acestei cărţi este realitatea că Pavel a primit de la Domnul o misiune „pentru neamuri.”¹

Însă, această afirmație este infirmată de ceea ce este scris în Faptele Apostolilor în capitolul  9:11-20 și în capitolul 26:13-23.

------------

De reținut cel  puțin versetele din capitolul 9:15-16, dar și cele din capitolul 26:19-20.

9:15-16 Dar Domnul [Ιsus] i-a zis [lui Anania din Damasc]:

„Du-te, fiindcă el este un vas pe care l-am ales, ca SĂ DUCĂ Numele Meu ÎNAINTEA Nemurilor, ÎNAINTEA împăraţilor, şi ÎNAINTEA FIILOR LUI ISRAEL; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”

------------

26:19-20 [Apostolul Pavel a spus]

„De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi ÎN IERUSALIM, ÎN TOATĂ IUDEA, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.”

--------------------------------

Dar tot în „Explicații biblice” și tot la pagina 119 este scris:

„Consiliul întrunit la Cartagina în anul 397 d. Cr. îi atribuie lui Pavel scrierea a 14 epistole, printre care şi a aceleia scrisă evreilor.”²

„Scritorii și învățătorii creștini din sec. 4 toți, fără excepție, atribuie „EPISTOLA CĂTRE EVREI” sfântului apostol Pavel. Printre acești scriitori, cei mai de seamă sunt: sfântul Ioan Gură de Aur, Teoodor de Mopsuiestia, Teodoret al Cirului şi toţi cei din Alexandria.”³

-------------------

„Ideea tradiţională [consfințită de Consiliul de la Cartagina prin acordul dintre Biserica Răsăriteană și cea Apuseană] că Pavel a fost autorul epistolei nu a fost pusă la îndoială până pe vremea Reformei, când Erasmus, Luther şi Calvin au contestat-o. Ideea lui Luther conform căreia autorul ar fi fost Apolo a fost acceptată de mulţi teologi moderni, deşi toţi o consideră doar o speculaţie. ”⁴

În realitate ideea lui Luther chiar este doar o speculație, pentru că primii conducători ai școlii catehetice din Alexandria din secolul 2 și 3 Panten și Clement Alexandrinul au susținut că apostolul Pavel este autorul Epistolei către Evrei.

În acest caz ideea că Apolo, care era un iudeu „de neam din Alexandria” (cf. Fp. Ap. 18:24) ar fi autorul epistolei nu are sens. Ar fi fost imposibil ca Panten și urmașul său Clement Alexandrinul să nu fi știut că Apolo ar fi fost autorul Epistolei.

Iar dacă Martin Luther a afirmat că epistola a fost scrisă de  către Apolo el a greșit.

Este cunoscut faptul că „Luther şi Calvin au fost amilenişti în escatologia lor, mulţumindu-se „să urmeze învăţătura Bisericii Romei, care la rândul ei l-a urmat pe Augustin... Întotdeauna, desigur, evidențele conclusive pentru adevărul unei doctrine sunt nu istorice, ci exegetice.”⁵

Nu a fost în planul lui Dumnezeu ca Luther și Calvin să aducă informații prin scrisul lor asupra evenimentelor viitoare cu privire la Împărăția de 1000 de ani a Domnului Isus Hristos pe pământ.

„Luther credea că se află în mijlocul Necazului cel Mare, iar Calvin a afirmat că Israelul și Biserica era unul și același lucru, considerând la fel ca și Luther că Israelul nu se mai afla în planul lui Dumnezeu ca națiune.

De reținut faptul că atât concepția amilenistă cât și concepția postmilenistă, în contradicție cu premilenismul, au apărut în perioada în care Israelul nu mai exista ca stat din anul 70 d. H.

Însă, reînfințarea statului Israel în anul 1948 a recreat cadrul profetic și istoric în care Domnul Isus Hristos se va întoarce a doua oară pe pământ pentru a-și instaura personal Împărăția lui Israel pe pământ.

Jean Calvin, cu referire la Împărăția de o mie de ani, în volumul 2 al cărții Învățătura  Religiei Creștine la pagina 165 a scris:

„Însă ceva mai târziu au urmat chiliaștii, care au limitat domnia lui Cristos la o mie de ani. Acum, ficţiunea lor este atât de copilărească încât nici nu este nevoie şi nici nu merită să fie combătută. E clar cartea Apocalipsei, din care fără îndoială că şi-au luat pretextul pentru eroarea lor, nu le oferă nici un sprijin. Fiindcă cei „o mie“ de ani nu au nici o legătură cu starea de fericire eternă a Bisericii, ci numai cu diversele tulburări în timp ce încă se trudeşte pe pământ.”

--------------------------------

De la început trebuie menționat faptul că, „Epistolele lui Pavel erau, de regulă, dictate unor copiști legali angajați (numele unuia dintre aceștia, Terțiu, a fost păstrat în Romani 16:22). Pavel era obișnuit să le autentifice adăugând ultimele două-trei propoziții cu propria lui mână (cf. Galateni 6:11).

Ocazional, dar nu în mod regulat, această adăugare autografică includea numele său (cf. 1Cor. 16:21; Col. 4:18; 2Tes. 3:17; de asemenea, Filimon 19).

 În salutul introductiv, Pavel menționează adesea, alături de sine, pe unul sau pe mai mulți prieteni care se poate să fi fost împreună cu el la vremea scrierii; doar ocazional totuși mărturiile interne sugerează că unul dintre aceștia era un autor unic competent, la fel ca Silvan în 1 și 2 Tesalonicieni sau ca Timotei în Coloseni.

În 1 și 2 Tesalonicieni, pasajele în care întâlnim pronumele singular „eu” sunt evident ale lui Pavel (ex. „eu, Pavel” din 1Tes. 2:18).”⁶

Concluzia este că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu l-a călăuzit pe apostolul Pavel în gândire, în vorbire, în dictare și în scrierea epistolelor sale, inclusiv a „Epistolei lui Pavel către Evrei.

--------------------------------

Din punct de vedere istoric este de notorietate faptul că de la început Biserica Răsăriteană a susținut că autorul „Epistolei către Evrei” este apostolul Pavel.

 „Iată o listă a unora dintre cei mai vechi creștini răsăriteni care au susținut acestă realitate: Panten (sec 2), Clement Alexandrinul (sec. 2 și începutul sec. 3) urmașul lui Panten.

Origen (sec. 3) caută să lămurească diferenţele de stil şi vocabular dintre epistola aceasta şi celelalte epistole pauline, în sensul că sfântul apostol Pavel s-a folosit de altă persoană, probabil de un ucenic cu înaltă şcoală grecească, pentru exprimarea în scris a ideilor sale…

... Efrem Sirul (sec. 4) numeşte direct pe sfântul Pavel autor al Epistolei. Versiunea siriacă Peschitto a Noului Testament, una din cele mai vechi versiuni, cuprinde „EPIST0LA CĂTRE EVREI” între cele 14 epistole pauline.

„Sfăntul Chiril al Ierusalimului (sec. 4) şi sfântul Epifaniu (sec. 4) mărturisesc că nu cunosc nici un manuscris al Noului Testament, care să nu cuprindă epistola aceasta printre epistolele pauline, iar Eusebiu din Cezareea o enumeră, în canonul său, între „omologumena", adică între scrierile a căror canonicitate nu este pusă la îndoială de nimeni.”⁷

--------------------------------

„Descoperirea în jurul anului 1930 a Papirusului Chester Beatty nr. 2 (P46) a furnizat noi dovezi în legătură cu faptul că scriitorul a fost Pavel.

Comentând cu privire la acest codex scris pe papirus la numai aproximativ un secol şi jumătate după moartea lui Pavel, eminentul critic britanic de text, Sir Fredreic Kenyon spunea:

„Este remarcabil că Evrei este plasat imediat după Romani (poziţie aproape fără precedent), ceea ce arată că, la data timpurie la care a fost scris acest manuscris, era privit ca aparţinând scrierilor lui Pavel.”  Sir Frederic Kenyon, Povestea Bibliei, 1964, pag. 91.

Cu referire la aceeaşi chestiune, Enciclopedia lui McClintock şi Strong afirmă în mod clar:

„Nu există nici un indiciu substanţial, extern sau intern, care să permită atribuirea acestei scrisori unui alt scriitor decât Pavel.” Enciclopedia lui McClintock şi Strong, Retipărită în engleză în 1981, vol. IV, pagina 147.”

--------------------------------

„Una dintre obiecţii este că numele apostolului Pavel nu apare în scrisoare.

Dar acesta nu este un adevărat obstacol, întrucât multe alte cărţi canonice nu menţionează numele scriitorului, acesta fiind adesea identificat prin dovezi interne.”

”Un cuvânt al sfântului Ioan Gură de Aur ne ajută să înțelegem motivul pentru care sfântul Pavel nu și-a pus numele în „EPISTOLA CĂTRE EVREI”.

El spune: Pavel trimetea scrisorile lui sub formă de epistole prin locuri îndepărtate şi de aceea era necesar să-și pună numele de la început.

Dar dacă nu face și acest lucru și în „EPISTOLA CĂTRE EVREI” este un semn vădit al înțelepciunii sale. Fiindcă evreii aveau mare ură împotriva lui, şi pentru ca nu cumva, auzind cine e autorul, să-şi astupe urechile, chiar de la început, de aceea s-a gândit să-şi ascundă numele. (Omilia 2, Romani)”. ⁸

--------------------------------

”Nici chiar schimbarea stilului, comparativ cu alte scrisori ale sale, nu este o obiecţie reală la adresa faptului că scriitorul a fost apostolul Pavel.

 Fie că li se adresa păgânilor, iudeilor sau creştinilor, apostolul Pavel și-a demonstrat întotdeauna abilitatea de a deveni „orice pentru oameni de orice fel”.

Argumentaţia sa le este prezentată aici iudeilor ca din partea unui iudeu, cu argumente pe care ei le puteau înţelege și aprecia în mod deplin (1 Cor. 9:20-23).”

--------------------------------

În legătură cu afirmația din Evrei 2:3 (cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,) este normal că apostolul Pavel NU SE INCLUDE între cei „care L-au văzut cu ochii lor de la început [pe Domnul Isus care predica despre Împărăția lui Dumnezeu  (Matei 4:17)] și au ajuns slujitori ai Cuvântului” (cf. Luca 1:2).

Deşi este posibil ca apostolul Pavel să-L fi văzut pe Domnul Isus răstignit pe cruce, el nu a umblat cu Domnul în timpul lucrării Sale pe pământ.

Pe drumul Damascului i se spune că trebuie să poarte Numele Domnului Isus înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, dar şi înaintea fiilor lui Israel, după cum mărturisește chiar apostolul Pavel înaintea împăratului Agripa.

Dar și după cum i-a transmis și Anania din Damasc lui Saul, cel orbit fizic de lumina slavei lui Dumnezeu Fiul, Întrupat în Isus din Nazaret și glorificat prin Învierea din morți.

Deși nu a specificat de la început că el este autorul, pentru a nu-i fi respinsă epistola de către evrei, totuși apostolul Pavel încheie „Epistola către Evrei” cu o urare plină de afecțiune, „care se regăsește la finalul tuturor celorlalte epistole scrise de el: Harul să fie cu voi cu toți! Amin. ”⁹

--------------------------------

Însă, PROBLEMA AUTORULUI „Epistolei către Evrei” A FOST CREATĂ de către Biserica apuseană.

Cum a apărut Comunitatea creștină din Roma?

Biserica din Roma  a  fost  formată  de  către  o parte din iudeii  şi  prozeliţii  din  sinagoga  din Roma care au fost prezenţi în anul 33 d. H. la Ierusalim în  ziua coborârii Duhului Sfânt - Fapte 2:10.

Ei s-au întors la Roma  şi  au  format  o Biserică alcătuită, în principal, din evrei. Însă, odată  cu răspândirea evangheliei în Roma, în Biserică au intrat  și neevrei care  L-au acceptat  ca Mântuitor pe Domnul Isus, devenind apoi majoritari.

--------------------------------

În anul 49 d. H. împăratul roman Tiberius Claudius Drusus (41-54) a luat o măsură care a atins indirect pe creștini, alungând din Roma pe iudei pentru tulburările ce se produceau din cauza lui „Chrestus”.

Evenimentul a fost consemnat de istoricul-biograf latin Caius Suetonius Tranquillus (76-141) în opera sa capitală: Vitae duodecium Caesarum (Viețile celor 12 Cezari, capitolul 2, paragraful 4).

Dar, cu 13 ani înainte de a se naște Suetonius, alungarea evreilor din Roma este relatată de Doctorul Luca în a doua carte scrisă de el Faptele Apostolilor, în capitolul 18 unde este scris:

1 După aceea Pavel a plecat din Atena, şi s-a dus la Corint.

2  Acolo a găsit pe un Iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi Iudeii să plece din Roma. A venit la ei. 3  Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei, şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor.

------------------------------------------

Efectul decretului dat de împăratul Claudiu a generat:

- un conflict între creștinii neevrei și evrei cu privire la rolul lui Israel în planul lui Dumnezeu,

- dar și o abandonare a Bisericii de către mulți evrei și reîntoarcerea lor în sinagogi, fiindcă Claudiu decretase expulzarea doar a celor care produceau tulburări din cauza lui „Chrestus”.

------------------------------------------

Reprimirea evreilor creștini în sinagogă se făcea în baza unui ritual în care blamau, chiar blestemau,

„pe Domnul Hristos ca fiind un Mesia fals, un înșelător și răstigneau din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit... Așa după cum zice un om al lui Dumnezeu, T. Popescu: ... din pricina prigoanei, unii evrei, (căci lor le este adresată în primul rând epistola) au renunţat de tot la Domnul Isus Hristos, s-au întors la iudaism, mărturisind cu aceasta că Domnul Isus Hristos este un Mesia fals, un înşelător.

Atunci ceilalţi aveau în aceasta o pricină de a batjocori pe Domnul Isus Hristos. Întorcându-se la iudaism, ei spuneau cu aceasta că bine au făcut cei ce L-au răstignit, fiindcă El a fost un înşelător. Şi în felul acesta ei influienţau în rău şi pe alţii şi-i făceau să se întărească în împotrivirea lor... ”¹⁰

------------------------------------------

Contextul istoric al scrierii Epistolei lui Pavel către Romani

După asasinarea în anul 54 d. H, a împăratului Claudiu la conducerea Imperiului Roman a urmat Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (54-68 d. H.) care din motive financiare a permis revenirea evreilor în Roma.

Însă, încercarea evreilor credincioşi de a se reintegra în Biserică s-a izbit de refuzul creştinilor neevrei de a-i primi înapoi.

Exilul evreilor din Roma era pentru ei dovada că Dumnezeu lepădase Israelul ca națiune  din planul Său şi-i alesese pe neevrei pentru a-i înlocui.

Astfel, pe când se afla în Corint în anul 57 d. H. apostolul Pavel a scris Epistola către Romani prin care își anunța vizita în Roma pentru a-i învăța adevărurile de bază ale credinței creștine și  relațiile reale dintre creștini (Romani 1:15; 15:23-29).

De asemenea, apostolul Pavel a scris Epistola către Romani și pentru a demonstra neevreilor că Israelul n-a fost înlocuit cu Biserica, dar şi împotriva ideii că poporul Israel n-ar mai avea nici un rol în planul lui Dumnezeu ca naţiune în viitor (Romani 11:1; 25-29), fiindcă Biserica creștină din Roma considera că prin voință divină Dumnezeu abandonase  Israelul în favoarea lor.

„Ideea că Biserica mărturisitoare de pe pământ este „adevărata viţă” este minciuna sfruntată şi ireverenţioasă a apostaziei. Ideea că aceeaşi Biserică este „măslinul” este o amăgire împărtăşită de mulţimea creştinilor din bisericile Reformei. Învăţătura Scripturii este foarte clară şi spune că Hristos Însuşi este viţa şi Israel este măslinul. Pentru că „Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte.” Citatul îi aparține lui Robert Andersen. ¹¹

-----------------------------------------

Pornind de la aceste realități istorice ale Bisericii din Roma apostolul Pavel a scris în anul 64/65 și „Epistola către Evrei” pentru a-i avertiza pe evreii creştini împotriva întoarcerii la iudaism.

Această idee este bazată pe îndemnurile din cap. 6 şi 10, care presupun existenţa unui pericol de cădere care ar fi fost echivalentă cu răstignirea din nou a Fiului lui Dumnezeu (6:6) şi cu profanarea sângelui legământului (10:29).

Întrucât autorul se adresează celor care au gustat deja bunătatea lui Dumnezeu (6:4-5) şi care erau astfel în pericol să părăsească creştinismul şi să se întoarcă la vechea lor credinţă, şi întrucât Epistola arată superioritatea creştinismului faţă de ritualul VT, este normal să presupunem că este vorba de evrei creştini. ¹²

Astfel că, multă vreme Epistola către Evrei n-a fost acceptată de Biserica Apuseană din cauză că Biserica dorea să uzurpeze locul care i se cuvenea lui Israel. Au fost adoptate toate promisiunile făcute de Dumnezeu poporului lui Israel, au fost spiritualizate şi aplicate la creştini cu refuzul total de a accepta planul şi scopurile lui Dumnezeu cu poporul lui Israel. Drept urmare, biserica din vremea aceea a devenit antisemită şi i-a persecutat pe evrei! A spune că Dumnezeu a încheiat socotelile cu poporul lui Israel este o afirmaţie cu totul eronată. ¹³

------------------------------------------

Unii lideri de biserică din Apus au contestat autoritatea epistolei. Confuzia privind distincţia dintre paternitate şi autoritate era larg răspândită.

La sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea, curentul de opinie roman se cristalizase în sensul excluderii Epistolei către evrei din canonul epistolelor pauline. Vocea Epistolei către evrei a fost redusă la tăcere în Biserica apuseană.

Chiar şi când autoritatea acesteia a fost recunoscută oficial în secolul al IV-lea, și Evrei a fost acceptată în canonul Sfintelor Scripturi, sunt puţine dovezi că a exercitat vreo influenţă considerabilă asupra gândirii, a vieţii şi a liturghiei Bisericii apusene. ¹⁴

------------------------------------------

„Unii spun că scriitorul ei ar fi Luca, alţii Clement Romanul, alţii Sila, alţii Barnaba, alţii Apolo şi alţii Acuila şi Priscila.”

------------------

Luca NU ESTE autorul fiindcă „stilul și gândirea Epistolei către Evrei nu concordă câtuși de puțin cu acelea din Evanghelia după Luca și din Faptele Apostolilor. În plus, Luca nu era evreu. ”¹⁵

---------------------

Apolo, care era un iudeu „de neam din Alexandria” (cf. Fp. Ap. 18:24) NU ESTE nici el autorul Epistolei către Evrei.

 Așa cum am arătat, primii doi conducători ai Școlii Catehetice din Alexandria, Panten și Clement Alexandrinul, era imposibil să nu fi știut că Apolo ar fi fost autorul Epistolei.

Ori Panten și Clementin Alexandrinul au susținut faptul că autorul „Epistolei către Evrei” este apostolul Pavel.

Iar în acest caz Martin Luther a greșit, dacă a afirmat că epistola a fost scrisă de  către Apolo.

---------------------

Nici Sila, nici Barnaba, nici Apolo, nici Acuila și Priscila nu au lăsat scris ceva pentru a  vedea în ce măsură stilul și gândirea lor este în armonie cu Epistola către Evrei. Iar Clement Romanul doar a citat din Epistola către Evrei în anul 95.

--------------------------------

„Omeneşte vorbind, nimeni dintre cei amintiţi nu este de talia marelui apostol Pavel, nici în înţelegerea Scripturilor, nici în privinţa chemării dumnezeieşti, nici în privinţa descoperirilor Lui tainice şi nici în cunoaşterea nevoilor Bisericii lui Hristos.

Deşi se deosebeşte ca stil de celelalte epistole pauline, totuşi, după felul cum este înălţată persoana Domnului Isus, după tratarea jertfei Lui răscumpărătoare şi după încheierea epistolei - unde este vorba şi despre Timotei - eu cred că „EPISTOLA CĂTRE EVREI” este scrisă de sfântul apostol Pavel.

Majoritatea scriitorilor vechi şi noi sunt de părere că numai sfântul apostol Pavel a putut fi vasul de care S-a folosit Duhul Sfânt, ca să dea Bisericii lui Hristos o lumină aşa de limpede cu privire la preoţia Domnului Isus, ca Mijlocitor al Noului Legământ și a slujbei pe care El o face pentru noi în Sfânta Sfintelor din cer.”¹⁶

------------------------------------------

Un alt argument este menționarea lui Timotei de către apostolul Pavel în capitolul 13:23

„Să ştiţi că fratelui Timotei i s-a dat drumul. Dacă vine curând, voi veni împreună cu el să vă văd.”

---------------

Este bine de știut că apostolul Pavel s-a referit la Timotei nu doar ca la

- „copilul meu prea iubit şi credincios în Domnul” (1 Corinteni 4:17),

- „Timotei, adevăratul meu copil în credinţă” (1 Timotei 1:2),

- „Timotei, copilul meu prea iubit” (2 Timotei 1:2).

Ci în trei din celelalte 13 epistole ale sale, în 2 Corinteni 1:1, Coloseni 1:1, Filimon 1:1 apostolul Pavel îl menționează în chiar primul verset și pe „fratele Timotei”, în salutul său către cei cărora le adresează epistole.

---------------

În 1Tesaloniceni 3:2 îl menționează

„... pe „Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos... ”,  

iar în Filipeni 1:1 se referă la tandemul: Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos,

în timp ce în  Romani 16:21 a scris Bisericii din Roma despre „Timotei, tovarăşul meu de lucru... ”

------------------------------------------

De fapt, o analiză a „Epistolei lui Pavel către Evrei” în raport cu celelalte 13 epistole ale sale demonstrează că întreaga „Epistolă către Evrei” este impregnată de ideile apostolului Pavel.

Astfel că prin întreaga rețea de idei prezentă în fiecare capitol, Duhul Sfânt care L-a călăuzit pe apostolul Pavel, indică faptul că avem realmente în canonul Noului Testament „Epistola lui Pavel către Evrei.”

-------------------

Dobrescu Victor

--------------------

^Bibliografie

¹ BIBLIA traducerea Cornilescu cu EXPLICAȚII este tipărită de Organizația Christian Aid Ministries. P. O. Box. 360, Berlin, Ohio, USA, pag. 119

² Idem 1, pag. 119

³ Nicolae Moldovan, HRISTOS MARELE PREOT - Meditații duhovnicești la Epistola sfântului apostol Pavel către EVREI, pag. 8, Editura Stephanus, București 1993.

⁴ J. Vernon McGee, Itinerar Biblic, Evrei, Sesiunea 823, pag. 4

⁵ Charles Ryre, Teologie elementară, Romanien edition Published by BEE International, Dallas, Texas, 1993, pag. 484,485.

⁶ Dicționarul Noului Testament - Pavel, în Faptele Apostolilor și în Epistole - 1.1. Epistolele lui Pavel.

^7,8 Idem 3, pag. 8

⁹ Idem 3, pag 410.

¹⁰Idem 3, pag 134

^11,13 Idem 4, pag. 2

¹² Dicționarul Biblic, Destinația și scopul

¹⁴  Idem 6 Dicționarul Noului Testament, 9. Recunoașterea canonică

¹⁵ Dicționar Biblic 1, Stephanus, Evrei (Cartea) / Autorul pag. 471

¹⁶  Idem 3, pag. 7/8